Închin această plachetă tuturor prietenilor din copilărie, uitaţi sau rămaşi în memorie. Cu ei am colindat pădurile, ascultând cântecele păsărilor, murmurul frunzelor, cu ei treceam vara printre lanuri rupând spice galbene, macul roşu în drum spre răsărit. Tot împreună cu ei, într-o toamnă după pârguirea holdelor, am întâlnit marile drame ale războiului.
ACEASTĂ ZI
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Mare şi luminoasă
este această zi de toamnă!
Lumina clară
se revarsă
peste masa plină de cărţi
şi inima te poartă
în mii de părţi
viaţa părându-ţi mai frumoasă
ca această zi de toamna
mare şi luminoasă!
NINGE
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Ninge calm.
Fulgi albi încărunţesc copilăria mea.
Amintirea iernilor de altă data
bate-acum în geam.
Tristă, mare, grea.
Ninge calm.
Aş vrea să uit copilăria mea.
ÎNVĂŢĂTURA MEA
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Spunea mama mea:
"Ia cărţile şi învaţă - poate rămâi repetent..."
Dar gândurile mele zburau slobode spre holde,
ochii se opreau printre cărţi - neatent.
O carte mai frumoasă se deschidea în faţă:
Lanurile, macii roşii ca sângele.
Spunea mama: " - Învaţă!"
şi eu învăţăm din această carte,
învăţăm să iubesc păsările şi florile,
sudoarea tatei amestecată cu seva din spice,
amurgurile şi zorile.
Spunea învăţătorul:
" - Şi mâine să vii la şcoală,
altfel te las repetent."
Eu mă gândeam la cucul din pădure.
Vorba lui în mine suna goală,
prea frumos cântă mierla-n grădină!
Când vin în sat, mama îmi spune:
"- Încă ieşi pe holde? Poate rumegi o poezie...
Ai crescut băiat mare,
nu-ţi stau bine macii la pălărie."
Dar eu privesc spre tavan neatent,
râd că atunci
când spunea că rămân repetent.
DORM VULTURII
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Pe stânci lipite grav de cer
vulturii intraţi în toamnă
dorm somnul marilor legende
şi liniştea şi pacea lor
nimic acum nu le-o mai fură:
nici legănarea brazilor, domoală,
nici ţipătul de cerb îndepărtat,
nici pâcla care vine, sură.
Pe stâncile lipite grav de cer
par singuratice statui albastre
ce-nfruntă viscole ce vin
cu bice lungi de foc şi fier.
Dorm vulturii intraţi în toamna
pe stânci lipite grav de cer...
IARNĂ
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Doarme
cu capul
pe labe moi şi pufoase
iarna -
pisică albă
care toarce în hornuri
trezind
o altă pisică
al cărei tors
ademenitor
te cheamă
lângă ea
pe cuptor
Doarme
cu capul
pe labe moi şi pufoase
iarnă -
pisică albă.
PEISAJ DE IARNĂ
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Sore cerul plin de nori
furnalul
aruncă negre pleduri pufoase
care coboară învelind cald
arbori şi case
- şi spre seară
vântul
împrăştie fumul.
CUMPĂNA
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Că o sperietoare de ciori
singură pe câmp
cumpăna fântânii
tremură-n vânt.
Tremură ca mâna mea
- când însetată -
ţi-am ridicat
ciutura plină şi grea.
Singură a rămas cumpana,
nestatornică,dragostea ta.
UNEORI AMINTIRILE
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Uneori mă copleşesc amintirile:
un lac pe care chipul meu s-a oglindit,
un cântec de pasăre care
parcă mi-a strigat numele
în suflet întors ca un ecou,
un fir de iarbă răsărit
în primăvară - anotimp nou,
un copil pe care l-am văzut
jucându-se în ţărână
cu soare pe frunte, tăcut,
o fată ducând toamna în mână
mărul de-abia pârguit.
Uneori mă copleşesc amintirile
şi eu zadarnic aş vrea să le-alung:
ca o lumină
ele pretutindeni m-ajung.
VIAŢă
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Strugurii se tescuiesc. Curge viaţa şi miere.
Albinele cad în mustul dulce:
această jertfă viaţa lor scurtă o cere.
Fata priveşte. Peste creştetul ei se lasă gutui -
mici clopote luminoase. Le culege.
Ele nu sună. Cad surd în sustare.
Inima bate. Bate inima ascunsă
sub sânul cald, ca-n palmă o vrabie.
Belşugul curge în soare şi tăcere.
Seara se lasă, rece ca o sabie.
COBOARĂ UŞOR
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Pasăre arămie
încet zboară pe colină
toamna cu frunzele ei.
Floarea-soarelui
soarbe lumina
pentru ultima dată.
Spre toamna care coboară uşor
tăcută, priveşte o fată...
PLOUĂ
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Plouă,
plouă după zile de arşiţă şi năduf
şi o fată scoate pe fereastră
palmele albe
că porumbeii ce-şi iau zborul spre văzduh.
Trec lângă ziduri cu plete de iederă
trec tăcut.
Plouă şi aş vrea
fruntea să-mi stea
sub palmele ei ca un scut.
VÂNTUL
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Vântul, flăcău viclean
coboară uşor lângă garduri,
ridică fustele fetelor
mângâindu-le genunchii bronzaţi,
le sărută pe frunte şi ochi
apoi
vesel intră în noapte
valsând printre arbori, pe holde
şi stelelor, suspinând
spune vorbe de dragoste.
CURCUBEUL
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Curcubeul,
Făt-Frumos veşnic tânăr,
veşnic îmbujorat
cu picioarele opintite-n munţi
se pleacă peste ape,
peste codrii cărunţi
şi bea înebunit de sete
după lupta dusă
împotriva negrilor nori
CÂTEODATĂ
Petre Stoica din "Poeme"" (1957)
Ilenii
Câteodată sunt trist ca un ţărm spre care
nu se îndreaptă corăbii,
de care nu se frânge o rază de soare,
spre care nu zboară pescăruşii -
frunze de argint plutind peste ape.
dar vii tu dragostea mea
sufletul tău căutând sufletul meu
plin de mari şi tainice clape.
Vii tu dragostea mea,
e atât de firesc să vii,
să risipeşti tristeţile
ca valurile de ţărmuri pustii.
şi-nghite Dunărea toată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu