*
* *
Alfred Mombert
Traducere de Petre Stoica
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger,
Editura pentru Literatură, Colecţia BPT (1967)
Aici este piscul, pe care să adormi.
Aici trec păsări mari în zboruri compacte,
purtând în ciocuri lungi planete aurii.
Ele înoată alungite în curentul aerului,
în ochii lor sălbateci jăruieşte jăratecul
misiunii şi al ţintei.
Când ele zboară deasupra mării,
în adâncul sumbru al valurilor
se oglindeşte o puternică lumină iradiind înaintea-i,
două flăcări se urmăresc şi de jur-împrejur
aripile negre îşi proiectează umbrele.
Când o navă vâsleşte în furtuna nopţii
mai clar luminând
între aceste înălţimi şi adâncimi:
atunci căpitanul se sprijină maiestuos de catarg.
Privirea sa, puternică asemenea universului,
scrutează depărtarea, şi el ancorează în haos.
A veşniciei e spiritul. Şi păsări imense
cu Lumini-Planete în ciocuri
deasupra şi dedesubtul său,
sunt fugare imagini, clătinate
de boarea vântului.
Din adâncul corabiei se înalţă,
îmbrăţişând totul în scântei,
cântecul matrozilor, ospătând,
Imnul de Triumf al Lumii
Aici este piscul pe care noaptea să adormi.
În jurul său unduie veşnicul imn de triumf.
Aici se odihneşte Visătorul-Adormit,
pe vârful unei piramide de aur.
În jurul unghiurilor îndepărtate
planetele se rotesc împovărate de strălucire.
O respiraţie înaltă îţi adie peste mâini.
Aici este piscul pe care să adormi.
Aici auzi cum tobele vuiesc în adânc.
Aici tresare spiritul, căutându-ţi buzele. În vis, mâna îţi creşte prin eter
în univers.
* *
Alfred Mombert
Traducere de Petre Stoica
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger,
Editura pentru Literatură, Colecţia BPT (1967)
Aici este piscul, pe care să adormi.
Aici trec păsări mari în zboruri compacte,
purtând în ciocuri lungi planete aurii.
Ele înoată alungite în curentul aerului,
în ochii lor sălbateci jăruieşte jăratecul
misiunii şi al ţintei.
Când ele zboară deasupra mării,
în adâncul sumbru al valurilor
se oglindeşte o puternică lumină iradiind înaintea-i,
două flăcări se urmăresc şi de jur-împrejur
aripile negre îşi proiectează umbrele.
Când o navă vâsleşte în furtuna nopţii
mai clar luminând
între aceste înălţimi şi adâncimi:
atunci căpitanul se sprijină maiestuos de catarg.
Privirea sa, puternică asemenea universului,
scrutează depărtarea, şi el ancorează în haos.
A veşniciei e spiritul. Şi păsări imense
cu Lumini-Planete în ciocuri
deasupra şi dedesubtul său,
sunt fugare imagini, clătinate
de boarea vântului.
Din adâncul corabiei se înalţă,
îmbrăţişând totul în scântei,
cântecul matrozilor, ospătând,
Imnul de Triumf al Lumii
Aici este piscul pe care noaptea să adormi.
În jurul său unduie veşnicul imn de triumf.
Aici se odihneşte Visătorul-Adormit,
pe vârful unei piramide de aur.
În jurul unghiurilor îndepărtate
planetele se rotesc împovărate de strălucire.
O respiraţie înaltă îţi adie peste mâini.
Aici este piscul pe care să adormi.
Aici auzi cum tobele vuiesc în adânc.
Aici tresare spiritul, căutându-ţi buzele. În vis, mâna îţi creşte prin eter
în univers.
*
* *
Alfred Mombert
Traducere de Petre Stoica
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger,
Editura pentru Literatură, Colecţia BPT (1967)
Totul se află aici.
Aici sunt munţi, sunt nori lin-plutitori.
Multe lacuri, largi Câmpii-Roditoare.
Totul se află aici.
Păduri, Păduri-Livezi, sălcii prietenose.
Văile cântecelor de pasăre.
Iar cortul meu e aşezat aici:
Lângă o fântână mică,
cristalin alcătuită din elemente:
din eter şi mare, din lumină;
din spiritul omului
Aici adie vânturile.
Viorelele şi lalele îi smălţează malul.
Noaptea stau înăuntru.
Atunci se odihneşte secera lunii
blând argintată, pe umărul meu.
La mine se află dănţuitoarea cerească.
Timpul e desăvârşit în inima mea.
Afară se aude imnul tuturor cântăreţilor lumii.
*
* *
Alfred Mombert
Traducere de Petre Stoica
POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger,
Editura pentru Literatură, Colecţia BPT (1967)
Când m-am trezit, marea respira
şi privea spre lună. În barca mea
stătea o umbră înaltă. Pe creştet,
un coif argintat.
- Îmi întind mâna să-l apuc,
mâna ajunge-n neant. Şi mâna reapare
oglindită în apă, toată muiată în argint.
Vorbeam: Tu eşti atât de rece şi limpede,
sângele îţi curge prin vine de-argint,
prin trupul tău pescăruşul săgetează în voie,
locuieşti pe netezimea oglinzii, aici, în clarul de lună.
Eşti fără nădejdi şi voinţă. Tu stai neclintită.
Vorbea: Tu eşti înfricoşător de zeiesc,
plin de naşteri încrâncenate, iar faţa
ţi-e strivită şi mistuită de lăcomie şi nebunie,
locuieşti în Peisaj Nocturn, acoperit
de Stanca-Fantomă pustie şi de păianjeni imenşi.
Visezi şi te arunci în asalt.Trăieşti.
Şi apoi, umbra se lasă delicată
pe pieptul meu. Simţeam pe creştet răcoarea
coifului argintat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu