CASCADA
Yvan Goll
Traducere de Petre Stoica din:
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
Apă şi om,
voi sunteţi eterna mişcare!
Voi sunteţi goana neostoită : voi sunteţi spiritul!
O stânca nu rămâne neclintită, un zeu nu rămâne deasupra :
strălucirea voastră despică blocurile de granit,
sub vocile voastre plesnesc tăcerile morţii.
O, cascadă, tu, dans de perle,
din trunchiul tău de apă, unicul, prăvălit,
înfloreşti pe pământ milioane de ramuri fluide!
Te dăruieşti otrăvitei urzici din şanţurile drumurilor,
înalţi fântâna verde, ţâşnitoare, a palmierului,
în roua ta se răcoreşte floarea de nu-mă-uita,
iar unsurosul măslin te soarbe cu pompe de-aramă.
Tu eşti nemarginitta iubire a pământului!
Aşa vreau şi eu, nemuritoarea-ţi iubire,
să curg în şiroaie şi să mă revărs peste omenire :
de jos, din singurătate, de jos
înspumat, să mă retopesc în iubire
(de pe înălţimea piscului măsor adâncimile văii),
spre oameni din nou să mă vărs îndărăt,
spre îndelungatele văgăuni ale învinşilor şi înrobiţilor,
spre mohorâtele pustiuri ale strădaniei şi lipsei de rod,
spre nesfârşita câmpie a săracilor şi a nătângilor,
spre porturile afumate ale celor goniţi şi costransi -
în jos, în jos, trebuie să mă supun goanei eterne,
cine se dăruieşte devine mai totdeauna bogat.
Cu gura clocotindă şi cu ochi care râd
vreau să risipesc iubirea mare a nopţii acesteia,
să mă dăruiesc, dăruiesc, pentru că ştiu :
nesecaţi sunt gheţarii pământului,
nesecate-s izvoarele inimii!
CARAVANA DORULUI
Yvan Goll
Traducere de Petre Stoica din:
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
Caravana lungă a dorului nostru
Nu întâlneşte niciodată oaza cu umbre şi nimfele!
Ne mistuie dragostea, vulturii durerii
Necotenit ne sfârtecă inima şi ne- devoră.
Fiecare ştie de apele racoraoase şi de vânturi :
Pretutindeni ar putea exista câmpiile Elysee,
Dar noi pribegim, în doruri pribegim!
Undeva un om se aruncă pe fereastră
Să apuce o stea, pentru ea moare,
Cineva caută în panopticum
Visul lui de ceară, şi-l îndrăgeşte -
Dar în inimile noastre tanjanitoare creşte o ţară de foc,
Ah, şi curg peste noi Niagara şi Nilul,
Iar noi strigăm cu setea-nsutita!
ODĂ TOAMNEI
Yvan Goll
Traducere de Petre Stoica din:
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967
De ce oare ulmii
Îşi sfâşie veşmintele
Şi dau din braţe
Cuprinşi de teamă nebună?
I-a părăsit
Pacea de aur a verii.
Risipite-s cheile,
Florile-chei ale fericirii,
Iar iarba cenuşie,
Şi de-acum uitate,
Jurămintele dragostei
Răsună-n abis.
Măreţul rege,
Straniul atotştiutor,
Stăpân al pădurii,
Renunţă la lupta
Cu norii
Şi lasă să-i cadă
Sceptrul ruginit,
Mărul înţelepciunii,
Şi-n putregai să se destrame
Giuvaerele coroanei.
Printre foşnitoarele ramuri
Ale caprifoiului uscat
Pulsează teama dihorului
Şi deasupra iazului
Libelula se sparge
Ca o sticlă sonoră.
Numai centaurii
Cu bărbi roşii
Aleargă fericiţi
Cu scântei la copite,
Coboară colina,
Şi urmele lor de foc
În muşchi se sting.
Frunzele se desprind
De pe trunchiuri,
Mâini planând,
Şi ele aştern dedesubt
Cripta de aramă Păsărilor moarte.
Şi-n ruinele donjonului păsăresc
Mai locuieşte şi acum
Bufniţa nocturnă
Ai cărei ochi imenşi
Luminează destinul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu