Poezia austriacă modernă, de la rainer maria rilke până în zilele noastre, Ed. Minerva, Colecţia BPT, 1970, Petre Stoica - RICHARD VON SCHAUKAL

RICHARD VON SCHAUKAL

poezia austriacă modernă
de la rainer maria rilke până în zilele noastre
bpt, editura minerva (1970)
traduceri de petre stoica

RICHARD VON SCHAUKAL (1874-1942) face studii juridice şi obţine titlul de doctor în drept. Intră în aparatul administrativ chezaro-crăiesc, unde cucereşte titluri superioare (printre care şi cel de consilier ministerial), impunându-se printr-o stăruinţă tipic burgheză. În anul 1918 este înnobilat. Retragandu-se din lumea birourilor, Schaukal îşi dedică restul vieţii slujirii muzelor. Opera sa, de proporţii considerabile (poezie, proză, eseistică şi teatru), se dezvoltă sub semnul pendulării între "decadentism" şi tradiţie. Până la urmă Schaukal optează definitiv pentru ultima formulă, devenind un apărător înfocat al tradiţiei şi duşman al oricărei innoiri. Temele poeziei schaukaliene sunt luate din registrul neoromantismului (castele vechi, moartea, lumea de paradis a copilăriei etc.), dar şi al mitologiei. Versurile sale, simple, spontane, impresioniste, pline de acurateţe şi străine complicaţiilor formale, rezistă cu succes în proba timpului. Primul său volum de versuri apare în 1893 (GEDICHTE) pe care Schaukal îl întregeşte mereu, până în anul 1912, când îşi tipăreşte culegerea VERSURI NOI; peste doi ani le adaugă patriotardele SONETE DE BRONZ iar în 1917 volumul PATRIA SUFLETULUI. Schaukal şi-a legat numele şi de o serie de traduceri din liricii francezi (Verlaine, Herdia, etc.) şi din Shakespeare. Dintre scrierile sale de proză notabil e romanul VIAŢA ŞI OPINIILE DOMNULUI ANDREAS BALTHESSER, DANDY ŞI DILETANT - 1907.

RÂNDURI NECRITICE DESPRE PETRE STOICA Petru Romoşan în "Tribuna", 7 septembrie 1978

Puţini poeţi reuşesc să nu-şi părăsească propriul domeniu, propria limba, propria durere, cum reuşeşte Petre Stoica. Fără să spună acelaşi lucru. Fără să fie pisălog, plicticos, manierist cum se zice. Cum alţii. Ci mereu cuceritor, mai aventuros. Obligându-ne la aventură. Dacă suntem în stare.
Dar, se poate spune, e uşor lucru să-ţi păstrezi domeniul când nu e prea bogat. La asemenea ocară se răspunde astfel: dar când domeniul se cheamă Petre Stoica?
Petre Stoica nu scrie versuri, nu scrie poeme, nu scrie cărţi. El a avut ambiţia, la îndemână câtorva, din ce în ce mai rari, să facă o operă (pe cine înspăimântă cuvântul acesta - operă?). Şi a făcut-o.
Cu toate că ni l-a dat pe Trakl în româneşte (şi pe atâţia alţii) el scrie despre Bulbucata. Se încăpăţânează să scrie despre Bulbucata şi să se îngrijească de sănătatea iepurilor de casă.
Iar dacă îl veţi vedea în carne şi oase (vă doresc asta), la o masă band cum numai bătrânii au mai ştiut să bea, daţi-i ceva să citească. Un poem, bineînţeles. Îşi va pune ochelarii cu infinită umilinţă, va citi cu iubirea de poezie pe care doar marii o au, la scurtă vreme va tuna şi fulgera cum numai adevărată natură stie să tune şi să fulgere.
Pentru că în Petre Stoica se împacă doi oameni: umil-gloriosul scrib şi un straşnic ţăran român. Şi de aici vine poezia lui. Pe care o citim iarăşi şi mare este bucuria, într-o nouă carte: UN POTOP DE SIMPATII (Ed. Cartea Românească, 1978)
Ar trebui să spun că în această carte autorul foloseşte trei tehnici poetice, uşor delimitabile. Prima, prozaic-inventarianta, a doua, chiar lirică. A treia, şi să o numesc şi pe aceasta. Nu voi conţinuă. Vă voi spune doar că în finalul unor poeme "coboară o ceaţă densă, atât de densă încât (factorul poştal) încurcă adresele viilor cu adresele morţilor".
Cu această carte Petre Stoica e şi mai Petre Stoica. Un mare poet contemporan.

Leopold Voita despre volumul de poeme "Johannes Bobrowski" Traducere, antologie, prefaţă şi note de PETRE STOICA - Viaţa Românească, 1975

După cele 59 POEME de Georg Trakl, poetul Petre Stoica ne-a dăruit în colecţia "Cele mai frumoase poezii" un florilegiu din opera lui Johannes Bobrowski.

................................

Condensatele metafore, insolitul, euforia şi sugestia dovedesc că tălmăcitorul a pătruns în laboratorul ermetic al lui Bobrowski şi că, înainte de operaţia asupra căreia s-a aplecat cu obstinaţie, dar şi cu dragoste, a cântărit cu sagacitate virtuţile materiale ale limbajului, ideile circulând dintr-un vers într-altul. Fraza bobrowskiana, care nu curge niciodată lin, ci e frântă de incidente şi metafore aparent fără legătură între ele, absenţa perifrazelor, alegerea cuvintelor subliniind fonetic atmosfera tărâmului... au constituit un examen greu pentru fidelitatea tălmăcitorului, care a preferat arta sugestiei, ferindu-se să "înfrumuseţeze" originalul, chiar acolo unde la prima vedere apare "prozaic". Virtute rar întâlnită în travaliul multor tălmăcitori, obsedaţi să dea un spor de sensibilitate poeziei transpuse. Cele 59 POEME ale lui Bobrowski au dobândit, prin tălmăcirea lui Petre Stoica drept de cetate în aria limbii noastre.

Victor Felea, Tribună din februarie 1973, despre volumul NOUL ORFEU al lui Yvan Goll în traducerea lui Petre Stoica

"Traducător pasionat, având deja o bogată experienţă, Petre Stoica ne-a pus la îndemână un poet de prestigiu, într-o tălmăcire care posedă toate atributele excelenţei. E vorba de Yvan Goll şi de culegerea NOUL ORFEU, însumând o amplă selecţie. Volumul e însoţit de o prefaţă, edificatoare nu numai în privinţa informatiei ci şi a calităţilor de critic ale traducătorului, calităţi ce se reflectă într-un profil convingător şi nuanţat. Fără a mai insistă asupra poeziei lui Yvan Goll, trimitem cititorul direct la plăcuţele ei rezonanţe româneşti din NOUL ORFEU."

Tribuna, 31 ianuarie 1985

"Creator de cărţi şi carte, mai pe la sfârşitul anului trecut, Petre Stoica a publicat un volum de inimă, căruia îi spune: CALIGRAFIE şi CULORI. Aş zice - ca să vorbesc cum nu-i place lui Petre Stoica, poate pe drept - că volumul este împărţit în şase secţiuni: CALIGRAFII ROMÂNEŞTI, JURNAL, CALIGRAFII GERMANE (POEŢI), CALIGRAFII GERMANE (PROZATORI), PERMANENŢE, CĂRŢI DE VIZITĂ. Adevărul este că împărţirea volumului în şase compartimente este, după mine doar formal - orientativă, pentru că toate paginile cărţii numită CALIGRAFIE şi CULORI  ţin de o singură şi amplă respiraţie a sufletului, a unui suflet împătimit de actul de creaţie în continentul literaturii, teritoriu în care Petre Stoica circulă cu ochii îmbătaţi de stelele frumosului şi ale unor mari întrebări.
Vorbind uşor didactic, trebuie să precizez că - din câte îmi dau seama -, cam puţini, regretabil, dintre scriitorii noştri ştiu să privească literatura de limbă germană cu amândoi ochii, iar dintre aceşti puţini şi mai puţini ştiu să ne spună despre ea prin traduceri de înaltă ţinută ori prin consemnări - articole, studii etc - de substanţă. Petre Stoica face parte dintre aceşti puţini prea puţini, pe lângă faptul că, înainte de toate, este un remarcabil poet."

Cornel Ungureanu - Lumea lui Petre Stoica

E greu să nu începem analiza lui Petre Stoica fără a lega poezia sa "retro" de constantele literaturii Europei Centrale. Nu numai prin traducerile sale din poezia austriacă, nu numai prin relaţia, cvasiintima, cu Trakl, el este un scriitor al unei zone de contact etnic, configurate de "marginile Europei Centrale". Provincia e mai conservatoare decât centrul; Biedermeierul secolului al XIX-lea austriac îşi întinde efigiile, până către anii treizeci, în Bucovina şi Banat. Resemnarea politică, delectarea estetică, pioşenia, aparţineau unui stil, adesea numit, rareori înţeles ca un stil, care SUPRAVIEŢUIEŞTE. Decorativismul începutului de secol poate fi altă constantă ce se cere aici.
Petre Stoica e un poet al marginilor, al "periferiei", în măsura în care încearcă a descoperi aici Centrul lumii. El s-a despărţit nu numai de un sat, el s-a despărţit de un spaţiu care configura un tip de valori (...)
Intrarea în glorie a poetului în literatură contemporană n-a fost legată numai de grupul STEAUA. Poezia lui Petre Stoica devine model atunci când literatura română se leapădă de gravitatea înţepenită a regulilor oficiale. Cand poetul poate să aibă umor, ironie, când îşi permite să se joace. Când devine om liber. Poet ironic, autoironic, suav, poet al lumilor abandonate, Petre Stoica devine unul dintre maeştrii poeţilor provinciei. Poezia lui Emil Brumaru sau Ovidiu Genaru (ca să dau doar două exemple) sunt prizate la dreapta valoare, fiidca critica "îşi făcuse mâna" pe literatura lui Petre Stoica.
Fiindcă trebuie să spun, Petre Stoica a fost unul dintre poeţii iubiţi de critică, a fost unul dintre poeţii citiţi şi comentaţi cu înţelegere şi iubire. Dacă exceptăm primele momente  ale întâmpinării, în anii dominaţi de energiile rele ale proletcultismului, Petre Stoica a fost considerat la dreapta lui valoare: ca unul dintre profesioniştii de primă linie ai literaturii noastre.

Petre Stoica:

Petre Stoica:
..."Noi nu ştiam ce înseamnă generaţia '60. Aveam un ideal: fiecare cu preocuparea lui. Atunci s-au născut, de fapt, individualităţile. După părerea mea, aceasta este singură generaţie care are individualităţi, în comparaţie - să zicem - cu generaţia '80, unde toţi seamănă între ei. Asta nu înseamnă că diminuez talentul lor şi aşa mai departe. Dar gândiţi-vă la personalitatea lui Nichita, a lui Cezar Baltag, a lui Grigore Hagiu, a lui Mircea Ivănescu - şi asta spune totul. Noi ne băteam atunci pentru estetică. Nichita spunea la un moment dat: "Trebuie să facem concesii doar pentru a putea strecura câteva metafore", asta pentru că era foarte mare lucru să vii, în acea vreme, cu o metaforă insolită, care să scape de cenzură. Şi, într-adevăr, se făceau mici concesii de dragul noului în poezie. În cadrul grupului care era foarte uimitor, tendinţele erau diferite. De pildă, Nichita Stănescu visa să ajungă Labiş, ceea ce, acum, mi se pare puţin ciudat. Dar, sigur, el era foarte tânăr, atunci, când l-am cunoscut, el scria, de fapt, o poezie aproape bacoviană. Mai există, oare, asemenea urme la Nichita? Evoluţia,, maturizarea lui au fost foarte rapide. Grupul acesta, al autorilor amintiţi mai înainte, a funcţionat vreo trei-patru ani. Fiind în bloc, ne-am bătut toţi, împreună, pentru a reuşi fiecare, spre deosebire de cei care au urmat. Am făcut asta fără să călcăm în picioare generaţiile următoare sau pe cele dinainte. Aveam un mare respect pentru bătrâni. Mai târziu, generaţia care a urmat, cea aşa-zisă a Albinei a avut o altă atitudine. Cei din această generaţie, când au apărut la Casa Scriitorilor, nu numai că nu îi cunoşteau pe bătrâni, dar - fără să îi fi citit - îi înjurau. Acolo, odată l-am auzit pe unul zicând: "Cine-i bosorogul ăsta de Adrian Maniu?!" Am sărit de la masă... Eu înţeleg că e bine, uneori, să fii iconoclast, dar nici în asemenea hal, pentru că noi de la ei am învăţat. Eu, cel puţin, deşi am tradus, atâţia poeţi - şi-am spus-o de vreo zece ori până acuma - mă revendic de la Bacovia şi de la Adrian Maniu. De la Bacovia am învăţat ce înseamnă banalul, cum îl poţi ridica la rangul de poezie, dându-i aură."...

Petre Stoica

Petre Stoica:

"Poemul are un nucleu magic în plasma căruia există multiple nunaţe de ton şi culoare. Nu inotdeauna te-ai fixat definitiv asupra nuanţei ideale, apar astfel incertitudini născând variantele. Cred că fiecare poet înzestrat cu oarecare experienţă trăieşte o asemenea stare de nesiguranţă, care e de natura inefabilului"

MARJA - LIISA VARTIO Visul copilului

MARJA - LIISA VARTIO

Visul copilului

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

E noapte.
o curte întunecată.
O casă cu pereţi albi.
Doarme un copil în odaie.

Îndărătul lacului se ridică vântul.
Trezeşte copacul din curte
şi copacul păşeşte în visul copilului.
Şi creşte vâjâind.

Iată că vârful său a şi atins acoperământul cerului,
crengile i se lărgesc deasupra pământului
şi copilul întrezăreşte:

pe crengile copacului e-o biserică, o casă,
o vacă, o oaie, un cal,
cocoşii cântă
şi pe-o creangă
stă acelaşi cizmar
care ieri pe banca din odaie
cârpise pantofii copilului.

Nici mama,
nici orga bisericii, nici îngerii chiar
nu cântă atât de frumos ca frunzele copacului,
Iar copacul ştie:
că acoperişul lumii nu cade,
că marginea lumii nu se prăbuşeşte pe cap
atâta timp cât crengile copacului din curte
îl ţin în palme.

MARJA - LIISA VARTIO (Finlanda) (1924-1966)

 MARJA - LIISA VARTIO (Finlanda) (1924-1966)

Născută la Saaminki, Marja-Liisa vartio e o poetă de viziune mitică. Atmosfera poeziei sale e de vis, expresia însă realistă. A publicat atât poezie, cât şi scurte proze şi române.
Dintre volumele de versuri, cităm: CÂMPII (1952) şi CUNUNA (1953)