Ochii lui priveau în depărtări,
Copil, mai fusese odată în cer.
De aceea cuvintele îi răsăreau
Pe nori albaştri şi albi.
Ne certăm asupra religiei
Dar întotdeuna ca doi tovarăşi de joacă,
Şi-l zămisleam pe Dumnezeu, din vorbă în vorbă.
La început a fost cuvântul.
Inima poetului, o cetate puternică,
Poemele sale: teze cântate.
Într-adevăr, el fusese Martin Luther.
Sufletul şi-l purta în palmă,
Când a purces la războiul sacru.
- Ştiusem atunci, era mort -
De neînţeles îi zăbovea umbra
Peste seara odăii mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu