DESPRINDE-TE, INIMA
Ingeborg Bachmann
Traducere de Petre Stoica din:
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
Desprinde-te, inimă, de arborele timpului,
voi, frunze, desprindeţi-vă de crengile reci
care odinioară îmbrăţişaseră soarele,
desprindeţi-vă ca lacrimile din ochii larg deschişi!
Zile în şir, bucla aleargă încă în vânt
în jurul bronzatei frunţi a zeului câmpenesc,
sub cămaşă pumnul a şi început să apese
rana care se deschide adânc
.
Fii deci neîndurătoare, dacă gingaşa spinare a norilor
iarăşi ţi se apleacă în faţă,
stai liniştită, dacă Hymettros încă o dată
îţi umple fagurele.
În seceta, pentru ţăran un pai valorează puţin,
puţin o vară, pentru marea noastră seminţie.
Şi care sunt primele mărturii ale inimii tale?
Se leagănă între ieri şi azi,
mută şi streină
şi bătăile ei spun doar
despre desprinderea sa de timp.
RECLAMĂ
Ingeborg Bachmann
Traducere de Petre Stoica din:
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
Desprinde-te, inimă, de arborele timpului,
voi, frunze, desprindeţi-vă de crengile reci
care odinioară îmbrăţişaseră soarele,
desprindeţi-vă ca lacrimile din ochii larg deschişi!
Zile în şir, bucla aleargă încă în vânt
în jurul bronzatei frunţi a zeului câmpenesc,
sub cămaşă pumnul a şi început să apese
rana care se deschide adânc
.
Fii deci neîndurătoare, dacă gingaşa spinare a norilor
iarăşi ţi se apleacă în faţă,
stai liniştită, dacă Hymettros încă o dată
îţi umple fagurele.
În seceta, pentru ţăran un pai valorează puţin,
puţin o vară, pentru marea noastră seminţie.
Şi care sunt primele mărturii ale inimii tale?
Se leagănă între ieri şi azi,
mută şi streină
şi bătăile ei spun doar
despre desprinderea sa de timp.
RECLAMĂ
Ingeborg Bachmann
Traducere de Petre Stoica din:
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
Dar încotro ne ducem
FII FĂRĂ GRJA FII FĂRĂ GRIJĂ
dacă se întunecă dacă se face frig
FII FĂRĂ GRIJĂ
dar
CU MUZICĂ
ce să facem
VESELI ŞI CU MUZICĂ
şi să gândim
VESELI
având în vedere finalul
CU MUZICĂ
şi unde ducem
ÎN CEL MAI BUN CAZ
întrebările şi groază tuturor anilor
LA SPĂLĂTORIA PENTRU VISE FII FĂRĂ GRIJĂ FII FĂRĂ GRIJĂ
dar ce se întâmplă
ÎN CEL MAI BUN CAZ
când liniştea morţii
intră
AMIAZĂ TIMPURIE
Ingeborg Bachmann
Traducere de Petre Stoica din:
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
Dar încotro ne ducem
FII FĂRĂ GRJA FII FĂRĂ GRIJĂ
dacă se întunecă dacă se face frig
FII FĂRĂ GRIJĂ
dar
CU MUZICĂ
ce să facem
VESELI ŞI CU MUZICĂ
şi să gândim
VESELI
având în vedere finalul
CU MUZICĂ
şi unde ducem
ÎN CEL MAI BUN CAZ
întrebările şi groază tuturor anilor
LA SPĂLĂTORIA PENTRU VISE FII FĂRĂ GRIJĂ FII FĂRĂ GRIJĂ
dar ce se întâmplă
ÎN CEL MAI BUN CAZ
când liniştea morţii
intră
AMIAZĂ TIMPURIE
Ingeborg Bachmann
Traducere de Petre Stoica din:
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
În vara abia mijită, teii înverzesc pe tăcute,
împinsă departe de oraş, alb
licăreşte luna de ziuă. Iată,
e amiază, a şi început în fântână să tremure raza,
a şi început să se ridice de desubtul olanelor
aripa ciuntită a pasarei măiastre
iar mâna mutilată de aruncătura pietrei
se prăbuşeşte în grâul răsărind.
Unde cerul Germaniei înnegreşte pământul
îngeru-i decapitat caută mormânt pentru ură
şi-ţi întinde talerul inimii.
Un pumn de durere se spulberă deasupra colinei.
Şapte ani mai târziu
îţi aminteşti din nou
la fântâna înaintea porţii,
nu privi prea adânc,
lacrimile îţi dau în ochi.
Şapte ani mai târziu
într-o casă a morţii
călăii de ieri
deşartă cupe de aur.
Mai bine ţi-ai apleca ochii.
Iată,-i amiază. Fierul
se îndoaie în cenuşă, atârnă
steagul pe spin, şi de aici înainte
vulturul rămâne ferecat
de stâncile unui vis străvechi.
Numai speranţa se chinuie orbită-n lumină.
Desprinde-i cătuşele, condu-o
pe deal în jos, aşază-i
palma pe ochi, să n-o
orbească umbra cumva.
Unde pământul Germaniei înnegreşte cerul
norul caută cuvinte şi umple cu linişte craterul
înainte ca vara să se topească pe ploaia torenţială.
Rostit cu voce tăcută, trece peste ţară inexprimabilul:
Iată, e amiază.
TIMPUL PĂSUIT
Ingeborg Bachmann
Traducere de Petre Stoica din:
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
În vara abia mijită, teii înverzesc pe tăcute,
împinsă departe de oraş, alb
licăreşte luna de ziuă. Iată,
e amiază, a şi început în fântână să tremure raza,
a şi început să se ridice de desubtul olanelor
aripa ciuntită a pasarei măiastre
iar mâna mutilată de aruncătura pietrei
se prăbuşeşte în grâul răsărind.
Unde cerul Germaniei înnegreşte pământul
îngeru-i decapitat caută mormânt pentru ură
şi-ţi întinde talerul inimii.
Un pumn de durere se spulberă deasupra colinei.
Şapte ani mai târziu
îţi aminteşti din nou
la fântâna înaintea porţii,
nu privi prea adânc,
lacrimile îţi dau în ochi.
Şapte ani mai târziu
într-o casă a morţii
călăii de ieri
deşartă cupe de aur.
Mai bine ţi-ai apleca ochii.
Iată,-i amiază. Fierul
se îndoaie în cenuşă, atârnă
steagul pe spin, şi de aici înainte
vulturul rămâne ferecat
de stâncile unui vis străvechi.
Numai speranţa se chinuie orbită-n lumină.
Desprinde-i cătuşele, condu-o
pe deal în jos, aşază-i
palma pe ochi, să n-o
orbească umbra cumva.
Unde pământul Germaniei înnegreşte cerul
norul caută cuvinte şi umple cu linişte craterul
înainte ca vara să se topească pe ploaia torenţială.
Rostit cu voce tăcută, trece peste ţară inexprimabilul:
Iată, e amiază.
TIMPUL PĂSUIT
Ingeborg Bachmann
Traducere de Petre Stoica din:
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
Se anumta zile mai aspre
Rechematul trebuie păsuit
va fi vizibil în zare.
Curând va trebui să-ţi legi şireturile la pantofi
şi câinii să-i goneşti îndărăt,
la ogrăzile de pe malul mării.
Pentru că măruntaiele peştilor
s-au rătăcit în vânt.
Cu lumina sărăcăcioasă arde niprală.
Privirea ta iscodeşte prin negură :
rechematul timp păsuit
va fi vizibil în zare.
Dincolo, iubita ta se scufundă-n nisip,
el creşte în jurul părului ei adiind,
i se prăbuşeşte-n cuvânt,
îi ordonă să tacă,
el o găseşte muritoare
şi învoită la despărţire
după fiecare îmbrăţişare.
Nu privi împrejur.
Leagă-ţi sireturile la pantofi.
Goneşte câinii îndărăt.
Varsă peştii în mare.
Stinge lumina niparlei!
Se anunţă zile mai aspre.
EXPLICĂ-MI, IUBIRE
Ingeborg Bachmann
Traducere de Petre Stoica din:
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
Se anumta zile mai aspre
Rechematul trebuie păsuit
va fi vizibil în zare.
Curând va trebui să-ţi legi şireturile la pantofi
şi câinii să-i goneşti îndărăt,
la ogrăzile de pe malul mării.
Pentru că măruntaiele peştilor
s-au rătăcit în vânt.
Cu lumina sărăcăcioasă arde niprală.
Privirea ta iscodeşte prin negură :
rechematul timp păsuit
va fi vizibil în zare.
Dincolo, iubita ta se scufundă-n nisip,
el creşte în jurul părului ei adiind,
i se prăbuşeşte-n cuvânt,
îi ordonă să tacă,
el o găseşte muritoare
şi învoită la despărţire
după fiecare îmbrăţişare.
Nu privi împrejur.
Leagă-ţi sireturile la pantofi.
Goneşte câinii îndărăt.
Varsă peştii în mare.
Stinge lumina niparlei!
Se anunţă zile mai aspre.
EXPLICĂ-MI, IUBIRE
Ingeborg Bachmann
Traducere de Petre Stoica din:
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
Pălăria ta se ridică uşor, salută, pluteşte în vânt,
capul descoperit ţi-l înfăşoară norul,
inima ta rătăceşte aiurea,
gura ta se obişnuieşte cu alt grai,
peste măsură tremură iarba-n câmpie,
vara suflase margarete către noi, şi-n văzduh,
orbit de fulgi îţi ridici faţa,
tu râzi şi plângi şi mergi spre prăpastie
şi cine ştie ce ţi se mai întâmplă -
Explică-mi, iubire!
În sărbătoreasca mirare, păunul îşi roteşte discul,
porumbelul îşi ridică gulerul de pene,
'revărsat de guruit, aerul se dilată,
ţipă răţoiul, intreagă pajişte ia
din mierea sălbatică, chiar şi în gravele parcuri
fiecare strat îşi are o tivitură din pulberi de aur.
Peştele se colorează în roşu, întrece cârdul,
prin grote lunecând se prăvăleşte in pat de corali.
Scorpionul dansează cu sfială în melodia nisipului de argint ;
Cărăbuşul adulmecă din zare măreţia :
de-aş fi una cu el, şi eu aş simţi
că aripile îi strălucesc sub crustă
şi drumul l-aş lua spre tufa depărtată de mure.
Explică-mi, iubire!
Apa ştie să vorbească,
valul ia valul în mâna,
strugurele s-a copt în vie, a săltat şi a căzut
Cu câtă naivitate ieşise melcul din casă!
O piatră poate înduioşa altă piatră!
Ceea ce nu pot explica, explică iubire:
Timpul, ce-l avem, îngrozitor de puţin
să-l petrec cu gândurile, şi singură
să nu cunosc iubirea şi să nu dărui iubire?
Trebuie cineva să se frământe? Nu va pieri?
Tu spui: stăpâneşte alt spirit...
Nu-mi explica nimic. Văd salamandra
trecând prin fiecare foc.
N-o goneşte nici o groază, şi nimic n-o doare.
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
Pălăria ta se ridică uşor, salută, pluteşte în vânt,
capul descoperit ţi-l înfăşoară norul,
inima ta rătăceşte aiurea,
gura ta se obişnuieşte cu alt grai,
peste măsură tremură iarba-n câmpie,
vara suflase margarete către noi, şi-n văzduh,
orbit de fulgi îţi ridici faţa,
tu râzi şi plângi şi mergi spre prăpastie
şi cine ştie ce ţi se mai întâmplă -
Explică-mi, iubire!
În sărbătoreasca mirare, păunul îşi roteşte discul,
porumbelul îşi ridică gulerul de pene,
'revărsat de guruit, aerul se dilată,
ţipă răţoiul, intreagă pajişte ia
din mierea sălbatică, chiar şi în gravele parcuri
fiecare strat îşi are o tivitură din pulberi de aur.
Peştele se colorează în roşu, întrece cârdul,
prin grote lunecând se prăvăleşte in pat de corali.
Scorpionul dansează cu sfială în melodia nisipului de argint ;
Cărăbuşul adulmecă din zare măreţia :
de-aş fi una cu el, şi eu aş simţi
că aripile îi strălucesc sub crustă
şi drumul l-aş lua spre tufa depărtată de mure.
Explică-mi, iubire!
Apa ştie să vorbească,
valul ia valul în mâna,
strugurele s-a copt în vie, a săltat şi a căzut
Cu câtă naivitate ieşise melcul din casă!
O piatră poate înduioşa altă piatră!
Ceea ce nu pot explica, explică iubire:
Timpul, ce-l avem, îngrozitor de puţin
să-l petrec cu gândurile, şi singură
să nu cunosc iubirea şi să nu dărui iubire?
Trebuie cineva să se frământe? Nu va pieri?
Tu spui: stăpâneşte alt spirit...
Nu-mi explica nimic. Văd salamandra
trecând prin fiecare foc.
N-o goneşte nici o groază, şi nimic n-o doare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu