DECEMBRIE, 1967 (prima parte)
Marbach e un orăşel romantic, îmbibat de atmosferă veche tipic germană, ferit - prin ce miracol? - de zgomotele şi ispitele civilizaţiei moderne. Pentru străinul sosit din Frankfurt, CITY agitat şi isteric, această aşezare de pe melancolicul Neckar, te întâmpină cu oaza de linişte pentru care omul din epoca tehnocraţiei pare să aibă o tot mai accentuată nostalgie. E începutul lui decembrie şi ninge cu o abundenţă copleşitoare. Privesc pe fereastra micului hotel unde am tras şi în faţa ochilor mi se înfăţişează priveliştea unei ilustrate de Crăciun: brazi, artificii scânteietoare, îngeri mecanici, lumini proiectate blând spre acoperişe somnolente. Peisaj relativ anacronic şi sentimental. Mă întreb cine poate fi regizorul acestui spectacol care, la urma urmei, nu-mi displace; îmi redă sentimentul copilului de odinioară, visând deasupra unei cărţi cu poze desenate strâmb şi duios.
Am sosit o dată cu seara şi iată că oboseala începe să se insinueze tiranic. Alergasem toată ziua prin anticariatele din Stutgart, pus pe "vânătoare subtilă" cum ar spune Erns Junger! O ezitare între veghe şi somn, apoi răsucesc comutatorul. În jurul meu pluteşte un nu ştiu ce aer intim şi straniu, conturele mobilierului vechi se estompează până la dizolvare şi în cele din urmă mă scufund într-un calm străin hotelurilor moderne, excelente în privinţa confortului, dar parcă din ce în ce mai văduvite de personalitate.
Spre deosebire de ziua precedentă, acum e o dimineaţă cu lumină plenară. Zăpada îngheţată luceşte ca nichelul. Mă întreb dacă în Germania de vest există multe aşezări mai potrivite studiului şi reculegerii ca Marbach-ul, urbea natală a lui Schiller. Cercetez trecătorii, destul de rari la această ora, casele cu farmec de vechime greu de aproximat; sunt primele tentaţii pe care le simte omul ajuns în locuri vizitate pentru prima dată. Totul, cel puţin pentru moment, îndeamnă la meditaţie şi colocvii cu umbrele trecutului. Clipe identice trăisem doar în urmă cu un an, când nişte prieteni m-au dus cu maşina la Goslar, superb oraş medieval în care întâlnirea cu istoria, sublimată în piatra clădirilor, tonifică, eliberându-te de angoasele şi complexele civilizaţiei neonului. Liniştea străzii sporeşte pe măsură ce mă apropii de "Schiller - Nationalmuseum", care e adăpostit într-un alb palat rococo îndreptat cu faţa spre Neckar. Platanii şi aleile largi vara, de bună seama, transformă împrejurimile în paradisul îndrăgostiţilor şi al păsărilor.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu