 |
| Gheorghe Pituț (n. 1 aprilie 1940, Săliște de Beiuș - d. 6 iunie 1991, București) a fost un poet și prozator român. A scris printre altele Călătorie în Uriaș. Festivalul de poezie „Gheorghe Pituț” din Beiuș este numit în cinstea sa,iar în Beiuș și Oradea există străzi numite în cinstea sa. A fost fratele interpretei de muzică populară Viorica Flintașu. |
Nu se putea ca în urmă cu aproape două decenii să nu mă fi întânit şi eu cu poetul Petre Stoica, pătruns în memoria cititorilor săi încă de atunci, lăudat sau criticat sever, după umoarea (pro sau contra) unuia sau altuia dintre criticii exprimaţi ai momentului. Dar oamenii care mi-au vorbit cel mai frumos despre el de-a lungul anilor se numesc Nichita Stănescu, Nicolae Breban, Grigore Hagiu, Adrian Păunescu, Cezar Baltag, etc. Ţin neapărat să relev acest lucru pentru că PRIETENIA de lungă durată între oameni de aceiaşi profesie (mai ales) o consider ca pe un fapt unic şi luminos al existenţei lor. Mă refer la prietenia născută din fascinaţia reciprocă susţinută şi produsă de muncă şi creaţia, de manifestările fiinţei şi spiritului, de credinţă şi idealurile unui om asupra celuilalt. Nu mă pot laudă cu astfel de prietenie (ideală!) faţă de Petre Stoica, deoarece amintidu-mi - fiecare întâlnire a noastră s-a petrecut într-o dispută, împinsă (uneori) până la un total dezacord, cu excepţia doar a celei necesare "coexistenţei paşnice" între doi oameni. Dar dacă, aşa stând lucrurile, nu ne-am ocolit, ori de câte ori ne-am revăzut, ci dimpotrivă, cum s-ar putea numi acest tip de relaţie oricum ne-prietenească decât că o prietenie paradoxală, o prietenie de contradictoriu.
În mod cu totul fortuit, aproape fantastic, mă aflam zilele trecute la săriturile de la Sapporo, când (înaintea unei căderi regretabile) mi-am adus aminte de o întâmplare din copilărie: căruţei unuia dintre vecinii mei, în timp ce cobora pe un drum abrupt, i s-a spart o roată din faţă, iar calului mai harnic, ce frâna cu toate puterile atelajului, i-a fost prins şi frânt un picior sub greutatea buştenilor verzi. La strigătele sale a venit un alt vecin cu care nu se salutase de ani de zile, a venit cu căruţa lui, cu câteva pârghii şi o roată pe care au pus-o în locul celei sparte, au aşezat cu greu calul între loitrele goale, au înhămat alt cal în locul aceluia şi-au plecat seară spre casă, fără să-şi mai spună un cuvânt, cum de altfel nu şi-au mai vorbit nici de a doua zi începând.
În această mare depărtare, în care am spus că mă aflăm zilele trecute, am primit vestea că poetul Petre Stoica împlineşte o jumătate de viaţă. Dar ce legătură poate avea amintirea de mai sus cu această victorie a vieţii asuprra unei jumătăţi de secol? Există o profundă legătură între cele două evenimente. Atunci să însemne că poetul se află într-o dificultate şi-ar avea nevoie de aceste rânduri? Nici vorbă, el caută cu lumânarea un om cu care să poarte lungi, nesfârşite discuţii în contradictoriu. De aceea m-am gândit că, pe lângă prietenii siguri pe care poetul îi va avea lângă el de ziua naşterii sale, să primească şi această însemnare ne-ceremoniasa. Unii recenzaţi care fac din Petre Stoica un adversar al tradiţiilor ar trebui să ştie că l-am auzit pe poet vorbind cu însufleţire despre atâtea poeme ale marilor noştri poeţi.
Fără a pretinde că emit o judecată de valoare asupra artei sale singulare, ţin să relev doar că de admirat la poetul Petre Stoica este persuasiunea cu care talentul sau a reuşit să transfigureze un eu liric - AŞA CUM ESTE EL ÎNTR-ADEVĂR - într-o viziune ce se sustrage atât imagologiei cât şi imanenţei.
Absenţa ajutorului ce se cuvine omului la necaz este - paradoxal de data asta - egală cu absenţa de la bucuria sărbătorii sale; în următoarea jumaatate de veac ce va să vină, iarăşi nu ne vom înţelege. Dar azi, în deplin acord şi de-a valma cu toţi prietenii săi modernişti, când poetul "copleşit de glorie" Petre Stoica împlineşte 50 de ani, îi urează multă sănătate şi la mulţi ani, conform tradiţiei, Gheorghe Pitut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu