Viorica Răduţă - O PERMANENȚĂ DE VIZIUNE, CORNEL UNGUREANU

Rămâne cu fiecare cercetare, memorial, călătorie literară, critică propriu-zisă a lui Cornel Ungureanu aceeaşi „Mitteleuropa ce merită o investiţie de iubire”, ca şi în recentul volum, Petre Stoica şi regăsirea Europei Centrale, Editura Palimpsest, 2010. „Fidelitatea” ţine nu doar de temă, este şi umană, ceea ce încarcă empatic un text alert prin proximitatea autorului la „personajul” literar, acel Petre Stoica re-făcut din bucăţi de memorie, de analize critice dinăuntru, ale criticului C. U., dar şi din adiţionări, cu perspective ale altor viziuni de lectură, citate în capitole separate sau în interiorul textului C. U. , cu amintiri, întâlniri peste timp, interviu etc. Se creionează o figură, un chip bănăţean de fiinţare întru literatură, dublat/ă de o cale a reconstrucţiei lui „acasă” prin acea locuire finală, ultimativă ca un testament, în Jimbolia cea vestitoare, o „insulă” de literatură, adevărat manifest de estetician al vieţii şi artei deopotrivă, la purtătorul ei, Petre Stoica et compagnie, în acea neutralitate… postdecembristă, amară, neprimită cu pasivitate, însă, de spiritul viu al Poetului.
Cornel Ungureanu rămâne acelaşi spiritus loci bănăţean, subiectul Petre Stoica i se potriveşte exemplar pentru demonstraţia, exerciţiul criticului memorialist, care fixase din Mitteleuropa periferiilor Centrul / Viena ca ferment literar („lecţia Vienei”) şi pentru „regiuni” româneşti, mărginaşe lui, dar care păstrează dorul de re-facere a sacrului, cum Jimbolia şi opera poetică a lui Petre Stoica o vor exemplifica de data aceasta. Exerciţiul este mai limpezit, mai amănunţit şi mai aproape de graniţa cu literatura (C. U. se aşază cu graţie în asemenea zone limitrofe, atractive, iniţiatice), datorită memorialului de călătorie, de micropovestiri biografice, de note largi şi de mostre critice. Celălalt spirit al locului, Petre Stoica, devine un alter al Ungureanului, am spune. Seducţia cărţii vine şi din faptul că îşi fac loc mai multe „texturi”, de la critica literară propriu-zisă la memorial, scurte naraţii; un aer de autoficţiune străbate, astfel, această carte a fidelităţii. Volumul e tot ,,mitteleuropean”, o altă re-aşezare în cercurile culturale cunoscute la „geograful” C. U. , tot mai largi după Centrul agonic, preluându-l, des-centrându-l spre/la ,,margini”, re-creându-l prin de-teritorializare, cum precizează autorul.
Ca şi în laboratorul său critic, Mitteleuropa periferiilor (Polirom, 2002), se fixează, prin chipul lui Petre Stoica, momentul inaugural cât şi pelerinajul iniţiatic al „personajului”, larg la timp, în Bucureşti, şi revenirea la poezia şi spaţiul Jimboliei, „acasă” cu prieteni, cenaclu, festival de literatură, în scopul definit de re-facere a întâlnirii primordiale, vieneze, fie şi de adolescenţă, cu miracolul continuat în timp prin constanţa întâlnirilor, prieteniilor, traducerilor, în fine spiritului multiplu al literatului „fără frontiere” în spirit. Dacă ,,Mitteleuropa înseamnă şi un centru care îşi asumă excelenţa, dar şi dreptul de a fi reprezentat de o periferie (…) şi (ne)şansa de a fi exprimat de o periferie”, exprimare explicită a lui C. U., atunci întregirea poetului şi omului Petre Stoica exemplifică tot o asemenea excelenţă. Fixată prin capitole mişcate între critică literară, (auto)biografie, memorial de călătorie, etc. Chiar paginile care vizează un alt spirit local, extins şi la spaţiul sârbesc, Vasko Popa, şi alte figuri ale Centrului de… margine sau din inima sa „spaţială”, sunt memorabile. În special portretul evolutiv al lui Vasko, prin comparaţie cu cel stabil al lui P. S., este tuşat în tehnica oglinzii paralele. Astfel, avatarul său bănăţean, „Petrică”, revenit la matcă după viaţa şi opera multor decenii depărtate Banatului, dar cu aport iniţiatic demn de un conservator al Centrului tocmai la „periferie”, ţine de tehnica basoreliefului, se selectează, se nuanţează şi se diagnostichează singur, parcă.
Analiza şi patosul lui Cornel Ungureanu sunt pe un teren favorabil, bănăţean, uşor cronicăresc dar verosimil prin chipurile şi evenimentele expuse în aceeaşi modalitate a cercurilor concentrice, tehnică verificată şi în cărţile anterioare, de la maeştrii lui Petre Stoica, în crochiuri şi momente de prim-plan, la „steliştii” şi anii de tortură comunistă, la cei „cinci” prieteni al cavaleriei Belgrad ̶ Timişoara, la clipele revelaţiilor de Secol XX, etc. Adâncimea personajului central stă în calea urmată, un itinerar sacru, cu memorabilii, în tuşe biografice şi critice, Ion Cocora, Marc-Mihail Avramescu, Mircea Martin, Livius Ciocârlie, Sorin Titel, Adam Puslojici, Slavsko Almăjan, Ioan Flora, Ioan Holender ş.a.
Provocarea nu vine din orgoliul locului, ci din necesitatea de a întocmi pe harta culturală a Mitteleuropei periferiilor o dinamica, o re-aşezare a proporţiilor Centrului, o Jimbolie unde Capul se mută (e o alegere a locului, ca într-o viziune Mircea Eliade, însăşi retragerea lui P. S. în asemenea loc/locuire) spre periferia cu puteri sacerdotale datorită unui Robinson literar, la vârsta şi în timpuri târzii, mai mult sau mai puţin lepădate. Evenimentele şi ,,personajele” din jurul lui Petre Stoica stau într-o interpretare bine conturată sau sunt scoşi dintr-o proiecţie nedreaptă, înţepenită, difuză, pătimaşă etc. Nu lipsesc tăieturile / spiritul critic aplicat măiastru, diagnosticarea severă, tăietura stilistă la „vidul” unui Livius Ciocârlie, spaţiul Foarţă, vârstele existenţiale şi livreşti totodată ale lui Mircea Martin, universul poetic iradiant al lui Petre Stoica, „barocul” atent descifrat la Anghel Dumbrăveanu, antropologia imaginarului la Vasko Popa, chiar „hiperrealismul” lui Ion Cărmăzan.
C. U. înaintează în demonstraţie din cerc în cerc, capitolele ar putea alcătui un periplu simbolic de solidaritate bănăţeană şi de inaugurare a marginii Jimboliei ca un alt Centru, literar. Toate merg pe urmele toposului ,,acasă”, personajele unei bănăţene Mitteleuropă a periferiilor se apropie de ,,Ithaca”.
„Simbolia”, ca re/construcţie, este vizată, însă, dintr-un ,,nucleu” biografic în adolescenţa formativă a Vienei, cu maeştrii ei, de către cel care-şi alege locul, zidul părăsit, baladesc parcă, numitul Petre Stoica, purtător de Banat şi în „rătăcirile”, vieţile sale compuse, dar şi în ultima locuire, toate recompuse, adunate în mijlocul circumferinţei existenţiale şi scripturale testamentare, Jimbolia. Cornel Ungureanu alcătuieşte o legendă. E felul în care criticul viza şi opera lui Slavici, cu întemeierea, apoi necesara plecare de acasă şi, în fine, reîntoarcerea finală. Centrul poate fi vizat „din orice punct al circumferinţei”, cum Pleşu scria în „limbajul” sacru al „păsărilor”. Armonia construcţiei „mitteleuropene”, redefinită într-un capitol întreg, ţine şi ea de acest model, favorizat chiar de spaţiul şi spiritul multiplu al Timişoarei. Cu Petre Stoica, aflat ,,acasă”, în Banat, Cornel Ungureanu procedează prin învăluire, fixându-i formarea printre habsburgi, apoi la Steaua, cu A. E. Baconsky ş. a. m. d . Paginile, mai ales cele despre Petre Stoica sau Vasko Popa, sunt distincte datorită perspectivei de aproape, a expresiei bine temperate, a glosării „măsurate” strict la autor.
Ca şi în concentrata carte mitteleuropeană, nucleu al tuturor compunerilor editoriale care aparţin lui Cornel Ungureanu, criticul contextualizează, nuanţează, adânceşte, extirpă nepotriviri, localizează dureri, distinge etape, dă relief unor evenimente sau opere insuficient străbătute, pare să se exprime pe sine cu o eleganţă pe care lirica lui Vasko Popa, citat pentru a releva un trup poetic, o întăreşte. Alunecările anecdotice sunt bine strunite. Bucureştiul văzut de poetul sârb pare ,,Centrul lumii” într-un moment de graţie – suprarealismul. ,,Bestiarul sublim” al operei lui Vasko Popa se fişează, ca şi celelalte figuri ale operei, pe linia hermetică, reperul Evola nefiind uitat. Sunt focalizate mai multe momente ale scriitorului sârb, parcă dinăuntru; un discurs oficial ţinut în România este discutat pentru efectele lui benefice, cazul Arghezi, şi prin extragerea substanţei dintre elementele impure ale contextului istoric. Pentru fişa unor scriitori Cornel Ungureanu dezvoltă „note şi contranote”, cu ştiuta sa putere de a ordona şi glosa documentele de viaţă şi de artă. ,,Cercul” Vasko Popa nu estompează vârstele şi opera lui Petre Stoica, dar se situează tot pe o culme a criticii sale aplicate. Volumul e construit din mai multe exerciţii de admiraţie, cu luciditate şi patos împreună. Întâlnim atât ,,fotografii de grup”, cât şi individualităţi, revizuiri, puneri la punct şi premoniţii, generozitate la a da cuvintul celorlaţi, martori sau lectori ai… subiectului Petre Stoica.
Călăuză spre şi în Jimbolia, frumoasa Utopie literară a lui P. S .,, Cornel Ungureanu a realizat o carte necesară prin fişarea, diagnosticarea, comentarea literaturii şi reaşezărilor în marginile unui Imperiu după des şi re- Centrarea sa periferică. Figurile din acest spaţiu cultural au, însă, aerul unor ambasadori ai transmutaţiei Europei Centrale înspre marginea ardelenească, mai ales prin medalionul central.
De data aceasta, Petre Stoica este modelul de adâncime, printr-o ceremonie - scriitură-existenţă a sufl(et)ului ,,geografic” bănăţean, recuperator şi clarvăzător. Se impune un fir de adâncime, unificator, al textelor criticului Geografiei spirituale, acum în constelaţia bănăţeană. Spaţiul arhetipal ordonează viziunea sa artistică şi demonstraţia are nevoie de texte, de mărturii şi biografisme.
C. Ungureanu construieşte pe spaţii mari, demersul său din acest volum se aşază pe urmele Constructorului/ Meşterului, ceea ce explică şi continuitatea sa întru „geografie spirituală”, dar şi fidelitatea (fie şi ) critică, mai rară în timpurile noastre. Şi totul încă vine dintr-o exemplară cunoaştere a literaturii, cât şi din acel spiritus loci care-l veghează în demersurile sale, toate cu amprentă stilistică limpede şi curgătoare. Astfel, şi în mozaicul de critică, memorialistică, jurnal de călătorie care este Petre Stoica şi regăsirea Europei Centrale Cornel Ungureanu arată viu, un scriitor printre critici. Cartea colcăie de vieţi şi de oamenii din jurul lui Petre Stoica. În timp, îi rămâne lectorului şi atmosfera cea retrăită de autor prin personajele sale, locuri anume, stilistice chiar.

(Viata Romaneasca, nr. 5-6/2011