Victor Felea, Tribună din februarie 1973, despre volumul NOUL ORFEU al lui Yvan Goll în traducerea lui Petre Stoica

"Traducător pasionat, având deja o bogată experienţă, Petre Stoica ne-a pus la îndemână un poet de prestigiu, într-o tălmăcire care posedă toate atributele excelenţei. E vorba de Yvan Goll şi de culegerea NOUL ORFEU, însumând o amplă selecţie. Volumul e însoţit de o prefaţă, edificatoare nu numai în privinţa informatiei ci şi a calităţilor de critic ale traducătorului, calităţi ce se reflectă într-un profil convingător şi nuanţat. Fără a mai insistă asupra poeziei lui Yvan Goll, trimitem cititorul direct la plăcuţele ei rezonanţe româneşti din NOUL ORFEU."

Tribuna, 31 ianuarie 1985

"Creator de cărţi şi carte, mai pe la sfârşitul anului trecut, Petre Stoica a publicat un volum de inimă, căruia îi spune: CALIGRAFIE şi CULORI. Aş zice - ca să vorbesc cum nu-i place lui Petre Stoica, poate pe drept - că volumul este împărţit în şase secţiuni: CALIGRAFII ROMÂNEŞTI, JURNAL, CALIGRAFII GERMANE (POEŢI), CALIGRAFII GERMANE (PROZATORI), PERMANENŢE, CĂRŢI DE VIZITĂ. Adevărul este că împărţirea volumului în şase compartimente este, după mine doar formal - orientativă, pentru că toate paginile cărţii numită CALIGRAFIE şi CULORI  ţin de o singură şi amplă respiraţie a sufletului, a unui suflet împătimit de actul de creaţie în continentul literaturii, teritoriu în care Petre Stoica circulă cu ochii îmbătaţi de stelele frumosului şi ale unor mari întrebări.
Vorbind uşor didactic, trebuie să precizez că - din câte îmi dau seama -, cam puţini, regretabil, dintre scriitorii noştri ştiu să privească literatura de limbă germană cu amândoi ochii, iar dintre aceşti puţini şi mai puţini ştiu să ne spună despre ea prin traduceri de înaltă ţinută ori prin consemnări - articole, studii etc - de substanţă. Petre Stoica face parte dintre aceşti puţini prea puţini, pe lângă faptul că, înainte de toate, este un remarcabil poet."

Cornel Ungureanu - Lumea lui Petre Stoica

E greu să nu începem analiza lui Petre Stoica fără a lega poezia sa "retro" de constantele literaturii Europei Centrale. Nu numai prin traducerile sale din poezia austriacă, nu numai prin relaţia, cvasiintima, cu Trakl, el este un scriitor al unei zone de contact etnic, configurate de "marginile Europei Centrale". Provincia e mai conservatoare decât centrul; Biedermeierul secolului al XIX-lea austriac îşi întinde efigiile, până către anii treizeci, în Bucovina şi Banat. Resemnarea politică, delectarea estetică, pioşenia, aparţineau unui stil, adesea numit, rareori înţeles ca un stil, care SUPRAVIEŢUIEŞTE. Decorativismul începutului de secol poate fi altă constantă ce se cere aici.
Petre Stoica e un poet al marginilor, al "periferiei", în măsura în care încearcă a descoperi aici Centrul lumii. El s-a despărţit nu numai de un sat, el s-a despărţit de un spaţiu care configura un tip de valori (...)
Intrarea în glorie a poetului în literatură contemporană n-a fost legată numai de grupul STEAUA. Poezia lui Petre Stoica devine model atunci când literatura română se leapădă de gravitatea înţepenită a regulilor oficiale. Cand poetul poate să aibă umor, ironie, când îşi permite să se joace. Când devine om liber. Poet ironic, autoironic, suav, poet al lumilor abandonate, Petre Stoica devine unul dintre maeştrii poeţilor provinciei. Poezia lui Emil Brumaru sau Ovidiu Genaru (ca să dau doar două exemple) sunt prizate la dreapta valoare, fiidca critica "îşi făcuse mâna" pe literatura lui Petre Stoica.
Fiindcă trebuie să spun, Petre Stoica a fost unul dintre poeţii iubiţi de critică, a fost unul dintre poeţii citiţi şi comentaţi cu înţelegere şi iubire. Dacă exceptăm primele momente  ale întâmpinării, în anii dominaţi de energiile rele ale proletcultismului, Petre Stoica a fost considerat la dreapta lui valoare: ca unul dintre profesioniştii de primă linie ai literaturii noastre.

Petre Stoica:

Petre Stoica:
..."Noi nu ştiam ce înseamnă generaţia '60. Aveam un ideal: fiecare cu preocuparea lui. Atunci s-au născut, de fapt, individualităţile. După părerea mea, aceasta este singură generaţie care are individualităţi, în comparaţie - să zicem - cu generaţia '80, unde toţi seamănă între ei. Asta nu înseamnă că diminuez talentul lor şi aşa mai departe. Dar gândiţi-vă la personalitatea lui Nichita, a lui Cezar Baltag, a lui Grigore Hagiu, a lui Mircea Ivănescu - şi asta spune totul. Noi ne băteam atunci pentru estetică. Nichita spunea la un moment dat: "Trebuie să facem concesii doar pentru a putea strecura câteva metafore", asta pentru că era foarte mare lucru să vii, în acea vreme, cu o metaforă insolită, care să scape de cenzură. Şi, într-adevăr, se făceau mici concesii de dragul noului în poezie. În cadrul grupului care era foarte uimitor, tendinţele erau diferite. De pildă, Nichita Stănescu visa să ajungă Labiş, ceea ce, acum, mi se pare puţin ciudat. Dar, sigur, el era foarte tânăr, atunci, când l-am cunoscut, el scria, de fapt, o poezie aproape bacoviană. Mai există, oare, asemenea urme la Nichita? Evoluţia,, maturizarea lui au fost foarte rapide. Grupul acesta, al autorilor amintiţi mai înainte, a funcţionat vreo trei-patru ani. Fiind în bloc, ne-am bătut toţi, împreună, pentru a reuşi fiecare, spre deosebire de cei care au urmat. Am făcut asta fără să călcăm în picioare generaţiile următoare sau pe cele dinainte. Aveam un mare respect pentru bătrâni. Mai târziu, generaţia care a urmat, cea aşa-zisă a Albinei a avut o altă atitudine. Cei din această generaţie, când au apărut la Casa Scriitorilor, nu numai că nu îi cunoşteau pe bătrâni, dar - fără să îi fi citit - îi înjurau. Acolo, odată l-am auzit pe unul zicând: "Cine-i bosorogul ăsta de Adrian Maniu?!" Am sărit de la masă... Eu înţeleg că e bine, uneori, să fii iconoclast, dar nici în asemenea hal, pentru că noi de la ei am învăţat. Eu, cel puţin, deşi am tradus, atâţia poeţi - şi-am spus-o de vreo zece ori până acuma - mă revendic de la Bacovia şi de la Adrian Maniu. De la Bacovia am învăţat ce înseamnă banalul, cum îl poţi ridica la rangul de poezie, dându-i aură."...

Petre Stoica

Petre Stoica:

"Poemul are un nucleu magic în plasma căruia există multiple nunaţe de ton şi culoare. Nu inotdeauna te-ai fixat definitiv asupra nuanţei ideale, apar astfel incertitudini născând variantele. Cred că fiecare poet înzestrat cu oarecare experienţă trăieşte o asemenea stare de nesiguranţă, care e de natura inefabilului"

MARJA - LIISA VARTIO Visul copilului

MARJA - LIISA VARTIO

Visul copilului

Traducere de Petre Stoica din
"Poezia nordică modernă" (1968), EPL, Colecţia BPT

E noapte.
o curte întunecată.
O casă cu pereţi albi.
Doarme un copil în odaie.

Îndărătul lacului se ridică vântul.
Trezeşte copacul din curte
şi copacul păşeşte în visul copilului.
Şi creşte vâjâind.

Iată că vârful său a şi atins acoperământul cerului,
crengile i se lărgesc deasupra pământului
şi copilul întrezăreşte:

pe crengile copacului e-o biserică, o casă,
o vacă, o oaie, un cal,
cocoşii cântă
şi pe-o creangă
stă acelaşi cizmar
care ieri pe banca din odaie
cârpise pantofii copilului.

Nici mama,
nici orga bisericii, nici îngerii chiar
nu cântă atât de frumos ca frunzele copacului,
Iar copacul ştie:
că acoperişul lumii nu cade,
că marginea lumii nu se prăbuşeşte pe cap
atâta timp cât crengile copacului din curte
îl ţin în palme.

MARJA - LIISA VARTIO (Finlanda) (1924-1966)

 MARJA - LIISA VARTIO (Finlanda) (1924-1966)

Născută la Saaminki, Marja-Liisa vartio e o poetă de viziune mitică. Atmosfera poeziei sale e de vis, expresia însă realistă. A publicat atât poezie, cât şi scurte proze şi române.
Dintre volumele de versuri, cităm: CÂMPII (1952) şi CUNUNA (1953)

Ramona Ursu - "Noaptea ca hotii", Editura Humanitas 2017

"Aceşti indivizi trebuie păziţi ca ultimii infractori.
N-a mai putut Dragnea să ţină oamenii în casă. Şi au ieşit cu miile, în mai toate marile oraşe. Ghinion"
(18ianuarie)

"Să avem puţin curaj şi să coborâm în noi, spre nişte valori, spre nişte idealuri.
E imposibil să nu ne audă, să nu ţină cont de ce vrem şi noi."
24 ianuarie)

"Ăştia nu sunt conducători, sunt nişte infractori.
Ruşine, hoţilor!
(31 ianuarie)

"Nu se poate să fim la nesfârşit un popor cu generaţii de sacrificiu.
Altă întrebare? Da. Cum aţi dormit, noaptea trecută, bandiţilor? Şi alta. Încă ne mai conduceţi ţara, trădătorilor?"
(1 februarie)

PAAVO HAAVIKO (Finlanda)

Născut în 1931 la Helsinki, e unul dintre reprezentanţii prestigioşi ai poeziei moderne finlandeze. Abandonând orice intenţie retorică sau epică, Haavikko practică o lirică infuzată de o subtilă ironie. Poetul e în acelaşi timp autor de romane şi piese de teatru.
Dintre volumele de versuri cităm :DRUMURI ÎN DEPĂRTARE (1951), FRUNZE (1955) şi PALATUL IERNII (1959)
Paavo Haavikko moare în 2008 la Helsinki.

"America la rascruce", un dialog transatlantic. Martin S. Martin in dialog cu Cristian Patrasconiu, Editura Humanitas 2017

"Cum duc Statele Unite ale Americii povara libertăţii? La ce bun o memorie a libertăţii şi cum se întreţine în mod adecvat aceasta? Ce forme de egalitate se potrivesc în chip natural libertăţii? Care sunt adversarii libertăţii Statelor Unite ale Americii, din interior sau din exterior? Ce ameninţă libertatea - astăzi sau mâine? Ce trebuie să apărăm? Ce putem spera?
Dialogul incitant între Martin S. Martin şi Cristian Pătrăşconiu răspunde la aceste întrebări în contextul geopolitic complex al lumii în care trăim."

Martin S. Martin:
"Vedem în prezent cum, în lumea occidentală şi cu precădere în Statele Unite, ia amploare (mai ales în rândul tinerilor) o mişcare ideologică prin care se încearcă modificarea limbajului, a concepţiilor, chiar a modului de a gândi.
Corectitudinea politică nu naşte o realitate, ci premisa unei sperate realităţi, care, în faza în care suntem, seamănă cu o realitate virtuală. Nu e ce se vede, poţi fi înşelat de ce ţi se arată, dar, dacă ai minte, vezi că ai de-a face cu o plăsmuire"