Tocmai va stergeti barba brumata
Tramvaiul meu are suave aripi de libelula
seara ma poarta lin deasupra culorilor aspre
ma depune in camera voastra tocmai mancati
potarnichi pepit tocmai va stergeti barba brumata
in vecini copilul primeste doua clopote la fund au
pe terasa instelata o femeie destoinica mangaie
coarnele diavolului dar apa robinetului picura
totul ar fi in ordine si chiar in distinsa dezordine
numai ca Nichita Stanescu lipseste iarasi de-acasa
taie in luna litere de vis pentru tesut cuvinte de vis
revine cu mantia zeului pe umeri deci rondul meu
se incheie imi dezbrac bufonul de romburi si cioburi
si tramvaiul meu deraiaza si nu-mi ramane decat
sa iau din cuibul ingerului o bomboana de malt
treptat dizolvandu-ma
(Petre Stoica)
(Belgradul in cinci prieteni-Nichita Stanescu, Ed. Dacia, 1972)
Ca painea si sarea
Catre Nichita, catre Petre, catre Anghel
O, cum ma omoara cu dragostea lor
Prietenii Romani pe pamantul sarbesc!
Dar cum m-ar omora atunci
Cu dragostea, pe pamantul romanesc!
Tara aceasta e amara precum tara sarbeasca?
Gusta, ii spun lui Nichita, aceasta felie!
Pe care armate nevazute o aduc
Pe o farfurie modesta, mereu la fel.
Imi dau voie sa spun, imi dau voie:
Painea si sarea pamantului santem-
Ca painea si sarea ne rostogolim pe el,
Ca painea si sarea, noi ne rostogolim.
(Srba Ignajatovic)
(Belgradul in cinci prieteni-Nichita Stanescu, Ed. Dacia, 1972)
Cantec fara titlu, fara sfarsit
In timp ce doarme satana
Nichita e treaz. Treaz este
si-atuncea cand Domnul tace.
Ne scoala
din relele vise
Poeziile lui scriu alte poezii,-
nasc stele si pietre,
oameni vii, serpi vii
si tot ce mai ramane.
(Adam Puslojic)
(Belgradul in cinci prieteni-Nichita Stanescu, Ed. Dacia, 1972)
Nu lui Nichita Stanescu
E nefiresc de tarziu in mine si-n lucruri
Si pe drumuri vin ninsori de uitare...
Cine va trece acum canalul
Sa-mi bata la poarta?
Nichita Stanescu
Doarme-ntr-o barca de seara, sub o fereastra,
Si ingerul vasleste mereu, vasleste mereu.
E nefiresc de tarziu. S-aud caii pe camp
Alergand
Cu seile goale.
Ceasuri cu limbi de cenusa
Atarna prin arbori. as vrea sa inchin
Aceasta tacere femeii ce vine
Pe urmele mele,
Sa ma-nchin sarutului ei friguros
Pe care inca-l amana.
E nefiresc de tarziu
Si prin clipa mea de-ntuneric trece o barca
In care poetul bea singur uitarea,
Razand nepamantesc de curat
Cu fruntea pe timp.
(Anghel Dumbraveanu)
(Belgradul in cinci prieteni-Nichita Stanescu, Ed. Dacia, 1972)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu