POEZIA GERMANĂ MODERNĂ De la Stefan George la Enzensberger Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967 Traduceri de Petre Stoica - Ingeborg Bachmann

DESPRINDE-TE, INIMA

Ingeborg Bachmann

Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
 Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967


Desprinde-te, inimă, de arborele timpului,
voi, frunze, desprindeţi-vă de crengile reci
care odinioară îmbrăţişaseră soarele,
desprindeţi-vă ca lacrimile din ochii larg deschişi!


Zile în şir, bucla aleargă încă în vânt
în jurul bronzatei frunţi a zeului câmpenesc,
sub cămaşă pumnul a şi început să apese
rana care se deschide adânc

.
Fii deci neîndurătoare, dacă gingaşa spinare a norilor
iarăşi ţi se apleacă în faţă,
stai liniştită, dacă Hymettros încă o dată
îţi umple fagurele.


În seceta, pentru ţăran un pai valorează puţin,
puţin o vară, pentru marea noastră seminţie.


Şi care sunt primele mărturii ale inimii tale?
Se leagănă între ieri şi azi,
mută şi streină
şi bătăile ei spun doar
despre desprinderea sa de timp.

RECLAMĂ

Ingeborg Bachmann

Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967


Dar încotro ne ducem
FII FĂRĂ GRJA FII FĂRĂ GRIJĂ
dacă se întunecă dacă se face frig
FII FĂRĂ GRIJĂ
dar
CU MUZICĂ
ce să facem
VESELI ŞI CU MUZICĂ
şi să gândim
VESELI
având în vedere finalul
CU MUZICĂ
şi unde ducem
ÎN CEL MAI BUN CAZ
întrebările şi groază tuturor anilor
LA SPĂLĂTORIA PENTRU VISE FII FĂRĂ GRIJĂ FII FĂRĂ GRIJĂ
dar ce se întâmplă
ÎN CEL MAI BUN CAZ
când liniştea morţii
intră

AMIAZĂ TIMPURIE

Ingeborg Bachmann

Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967


În vara abia mijită, teii înverzesc pe tăcute,
împinsă departe de oraş, alb
licăreşte luna de ziuă. Iată,
e amiază, a şi început în fântână să tremure raza,
a şi început să se ridice de desubtul olanelor
aripa ciuntită a pasarei măiastre
iar mâna mutilată de aruncătura pietrei
se prăbuşeşte în grâul răsărind.
Unde cerul Germaniei înnegreşte pământul
îngeru-i decapitat caută mormânt pentru ură
şi-ţi întinde talerul inimii.


Un pumn de durere se spulberă deasupra colinei.


Şapte ani mai târziu
îţi aminteşti din nou
la fântâna înaintea porţii,
nu privi prea adânc,
lacrimile îţi dau în ochi.


Şapte ani mai târziu
într-o casă a morţii
călăii de ieri
deşartă cupe de aur.
Mai bine ţi-ai apleca ochii.


Iată,-i amiază. Fierul
se îndoaie în cenuşă, atârnă
steagul pe spin, şi de aici înainte
vulturul rămâne ferecat
de stâncile unui vis străvechi.


Numai speranţa se chinuie orbită-n lumină.


Desprinde-i cătuşele, condu-o
pe deal în jos, aşază-i
palma pe ochi, să n-o
orbească umbra cumva.
Unde pământul Germaniei înnegreşte cerul
norul caută cuvinte şi umple cu linişte craterul
înainte ca vara să se topească pe ploaia torenţială.


Rostit cu voce tăcută, trece peste ţară inexprimabilul:
Iată, e amiază.

TIMPUL PĂSUIT

Ingeborg Bachmann

Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967


Se anumta zile mai aspre
Rechematul trebuie păsuit
va fi vizibil în zare.
Curând va trebui să-ţi legi şireturile la pantofi
şi câinii să-i goneşti îndărăt,
la ogrăzile de pe malul mării.
Pentru că măruntaiele peştilor
s-au rătăcit în vânt.
Cu lumina sărăcăcioasă arde niprală.
Privirea ta iscodeşte prin negură :
rechematul timp păsuit
va fi vizibil în zare.


Dincolo, iubita ta se scufundă-n nisip,
el creşte în jurul părului ei adiind,
i se prăbuşeşte-n cuvânt,
îi ordonă să tacă,
el o găseşte muritoare
şi învoită la despărţire
după fiecare îmbrăţişare.


Nu privi împrejur.


Leagă-ţi sireturile la pantofi.
Goneşte câinii îndărăt.
Varsă peştii în mare.
Stinge lumina niparlei!


Se anunţă zile mai aspre.

EXPLICĂ-MI, IUBIRE

Ingeborg Bachmann

Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger
Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967


Pălăria ta se ridică uşor, salută, pluteşte în vânt,
capul descoperit ţi-l înfăşoară norul,
inima ta rătăceşte aiurea,
gura ta se obişnuieşte cu alt grai,
peste măsură tremură iarba-n câmpie,
vara suflase margarete către noi, şi-n văzduh,
orbit de fulgi îţi ridici faţa,
tu râzi şi plângi şi mergi spre prăpastie
şi cine ştie ce ţi se mai întâmplă -


Explică-mi, iubire!


În sărbătoreasca mirare, păunul îşi roteşte discul,
porumbelul îşi ridică gulerul de pene,
'revărsat de guruit, aerul se dilată,
ţipă răţoiul, intreagă pajişte ia
din mierea sălbatică, chiar şi în gravele parcuri
fiecare strat îşi are o tivitură din pulberi de aur.


Peştele se colorează în roşu, întrece cârdul,
prin grote lunecând se prăvăleşte in pat de corali.
Scorpionul dansează cu sfială în melodia nisipului de argint ;
Cărăbuşul adulmecă din zare măreţia :
de-aş fi una cu el, şi eu aş simţi
că aripile îi strălucesc sub crustă
şi drumul l-aş lua spre tufa depărtată de mure.


Explică-mi, iubire!


Apa ştie să vorbească,
valul ia valul în mâna,
strugurele s-a copt în vie, a săltat şi a căzut
Cu câtă naivitate ieşise melcul din casă!


O piatră poate înduioşa altă piatră!


Ceea ce nu pot explica, explică iubire:
Timpul, ce-l avem, îngrozitor de puţin
să-l petrec cu gândurile, şi singură
să nu cunosc iubirea şi să nu dărui iubire?
Trebuie cineva să se frământe? Nu va pieri?


Tu spui: stăpâneşte alt spirit...
Nu-mi explica nimic. Văd salamandra
trecând prin fiecare foc.
N-o goneşte nici o groază, şi nimic n-o doare.

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ De la Stefan George la Enzensberger Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967 Traduceri de Petre Stoica - Johannes Bobrowski

VULTURUL

Johannes Bobrowski

 Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger

Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967

Cu aripi larg desfăcute
deasupra râului,
deasupra pădurii mlăştinoase,
stă vulturul - sub aecada vremii, gheare,
un semn cu margini ondulate,
ţintuit în lemnul uşii mele - voi fi
trezit, clătinându-mă, pe muntele pădurii
trezit de ochiul zburător
din boschete.

Cu aripile desfăcute,
am ţintuit în cuie vulturul,
de casa mea, de coama ei - voi dormi,
voi călători în somn, un semn de cenuşă
deasupra pădurilor.

REFUZ

Johannes Bobrowski

 Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger

Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967

Foc,
din sânge, ademenire :
omul frumos. Şi aidoma somnului
trecutul, vise
pe râuri în jos,
pe ape, fără pânze
intrând în curent.

Şesuri - satele
pierdute, marginea pădurilor.
Şi-un fum subţire
săgetat
spre văzduhuri.

Odinioară,
gura bobosita, venea
Perkun, o pană în barbă,
venea pe urmele de copită ale elanului,
venea cel gângav,
trecea pe râuri, plasă de pescar,
beznă trăgea după el.

Acolo
am fost eu. În vremuri vechi.
Noul nu începea niciodată. Sunt un bărbat,
cu soţia lui un trup,
care îşi creşte copiii
pentru vremi fără spaimă.

 ÎN RÂU

Johannes Bobrowski

 Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger

Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967

Cu plutele în jos
în cenuşiul mai limpede
al malului străin, cu o lucire
care dă îndărăt, cu făşiile piezişe
ale cenuşiului, din oglinzi
ne săgeta lumina.

Capul Botezatorului
zăcea pe tâmple sfărâmate,
în părul retezat
o mână cu unghii albăstrii, despicate
în gheare.

Când te iubeam, neliniştită
inima ta, hrană pe focul
lovind, gura care se deschidea
înmărmurind, râul
era o ploaie şi zbura
cu bâtlanii, frunzele
cădeau, albia lui umplând-o.

Ne aplecăm asupra peştilor
împietriţi, înveşmântat în solzi,
cântecul greierului trecea
deasupra nisipului, nimeni
nu s-a apropiat de sălaşul nostru, nimeni
n-a stins oglinzile, nimeni
nu ne va trezi
în timpul nostru.

Johannes Bobrowski

Petre Stoica:

JOHANNES BOBROWSKI (1917-1965) trece drept unul dintre cei mai moderni poeţi din R.D.G, iar opera lui se bucura de interes şi simpatie în R.F.G. În anul 1962 i s-a acordat "Premiul Grupului 47". S-a născut la Tilsie şi este fiul unui funcţionar feroviar. Soldat în timpul războiului, cade în captivitate sovietică, unde rămâne până în anul 1949. Ca poet şi prozator dotat, Bobrowski insistă în mod special asupra peisajului natal şi al unor locuri din partea răsăriteană a Europei, descriindu-le atmosfera şi specificul. Critica literară îi consideră peisagistica drept aceea a unui vizionar. Tonurile vibrante ale poeziei sale sunt întunecate şi melancolice. Simbolistica şi metaforica lui Bobrowski este destul de complicată ; ele îşi găsesc expresia într-o metrică originală., în care versul, întotdeauna nerimat, cade abrupt, cu virtuoase alternanţe de ritm. Pe lângă volumele de proză : LEWINS MUHLE şi romanul postum LITUAISCHE CLAVIRE, în scurta sa viaţă Bobrowski a publicat numai două culegeri de poezie : SARMATISCHE ZEIT (TIMP SARMATIC) - 1961 şi SCHATTENLAND-STROME (ŢARĂ A UMBRELOR ; FLUVII) - 1962

Paul Anka - Put Your Head On My Shoulder (1963 Version)

I. Negoiţescu în "Alte însemnări critice", Ed. Cartea Românească (1980):

"Estet al singurătăţii şi declinului, Petre Stoica şi-a ales ca zei tutelari pe Georg Trakl şi Adrian Maniu"

Petre Stoica într-un dialog cu Titus Crisciu, publicat în Flacăra nr. 5/1982

"Traducătorul are impresia că se orientează după criteriul strict valoric ; totuşi, dramul de subiectivitate stă întotdeauna pe cântarul hotărârilor sale. Întrucât nu mă aflu la cheremul editurilor, gata să croiesc sumane, pantaloni şi veste pe materialul oferit, echivalez autorii străini după ucazul inimii. Dar când îmi propun să ofer cititorilor selecţii ample cu pretenţia minimei obiectivităţi, gustul meu e obligat şi la concesii. Îmi displace poezia gălăgioasă a lui Hans Magnus Enzensberger - dar pot să-l exclud dintr-o antologie de lirică germană modernă? Va asigur însă că poeţii pe care îi public sub formă de carte poartă sigiliul dragostei integrale"

Vasile Gorduz

Vasile Gorduz (n. 8 octombrie 1931, comuna Trifești, Orhei - d. 12 decembrie 2008, București) a fost un sculptor român, din 1990 profesor universitar la catedra de sculptură a Universitații Naționale de Arte din București; personalitate de prim rang a sculpturii românești. Vasile Gorduz a fost soțul artistei Silvia Radu.

 Vasile Gorduz a fost înmormântat la 14 decembrie 2008, la Mănăstirea Cernica, cu onoruri militare.

 Absolvent în 1961 al Academiei de Arte Frumoase din București, Clasa Profesorului Ion Lucian Murnu.
1963 Devine Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
1981 Membru fondator al Grupării 9+1, alături de alți intelectuali români cu sensibilitate religioasă: Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu, Andrei Pleșu, Horea Mihai, Marin Gherasim, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig.
Din 1990 profesor la Academia de Arte Frumoase, redenumită Universitatea Națională de Arte București.

Petre Stoica, într-un interviu apărut în revista Tribuna nr. 46 şi 47/1980

..."Îndreptându-mă într-o după-amiază spre plăcutul (acum dispărut) restaurant "Diham", în Cişmigiu mi-a fost prezentat Grigore Hagiu. Purta tricou de marinar, descărcase în nu ştiu ce port lăzi cu băutură, se ţinea însă drept aidoma bradului. Mi-e imposibil să-mi amintesc dacă m-a urmat la "Diham" (cât de frumos mai cânta Nichita la pianul acestui local, noaptea, după retragerea orchestrei!), sigur ştiu că foarte curând între noi s-a legat o trainică prietenie, niciodată atinsă de catranul dihoniei. Salasuia la o aruncătură de băţ de mine, pe Pictor Stahl, străduţă romantică şi liniştită. Avea şi el o "barcă", una scufundată, la trei metri sub nivelul trotuarului. În ea îşi petrecea veacul Pavel Aioanei şi minunatul Vasile Gorduz, biet student la artele plastice. Semăna atât de izbitor la chip cu Trakl (îi semăna şi prin excesele alcoolice), încât mă prăpădeam de dragul lui. Mă bucur că în prezent este un sculptor important al ţării. Eu, cu prietenii mei, Grigore cu ai săi, treptat, treptat ne-am constituit într-un grup unit nu atât prin vârstă şi elanuri bahice, cât prin sfânta noastră preocupare pentru arta autentică, purificată de dogme. Cercul, eteroclit, îl formau Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, Nicolae Breban (stăpânea şi el o faimoasă "barcă", pe Nerva Traian) Gorduz, E. Mihăescu, Modest Morariu, Lucian Pintilie, Mircea Ivănescu (în 1951 mi-a pus în mână DIE VERWANDLUNG de Kafka!), Matei Călinescu, Florin Mugur, Cezar Baltag şi Mihai Murgu. O fi complet pomelnicul? Cu Nichita şi cu Grigore, la începutul începuturilor ne întâlneam la toate ceasurile zilei şi nopţii. Citeam din propriile noastre creaţii sau zăboveam îndelung asupra unor autori străini (Ungaretti, Rilke, Montale, Trakl), sorbindu-le mierea. Reverimentul poetic produs după anul 1960 (inaugurat, indiscutabil, de STEAUA), îşi are rădăcinile şi în lumea acestui grup febril, închinător în faţă unui singur altar : al Minervei."...

Petre Stoica, fragment dintr-un interviu cu Dinu Flamand apărut în revista Amfiteatru, nr. 12/1977

..."... e bine că nu se mai revoltă nimeni, din incultură, împotriva versului alb. Toţi îşi amintesc că rima e semnul decadenţei poeziei descoperită ca atare în Renaştere, şi devenită stare firească a poeziei abia mult după aceea. În momentul când poeţii nu mai aveau ce să spună au început să scrie cu rime. Ce mare poet din acest veac mai scrie cu rime? Până şi Rilke şi-a dat seama de capcana ei şi a scris apoi ELEGIILE DUINEZE în care e genial."...

Nichita Stanescu & Petre Stoica

STRĂZILE LUI NICHITA
Petre Stoica
Într-o vreme a boemiei sale fie voluntară, fie impusă de împrejurări neprielnice, Nichita şi-a avut adăpostul pe numeroase străzi bucureştene. Prietenii, puţini la început, cu toţi nababi ai sărăciei, îl găzduiau frăţeşte.

 Proaspătul absolvent al Facultăţii de filologie nu aducea cu sine nimbul gloriei(nici n-apucase să încredinţeze ceva tiparului), ci atributele unei minunate personalităţi umane: imaginaţie incandescentă, imensă generozitate, bună-cuviinţă, humor, inefabilul gesturilor, apetenţa farsei nesuparatoare. Aducea şi o neţărmuită dragoste pentru poezie, într-un moment când poezia era hingherită. Dintre străzile pe care pietonii îi puteau întâlni frecvent silueta de svelteţe regală şi chipul serafic, amintesc cinci: Gutemberg, Pictor Stahi, Bulevardul Republicii, Intrarea Spătarului, Nerva Traian. Aici trăiau în anonimat subsemnatul, Grigore Hagiu, Modest Morariu, Mircea Ivănescu şi Nicolae Breban.

 În alt timp şi-n circumstanţe diferite, noi străzi ale Capitalei l-au adoptat sarutandu-i umbră romantică - perimetre în care găsea găzduire la Aurel Covaci, Adrian Păunescu, Constantin Chiriţă, Gheorghe Tomozei şi Ion Drăgănoiu. Fiecare, în parte, îi oferă căldură prieteniei sfinte, ferindu-l totodată de belele în care dragul de Nini, teribil de nepractic, se vara el însuşi. Autorul Necuvintelor a locuit şi-n multe alte case primitoare. Unele au fost cuibul sau de înger, citadela să de aur - menţionarea lor îi revine biografului de mâine.

Pe Gutemberg 16A, într-o mansardă să n-o doreşti nici duşmanului, Nichita şi-a petrecut veacul lângă mine doi ani, iar în idilică Băneasa, următoarea mea "reşedinţa", încă doi ani. Sunt locuri umile, unde cavalerul suavelor nepăsări zămislise o parte a poemelor alcătuind volumele Sensul iubirii şi O viziune a sentimentelor, primele trepte ce anunţau triumful, strălucitorul sau triumf poetic. Gândurile obsesiile mele stăruie asupra chiţimiei din Gutemberg, străduţă somnoroasă, plasată la un pas de Teatrul Municipal. Ajungeai la ea căţărându-te "printr-un burlan de piatră", cum scrisese Fănuş Neagu, rătăcit cândva în acel iad. Hrană noastră cea de toate zilele şi nopţile era ceaiul negru şi amar, tutunul făliţilor. Uneori, duminicile dimineaţă Nini pleca la Ploieşti revenind seară cu sufertaşul plin. Aducea de regulă găluşte, după care eu, nicidecum el, mă prăpădeam. Dar îndestulătoare. Un poem de-al sau, publicat în Steaua, evocă ambianţa şi starea de spirit ce guvernau o existenţa precară, susţinută însă de măreţ idealism:
Pe strada Gutenberg într-o mansardă
Demult, beţiile cu ceaiuri negre
Făceau aldinele să ardă
Pe zidurile răzuite negre.
Mari hărţi de fum purtînd cocardă
O luna strălucind din cercuri negre
Noi doi visam o mare artă
Cu versuri albe versuri negre
O inima dinamitardă
Bătea-n ciolanele noi, negre
şi lungi, şi-n creştere bastarda
hrănite doar cu ceaiuri negre
Pe strada Gutenberg într-o mansardă,
Pe strada Gutenberg într-o mansardă,
Pe strada Gutenberg într-o mansardă…

Iată-mă înfăţişând o fărâmă de amintire, cât bătaia de aripa a fluturelui, o simplă "respirare". Mi-e greu, mi-e imposibil să invoc fiinţă lui Nichita la timpul trecut. Bălaiul, adolescentul dintotdeauna, stă în faţă mea vorbind şi cântând şi vorbind, deşi în decembrie o mie nouasute optzeci şi trei măreţia frigului l-a mutat definitiv pe stradă aştrilor, în vecinătatea marilor. Şi, apoi, formulez firească întrebare: Ce se cuvine să spui întâi şi întâi despre o viaţă că a să? Rânduri închinate poetului Nichita Stănescu aşterne uşor doar persoană care l-a cunoscut superficial. Fiecare zi în preajma acestui fantastic vrăjitor al verbului românesc, constituie un român. Sice român?

 Aproape trei decenii desfăşurate sub constelaţia prieteniei(din care scad trei luni, aparţinând animozităţii), copleşesc. Ne-am îmbrăţişat prima dată în anul 1955, când mi-a cumpărat toate cărţile(se înţelege, pe datorie) pe care le expusesem spre vânzare în holul Universităţii. Curând ne-am înhămat la căruţă mizeriei, o rabla pe roţi cu hulube franţe-n hârtoapele cotidianului.

 Dar noi eram tineri şi puternici, ştiam zborul înălţimilor izbăvitoare. Am împărţit asemenea unor soldaţi hârşâiţi coajă de pâine şi ţigară, ne-am cocoloşit în prezenţa soţiilor drastice, am pus la cale soţii duioase, am închinat pahare, ne-am citit şi răscitit reciproc poemele. Sunând ceasuri faste, am străbătut meleaguri străine, singuri sau cu fraţii Anghel Dumbrăveanu şi Adam Puslojic, cu Nas Titi, admirabilă noastră călăuză sufletească. Oare pe câte străzi ale ţării şi lumii ne-au răsunat paşii, cuvintele, râsul hohotitor? Traiectorii, itinerarii fascinante, imprimate puternic în letopiseţul aducerilor-aminte. Descătuşat de emoţiile prea vii, numai şi numai atunci voi încerca să adaug şi eu o pată de culoare, măcar una singură, portretului nichitian, care se cere împlinit pe măsură fiinţei sale mepierioare.
Petre Stoica-Caligrafie şi culori, Editura Cartea Românească, 1984
- cu Petre Stoica şi Nichita Stanescu.
- cu Nichita Stanescu.