„Peste Marea Mânecii, în formă de ceapă, de pară, apoi cilindrică și cu umeri drepți. În Franța, mai degrabă ovoidă, cu umeri înclinați, atât în Champagne, cât și în Burgundia sau la Bordeaux unde, din secolul al XIX-lea, s-au impus tot formele cilindrice cu umeri drepți. Dar creatorii au mers mai departe cu imaginația: fluierul renan, sticla îmbrăcată în paie din Toscana, bocksbeutel-ul în formă de tărtăcuță din Franconia, sticla clavelin din Jura, butelia mică de Tokaji cu gâtul alungit sau constantiadin Africa de Sud.“ Aș deschide lista cu acest volum – despre Istoria sticlei de vin. E o carte apărută la noi la Editura Baroque Books and Arts, scrisă de Jean-Robert Pitte, între altele, președintele Academiei Vinului din Franța și, între 2003-2008, președintele Universității Paris Sorbona. O carte care face o istorie „din lateral“, cu un subiect-obiect în centrul său care cunoaște o evoluție spectaculoasă de-a lungul ultimelor secole.
Lângă vin, merge – nu-i așa? – și poezia. Aș opta pentru un poet mare și o poezie de mare anvergură – volumul cuiva despre care antologatorul acestuia, Marius Chivu, a fost foarte inspirat să considere că „Petre Stoica este, probabil, cel mai mare poet postbelic pe care nu l-ați citit încă“. Cartea pe care o am în minte se numește Singurătatea noblețele ei, a fost publicată la Editura Cartier din Chișinău și e de puțin timp în librăriile de la noi.
