vineri, 31 ianuarie 2014

Poezia de vineri

Spre rozmarinul din basm
 
Suntem iarăşi la ţară
îţi aduc în casă lemne apă dovleci
câinele vrea să-şi împartă visul cu noi
dar aţipeşte lângă focul de peşteră sfântă
aprind lumina şi o clipă eşti zâna din icoană
şi fiindcă e toamnă miroase a petrol lampant
iar merele de pe scrin au gust de veşnicie
până târziu citim din calendare vechi
totul e galben sau cafeniu şi nespus de uitat
noi înşine suntem litere în sicriele păgânilor
dar nu te speria – curînd nechează caii
înhămaţi la sania din fotografia de sus
şi ne vor duce prin câmpul alb
spre rozmarinul din basm
 
 
 
Plutim pe adâncul mov
 
Ce linişte pe strada păsărarului galbenă
e plină guşa pisicii de cântecele scatiului
să vedem ce faceţi cu indigoul să vedem
dacă nu deveniţi cumva dublu exemplar
voi cultivatorilor de mărar voi filozofilor
strada păsărarului dispare în ceaţa mării
supravieţuitori ai dezastrului doi câte doi
plutim pe adâncul mov şi căutăm răbdători
corabia adevărului Isuse Christoase cum
de nu am ştiut
 
 
 
Astrofiloscoporos
 
Deschideţi cartea la pagina opt zeci şi nouă
se scrie despre cultivarea muşcatelor şi prepararea
vînatului mai jos veţi găsi definiţia foarte precisă
a literaturii adevărate la pagina o sută şi cinci
primiţi sentenţe indicaţii pentru gimnastica zilei
sau cum să vă invitaţi mireasa timidă în pat dedesubtul
paginei sunt papucii şi-un asterisc care traduce
cuvântul astrofiloscoporos şi înainte de culcare
citiţi şi pagina finală se explică acolo
încotro să plecaţi după moarte
 
 
 
Vers le romarin de l’histoire
 
Et encore nous sommes au pays
casanier je t’apporte du bois de l’eau potirons
le chien souhaite partager son rêve avec nous
mais s’assoupit près du feu de grotte bénie
j’allume et pour l’instant tu es la fée de l’icône
et puisqu’il fait automne cela sent le pétrole ménager
et les pommes sur l’écrin ont un goût d’éternel
très tard nous lisons dans des vieux calendriers
tout est jaune sinon brun et infiniment oublié
nous-mêmes sommes des lettres en bières des païens
mais n’aie pas peur – bientôt hennissent les chevaux
attelés au traîneau dans la photo d’en haut
ils nous porteront par le champ tout blanc
vers le romarin de l’histoire
 
 
Nous flottons sur l’abîme mauve
 
Oh quel silence sur la rue de l’oiseleur jaune
et remplie des chansons du pinson est la gueule du chat
voyons donc ce que vous en ferez du carbone voyons
si vous ne deviendrez pas des duplicata des fois
vous les cultivateurs d’aneth vous les philosophes
la rue de l’oiseleur disparaît dans la brume marine
survivants du désastre deux par deux nous
flottons sur l’abîme mauve patiemment cherchant
le navire de la vérité Jésus Christ comment se fait-il
que je n’ai pas su
 
 
Astrophiloscoporos
 
Ouvrez le livre à la page quatre vingt neuf il est
question de culture des géraniums et comment préparer
la venaison plus bas trouverez la définition bien précise
de la vraie littérature à la page cent et cinq
recevez des sentences des astuces pour la gym en journée
ou comment inviter votre timide mariée au lit au bas de
la page sont les babouches et un astérisque qui traduit
le mot astrophiloscoporos et avant le coucher
lisez aussi la page finale là on y explique
la direction à prendre après le trépas



 
traduit du roumain par Cindrel Lupe
 

2 comentarii:

  1. Era redactor-sef la Dreptatea cand l+am intalnit la redactia yiarului Romania libera in compania poeului Nicolae Prelipceanu,redactor-sef adjunct si vicepresedinte al Uniunii Scriitorillor.Era marcat de vizitele barbare ale minerilor la sediul PNTCD,imbatranit,stingheri si el de salutul meu emotionat. Maestre,zic,v-am citit,sunteti tizu,preferatul meu... atat,ca a cazut la mijloc un registru cu nume,scrieri si adrese de autori,recuperat de la crematoriul Ministerului Culturii,starnind un interes comun..

    RăspundețiȘtergere
  2. Era redactor-sef la Dreptatea cand l-am intalnit la redactia ziarului Romania libera in compania poeului Nicolae Prelipceanu,redactor-sef adjunct si vicepresedinte al Uniunii Scriitorillor.Era marcat de vizitele barbare ale minerilor la sediul PNTCD,imbatranit,stingheri t de salutul meu emotionat. Maestre,zic,v-am citit,sunteti tizul,preferatul meu... atat,ca a cazut la mijloc un registru cu nume,scrieri si adrese de autori,recuperat de la crematoriul Ministerului Culturii,starnind un interes comun,concentrat pe noutatea bizara... Omagiile mele!

    RăspundețiȘtergere