joi, 30 iunie 2016

Sean Scully Deptford Blue Door, 1999


6 Iulie 2005 de Ion Bogdan LEFTER Marele poet, "naiv si sentimental"



Antologia "Carnaval prenocturn", recent aparuta (la Editura Cartea Romaneasca, in Colectia "Mari scriitori contemporani", cu o "Postfata" de Dan Cristea), ofera o buna ocazie de recitire a poeziei de-o viata a lui Petre Stoica.
Nascut in 1931 (pe 15 februarie), astazi in varsta de 74 de ani, Petre Stoica e unul dintre cei mai valorosi poeti romani postbelici. A debutat in vremurile grele ale proletcultismului, incat nimic nu s-a putut retine in culegerea de acum din prima sa carte, "Poeme" (1957, pe cand avea - deci - 26 de ani). Dintr-a doua, "Pietre kilometrice" (1963) sunt reluate doar doua, modeste, dar reprezentative pentru perioada de iesire din propagandismul de tip bolsevic care dominase prima etapa a istoriei noastre comuniste. Tanarul poet se raliase grupului clujean al lui A.E. Baconsky si participa la mica miscare de iesire dintre limitele narativismului "angajat" catre lirismul timid, discret al poeziei descriptive, naturiste, tip "pastel". Performanta n-a fost mare, insa efectul in epoca a contat.
Antologia sare si peste volumele urmatoare, "Miracole" (1966) si "Alte poeme" (1968), incepand - practic - cu o selectie ampla din "Arheologie blanda" (1969). "Adevaratul" Petre Stoica atunci incepe sa se exprime in poezia romaneasca: autor al unor versuri de notatie, simple, plasate mai ales in decor rural, dar fara pic de idilism, descriptive si narative, cu taietura scurta, dezinteresata de eufonii speciale. Maniera se prelungeste si se stabilizeaza in "Melancolii inocente" (1969), "O caseta cu serpi" (1970), "Bunica se aseaza in fotoliu" (tot 1970), "Sufletul obiectelor" (1972) si "Trecatorul de demult" (1975), din care sunt - de asemenea - retinute multe texte.
Intre timp, atmosfera din jur se schimbase radical. Regimul comunist trecuse prin etapa de liberalizare interna din partea a doua a anilor '60 si "la putere" in poezia romaneasca ajunsese metaforismul euforic. Apreciat in lumea literara, comentat favorabil, Petre Stoica n-avea cum sa ocupe - totusi - decat o pozitie "marginala" in atare peisaj. Nu ocolise cu totul imagismul metaforic si simbolic, dar ramasese un temperat in materie, stilistica sa fiind, in ceea ce avea ea caracteristic, la antipod. Situatie similara - schimband ce e de schimbat - cu cea a lui Leonid Dimov, a lui M. Ivanescu si a celorlalti cativa mari precursori ai postmodernitatii noastre, carora mentalitatea neomodernista dominanta in anii '60-70 nu le-a recunoscut adevarata valoare. De vreme ce vedetele momentului transcriau reverii patetice sau filozofau abstract, intr-un limbaj metaforic-conceptualizant, contrastul creat de poemele ironic-demitizante ale lui Petre Stoica pareau productele unei excentricitati. Registrul caracteristic al poeziei sale era - in linii mari - acesta: univers rural, dar complet rupt de traditia "taranismului" literar national si nationalist, fantezism jucaus, fin abur parodic. Fara exemple - spatiul e prea stramt pentru ele.
Perioada de varf a poetului va fi - insa - abia cea de la "Iepuri si anotimpuri" (1976) si cam pana la "Coplesit de glorie" (1980), trecand prin "O nunta de cenusa" (1977) si "Un potop de simpatii" (1978). El isi asuma acum mai limpede ironismul, aplicandu-l tot "universului mic", esentialmente arghezian, cu infuziile de fantezism care-i personalizeaza reteta (ca spirit afin, l-as indica pe Florin Mugur). Cota autorului creste, el e tot mai des citat intre inovatorii de limbaj poetic de la noi.
Volumele publicate de-atunci incoace, si anume "Prognoza meteorologica" (1981), "Intrebare retorica" (1983), "Numai dulceata porumbelor" (1985), "Tango si alte dansuri" (1990), "Visul vine pe scara de serviciu" (1991), "Piata Tien An Men II" (tot 1990), "Manevrele de toamna" (1996), "Insomniile batranului" (2000) si "Vizita maestrului de vanatoare" (2002), au avut parte de un context pe de o parte mai favorabil, pe de alta usor dezinteresat: retoricile postmoderne pe care le-a anticipat se instalasera o data cu "valul" anilor '80, mult mai radical anti-metaforic, mult mai impetuos-ironic si parodic. Receptivitatea fata de poezia lui Petre Stoica ar fi fost normal sa creasca, dar moderatia sa structurala l-a mentinut si in deceniile ultime intr-o zona de stima, fara mari entuziasme. Este - de fapt - un mare poet al descriptivismului jucat-ingenuu, "naiv si sentimental" (in sens schillerian), autor de splendide miniaturi amuzante la suprafata si tulburatoare pe dedesubt...

marți, 28 iunie 2016

Petre Stoica într-un interviu cu Marian Drăghici, Ziua iulie 2002



"Reiau o scurtă caracterizare, inserată în volumul COPLEŞIT DE GLORIE(1980) "Sunt de statura potrivită/port barbă şi am o concepţie de viaţă perfect asamblată/ceea ce însemna că îmi plac gogosarii în oţet/şi mai cu seamă îmi place să vă pun sub nas/adevăruri pline cu praf de strănutat". Înaintând în vârstă, paleta plăcerilor mi s-a lărgit. Bunăoară, îmi place să contemplu tarfa de lux tolănită în limuzina mafiotului, până mai ieri purtător de izmană mioritică, îmi place enorm modestia lui Nicolae Breban, îmi place aerul omului politic înzestrat cu hemoroizi, cu burtă şi neapărat cu ghiuluri înşurubate măcar pe două, trei degete, îmi plac femeile cu mustăcioară şi, era să uit, îmi place ascetismul academicianului Eugen Simion.
Vorbind altfel : sunt bănăţean fanatic. Am cultul muncii, iubesc dreptatea, toleranţa, cinstea şi ordinea casnică."

duminică, 26 iunie 2016

Petre Stoica - NUMAI DULCEAŢA PORUMBELOR - POEME, Ed. Cartea Românească, 1985 Flacăra nr. 25/1985




"O demilitarizare a temelor înalte, cu prestigiu cultural, asociată cu o infuzie de duioşii discrete, aflăm în ultimul volum de poezii al lui Petre Stoica. NUMAI DULCEAŢA PORUMBELOR (Cartea Roamaneasca, 1985). Marile subiecte lirice, aureolate de mister şi gravitate, sunt tratate cu deferenţă şi cu un fel de insolenţă ceremonioasă, în bună tradiţie a liricii iconoclaste : "metafizica umblă înfăşurată în cârpe / poetul moţăie pe bicicletă / şi cade în butoiul cu smoală // şi totuşi / ninge şi acum ca pe vremea titanilor / care scriau cu tandreţe numele omului (Note banale). Cotidianul, fizionomia diurnă a realului, banalitatea amănuntului sunt totuşi mai puţin evidente în acest volum şi, dacă totuşi ele există, au mai degrabă un rol strategic, fiindcă vin să sugereze un impas al sacralităţii, o explozie a derizoriului. Tonul este însă blând, decupajul imaginii are graţie, sugestia decreptitudinii este estompată în fine caligrafii, căci poeteul e, în fond, un elegiac care vorbeşte cu înverşunări melancolice despre grozăviile existenţei. Imaginile, departe de a fi violente, au mai degrabă o notă funambuleasca şi e probabil că în acest spectacol grotesc, inundat de inflexiuni lirice, stă întreg farmecul poeziei lui Petre Stoica



MICUL DEJUN

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Deschid radioul
ceainicul clocoteşte furibund
un om a fost executat de ce şi unde?
cum să aud dacă apa
invadează încăperea cu urlete?
un dictator obez a murit of a murit
înecîndu-se cu sîmburi de mere
aş plînge dar veselia copiilor
care se joacă pe balconul învecinat
mă înveseleşte şi pe mine
în sfîrşit
crainicul anunţă starea vremii
plouă pretutindeni în lume
numai în casa mea e soare
statuile se golesc de misterul verii
trenurile deraiază
se apropie toamna
răsucesc butonul radioului
ceaiul îmi frige buzele limba
în timp ce sub unghii
creşte spînul trandafirului dulceaţa
dimineţii



POEM FĂRĂ TITLU

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Am visat crocodili
unii se scobeau în dinţi
alţii priveau o rachetă de croazieră

am visat crocodili verticali şi melancolici



DOLIU

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

A murit tigrul verde mareşalul
îmi spune gărgăriţa diafană
care tigru verde care mareşal
o întreb picotind plictisit
n-are importanţă îmi spune
gărgăriţa veselă important
e faptul că a murit dimineaţă
pe când încălecai bicicleta



TEATRU DE PĂPUŞI

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Bună ziua copii

oaia mănâncă lupul
broasca înghite şarpele
porcul ocoleşte florile
mortul învie medicul
maşina circulă fără benzină
călăul iartă victima
mareşalului îi cad mustăţile



ÎN TIHNA SERII

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Vine păianjenul
vine din ungherul acela fără lumină fără nume în calendar

vine pe şase pe zece pe douăzeci de picioare de fier

se opreşte lângă statueta cu braţele supte de timp
stă la pândă negru viclean
ochii îi sunt de mărimea becului electric
pântecul cât globul terestru de pe masă

îţi ascultă
respiraţia sângele întrecutul trecut
apoi te înghite
în timp ce faci
complicatele calcule matematice



 FOTBALIŞTII

Lui Al. Caprariu

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Fotbaliştii apar printre noi
ca o boare divină ca o flacăra de primăvară
apar dimineaţă şi amiaza şi seara
şi noaptea apar se strecoară în patul nostru conjugal
în puribus naturalibus

străpung pereţii sau intră direct pe fereastră
totul e-n funcţie de starea vremii
de poziţia aştrilor

bun-venit flăcăilor cu elice la glezne
bun-venit acestor fiinţe extraterestre

să închidem repede uşile
să nu răcească după transpiraţia
alergăturii le masăm muşchii obosiţi
le ascultăm hăul din inima încă vuind
de tunetul propriilor noastre aplauze
şi ţinem lungi dizertaţii
despre şutul lor năpraznic
precum o rachetă sol-sol

duhul lor
rămâne în ceasornice în periuţa de dinţi
în sarea pâinii în uleiul heringilor aurii
în carnetul de economii rămân mai ales
în paharele de votcă

în vis
copilul le curăţă ghetele
fata le spală tricourile în apă de rozmarin
funcţionarul le desenează iniţialele pe dosare
sirena le dezmiardă faţa cu leneşa coadă
eu le împletesc trandafir în poeme

ne însoţesc pretutindeni
la aniversări la botezuri la nunţi
la chefurile din bodegi la frizerii
la forumul pensionarilor din parc
unde Dumnezeu nu se iau după noi
numai la ceremoniile funerare lipsesc
dar la parastase sunt iarăşi prezenţi

slavă lor
slavă acestor fiinţe extraterestre
care ne seamănă doar atunci când strănută
sau când aduc pe lume copii

fără divina lor existenţă
am umbla pe stradă ameţiţi
ne-am salută cu mâinile
cusute parcă într-o singură mănuşă

fără ei
am trăi ca iepurii în cuşti
şi am muri doborâţi de lingoare



CĂRŢI

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Cărţi cu duioase poeme mitologice
cărţi cu stupide poeme dedicate Renaşterii
cărţi cu poeme despre estetica morţii
cărţi cu poeme aşa-zis filosofice
cărţi cu balade naive cu ode sclipind
că tortul destinat aniversării nepotului

cărţi şi cărţi

toate sunt minunate când burta ţi-e plină
şi iubita te aşteaptă în transparenta-i cămaşă de noapte
eu subscriu pentru o carte cu poeme banale din care
izbucnesc mirosurile şi zdrenţele pământului
şi behăitul oilor mânate la abator
într-un cuvânt o carte din care
se ridică suspinul poetului cu degetele prinse în uşă

va rog să-mi iertaţi preferinţele
şi faptul că fumez ţigări atât de ieftine



LECŢIE

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Ce pot învăţa de la tine iubite poet parnasian?
de la tine filosofule cu pantalonii căzuţi?
şi de la tine tehnocratule mereu în alertă?

priviţi:
câinii ling zaharul şi sarea din cărţile cu basme

priviţi:
pe platoşa anilor cresc saurieni cu litere strâmbe la gură

la urmă urmelor de ce să priviţi?

la urma urmelor nici nu ştiu cine sunteţi

lecţia mi-o dă piatra exilată în apă
piatră rotundă şlefuită lucioasă
în inima ei stă cheia



DINCOLO

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Semafoarele arată cale liberă
dar poţi trece cu picioarele retezate
dincolo unde se află parcul în care
mierla Isoldei
mai ţese postavul cântecului?



MORŢII NOŞTRI DRAGI

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Morţii intră noaptea în casă
morţii noştri dragi
dau la o parte draperiile grele
aprind chibrite unde sunteţi întreabă
unde

nimeni nu-i aude

dormim pe o altă parte a pământului
visăm dragostea fericirea visăm dimineaţă
sunând că un corn englezesc deasupra clădirilor
în care zi de zi fabricăm nemurirea în serie

nimeni nu-i aude

ei lunecă în bucătărie
îi întâmpină gândacii stacojii
mirosul sosurilor arse
boabele de piper risipite pe jos

rup din pâine înfometaţi
nu au mâncat nimic
de zece de douăzeci de cincizeci de ani
deschid frigiderul beau apă minerală
sunt însetaţi
de zece de douăzeci de cincizeci de ani

morţii noştri dragi privesc la ceas
nu mai ştiu să citească
se călăuzesc după rădăcinile ierbii
după harta cârtiţelor

furtuna
îi împrăştie înainte de revărsatul zorilor

pietrele încep să vorbească
maşinile încep să cânte
păsările încep să urle

ne jupui de pe faţă
pielea somnului transparentă

morţii noştri dragi

ei rămân în pulberea de pe haine
în murdăria de sub unghii

în noroiul de pe ghete
în funinginea din dosare

morţii pururea
morţii noştri dragi



 NUMAI DULCEAŢA PORUMBELOR

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Zilele verii-au plecat
târâte cu funia de zei mânioşi
au mâncat din soarele cândva şi al meu

iată-mă acum pe o insulă de beton
numai dulceaţa porumbelor
stăruie pe buzele care ştiau să cânte
nostalgia şi treptele ei

stau seara şi ascult
mesajul crocodililor anunţă
mari transporturi de urzici şi rugină

aştept un frunziş să mă clatine
până atunci
întorc rima fericirii pe toate feţele



POEM METAFIZIC

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Ştiu că-ţi programezi sentimentele
între mângâiatul soţului şi periatul hainelor
între lăcuitul unghiilor şi sărutatul amantului
doamnă
nu-mi recita tocmai mie tabla înmulţirii
mă pricep
doar am fost cândva campion la înot



CONSTATARE DUIOASĂ

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Ei se prefac că trăiesc
cât e ziua de lungă se caţără pe ziduri
şi rabdă fără cârtire
gâdilatul aerului incandescent

unul nu vede acizii ţâşnind din fundaţii
păianjenul fecundând cu otravă fereastra
litera care ia foc în ficatul poetului

ei se prefac că trăiesc
şi spun că muşcatele sunt dăunătoare
mediului propicii gândirii
ba îl şi citează pe Jean-Paul Sartre

seară se culcă într-o ladă de campanie
acolo
unii dansează tango argentinian
alţii visează că joacă şah cu hipocampii
cei mai mulţi învaţă orarul
trenurilor înzăpezite pe veci



ADMINISTRATORUL


Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţă porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985


Azi noapte mi-a intrat administratorul în casă
trăgea şi trântea pe jos sertare şi sertăraşe
dezlipea timbre fiscale îşi tăia unghiile cu forfecuţa bunicii
pângărea spaţiul dintre substantivele şi adjectivele mele
mi-a spart lentilele ochelarilor dar eu
continuam să urmăresc mişcările sale neruşinate
mă caută îndărătul dulapului îndărătul
culorilor din tablouri
găsea numai săpăturile timpului
eu stăteam la masa mea de scris
şi priveam
cum administratorul fiinţa asta
cu burtă hidropică şi picioruşe de muscă
se transformă în plantă agăţătoare

dimineaţă l-am întâlnit pe Virgil Mazilescu
spunea indignat domnule eşti un imbecil
de ce nu l-ai ucis era doar administratorul meu
în sfârşit lasă-l dracului şi ascultă-mi ultimul vers
eu sunt realitatea ba realitatea palpabilă



 NOTE BANALE

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Teroriştii imberbii aceştia suavii
sug litera psihanalizei şi seamănă gloanţe
vânează golul din statui
şi aşezaţi pe paiele bibliotecilor
modifică tabla înmulţirii

prin ferestrele marilor clădiri
vine miros de tomate putrede amestecat
cu melodiile mamiferelor cu predici
apăsate din tuburi de spray

aerul otrăveşte ugerul caprei mileanare
apa sparge branhiile peştelui biblic
ecologii umblă cu detectoare
şi rătăcesc în subslolul statisticilor

umbra ta pandeste asemenea cătuşei
ca o broască iese frica din oul cuvântului
şi zboară prin lume cu aripi de înger

moartea se vinde ambalată în staniol
şi dumnealor afirmă sus şi tare
că pacea-i divizibilă ca o portocală

Jean-Paul Sartre ingenunchiaza în faţa
grăsuţului Cohn Bendit
în sfârşit un eveniment remarcabil
în cronica zilei mâloase

metafizica umblă înfăşurată în cârpe
poetul moţăie pe bicicletă
şi cade în butoiul cu smoală

şi totuşi
ninge şi acum ca pe vremea titanilor
care scriau cu tandreţe numele omului



DIDACTICĂ

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Înţelegerea textelor nu mai ajută
numai ajută nici metafizica marii
cărţile s-au desfăcut din cotoare
libărcile ascultă imnurile nopţii cutreierate de vânturi sacre

bonum augurium

înfăşuraţi în robe
stăm umăr lângă umăr şi învăţăm
golurile din alfabetul betonului



APROAPE UN HAIKU

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Pe tubul scârbos din beton
un fluture cu aripile împreunate
ca două rime perfecte



BANALĂ

Petre Stoica, din volumul de versuri  "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Gândacii au cucerit templul
gândacii albi gândacii mov gândacii negri
mănâncă pereţii florile din glastră
mănâncă o întreagă civilizaţie
şi intră în pantalonii poetului care tocmai
scrie poeme închinate progresului

rugăciunile insecticidelor devin inutile

învârtiţi manivela gramofonului
şi puneţi crocodilii să cânte



 ORAŞUL VIITORULUI

Petre Stoica, din volumul de versuri "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Un singur cub cu o singură fereastră
un cer transformat într-o singură uzină
de măcinat rumeneala amurgului
un subsol transformat într-o reţea
de captat melancolia şi dorul de mare

aici nu există microbi poeţi sau oase fracturate
nu există nici cai nici paralitici
nici trandafiri sau homari

un oraş ideal

în cubul acesta există numai
cosmonauţi şi roboţi şi drogaţi
şi arhitecţi ai trupului uman fără gură şi sex

suspinul amorului durează o fracţiune de secundă
plânsul şi mâncatul laolaltă

un minut şi un sfert
tubul digestiv şi inima şi maţul gros
sunt o tijă de plastic
modelată după indicaţia filozofilor antici

în cubul acesta igenic
există o unică direcţie o unică memorie
o unică tuşe
şi un milion de crocodili

aici nu se moare niciodată

aici din laboratoarele istoriei
ies adevăruri cu chip de broască semeaţă
şi cu aripioare de lăcustă

un singur cub cu o singură fereastră
deschisă spre punctul unde veghează-n genunchi
îngerul de piatră
salvat de pe fostul meu mormânt

Sasso-Lo, iulie 1984



ANNO MMCI

Petre Stoica, din volumul de versuri "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Gândul omului era un curcubeu
melodiile sale ridicau sate oraşe hrăneau
făpturile pământului

istoria se retrage din pagini
memoria îmbrăţişează culoarea apei

semnalele pier în depărtare
şi piatra ia formă placentei
în ea gesteaza o pasăre fără aripi
viitoarea cumnată a infernului



MAI CITIŢI-MI UN VERS

Petre Stoica, din volumul de versuri "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Acum

uşile se deschid prin apăsare pe buton
secolul aleargă pe patine cu roţi
şi suflă prin nările reactoarelor atomice

unde-s poeţii romantici?
foarfeca vântului le-a tăiat pletele lungi
lemurii le-au stins făcliile

îndărătul uşilor e iarnă
e-un continent în care litera îngheaţă
şi cuvintele se dilată până plesnesc

unde-s poeţii romantici?

mai citiţi-mi un vers
cu aromă de sulfina şi miere

omul a lunecat în univers



 BĂTRÂNA DOMNIŞOARĂ

Petre Stoica, din volumul de versuri "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Metafizică umblă desculţă printre zidiri năruite
poartă o bilă de sticlă pe nas ţine o langustă în mâna
la gât îi atârnă
un colier împletit din scaieţi

copiii aleargă după ea
aleargă şi ea ţipă în gura mare
proştilor proştilor proştilor
nu sunt iarbă nu sunt piatră nu sunt copac
sunt numai o rază a lunii rămasă pe pământ
sunt numai o rochie trecută
prin toate maşinile de spălat ale lumii

metafizica plânge irizată
se poticneşte şi cade într-o băltoacă de motorină
încalecă bicicleta mortului
şi porneşte
spre oraşul de cretă albastră
grefierii o prind în laţ şi o duc
la clinica de sub străvechiul nuc

vin marii înţelepţi în veşminte de plastic
îşi pun măştile de gaze
lentilele îi cercetează urechile igrasioase tălpile
crăpate după lungi drumuri pe străzi asfaltate
îi ascultă inima cântând ca un gramofon cu pâlnia spartă

pun diagnosticul:
e numai o fiinţă abstractă
e numai flatus vocis
s-o graţiem

bătrâna domnişoară primeşte un certificat de castitate
şi multă gumă de mestecat
undeva n cimitirul fiarelor vechi
aşteptând rigorile iernii
adoarme pe sacul vântului



 COCOŞUL EXECUTAT

Petre Stoica, din volumul de versuri "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Lui Miodrag Bulatovic

O cârjă a luat-o dimineaţă spre Atlantida
pleca să-şi vândă cocoşul roşu vietatea
care în pipota ei de aur
ascundea toate secretele omenirii
cu banii dobanditi din vânzare
voia să cumpere coapsele unei femei
voia totodată să cumpere sare şi-o sfoară
de tăiat ombilicul sărăciei

a întâlnit doi vagabonzi aiuriţi
unul se numea Adam celălalt Petre
tolăniţi în iarbă îşi căutau inima
se veseleau trăgându-se de barbă
piatra încinsă din drum le spunea
parabole despre chişiţa centaurului
şi uneori mâncau semincioare de păpădie

sub privirile cârjei şi-ale vagabonzilor
nişte gropari beţivi cărau o moartă
închisă într-un sac de pânză alba erau atât de beţi groparii încât
nu ştiau că duc la groapă soarele

înfrumuseţat de cele văzute
cârja fără cămaşă s-a oprit la nunta secolului
invitaţii sugeau ochii mieilor fierţi
mireasa dansa pe o bombă atomică
mirele se juca cu peştişorii şi cu mâţa
iar naşul citind ziarul câmpiilor elizee
adormise în putina măslinelor murate

Adam cânta la clarinet vrăjind orizonturile
Petre îşi admira picioarele aceste râuri
ce spală pământul în căutarea diamantelor
în momentele de oboseală
sorbeau amândoi din rachiurile poeziei
esenţe atât de tari de puteai ucide cu ele
toţi duşmanii libertăţii de-a râde

un nuntaş generalul escadroanelor gulu-gulu
a poprit cocoşul cârjei reumatice
cocoşul evadase pe piscul cireşilor
şi nuntaşii sublocotenti ai teroarei
au tras mai multe rachete sol-aer
în cocoşul roşu în candela tradiţiei

cerul s-a cotropit cu sânge cu pene cu meteori
cu maţe de vulturi cu mesaje absconse
cu aşchii de cârjă cu cioburi de sticlă şi cuie
s-a cotropit cu vaierul vagabonzilor
înjunghiaţi de doruri nedesluşite

şi moarta din sacul de pânză albă
s-a ridicat încetişor în picioare
pornind-o cu lampa cocoşului roşu în braţe
să propavaduiasca adevăruri de care
uneori ne este ruşine



VIETATEA CU OASE DE AER

Petre Stoica, din volumul de versuri "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Balansez deasupra prăpastiei
şi întreb:

ce nume are teama? unde
s-a născut teama? ce vârstă
are teama? ce mănâncă
şi unde îşi petrece timpul liber?

doamnelor domnişoarelor şi domnilor
apropiaţi-vă-n vârful picioarelor
şi priviţi în prăpastie

între pereţii ei sclipitori
zac utopii excomunicări şobolani
instrumente de tortură ghilotine ecentrice
lagăre de concentrare cu firme duioase
discursuri ieşite din cimpoaiele broaştelor
autodafeuri scaplari ţapi infernali marţieni
perversităţi anarhie execuţii underground psychology

scafandrii coborând în oceanele sufletului
estropiaţi magie electronică standardizare stress
roţi dinţate automobile strivite măşti de gaze roboţi
proclamaţii homunculi şi eternul
terorism în veşminte după ultimul croi

aha va întoarceţi privirile
vă puneţi ochelari cu lentile întunecate

întreb şi tot eu răspund
teama este o personalitate juridică
voiajează numai incognito
mereu îşi schimbă peruca

că s-a născut înaintea dinozaurenilor
pe certificatul ei de naştere
stă scris începutul timpului
cu parfumul lui din amestec
de violete pucioasă şi sânge

gura ei este un apus de soare imens
un arc de triumf incomensurabil
prin care trece orice suflare
de la umilul purice
până la armatele pământului
înzestrate cu aruncătoare de flăcări
maţele ei au grosimea munţilor laolaltă
în burta ei delicată
zac epocile omenirii câte au fost

doamnelor domnişoarelor şi domnilor
teama nu vine la întâlniri prevăzute
este inefabilă asemenea poeziei

ea trăieşte pretutindeni
e nevăzutul şi nepipăitul
e numai umbra soaptei
golul dintre bătăile orologiului
respiraţia horoscopului
miezul ecoului

teama are caracter universal
ca dragostea fumatul şi băutul cafelei
se poate trăi fără ea?
fără spinul ei dulce în deget?
fără filoxera ei - plasă
întinsă peste fiinţa noastră supusă
tuturor rigorilor de circulaţie?
este oxigenul pâinea cea de toate zilele

o uşă de deschide altă se închide
şi tresărim la mişcarea curentului:
cine a fost? ce vrea?

doamnelor domnişoarelor şi domnilor
azi savanţii jonglează cu atomii
şi-i izbesc cu capul de pereţi
descoperiri şi invenţii capitale
curg pe bandă rulantă
dar forma fixă şi locuinţa
stării de spirit numită teamă
nu va fi descoperită niciodată

iată în ce constă hazul
acestei vietăţi cu oase de aer
în piele de beznă

îmi opresc balansul deasupra prăpastiei
gimnastica mea zilnică
şi mă aşez pe scaunul dentistului



MEMORIA

Petre Stoica, din volumul de versuri "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

memoria copacului
memoria focului
memoria granitului
memoria fierului
memoria mlastinei
memoria baligei
memoria prafului

memoria omului?



CÂND NE-AM TREZIT

Petre Stoica, din volumul de versuri "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Mai întâi căzuse o frunză în ceaşcă
apoi o pasăre rămăsese aninată în aer
picătura de sânge lucea pe piatră

şi brusc se opriseră toate ceasornicele toate
măsurătorile timpului

automobilele îşi continuau nebuneasca lor cursă
pâinea avea gustul ei dintotdeauna
înmormântările nunţile se desfăşurau conform obiceiului
îndrăgostiţii soseau punctual la întâlnire
viscerele înfometaţilor atârnau ca sforile de la smeele copiilor

roţile vieţii cântau străvechea lor melodie

dar ceasornicele rugineau implacabil
în scoica lor creştea muşchiul pădurii

arătătoarele se preschimbau în picioare de scorpion
sticla lor revenea la nisip
trecut fără trecut
memoria devorată de memorie

meşterii ceasornicari nu observau nimic
reparau şi montau
cu degete pline de mâzgă

trecuse o zi o săptămâna o lună
părul unghiile noastre creşteau
mai repede ca-n anii trecuţi

începuse să ningă

când ne-am trezit din somn
timpul avea culoarea cârtiţelor
nedumeriţi însetaţi
ne priveam unii pe alţii

lumea întreagă era un muzeu



GLORIA

Petre Stoica, din volumul de versuri "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Gloria faraonilor şi măcinările pietrei
gloria satrapilor şi zborul efemeridei
gloria asupritorilor şi nisipul marii
gloria călăilor şi odă insomniei perpetue
gloria fanaticilor şi arcul curcubeului
gloria mincinoşilor şi limpezimile apei
gloria falsificatorilor şi ceapă degerată
gloria linguşitorilor şi demnitatea copacului
gloria mareşalilor şi pantalonii mei rupţi
gloria teroriştilor şi behăitul caprei

gloria amurgului şi dimineaţa surâsului ierbii



ELEGIE

Lui Modest Morariu

Petre Stoica, din volumul de versuri "Numai dulceaţa porumbelor", Ed. Cartea Românească 1985

Marea pururea marea

dimineaţa grădinilor de iod
cimitirul peştilor otrăviţi
mormântul cu flori de ţiţei

cântecul revine acelaşi
horcăitul zilei cu beregată tăiată

Evanghelia
se scufundă în densitatea ruginei
în timpul fără timp

păsările îşi lasă ultima cămaşă albă
pe umerii pietrelor cu sclipat de roze

tobele adâncurilor
violoncelul delfinilor
madrigalul valurilor

nu mai ezistă argonauţi
căutăm ce mai căutăm?

din imensele clădiri
resorturile civilizaţiei de nichel
ne catapultează direct pe plajă
biscuiţii marmeladă acră ne lunecă încă pe gât

surâde marea perfid

tuburi de spray fructe dezinfectate staniol
romane poliţiste cu cruime stilizate perfect
subsuoară şi pubisul injectate
cu parfum de oleandru

marea cu metafizica ei
marea cu zeii ei hermafrodiţi
marea cu vietăţile ei onirice
marea cu lumânările ei

chiar aţi plâns în somn?
doamnă
duceţi-vă la un medic psihiatru
sau dormiţi cu pisica în braţe
există şi alternativa sinuciderii

cuvinte lipsite de sens

sughiţ tranzistoarele behăie casetofonul
intelectualului estropiat
vesela albă plutea Evanghelia
unde-i mater maritima
aducea smochine capere vanilie rafie ulei de măsline
a rămas în iarnă lui Ovidiu
câinii vântului
i-au sfâşiat pavilionul

pe cearceafuri
trupurile se desfac în fragmente de var

biciuiţi de razele soarelui
creierii dezleagă cuvinte încrucişate
nedezlegate pier cuvintele mării

marea pururea marea
meschinăriile ascetismele trădările şi iubirile ei

după-amiaza deşertului
resturi pe plajă
inelul înecatului chibrituri arse coji de pepene
sticle pline de întuneric putrezit

valurile nu mai povestesc nimic
se închid în gândurile lor opaline

destinul îşi caută umbrele

după-amiază tristă ca o statuie cu braţele tăiate
tristă ca o pagină de istorie universală

pe faleza aridă
păzitorul caprelor priveşte crispat deaprtarea
îl chinuie rana dorinţelor erotice

pe puntea Evangheliei plânge gramofonul amurgului

crabii poartă trene de fosfor
mănâncă din seva misterului

seara valurilor fără chip
seara inimilor naufragiate

lungă nesfârşită plutire în vid

ceas de nisip golit de nisip

în calea Evangheliei
fantomele citesc ziarele tipărite în urmă cu două decenii
de atunci faţa lumii căutând paradisul
s-a schimbat de cinzeci de ori
fantomele îşi amintesc întâmplările din taverne
şi ele au căutat paradisul
stă şi acum un cuţit înfipt
în spatele tânărului marinar zurbagiu

plângă scufundate
speranţele gloriile cuceritorilor!
au dispărut atâtea imperii atâtea

marea şi memoria ei necruţătoare

noaptea trupurilor înfricoşate
noaptea mâinilor pătate cu sange
noaptea şi singurătatea naufragiaţilor

clinchetul clopoţeilor al milioanelor
de meduze ameţite

dangerous area

speriaţi
dormim îmbrăţişaţi în vis ca să nu rătăcim
în furtună ce poate veni
dar noi am murit de mult

mare cheamă-ţi lupii din larg şi asmute-i
să sfâşie teama surdo-mută
sexul ei abisal

unde-s oraşele depărtate?
gândacii le devoră măruntaiele de plastic
pulpele de oţel

wrek master moartea stă la masă
aşezată în apa ţărmului vălurită
bea citronadă
contabilizează trecutul prezentul
şi îmbracă viitorul în cifre

marea noaptea şi tăcerea

luna cap de amiral fără vârstă
priveşte busola harta compasul:
incotro se îndreaptă Evanghelia?

Cristian Vasile- Iubesc femeia

Petre Stoica în dialog cu Ion George Şeitan, Orizont, nr.8/1982 (fragment)




"Pe vremea când aveam obsesia condicei de prezenţă, scriam haotic ; scăpat de ea, mi-am permis organizarea unui program de lucru riguros. Două decenii la rând navigam cu pânzele sus doar noaptea. Scăzându-mi "vizibilitatea", am optat pentru un orar mai igienic. Iată, pe scurt "romanul" solicitat (pe care nu-l respect, n-am cum, în zilele plutirilor mele în derivă) : Părăsesc patul după apariţia liniştei în bloc, întru sub duş, mă spăl pe dinţi, aprind ţigara şi trec imediat la bord. Îmi arunc privirile peste manuscrisele zilei precedente şi ridic ancora. Pun pe hârtie, cuminte, disciplinat, purici de litere şi, odată ce subiectul îşi găseşte forma mulţumitoare, mitraliez la maşina de scris. Desigur, poemul meu se naşte în alte condiţii, deseori nici nu ştiu când şi cum l-am compus. După-masă reiau traseele întrerupte. Munca nefiindu-mi normată, trudesc şi transpir cu plăcere."

luni, 20 iunie 2016

1982,Petre Stoica:



"Imi displace profund rememorarea anilor când adunam literele, silabele, ghilimelele, punctele şi virgulele sărite aiurea de pe osia propoziţiilor, strâmbă aşa cum era ea ca la nouă din zece tipărituri. Cartea mea de evocări, încheiată acum la toţi nasturii, poartă titlul AMINTIRILE UNUI FOST CORECTOR, întrucât în perioada existenţei mele de salariat de două lulele, îndeplineam şi rolul de ambasador al STELEI, acreditat la Bucureşti. În calitatea ultimă, avusesem uriaşul noroc de a fi fost primit în casele unor mari maeştri ai scrisului românesc, azi cu sufletele legănate de razele stelelor. Le-am cunoscut suficiente deprinderi zilnice, avataruri, bucurii şi aspiraţii, spre a putea transmite cititorului o pagină convingătoare. I-am evocat nu din teama de trecut, ci din teama viitorului, care le-ar putea uita pilda şi rostul pe acest pământ"...

duminică, 19 iunie 2016

TIMIȘOARA UITATĂ Petre Stoica, autorul care scria poezii în grai bănățean de la vârsta de 12 ani și a înființat un muzeu unic în țară - Liana Păun - Jun 19, 2016

Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris. Volume şi premii La vârsta de 12 ani, Petre Stoica scria poezii în grai bănăţean, iar în 1957 debuta cu o plachetă de versuri, intitulată „Poeme”. După acest prim volum, a publicat peste 40 de volume de versuri, proză, memorialistică, publicistică şi traduceri din lirica universală, mai ales cea germană. Opera sa a fost distinsă cu mai multe premii literare, printre care cel al Uniunii Scriitorilor pentru volumul de versuri „Iepuri şi anotimpuri” şi premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”. În primii ani postdecembrişti, la fel ca majoritatea scriitorilor, a intrat în gazetărie, a fost o vreme redactor-şef al ziarului PNŢCD „Dreptatea” şi a înfiinţat „Dreptatea literară”, la care, în aproape cele o sută de numere editate, a avut colaboratori de mare prestigiu. Fundaţia Petre Stoica În 1995, Petre Stoica a decis să lase Bucureştiul pentru a se reîntoarce în Banatul natal, şi a ales să se stabilească în orăşelul Jimbolia, supranumit odinioară „micul Weimar al şvabilor din România”. Şi-a adus de la Bucureşti impresionanta bibliotecă alcătuită din aproape 15.000 de volume şi colecţiile de tablouri, ex-libris-uri, filatelie, cartofilie, icoane româneşti, medalistică, adunate cu migală de-a lungul anilor. Decoraţii, râşniţe de cafea, cântare, clepsidre, ceasuri vechi, sticle de sifon sunt alte obiecte din colecţia sa, pe care a completat-o cu obiecte vechi pe care le-a mai găsit la Jimbolia. Multe dintre obiectele aflate în colecţiile poetului sunt adevărate rarităţi. Germanist de formaţie, Petre Stoica a înfiinţat la Jimbolia o fundaţie culturală româno-germană care i-a purtat numele şi a organizat o serie de expoziţii şi manifestări culturale de ţinută europeană, s-a ocupat cu descoperirea şi studierea documentelor legate de existenţa aşezării. A reuşit să recupereze o cantitate impresionantă de manuscrise, fotografii sau documente, obiecte care pot reconstitui, măcar în parte, istoria oraşului. A descoperit, printre altele, arhiva fostei fabrici de pălării, un sigiliu al familiei Csekonics, care devenise proprietara pământurilor din jurul vechii aşezări încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, un certificat de meşter asemănător celor din capitalele Europei sau cărţi vechi de o remarcabilă valoare. Memorabile sunt şi pozele de epocă din gara Jimbolia, printre care poze ale Regelui Mihai în gară, aşteptând-o pe regina-mamă Elena la reîntoarcerea din exilul impus de Carol al II-lea. Cafeneaua literară „Apunake” În 1999, scriitorul a inaugurat, la Jimbolia, cafeneaua literară „Apunake”, personaj al scriitorului Grigore Cugler, un îndrăgit autor de texte absurde şi suprarealiste din anii interbelici, din care recita cu multă plăcere în anii studenţiei. Cafeneaua a devenit în scurt timp un punct de atracţie al oraşului. Aici se organizau lansări de carte, expoziţii, cenacluri literare. Ambientul, de un gust desăvârşit, a fost opera exclusivă a lui Petre Stoica, multe din obiectele expuse aici fiind din colecţia sa personală. Printre oaspeţii de vază ai cafenelei s-au numărat consulul Germaniei la Timişoara, directorul Centrului Cultural Francez, poetul Mircea Dinescu, numeroase oficialităţi. Tot la casa de cultură, unde a deschis cafeneaua, Petre Stoica a încropit şi o mică librărie, unde a vândut numeroase cărţi. Muzeul presei, unic în România Petre Stoica a fost, deopotrivă, un pasionat colecţionar de ziare vechi. Printre acestea se numără exemplare din ziarul „Timpul” în care semna Mihai Eminescu, toate numerele publicaţiei „Curier de ambe sexe”, editată de Ion Heliade Rădulescu care au apărut între 1836 şi 1838 şi au fost legate în 1862. Colecţia adusă de la Bucureşti a fost completată cu ziare jimboliene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dintre care unele în mai multe limbi. În colecţia sa se găseşte şi publicaţia „Vlăstarul”, revistă a liceului „Sf. Sava, în care a fost publicat articolul de debut al lui Mircea Eliade, iar exemplarele din ziarul „Dimineaţa” arată că policromia în presă era folosită şi la 1912. El a reuşit, în ultimii ani de viaţă, să înfiinţeze la Jimbolia un muzeu al presei, unic în România şi al doilea din Europa, în care sunt expuse valoroasele exemplare din colecţiile sale, pe care le-a donat oraşului. S-a stins din viaţă la 78 de ani, în prima dimineaţă de primăvară a anului 2009, la Jimbolia, vechea aşezare şvăbească pe care a transformat-o într-un oraş al culturii.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/timisoara-uitata-petre-stoica-jimbolia-peciu-nou/
Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/timisoara-uitata-petre-stoica-jimbolia-peciu-nou/
Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris. Volume şi premii La vârsta de 12 ani, Petre Stoica scria poezii în grai bănăţean, iar în 1957 debuta cu o plachetă de versuri, intitulată „Poeme”. După acest prim volum, a publicat peste 40 de volume de versuri, proză, memorialistică, publicistică şi traduceri din lirica universală, mai ales cea germană. Opera sa a fost distinsă cu mai multe premii literare, printre care cel al Uniunii Scriitorilor pentru volumul de versuri „Iepuri şi anotimpuri” şi premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”. În primii ani postdecembrişti, la fel ca majoritatea scriitorilor, a intrat în gazetărie, a fost o vreme redactor-şef al ziarului PNŢCD „Dreptatea” şi a înfiinţat „Dreptatea literară”, la care, în aproape cele o sută de numere editate, a avut colaboratori de mare prestigiu. Fundaţia Petre Stoica În 1995, Petre Stoica a decis să lase Bucureştiul pentru a se reîntoarce în Banatul natal, şi a ales să se stabilească în orăşelul Jimbolia, supranumit odinioară „micul Weimar al şvabilor din România”. Şi-a adus de la Bucureşti impresionanta bibliotecă alcătuită din aproape 15.000 de volume şi colecţiile de tablouri, ex-libris-uri, filatelie, cartofilie, icoane româneşti, medalistică, adunate cu migală de-a lungul anilor. Decoraţii, râşniţe de cafea, cântare, clepsidre, ceasuri vechi, sticle de sifon sunt alte obiecte din colecţia sa, pe care a completat-o cu obiecte vechi pe care le-a mai găsit la Jimbolia. Multe dintre obiectele aflate în colecţiile poetului sunt adevărate rarităţi. Germanist de formaţie, Petre Stoica a înfiinţat la Jimbolia o fundaţie culturală româno-germană care i-a purtat numele şi a organizat o serie de expoziţii şi manifestări culturale de ţinută europeană, s-a ocupat cu descoperirea şi studierea documentelor legate de existenţa aşezării. A reuşit să recupereze o cantitate impresionantă de manuscrise, fotografii sau documente, obiecte care pot reconstitui, măcar în parte, istoria oraşului. A descoperit, printre altele, arhiva fostei fabrici de pălării, un sigiliu al familiei Csekonics, care devenise proprietara pământurilor din jurul vechii aşezări încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, un certificat de meşter asemănător celor din capitalele Europei sau cărţi vechi de o remarcabilă valoare. Memorabile sunt şi pozele de epocă din gara Jimbolia, printre care poze ale Regelui Mihai în gară, aşteptând-o pe regina-mamă Elena la reîntoarcerea din exilul impus de Carol al II-lea. Cafeneaua literară „Apunake” În 1999, scriitorul a inaugurat, la Jimbolia, cafeneaua literară „Apunake”, personaj al scriitorului Grigore Cugler, un îndrăgit autor de texte absurde şi suprarealiste din anii interbelici, din care recita cu multă plăcere în anii studenţiei. Cafeneaua a devenit în scurt timp un punct de atracţie al oraşului. Aici se organizau lansări de carte, expoziţii, cenacluri literare. Ambientul, de un gust desăvârşit, a fost opera exclusivă a lui Petre Stoica, multe din obiectele expuse aici fiind din colecţia sa personală. Printre oaspeţii de vază ai cafenelei s-au numărat consulul Germaniei la Timişoara, directorul Centrului Cultural Francez, poetul Mircea Dinescu, numeroase oficialităţi. Tot la casa de cultură, unde a deschis cafeneaua, Petre Stoica a încropit şi o mică librărie, unde a vândut numeroase cărţi. Muzeul presei, unic în România Petre Stoica a fost, deopotrivă, un pasionat colecţionar de ziare vechi. Printre acestea se numără exemplare din ziarul „Timpul” în care semna Mihai Eminescu, toate numerele publicaţiei „Curier de ambe sexe”, editată de Ion Heliade Rădulescu care au apărut între 1836 şi 1838 şi au fost legate în 1862. Colecţia adusă de la Bucureşti a fost completată cu ziare jimboliene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dintre care unele în mai multe limbi. În colecţia sa se găseşte şi publicaţia „Vlăstarul”, revistă a liceului „Sf. Sava, în care a fost publicat articolul de debut al lui Mircea Eliade, iar exemplarele din ziarul „Dimineaţa” arată că policromia în presă era folosită şi la 1912. El a reuşit, în ultimii ani de viaţă, să înfiinţeze la Jimbolia un muzeu al presei, unic în România şi al doilea din Europa, în care sunt expuse valoroasele exemplare din colecţiile sale, pe care le-a donat oraşului. S-a stins din viaţă la 78 de ani, în prima dimineaţă de primăvară a anului 2009, la Jimbolia, vechea aşezare şvăbească pe care a transformat-o într-un oraş al culturii.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/timisoara-uitata-petre-stoica-jimbolia-peciu-nou/
Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris.
 Volume şi premii 
La vârsta de 12 ani, Petre Stoica scria poezii în grai bănăţean, iar în 1957 debuta cu o plachetă de versuri, intitulată „Poeme”. După acest prim volum, a publicat peste 40 de volume de versuri, proză, memorialistică, publicistică şi traduceri din lirica universală, mai ales cea germană. Opera sa a fost distinsă cu mai multe premii literare, printre care cel al Uniunii Scriitorilor pentru volumul de versuri „Iepuri şi anotimpuri” şi premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”. În primii ani postdecembrişti, la fel ca majoritatea scriitorilor, a intrat în gazetărie, a fost o vreme redactor-şef al ziarului PNŢCD „Dreptatea” şi a înfiinţat „Dreptatea literară”, la care, în aproape cele o sută de numere editate, a avut colaboratori de mare prestigiu. 
Fundaţia Petre Stoica 
În 1995, Petre Stoica a decis să lase Bucureştiul pentru a se reîntoarce în Banatul natal, şi a ales să se stabilească în orăşelul Jimbolia, supranumit odinioară „micul Weimar al şvabilor din România”. Şi-a adus de la Bucureşti impresionanta bibliotecă alcătuită din aproape 15.000 de volume şi colecţiile de tablouri, ex-libris-uri, filatelie, cartofilie, icoane româneşti, medalistică, adunate cu migală de-a lungul anilor. Decoraţii, râşniţe de cafea, cântare, clepsidre, ceasuri vechi, sticle de sifon sunt alte obiecte din colecţia sa, pe care a completat-o cu obiecte vechi pe care le-a mai găsit la Jimbolia. Multe dintre obiectele aflate în colecţiile poetului sunt adevărate rarităţi.
 Germanist de formaţie, Petre Stoica a înfiinţat la Jimbolia o fundaţie culturală româno-germană care i-a purtat numele şi a organizat o serie de expoziţii şi manifestări culturale de ţinută europeană, s-a ocupat cu descoperirea şi studierea documentelor legate de existenţa aşezării. A reuşit să recupereze o cantitate impresionantă de manuscrise, fotografii sau documente, obiecte care pot reconstitui, măcar în parte, istoria oraşului. A descoperit, printre altele, arhiva fostei fabrici de pălării, un sigiliu al familiei Csekonics, care devenise proprietara pământurilor din jurul vechii aşezări încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, un certificat de meşter asemănător celor din capitalele Europei sau cărţi vechi de o remarcabilă valoare. Memorabile sunt şi pozele de epocă din gara Jimbolia, printre care poze ale Regelui Mihai în gară, aşteptând-o pe regina-mamă Elena la reîntoarcerea din exilul impus de Carol al II-lea.
 Cafeneaua literară „Apunake”
 În 1999, scriitorul a inaugurat, la Jimbolia, cafeneaua literară „Apunake”, personaj al scriitorului Grigore Cugler, un îndrăgit autor de texte absurde şi suprarealiste din anii interbelici, din care recita cu multă plăcere în anii studenţiei. Cafeneaua a devenit în scurt timp un punct de atracţie al oraşului. Aici se organizau lansări de carte, expoziţii, cenacluri literare. Ambientul, de un gust desăvârşit, a fost opera exclusivă a lui Petre Stoica, multe din obiectele expuse aici fiind din colecţia sa personală. 
Printre oaspeţii de vază ai cafenelei s-au numărat consulul Germaniei la Timişoara, directorul Centrului Cultural Francez, poetul Mircea Dinescu, numeroase oficialităţi. Tot la casa de cultură, unde a deschis cafeneaua, Petre Stoica a încropit şi o mică librărie, unde a vândut numeroase cărţi. 
Muzeul presei, unic în România
 Petre Stoica a fost, deopotrivă, un pasionat colecţionar de ziare vechi. Printre acestea se numără exemplare din ziarul „Timpul” în care semna Mihai Eminescu, toate numerele publicaţiei „Curier de ambe sexe”, editată de Ion Heliade Rădulescu care au apărut între 1836 şi 1838 şi au fost legate în 1862. Colecţia adusă de la Bucureşti a fost completată cu ziare jimboliene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dintre care unele în mai multe limbi. În colecţia sa se găseşte şi publicaţia „Vlăstarul”, revistă a liceului „Sf. Sava, în care a fost publicat articolul de debut al lui Mircea Eliade, iar exemplarele din ziarul „Dimineaţa” arată că policromia în presă era folosită şi la 1912. El a reuşit, în ultimii ani de viaţă, să înfiinţeze la Jimbolia un muzeu al presei, unic în România şi al doilea din Europa, în care sunt expuse valoroasele exemplare din colecţiile sale, pe care le-a donat oraşului. S-a stins din viaţă la 78 de ani, în prima dimineaţă de primăvară a anului 2009, la Jimbolia, vechea aşezare şvăbească pe care a transformat-o într-un oraş al culturii.








Volume şi premii La vârsta de 12 ani, Petre Stoica scria poezii în grai bănăţean, iar în 1957 debuta cu o plachetă de versuri, intitulată „Poeme”. După acest prim volum, a publicat peste 40 de volume de versuri, proză, memorialistică, publicistică şi traduceri din lirica universală, mai ales cea germană. Opera sa a fost distinsă cu mai multe premii literare, printre care cel al Uniunii Scriitorilor pentru volumul de versuri „Iepuri şi anotimpuri” şi premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”. În primii ani postdecembrişti, la fel ca majoritatea scriitorilor, a intrat în gazetărie, a fost o vreme redactor-şef al ziarului PNŢCD „Dreptatea” şi a înfiinţat „Dreptatea literară”, la care, în aproape cele o sută de numere editate, a avut colaboratori de mare prestigiu.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/timisoara-uitata-petre-stoica-jimbolia-peciu-nou/
Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/timisoara-uitata-petre-stoica-jimbolia-peciu-nou/Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris..
Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/timisoara-uitata-petre-stoica-jimbolia-peciu-nou/
Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/timisoara-uitata-petre-stoica-jimbolia-peciu-nou/
Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris. Volume şi premii La vârsta de 12 ani, Petre Stoica scria poezii în grai bănăţean, iar în 1957 debuta cu o plachetă de versuri, intitulată „Poeme”. După acest prim volum, a publicat peste 40 de volume de versuri, proză, memorialistică, publicistică şi traduceri din lirica universală, mai ales cea germană. Opera sa a fost distinsă cu mai multe premii literare, printre care cel al Uniunii Scriitorilor pentru volumul de versuri „Iepuri şi anotimpuri” şi premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”. În primii ani postdecembrişti, la fel ca majoritatea scriitorilor, a intrat în gazetărie, a fost o vreme redactor-şef al ziarului PNŢCD „Dreptatea” şi a înfiinţat „Dreptatea literară”, la care, în aproape cele o sută de numere editate, a avut colaboratori de mare prestigiu. Fundaţia Petre Stoica În 1995, Petre Stoica a decis să lase Bucureştiul pentru a se reîntoarce în Banatul natal, şi a ales să se stabilească în orăşelul Jimbolia, supranumit odinioară „micul Weimar al şvabilor din România”. Şi-a adus de la Bucureşti impresionanta bibliotecă alcătuită din aproape 15.000 de volume şi colecţiile de tablouri, ex-libris-uri, filatelie, cartofilie, icoane româneşti, medalistică, adunate cu migală de-a lungul anilor. Decoraţii, râşniţe de cafea, cântare, clepsidre, ceasuri vechi, sticle de sifon sunt alte obiecte din colecţia sa, pe care a completat-o cu obiecte vechi pe care le-a mai găsit la Jimbolia. Multe dintre obiectele aflate în colecţiile poetului sunt adevărate rarităţi. Germanist de formaţie, Petre Stoica a înfiinţat la Jimbolia o fundaţie culturală româno-germană care i-a purtat numele şi a organizat o serie de expoziţii şi manifestări culturale de ţinută europeană, s-a ocupat cu descoperirea şi studierea documentelor legate de existenţa aşezării. A reuşit să recupereze o cantitate impresionantă de manuscrise, fotografii sau documente, obiecte care pot reconstitui, măcar în parte, istoria oraşului. A descoperit, printre altele, arhiva fostei fabrici de pălării, un sigiliu al familiei Csekonics, care devenise proprietara pământurilor din jurul vechii aşezări încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, un certificat de meşter asemănător celor din capitalele Europei sau cărţi vechi de o remarcabilă valoare. Memorabile sunt şi pozele de epocă din gara Jimbolia, printre care poze ale Regelui Mihai în gară, aşteptând-o pe regina-mamă Elena la reîntoarcerea din exilul impus de Carol al II-lea. Cafeneaua literară „Apunake” În 1999, scriitorul a inaugurat, la Jimbolia, cafeneaua literară „Apunake”, personaj al scriitorului Grigore Cugler, un îndrăgit autor de texte absurde şi suprarealiste din anii interbelici, din care recita cu multă plăcere în anii studenţiei. Cafeneaua a devenit în scurt timp un punct de atracţie al oraşului. Aici se organizau lansări de carte, expoziţii, cenacluri literare. Ambientul, de un gust desăvârşit, a fost opera exclusivă a lui Petre Stoica, multe din obiectele expuse aici fiind din colecţia sa personală. Printre oaspeţii de vază ai cafenelei s-au numărat consulul Germaniei la Timişoara, directorul Centrului Cultural Francez, poetul Mircea Dinescu, numeroase oficialităţi. Tot la casa de cultură, unde a deschis cafeneaua, Petre Stoica a încropit şi o mică librărie, unde a vândut numeroase cărţi. Muzeul presei, unic în România Petre Stoica a fost, deopotrivă, un pasionat colecţionar de ziare vechi. Printre acestea se numără exemplare din ziarul „Timpul” în care semna Mihai Eminescu, toate numerele publicaţiei „Curier de ambe sexe”, editată de Ion Heliade Rădulescu care au apărut între 1836 şi 1838 şi au fost legate în 1862. Colecţia adusă de la Bucureşti a fost completată cu ziare jimboliene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dintre care unele în mai multe limbi. În colecţia sa se găseşte şi publicaţia „Vlăstarul”, revistă a liceului „Sf. Sava, în care a fost publicat articolul de debut al lui Mircea Eliade, iar exemplarele din ziarul „Dimineaţa” arată că policromia în presă era folosită şi la 1912. El a reuşit, în ultimii ani de viaţă, să înfiinţeze la Jimbolia un muzeu al presei, unic în România şi al doilea din Europa, în care sunt expuse valoroasele exemplare din colecţiile sale, pe care le-a donat oraşului. S-a stins din viaţă la 78 de ani, în prima dimineaţă de primăvară a anului 2009, la Jimbolia, vechea aşezare şvăbească pe care a transformat-o într-un oraş al culturii.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/timisoara-uitata-petre-stoica-jimbolia-peciu-nou/
Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris. Volume şi premii La vârsta de 12 ani, Petre Stoica scria poezii în grai bănăţean, iar în 1957 debuta cu o plachetă de versuri, intitulată „Poeme”. După acest prim volum, a publicat peste 40 de volume de versuri, proză, memorialistică, publicistică şi traduceri din lirica universală, mai ales cea germană. Opera sa a fost distinsă cu mai multe premii literare, printre care cel al Uniunii Scriitorilor pentru volumul de versuri „Iepuri şi anotimpuri” şi premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”. În primii ani postdecembrişti, la fel ca majoritatea scriitorilor, a intrat în gazetărie, a fost o vreme redactor-şef al ziarului PNŢCD „Dreptatea” şi a înfiinţat „Dreptatea literară”, la care, în aproape cele o sută de numere editate, a avut colaboratori de mare prestigiu. Fundaţia Petre Stoica În 1995, Petre Stoica a decis să lase Bucureştiul pentru a se reîntoarce în Banatul natal, şi a ales să se stabilească în orăşelul Jimbolia, supranumit odinioară „micul Weimar al şvabilor din România”. Şi-a adus de la Bucureşti impresionanta bibliotecă alcătuită din aproape 15.000 de volume şi colecţiile de tablouri, ex-libris-uri, filatelie, cartofilie, icoane româneşti, medalistică, adunate cu migală de-a lungul anilor. Decoraţii, râşniţe de cafea, cântare, clepsidre, ceasuri vechi, sticle de sifon sunt alte obiecte din colecţia sa, pe care a completat-o cu obiecte vechi pe care le-a mai găsit la Jimbolia. Multe dintre obiectele aflate în colecţiile poetului sunt adevărate rarităţi. Germanist de formaţie, Petre Stoica a înfiinţat la Jimbolia o fundaţie culturală româno-germană care i-a purtat numele şi a organizat o serie de expoziţii şi manifestări culturale de ţinută europeană, s-a ocupat cu descoperirea şi studierea documentelor legate de existenţa aşezării. A reuşit să recupereze o cantitate impresionantă de manuscrise, fotografii sau documente, obiecte care pot reconstitui, măcar în parte, istoria oraşului. A descoperit, printre altele, arhiva fostei fabrici de pălării, un sigiliu al familiei Csekonics, care devenise proprietara pământurilor din jurul vechii aşezări încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, un certificat de meşter asemănător celor din capitalele Europei sau cărţi vechi de o remarcabilă valoare. Memorabile sunt şi pozele de epocă din gara Jimbolia, printre care poze ale Regelui Mihai în gară, aşteptând-o pe regina-mamă Elena la reîntoarcerea din exilul impus de Carol al II-lea. Cafeneaua literară „Apunake” În 1999, scriitorul a inaugurat, la Jimbolia, cafeneaua literară „Apunake”, personaj al scriitorului Grigore Cugler, un îndrăgit autor de texte absurde şi suprarealiste din anii interbelici, din care recita cu multă plăcere în anii studenţiei. Cafeneaua a devenit în scurt timp un punct de atracţie al oraşului. Aici se organizau lansări de carte, expoziţii, cenacluri literare. Ambientul, de un gust desăvârşit, a fost opera exclusivă a lui Petre Stoica, multe din obiectele expuse aici fiind din colecţia sa personală. Printre oaspeţii de vază ai cafenelei s-au numărat consulul Germaniei la Timişoara, directorul Centrului Cultural Francez, poetul Mircea Dinescu, numeroase oficialităţi. Tot la casa de cultură, unde a deschis cafeneaua, Petre Stoica a încropit şi o mică librărie, unde a vândut numeroase cărţi. Muzeul presei, unic în România Petre Stoica a fost, deopotrivă, un pasionat colecţionar de ziare vechi. Printre acestea se numără exemplare din ziarul „Timpul” în care semna Mihai Eminescu, toate numerele publicaţiei „Curier de ambe sexe”, editată de Ion Heliade Rădulescu care au apărut între 1836 şi 1838 şi au fost legate în 1862. Colecţia adusă de la Bucureşti a fost completată cu ziare jimboliene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dintre care unele în mai multe limbi. În colecţia sa se găseşte şi publicaţia „Vlăstarul”, revistă a liceului „Sf. Sava, în care a fost publicat articolul de debut al lui Mircea Eliade, iar exemplarele din ziarul „Dimineaţa” arată că policromia în presă era folosită şi la 1912. El a reuşit, în ultimii ani de viaţă, să înfiinţeze la Jimbolia un muzeu al presei, unic în România şi al doilea din Europa, în care sunt expuse valoroasele exemplare din colecţiile sale, pe care le-a donat oraşului. S-a stins din viaţă la 78 de ani, în prima dimineaţă de primăvară a anului 2009, la Jimbolia, vechea aşezare şvăbească pe care a transformat-o într-un oraş al culturii.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/timisoara-uitata-petre-stoica-jimbolia-peciu-nou/
Născut la Peciu Nou în februarie 1931, Petre Stoica a urmat liceul „C.D. Loga” din Timişoara şi a absolvit facultatea de filologie din Bucureşti. Între timp, familia sa fusese deportată în Bărăgan, astfel încât după absolvirea facultăţii a rămas în Bucureşti. A fost corector la E.S.P.L.A., apoi redactor la prestigioasa revistă de cultură „Secolul XX”, ulterior devenind liber-profesionist şi trăind numai din scris. Volume şi premii La vârsta de 12 ani, Petre Stoica scria poezii în grai bănăţean, iar în 1957 debuta cu o plachetă de versuri, intitulată „Poeme”. După acest prim volum, a publicat peste 40 de volume de versuri, proză, memorialistică, publicistică şi traduceri din lirica universală, mai ales cea germană. Opera sa a fost distinsă cu mai multe premii literare, printre care cel al Uniunii Scriitorilor pentru volumul de versuri „Iepuri şi anotimpuri” şi premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”. În primii ani postdecembrişti, la fel ca majoritatea scriitorilor, a intrat în gazetărie, a fost o vreme redactor-şef al ziarului PNŢCD „Dreptatea” şi a înfiinţat „Dreptatea literară”, la care, în aproape cele o sută de numere editate, a avut colaboratori de mare prestigiu. Fundaţia Petre Stoica În 1995, Petre Stoica a decis să lase Bucureştiul pentru a se reîntoarce în Banatul natal, şi a ales să se stabilească în orăşelul Jimbolia, supranumit odinioară „micul Weimar al şvabilor din România”. Şi-a adus de la Bucureşti impresionanta bibliotecă alcătuită din aproape 15.000 de volume şi colecţiile de tablouri, ex-libris-uri, filatelie, cartofilie, icoane româneşti, medalistică, adunate cu migală de-a lungul anilor. Decoraţii, râşniţe de cafea, cântare, clepsidre, ceasuri vechi, sticle de sifon sunt alte obiecte din colecţia sa, pe care a completat-o cu obiecte vechi pe care le-a mai găsit la Jimbolia. Multe dintre obiectele aflate în colecţiile poetului sunt adevărate rarităţi. Germanist de formaţie, Petre Stoica a înfiinţat la Jimbolia o fundaţie culturală româno-germană care i-a purtat numele şi a organizat o serie de expoziţii şi manifestări culturale de ţinută europeană, s-a ocupat cu descoperirea şi studierea documentelor legate de existenţa aşezării. A reuşit să recupereze o cantitate impresionantă de manuscrise, fotografii sau documente, obiecte care pot reconstitui, măcar în parte, istoria oraşului. A descoperit, printre altele, arhiva fostei fabrici de pălării, un sigiliu al familiei Csekonics, care devenise proprietara pământurilor din jurul vechii aşezări încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, un certificat de meşter asemănător celor din capitalele Europei sau cărţi vechi de o remarcabilă valoare. Memorabile sunt şi pozele de epocă din gara Jimbolia, printre care poze ale Regelui Mihai în gară, aşteptând-o pe regina-mamă Elena la reîntoarcerea din exilul impus de Carol al II-lea. Cafeneaua literară „Apunake” În 1999, scriitorul a inaugurat, la Jimbolia, cafeneaua literară „Apunake”, personaj al scriitorului Grigore Cugler, un îndrăgit autor de texte absurde şi suprarealiste din anii interbelici, din care recita cu multă plăcere în anii studenţiei. Cafeneaua a devenit în scurt timp un punct de atracţie al oraşului. Aici se organizau lansări de carte, expoziţii, cenacluri literare. Ambientul, de un gust desăvârşit, a fost opera exclusivă a lui Petre Stoica, multe din obiectele expuse aici fiind din colecţia sa personală. Printre oaspeţii de vază ai cafenelei s-au numărat consulul Germaniei la Timişoara, directorul Centrului Cultural Francez, poetul Mircea Dinescu, numeroase oficialităţi. Tot la casa de cultură, unde a deschis cafeneaua, Petre Stoica a încropit şi o mică librărie, unde a vândut numeroase cărţi. Muzeul presei, unic în România Petre Stoica a fost, deopotrivă, un pasionat colecţionar de ziare vechi. Printre acestea se numără exemplare din ziarul „Timpul” în care semna Mihai Eminescu, toate numerele publicaţiei „Curier de ambe sexe”, editată de Ion Heliade Rădulescu care au apărut între 1836 şi 1838 şi au fost legate în 1862. Colecţia adusă de la Bucureşti a fost completată cu ziare jimboliene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dintre care unele în mai multe limbi. În colecţia sa se găseşte şi publicaţia „Vlăstarul”, revistă a liceului „Sf. Sava, în care a fost publicat articolul de debut al lui Mircea Eliade, iar exemplarele din ziarul „Dimineaţa” arată că policromia în presă era folosită şi la 1912. El a reuşit, în ultimii ani de viaţă, să înfiinţeze la Jimbolia un muzeu al presei, unic în România şi al doilea din Europa, în care sunt expuse valoroasele exemplare din colecţiile sale, pe care le-a donat oraşului. S-a stins din viaţă la 78 de ani, în prima dimineaţă de primăvară a anului 2009, la Jimbolia, vechea aşezare şvăbească pe care a transformat-o într-un oraş al culturii.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/06/timisoara-uitata-petre-stoica-jimbolia-peciu-nou/

Petre Stoica, fragment dintr-un interviu cu Dinu Flamand apărut în revista Amfiteatru, nr. 12/1977




"...pentru Eminescu muza era însăşi esenţa poeziei. Pentru Bacovia - paradoxal, poate - ea nu mai înseamnă nimic sau aproape nimic. În cazul poetului modern eul este anulat, iar inspiraţia se exclude. Vorba lui Gottfried Benn : ''inspiraţie, ce-i asta?" Eu sunt pentru muză. Muza mea este durerea sau bucuria omului de lângă mine. Trebuie să-ţi spun însă în secret că Benn ca şi alţi iluştri teoreticieni ai poeziei, nu urma îndeaproape propriile lui teorii, iar dacă privim şi mai bine în jur, în cultură adică, vedem că nici un mare teoretician nu s-a condus până la capăt după arhitectura articolelor sale teoretice. Thomas Mann văzuse limpede atunci când spunea că în veacul nostru se face prea puţină cultură, dar se descrie excesiv fenomenul culturii. Gândeşte-te că de la romantici începe mică glosare..."

Yvan Goll





Petre Stoica:

  YVAN GOLL(1891-1950) s-a născut la Saint-Die(Franţa). Absolvind gimnaziul german din Metz, studiază filologia la Strasbourg, şi obţine titlul de doctor. Primul război mondial îl găseşte la Zurich, unde se împrieteneşte cu James Joice, căruia îi transpune în limba germană faimosul ULYSSE. În anul 1916 Goll se căsătoreşte cu scriitoarea Claire Studer (traducătoarea de mai târziu a poemelor sale de limbă franceză), şi în 1919 se mută împreună cu ea la Paris. Aici, participă la înfiinţarea suprarealismului (1924), punându-i la dispoziţie propria să revista SURREALISME.



La invadarea Franţei de către trupele hitleriste, Goll se refugiază în Statele Unite, apoi, în 1947, revine la Paris şi peste trei ani moare de leucemie.Cu intenţia de a-l salva de la moarte, o mulţime de tineri poeţi americani, germani, francezi, austrieci şi norvegieni şi-au oferit sângele necesar transfuziilor. Gestul acesta simbolic e amintit şi azi cu emoţie.






 Schimbarea ţărilor şi oraşelor corespunde în creaţia lui Goll cu schimbarea a tot atâtea registre poetice. Însă opera să poartă caracteristicile distincte a două mişcări literare : expresionismul şi suprarealismul. La strofă şi rimă a renunţat de timpuriu şi definitiv, în favoarea unor ritmuri ingenioase, alternante uneori, urmărind (în special spre sfarsitul perioadei sale creatoare) efecte de limbaj şi valorile incantatorii ale cuvântului, fără să putem spune că şi-a împins experienţă până la exces. Poetul "înfrăţirii umane" şi al pacifismului, descins din lirica marelui rapsod modern Walt Whitman, a publicat de-a lungul vieţii numeroase volume (lirică, proză, eseistică etc.), dintre care unele erau înnobilate cu ilustraţii semnate de Matisse, Picasso, Marc Chagall, Georg Grosz şi Hans Arp.






Impunându-se în primul rând ca poet de limba germană, Goll a continuat să scrie în franceză şi apoi în engleză, pentru că înainte de moarte să compună din nou în limba care l-a consacrat. Yvan Goll este în acelaşi timp şi un interesant dramaturg. Prin grotescul pe care îl înfăţişează (cu rădăcini în UBU ROI al lui Alfred Jarry) piesă să MATUSALEM SAU ETERNUL CETĂŢEAn scrisă în 1922, prefigurează teatrul absurdului din anii de după cel de-al doilea război mondial. Acelaşi Goll şi-a legat numele de o antologie, interesantă şi azi : CELE CINCI CONTINENTE, ANTOLOGIE MONDIALĂ A POEZIEI CONTEMPORANE - 1922.

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ De la Stefan George la Enzensberger Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967 Traduceri de Petre Stoica - Yvan Goll -



CASCADA

Yvan Goll

 Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967

Apă şi om,
voi sunteţi eterna mişcare!
Voi sunteţi goana neostoită : voi sunteţi spiritul!
O stânca nu rămâne neclintită, un zeu nu rămâne deasupra :
strălucirea voastră despică blocurile de granit,
sub vocile voastre plesnesc tăcerile morţii.

O, cascadă, tu, dans de perle,
din trunchiul tău de apă, unicul, prăvălit,
înfloreşti pe pământ milioane de ramuri fluide!
Te dăruieşti otrăvitei urzici din şanţurile drumurilor,
înalţi fântâna verde, ţâşnitoare, a palmierului,
în roua ta se răcoreşte floarea de nu-mă-uita,
iar unsurosul măslin te soarbe cu pompe de-aramă.
Tu eşti nemarginitta iubire a pământului!

Aşa vreau şi eu, nemuritoarea-ţi iubire,
să curg în şiroaie şi să mă revărs peste omenire :
de jos, din singurătate, de jos
înspumat, să mă retopesc în iubire
(de pe înălţimea piscului măsor adâncimile văii),
spre oameni din nou să mă vărs îndărăt,
spre îndelungatele văgăuni ale învinşilor şi înrobiţilor,
spre mohorâtele pustiuri ale strădaniei şi lipsei de rod,
spre nesfârşita câmpie a săracilor şi a nătângilor,
spre porturile afumate ale celor goniţi şi costransi -
în jos, în jos, trebuie să mă supun goanei eterne,
cine se dăruieşte devine mai totdeauna bogat.
Cu gura clocotindă şi cu ochi care râd
vreau să risipesc iubirea mare a nopţii acesteia,
să mă dăruiesc, dăruiesc, pentru că ştiu :
nesecaţi sunt gheţarii pământului,
nesecate-s izvoarele inimii!










CARAVANA DORULUI

Yvan Goll

 Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967

Caravana lungă a dorului nostru
Nu întâlneşte niciodată oaza cu umbre şi nimfele!
Ne mistuie dragostea, vulturii durerii
Necotenit ne sfârtecă inima şi ne- devoră.
Fiecare ştie de apele racoraoase şi de vânturi :
Pretutindeni ar putea exista câmpiile Elysee,
Dar noi pribegim, în doruri pribegim!
Undeva un om se aruncă pe fereastră
Să apuce o stea, pentru ea moare,
Cineva caută în panopticum
Visul lui de ceară, şi-l îndrăgeşte -
Dar în inimile noastre tanjanitoare creşte o ţară de foc,
Ah, şi curg peste noi Niagara şi Nilul,
Iar noi strigăm cu setea-nsutita!






ODĂ TOAMNEI

Yvan Goll

 Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967

De ce oare ulmii
Îşi sfâşie veşmintele
Şi dau din braţe
Cuprinşi de teamă nebună?
I-a părăsit
Pacea de aur a verii.
Risipite-s cheile,
Florile-chei ale fericirii,
Iar iarba cenuşie,
Şi de-acum uitate,
Jurămintele dragostei
Răsună-n abis.

Măreţul rege,
Straniul atotştiutor,
Stăpân al pădurii,
Renunţă la lupta
Cu norii
Şi lasă să-i cadă
Sceptrul ruginit,
Mărul înţelepciunii,
Şi-n putregai să se destrame
Giuvaerele coroanei.
Printre foşnitoarele ramuri
Ale caprifoiului uscat
Pulsează teama dihorului
Şi deasupra iazului
Libelula se sparge
Ca o sticlă sonoră.

Numai centaurii
Cu bărbi roşii
Aleargă fericiţi
Cu scântei la copite,
Coboară colina,
Şi urmele lor de foc
În muşchi se sting.

Frunzele se desprind
De pe trunchiuri,
Mâini planând,
Şi ele aştern dedesubt
Cripta de aramă Păsărilor moarte.

Şi-n ruinele donjonului păsăresc
Mai locuieşte şi acum
Bufniţa nocturnă
Ai cărei ochi imenşi
Luminează destinul.













Fragment dintr-un interviu acordat de Petre Stoica lui D.R.Popescu apărut în revista Tribună nr. 46 şi 47 din anul 1980

"-Podul bunicii era o lume a basmului, în care odată intrat, rămâneai cu gura căscată. Găseai acolo de toate, de la sticluţe cu eticheta DIANA, până la gramofonul cu pâlnie sau lustra cu scripeţi, înlocuită prin lampa "Petromax". Atinse de lumina ferestruicilor tăiate în frontul casei, obiectele primeau o aură violet-portocalie, dezvăluindu-le somnolenţa. Spirite practice, bănăţenii arareori aruncau obiectele ieşite din uz, găsindu-le întotdeauna locul dinainte stabilit. Potcoava tocită, bucşa crăpată, ghidonul bicicletei "Record" (cu care se plimba şi Lev Tolstoi), ineluşul vreunui sărsam, se adăugau cuminte altor fleacuri atârnate de grinda podului, de stâlpul şopronului. Nu mai prezentau vreo valoare practică şi totuşi le păstrau, unii cu gândul că le-ar mai putea fi de folos cândva, alţii încredinţaţi că ele sunt relicve demne spre a le arăta urmaşilor. În chipul acestor oamenii locurilor mele de baştină trăiau sentimentul durabilităţii, a unei mai domoale treceri a timpului. Copil, crescut în şesul fără prea multe locuri ale tainei (pădurea, zăvoiul, eleşteul), găseam teritorii de refugiu în perimetrul caselor masive, cu labirinturi şi încăperi întunecoase. Prospectând cu cei de o seamă cu mine podurile caselor, descopeream adevărate Semiramide. Scufundat până la inimă în grâul proaspăt treierat şi orânduit prin despărţituri (boabe pentru pâinea anului, pentru negusorul de cereale, pentru apropiatele semănături) privirile mele curioase descopereau felurite lucruri mai puţin "contemporane" mie. Cu acele fericite prilejuri se întâmpla să ascult relatări declanşate de însuşi stăpânul obiectului intrat în raza contemplării : cu el, felinarul (taman felinarul celor şapte pitici, ridicat spre obrajii Albei-ca-Zăpadă), ieşise într-o noapte, înainte de primul război mondial, să urmareasca nivelul apelor în curs de revasare ; cu el plecase o dată să-l aducă pe doftor la căpătâiul bolnavului, şi tot cu el serile de iarnă pleca să joace farbel. În închipuirea mea obiectul se însufleţea şi, rămânând singur, aveam sentimentul că-i aud respiraţia. Copiii înregistrează imagini străine maturilor sau reţin limbaje misterioase, care îi pot urmări vreme îndelungată. Nu stau oare reprezentările celor mici la temelia basmelor? Dacă admitem existenţa farfuriilor zburătoare (evident, o scorneală, de dată asta o scorneală a copiilor cu mustăţi) de ce n-am accepta şi ideea existenţei unui limbaj, a unui suflet al obiectelor? Dar să lăsăm animismul pentru altădată..."...