Cum spuneam şi cu alte prilejuri, Trakl, marele descendent din familia spirituală a lui Holderlin a murit aproape necunoscut. Anonimatul care l-a însoţit de-a lungul unei vieţi încununate cu spini, s-a vrut acelaşi până şi la coborârea tânărului său trup în pământ: era o inmoramntare săvârşită în chip de simplă formalitate cazonă, în prezenţa unui singur om, credincioasa ordonanţă a poetului în uniformă de locotenent... La puţină vreme după aceea, lumea a început să manifeste interes pentru destinul său, intristandu-se de-o absenţă pe care n-o mai putea concepe! De fapt, asupra acestei tragice dispariţii atât de timpurii au atras atenţia cei câţiva prieteni vechi ai poetului, care de la primele lecturi din neobişnuitele sale versuri au realizat prezenţa unui miracol. Era un cerc literar patronat de Ludwig von Ficker, adevărat SPIRITUS RECTOR al vieţii culturale austriece de odinioară. Şi nu trebuie uitaţi acei poeţi, care au avut darul să salute capodopera înaintea criticii nu o dată obtuză şi imbecilă prin conformismul ei. Entuziasmul lor pentru opera lui Trakl era atât de neobişnuit, încât unii dintre ei i-au închinat poeme dintre cel mai emoţionante. Era prologul sărbătoririi cântăreţului sumbrelor şi pustiitoarelor amurguri. De atunci, ea continuă, spontană, pornind din simplul imbold al inimii, şi, fără excepţii, din spirit de solidarizare cu o existenţă sinonimă cu suferinţa.
Printre primii care l-au omagiat pe Trakl (în anul 1917) se numără Else Lasker-Schuler, această Sapho modernă a literaturii germane, prietenă ea însăşi a poetului salzburghez. Poemul Elsei lasker-Schuler, de vibrantă forţă evocatoare, fixează substanţa unei opere şi-ţi aduce în faţa ochilor o silueta inefabilă. Cam la aceeaşi dată a fost compus şi poemul lui Albert Ehrenstein, unul dintre cei mai întunecaţi lirici ai generaţiei expresioniste. Acestor poeme li s-au adăugat şi altele,
ieşite de sub condeie mai firave, azi menţionate doar prin bibliografii. În orişice caz, ele au avut în acel moment meritul de a fi creat, alături de câteva articole evocatoare, climatul necesar cunoaşterii unei personalităţi poetice care a şocat multă lume prin insolitul ei. Paralel cu vertiginoasa creştere a exegezei trakliene, au sporit şi aceste caligrafii omagiale, înscriindu-se într-o sărbătorire continuă. Dintre paginile beletristice închinate lui Trakl (existenţa sa cu laturi inexplicabile şi fapte stranii a hrănit numeroase fabulaţii!) Imi place să amintesc o nuvela excelentă, clasică azi în literatura austriacă, a poetului de fin talent şi remarcabilă erudiţie, Werner Riemerschmied, mort cu puin timp în urmă.
Cum creaţia lui Trakl în cultura noastră constituie o prezenţa reală, mulţi dintre talentaţii cititori de poezie fiind familiarizaţi cu ea, cred că un mănunchi de asemenea poeme îşi justifică traducerea. Ele perpetuează astfel sărbătorirea şi pe plan românesc şi contribuie totodată la o mai intimă apropiere de cifrul traklian. Sau, ca să întrebuinţez o metaforă, sunt şi ele câteva din posibilele ferestre deschise spre un univers poetic fără precedent în secolul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu