Biobibliografie Petre Stoica

BIOBIBLIOGRAFIE
   Petre Stoica s-a născut la 15 februarie 1931 în comuna Peciul Nou, judeţul Timiş.
   Tatăl sau, Adam Stoica, ardelean de origine, a văzut lumina zilei la 10 mai 1900 în pitorească localitate Romos, aflată lângă Orăştie. Adolescent aproape, este luat de pe băncile şcolii spre a fi încorporat într-un regiment chezaro-crăiesc. Dezertează curând ; gestul temerar se concretizează prin trimiterea sa ca soldat neinstruit pe frontul din Piave. Căzut prizonier, se înrolează voluntar în armata italiană. Rănit şi decorat în câteva rânduri, la sfârşitul războiului primeşte gradul de locotenent onorific. După repatriere are şansa să fie angajat "prim vighil" în corpul de gardă financiară.                Împlinind 21 de ani, în ciuda datoriei militare îndeplinite cu prisosinţă, e recrutat pentru Regimentul de elită 1 grăniceri din Bucureşti. La terminarea stagiului militar pe durata a patru ani, îşi reia activitatea anterioară. Se căsătoreşte la Cluj cu o dansatoare de circ pe care o aduce la Peciul Nou, unde fusese numit comandantul plutonului de gardă financiară. Divorţează, iar în 1929 se recăsătoreşte cu Maria (născută Bertan), dintr-o familie emigrată în S.U.A., după distrugerea gospodăriei de o inundaţie ce cuprinsese vaste teritorii din judeţul Timiş-Torontal. Fără a trece prea multă vreme, tatăl Mariei Stoica, bănăţean dârz şi întreprinzător, izbuteşte să recupereze îndoit bunurile pierdute, inzestrandu-şi fiica rămasă în ţară cu o dotă substanţială.
   Petre Stoica îşi petrece copilăria (alături de fratele său Adam Stoica, venit pe lume în anul 1933) într-un şir de aşezări rurale străbătute de apele Timişului şi ale Bârzavei. Îşi însuşeşte de timpuriu alfabetul toleranţei, ambii părinţi cultivând relaţii prieteneşti cu consăteni de alte etnii, limba vorbită de aceştia fiindu-le familiară şi lor: şvăbească, maghiară, sârbă, bulgară. În 1941, Petre Stoica încheie ciclul de învăţământ primar în comună Banloc. Copil rebel, cu manualele şcolare abandonate aiurea pe câmpuri, accede doar la Gimnaziul "Vincenţiu Babeş" din metropola Banatului. Punând punct şi acestei etape de şcolarizare, fără ştirea părinţilor, din spirit de frondă se înscrie la exoticul liceu de "Construcţii civile şi edilitare". Frecventandu-l formal şi străin de orice noţiune tehnică, cum era şi firesc, rămâne repetent. Disciplinandu-se, izbuteşte să urce treptele Colegiului "Constantin Diaconovici Loga"(ulterior denumit succesiv "Liceul de băieţi nr. 1" şi "Nikos Beloianis"). Se dedică intens lecturilor, în planul interesului său se situează poezia română modernă, autorii preferaţi chemându-se Bacovia, Vinea(descoperit în reviste şi antologii) şi Voronca. Tatăl poetului îi încurajează pasiunea pentru literatură, aşa că îl ajută să-şi alcătuiască o biblioteca bogată. Absolvă liceul fără probleme şi dă examen de admitere la Facultatea de Filologie din Bucureşti. Deşi a optat pentru studiul limbii şi literaturii române, decanul facultăţii îl obligă să frecventeze cursurile secţiei de germanistică, raţiune impusă de prezenţa scăzută a studenţilor pe teritoriul acestei discipline, etnia germană, persecutată în perioada ocupaţiei sovietice, având rar acces la învăţământul universitar. A fost o decizie providenţială, lui Petre Stoica deschizându-i-se nebănuite orizonturi culturale, pe deasupra, pentru menţinerea secţiei, i se tolerează originea socială "nesănătoasă". Dintre dascălii Facultăţii, decimată prin epurări masive, amintirea învăţăcelului de odinioară se opreşte doar asupra câtorva nume: Tudor Vianu (care îi arată simpatie şi dincolo de catedră), Ion Frunzetti, Edgar Papu şi Sevilla Tomosoiu-Răducanu, excelentă interpretă de poezie.
   Încă din clipă sosirii în Capitală leagă cu Modest Morariu o strânsă prietenie, sortită dăinuirii până la moartea acestuia, survenită în 1988. Locuiau împreună într-o cameră de subsol de pe strada Armenească. Oaspetele lor obişnuit era vecinul de casă, Mircea Ivănescu, ştiut de unii ca poet format. În aceeaşi încapere este găzduit Dimitrie Stelaru.
   În anul 1951, părinţii lui Petre Stoica sunt deportaţi în Bărăgan.
După absolvirea facultăţii (1954) este repertizat profesor în Valea Jiului, dar Paul Georgescu, care îl remarcă cu prilejul unui seminar ad-hoc Arghezi (o noutate în acea vreme), îi propune să lucreze în redacţia GAZETEI LITERARE, săptămânal abia apărut (aprilie 1954). Refuză din motive de inadaptibilitate la principiile realismului socialist, acceptă însă postul de corector la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (E.S.P.L.A.).
   Impresionat de cuvântarea lui A.E.Baconsky ţinută cu prilejul primului Congres al Scriitorilor din R.P.R. (1956) îi expediază acestuia o scrisoare însoţită de versuri originale. Mesajul este recepţionat în mod călduros. Conducătorul STELEI se interesează de soarta poetului, îl "verifică" personal şi, convins că ucenicul se înscrie pe linia vederilor sale literar-artistice, îi declară încredere şi protecţie. Astfel, Petre Stoica e curând investit corespondentul revistei clujene în Capitală. Funcţia îi permite să ia contacte frecvente cu scriitori de reputaţie naţională : Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, G. Călinescu, Ion Vinea, Adrian Maniu, Ion Petrovici (de-abia ieşit din închisoare), Ion Marin Sadoveanu, Victor Eftimiu.
   Concomitent mesajului adresat revistei lunare STEAUA, prezintă un grupaj de versuri TÂNĂRULUI SCRIITOR. Ambele publicaţii îl tipăresc în octombrie 1956 cu câte şase poeme. Încurajat de succesul debutului, profitând totodată de firavul dezgheţ ideologic şi pe pământ românesc, în acelaşi an încredinţează E.S.P.L., -ei volumul POEME,ce apare într-un timp record. Apolitică în totalitate, cartea stârneşte senzaţie, neîmplinită însă estetic, aprecierile criticii literare sunt defavorabile. Înăbuşirea eroicei revoluţii ungare (1956) de către trupele sovietice se repercutează în ţara noastră printr-o puternică teroare politico-ideologice. Numele lui Petre Stoica devine sinonimul apolitismului, decadentismului, lipsei de talent s.a.m.d. Având în continuare parte de sprijinul moral acordat de curajosul Baconsky, precum şi de cel al întregii echipe redacţionale steliste angajate pe faţă împotriva proletcultismului, poetul depăşeşte traumele provocate de hărţuielile presei "demascatoare".
   Spre sfârşitul anului 1957 are loc închegarea unui grup spiritual format din tineri care, mai toţi, vor ajunge nume sonore în peisajul culturii române. Întâlnirile se desfăşurau în cămăruţa lui Grigore Hagiu (plasată în subsolul unui bloc de pe strada Pictor Stahl), la Petre Stoica într-o mansardă strâmtă (Gutemberg 16) sau în camera igrasioasă (Lemaître) deţinută de Nicolae Breban. Paralel erau frecventate localurile ieftine, alcoolul înaripând visele de mărire. În afara celor menţionaţi că "amfitrioni", la colocviile îndeobşte nocturne participau Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Modest Morariu, Mircea Ivănescu, Vasile Gorduz, Cezar Baltag, Eugen Mihăescu, sporadic Lucian Pintilie, Fănuş Neagu şi Florin Mugur.
   În 1958, Petre Stoica este transferat la Editura pentru Literatură Universală, ce ia locul desfiinţatei Cartea Rusă. Nopţile desfăşurate în interminabile dezbateri poetice, deambulările prin parcuri, ca şi aventurile nevinovate trăite cu Nichita Stănescu (împărţeau acelaşi pat), dublate de mizeria materială (era căsătorit şi avea un copil), îl pun pe poet în situaţia de a face anevoie cerinţelor impuse corectorului de carte. Se bucură, totuşi, de o anumită înţelegere, situaţie curmată însă de noul sau şef, fost miliţian. Pe neaşteptate este numit redactor la proaspăt întemeiată revista SECOLUL XX. Momentul schimbă cursul unui destin ce părea înscris pe pantea umilirilor. Începând din ianuarie 1963 până în august 1972, preocuparea sa de căpătai o constituie popularizarea literaturii de expresie germană, oferind cititorilor texte traduse din operele "proscrişilor" (ca bunăoară Franz Kafka) sau ale unor personalităţi de marcă puţin sau deloc cunoscute în ţară (Paul Celan, Ingeborg Bachmann, Johannes Bobrovski, Hans Magnus Enzensberger s.a.). Petre Stoica se bucură de aprecierile redactorului şef Mihnea Gheorghiu şi, îndeosebi, de cele ale succesorului acestuia, Dan Haulică. Propunerea de a fi avansat redactor şef adjunct se izbeşte de refuzul lui Zaharia Stancu (preşedintele Uniunii Scriitorilor) pe motiv că nu face parte din rândurile P.C.R.
   În anul 1964, printre numeroşi străini care vizitează redacţia SECOLUL XX se numără eseistul şi animatorul cultural Dr. Wolfgang Kraus, directorul lui OSTERREICHISCHE GESELLSCHAFT FUR LITERATUR.Plăcut impresionat de cele văzute şi auzite, oaspetele îi oferă lui Petre Stoica posibilitatea unei călătorii de documentare în Austria. Trecând peste piedici specifice vremii, împreună cu Baconsky şi Nina Cassian, ajunge în 1965 la Viena. Are şansa unică de a lua contact direct cu personalităţi scriitoriceşti de prim rang: Heimito von Doderer, Christine Busta, Franz Csokor, Robert Jungk, Alexander Lernet Holenia, Gerhard Fristch, Herbert Zând, precum şi cu figuri literare în curs de afirmare ; Ernst Jandl, Friederike Mayrocker, Peter Handke, Konrad bayer şi Alfred Kolleritsch. În zilele sejurului vienez pune bazele unei mari prietenii, de durata deceniilor, cu tânărul student max Demeter Peyfuss, azi reputat profesor universitar.
   În 1968 i se împlineşte visul de a-l întâlni pe Ernst Junger, considerat de exegeţi ultimul clasic al literaturii universale. Evenimentul petrecut la reşedinţa acestuia de la Wielflingen îşi găseşte ecoul în jurnalul jungerian SIEBZIG VERWEHT. (vol. I)
În anul 1975 obţine bursa DAAD din Berlinul de Vest (au mai beneficiat de ea Marin Sorescu, A.E.Baconsky, Ana Blandiana, Ştefan Bănulescu, Mircea Dinescu, Ştefan Aug. Doinaş).
   De-a lungul timpului, Petre Stoica participă la numeroase festivaluri internaţionale de poezie, congrese şi colocvii pe teme literare şi socio-politice(Frankfurt pe Main, Sonnenberg, Berlinul de Vest, Lindau, Manheim, Marburg, Viena, Graz, Lindabrunn, Belgrad, Zagreb, Bled, Budapeste, Rotterdam, Moscova, Sofia etc.).
   După Revoluţia din decembrie 1989 este ales în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor şi ia parte la constituirea PEN-clubului, secţia română. În 1991 asistă, în calitate de delegat la lucrările Congresului mondial PEN - Club desfăşurate în capitala Austriei. Este membru fondator al Alianţei Civice.
   O dată cu dispariţia dictaturii comuniste, poetul îmbrăţişează gazetăria, oreintandu-se spre publicaţii neechivoc democratice. Semnătura îi apare frecvent în coloanele ziarului DREPTATEA. Întemeiază DREPTATEA LITERARĂ, cooptandu-i pe Gheorghe Grigurcu şi Barbu Cioculescu. În 1991 este investit redactor şef al săptămânalului EPOCA, fiind apoi transferat, cu aceeaşi funcţie, la amintitul cotidian.
   În mai 1995 părăseşte definitiv Capitala (unde îi rămân mormintele părinţilor, ale primei sale soţii şi ale atâtor şi atâtor prieteni dispăruţi timpuriu), întemeind în orăşelul Jimbolia, judeţul Timiş, "Fundaţia culturală româno-germană" care îi poartă numele şi Muzeul Presei "Sever Bocu"".
Se stinge din viaţă la 21 martie 2009 fiind inmoramntat în cimitirul oraşului.


Colaborează la: „Steaua", „Gazeta literară", „Viaţa Românească", „România literară", „Contemporanul", „Tribuna", „Orizont", „Familia", „Vatra", „Ateneu", „Cronica", „Ramuri", „Luceafărul", „Secolul 20", „Manuscriptum", „Poesis", „Arhipelag", „Contrapunct", „Dreptatea" etc. După 1989 întemeiază, împreună cu Gheorghe Grigurcu şi Barbu Cioculescu, „Dreptatea literară". Volume publicate: Poeme, Bucureşti, ESPLA, 1957; Pietre kilometrice, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1963; Miracole, Bucureşti, Editura pentru Litera-tură,1966; Alte poeme, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968;Arheologie blândă, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968; Melancolii inocente;Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969; Orologiul, volum selectiv, Bucureşti, Editura Eminescu, 1970; O casetă cu şerpi, Bucureşti, Cartea Românească, 1970; Bunica se aşează în fotoliu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1971; Sufletul obiectelor, Bucureşti, Editura Eminescu, 1972; Trecătorul de demult, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975; Iepuri şi anotimpuri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1976; O nuntă de cenuşă, Bucureşti, Editura Eminescu, 1977; Un potop de simpatii, Bucureşti, Cartea Românească, 1978; Copleşit de glorie, Bucureşti, Cartea Românească, 1980; Prognoză meteorologică, Bucureşti, Cartea Românească, 1981; Întrebare retorică, Cluj, Editura Dacia, 1983; Numai dulceaţa porumbelor, Bucureşti, Cartea Românească, 1985; Suvenir, colecţia Cele mai frumoase poezii, Bucureşti, Editura Albatros, 1986; Tango şi alte poeme, Bucureşti, Editura Albatros, 1990; Piaţa Tien-An-Men II, Bucureşti, Editura Albatros, 1991; Visul vine pescara de serviciu, Bucureşti, Cartea Românească, 1992; Manevrele de toamnă,Bucureşti, Editura Eminescu, 1996; Marea pururi marea, Bucureşti, Editura Vinea, 1996;Uitat printre lucruri uitate, Bucureşti, Editura Minerva, 1997, colecţia Biblioteca pentru toţi, prefaţă, Cornel Ungureanu; La scufundarea vasului Titanic, Bucureşti, Editura Eminescu, 1999; Şambelan la curtea coniacului, Timişoara, Editura Helicon, 1999, ediţie liliput cu portrete de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Ciobanu, Florin Pucă;Insomniile bătrânului, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2000; Vizita maestrului de vânătoare, Bucureşti, Editura Vinea, 2002; Veşnic absentă veşnic prezentă,Timişoara, Editura Marineasa, 2002; Carnavalul prenocturn, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2004; Pipa lui Magritte, Timişoara, Editura Brumar, 2004. Volumele de memorialistică şi publicistică: Amintirile unui fost corector, Bucureşti, Cartea Româ-nească, 1982; Caligrafii şi culori, Bucureşti, Cartea Românească, 1984; Viaţa mea la ţară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988; Însem-nările cultivatorului de mărar, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1998; Antologii realizate de P. S.: Efigiile naturii, Coautor Mircea Tomuş, Bucureşti, Cartea Românească, 1971; Oraşul furnicar, Bucureşti, Cartea Românească, 1982; Fluturi, păsări, cai, Bucureşti, Cartea Româ-nească, 1983. Traduceri ale volumelor lui P. S.: Kutja za zmijma/ O cutie cu şerpi,traducere de Adam Puslojič (Kruşevaţ, Editura Bagdala, 1971), Und nirgends ein Schiff aus Attika, traducere Oskar Pastior, Berlinul de Vest, L.C.B. Edizion, 1977. Traduceri ale versurilor lui Petre Stoica au mai apărut în publicaţii periodice din: Franţa, Austria, Spania, S.U.A., Canada, Grecia, Suedia, Peru, Argentina etc. Traducere din lirica universală:Georg Trakl. 59 poeme, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1967; Poezia germană modernă, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1967; Poezia nordică, Bucureşti, Editura Albatros, 1968; Poezia austriacă modernă, coautor Maria Banuş, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1970; Poeţi ai expresionismului,Bucureşti, Editura Albatros, 1971; Ernst Toller, Yvan Goll, Noul Orfeu, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1972; Georg Trakl, Ruh und Schweigen, Bucureşti, Editura Albatros, 1972; Johannes Bobrowski, Poeme, Bucureşti, Editura Albatros, 1974; Ernst Stadler, Cuvântare solemnă, Bucureşti, Editura Univers, 1975; Cântece africane, Bucureşti, Editura Univers, 1975; Roza vânturilor, Bucureşti, Editura Univers, 1977; Nikolaus Berwanger, Trăiesc printre rânduri, Bucureşti, Cartea Românească, 1981; Georg Trakl, Tânguirea mierlei, Timişoara, Editura Facla, 1981; Georg Trakl, Sebastian im Traum/ Sebastian în vis, Bucureşti, Editura Vinea, 1998; Georg Trakl, Metamorfoza răului, Bucureşti, Editura Univers, 2000. Prezent în antologiile: Poezia română contemporană, Bucureşti, EPL, 1964; Din lirica mării, Bucureşti, EPL, 1964; Cântecul iubirii, Bucureşti, EPL, 1966; Épitö Amfion, Bukarest, Irodalmi könyv-kiadó, 1967; Cartea ţării, Bucureşti, Editura Minerva, 1972; O, mamă, dulce mamă..., Timişoara, Editura Facla, 1973; Romanian poets of our times, Bucharest, Univers Publishing House, 1974;Niciodată toamna nu fu mai frumoasă, Timişoara, Editura Facla, 1978; Földi üzenet,Bukarest, Kriterion Könyvkiadó, 1979; Zeitgenössische Dichter aus Rumänien,Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1981; Arta poetică, antologie de lirică românească, Bucureşti, Editura Minerva, 1983; Poezia artelor frumoase, Bucureşti, Editura Minerva, 1989; Rumänische Dichter, Bukarest, Verlag Romanian Press, 1998;Antologia poeziei româneşti culte. De la Dosoftei până în 1993, Bucureşti, Editura Teora, 1998; P.S. este prezent şi în numeroase antologii editate în străinătate. Premii literare:Premiul Festivalului George Bacovia, Bacău (1971); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1971); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1974); Premiul Uniunii Scriitorilor (1976); Premiul Uniunii Scriitorilor (1980); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Sibiu (1985); Premiul Uniunii Scriitorilor (1991); Premiul „Serile de poezie Vânători", Piatra Neamţ (1992); Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu", Botoşani (1994); Marele Premiu „Ion Vinea" pentru poezie (1996); Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara (1996); Premiul de excelenţă culturală acordat de Austian Airlines (1999); Premiul Festivalului de Poezie Bucureşti (2000); Marele premiu al Traducătorilor acordat de APLER, Bucureşti (2005); Cetăţean de onoare al municipiului Botoşani; Cetăţean de onoare al oraşului Jimbolia; Ordinul naţional „Pentru Merit" în grad de cavaler; Medalia onorifică a oraşului Jimbolia; Diploma specială a comunităţii foştilor germani din Banat.