Rezistând tentaţiilor "oficiale" care l-ar fi putut instituţionaliza, cosmetiza sau politiza, Petre Stoica s-a retras la bătrâneţe într-un orăşel de pe frontiera de vest unde a întemeiat o fundaţie culturală şi încearcă să trezească interesul pentru literatură. Cu toate acestea el rămâne un important poet postbelic, format la şcoala lui A.E.Baconsky şi a revistei "Steaua", după ce răzbise cu greu în viaţa literară din subteranele boemei şi ale meseriei de corector, în Capitală. Boem nevindecat, aventurier al scrisului, contestatar al ordinii impuse de ideologi şi politicieni, un mare traducător din lirica germană de la care şi-a însuşit lecţia expresionistă, poetul rămâne un anarhist, un neîmpăcat cu convenţiile lumii şi cu scandaloasele confrerii literare. Drept care s-a retras într-o Ithaca a destinului său, după ce COPLEŞIT DE GLORIE amară, participase la războiul troian al literaturii române postbelice şi supravieţuise, asemeni unui Odiseu, încercărilor vieţii şi cântecului de sirenă de pe marea tranziţiei, resemnându-se ca un ARHEOLOG BLÂND şi un MELANCOLIC INOCENT al SUFLETULUI OBOECTELOR, dar şi al fiinţei. Duioşie, tristeţe, spirit elegiac, sarcasm, ironie amară, sentimentalism supravegheat, ludism, teribilism, prozaism, iată câteva concepte operaţionale pe care criticii i le-au atribuit cu luciditate, graţie şi simpatie...
(2002)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu