Petre Stoica într-un dialog cu Titus Crisciu, publicat în Flacăra nr. 5/1982

"Traducătorul are impresia că se orientează după criteriul strict valoric ; totuşi, dramul de subiectivitate stă întotdeauna pe cântarul hotărârilor sale. Întrucât nu mă aflu la cheremul editurilor, gata să croiesc sumane, pantaloni şi veste pe materialul oferit, echivalez autorii străini după ucazul inimii. Dar când îmi propun să ofer cititorilor selecţii ample cu pretenţia minimei obiectivităţi, gustul meu e obligat şi la concesii. Îmi displace poezia gălăgioasă a lui Hans Magnus Enzensberger - dar pot să-l exclud dintr-o antologie de lirică germană modernă? Va asigur însă că poeţii pe care îi public sub formă de carte poartă sigiliul dragostei integrale"

Vasile Gorduz

Vasile Gorduz (n. 8 octombrie 1931, comuna Trifești, Orhei - d. 12 decembrie 2008, București) a fost un sculptor român, din 1990 profesor universitar la catedra de sculptură a Universitații Naționale de Arte din București; personalitate de prim rang a sculpturii românești. Vasile Gorduz a fost soțul artistei Silvia Radu.

 Vasile Gorduz a fost înmormântat la 14 decembrie 2008, la Mănăstirea Cernica, cu onoruri militare.

 Absolvent în 1961 al Academiei de Arte Frumoase din București, Clasa Profesorului Ion Lucian Murnu.
1963 Devine Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
1981 Membru fondator al Grupării 9+1, alături de alți intelectuali români cu sensibilitate religioasă: Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu, Andrei Pleșu, Horea Mihai, Marin Gherasim, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig.
Din 1990 profesor la Academia de Arte Frumoase, redenumită Universitatea Națională de Arte București.

Petre Stoica, într-un interviu apărut în revista Tribuna nr. 46 şi 47/1980

..."Îndreptându-mă într-o după-amiază spre plăcutul (acum dispărut) restaurant "Diham", în Cişmigiu mi-a fost prezentat Grigore Hagiu. Purta tricou de marinar, descărcase în nu ştiu ce port lăzi cu băutură, se ţinea însă drept aidoma bradului. Mi-e imposibil să-mi amintesc dacă m-a urmat la "Diham" (cât de frumos mai cânta Nichita la pianul acestui local, noaptea, după retragerea orchestrei!), sigur ştiu că foarte curând între noi s-a legat o trainică prietenie, niciodată atinsă de catranul dihoniei. Salasuia la o aruncătură de băţ de mine, pe Pictor Stahl, străduţă romantică şi liniştită. Avea şi el o "barcă", una scufundată, la trei metri sub nivelul trotuarului. În ea îşi petrecea veacul Pavel Aioanei şi minunatul Vasile Gorduz, biet student la artele plastice. Semăna atât de izbitor la chip cu Trakl (îi semăna şi prin excesele alcoolice), încât mă prăpădeam de dragul lui. Mă bucur că în prezent este un sculptor important al ţării. Eu, cu prietenii mei, Grigore cu ai săi, treptat, treptat ne-am constituit într-un grup unit nu atât prin vârstă şi elanuri bahice, cât prin sfânta noastră preocupare pentru arta autentică, purificată de dogme. Cercul, eteroclit, îl formau Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, Nicolae Breban (stăpânea şi el o faimoasă "barcă", pe Nerva Traian) Gorduz, E. Mihăescu, Modest Morariu, Lucian Pintilie, Mircea Ivănescu (în 1951 mi-a pus în mână DIE VERWANDLUNG de Kafka!), Matei Călinescu, Florin Mugur, Cezar Baltag şi Mihai Murgu. O fi complet pomelnicul? Cu Nichita şi cu Grigore, la începutul începuturilor ne întâlneam la toate ceasurile zilei şi nopţii. Citeam din propriile noastre creaţii sau zăboveam îndelung asupra unor autori străini (Ungaretti, Rilke, Montale, Trakl), sorbindu-le mierea. Reverimentul poetic produs după anul 1960 (inaugurat, indiscutabil, de STEAUA), îşi are rădăcinile şi în lumea acestui grup febril, închinător în faţă unui singur altar : al Minervei."...

Petre Stoica, fragment dintr-un interviu cu Dinu Flamand apărut în revista Amfiteatru, nr. 12/1977

..."... e bine că nu se mai revoltă nimeni, din incultură, împotriva versului alb. Toţi îşi amintesc că rima e semnul decadenţei poeziei descoperită ca atare în Renaştere, şi devenită stare firească a poeziei abia mult după aceea. În momentul când poeţii nu mai aveau ce să spună au început să scrie cu rime. Ce mare poet din acest veac mai scrie cu rime? Până şi Rilke şi-a dat seama de capcana ei şi a scris apoi ELEGIILE DUINEZE în care e genial."...

Nichita Stanescu & Petre Stoica

STRĂZILE LUI NICHITA
Petre Stoica
Într-o vreme a boemiei sale fie voluntară, fie impusă de împrejurări neprielnice, Nichita şi-a avut adăpostul pe numeroase străzi bucureştene. Prietenii, puţini la început, cu toţi nababi ai sărăciei, îl găzduiau frăţeşte.

 Proaspătul absolvent al Facultăţii de filologie nu aducea cu sine nimbul gloriei(nici n-apucase să încredinţeze ceva tiparului), ci atributele unei minunate personalităţi umane: imaginaţie incandescentă, imensă generozitate, bună-cuviinţă, humor, inefabilul gesturilor, apetenţa farsei nesuparatoare. Aducea şi o neţărmuită dragoste pentru poezie, într-un moment când poezia era hingherită. Dintre străzile pe care pietonii îi puteau întâlni frecvent silueta de svelteţe regală şi chipul serafic, amintesc cinci: Gutemberg, Pictor Stahi, Bulevardul Republicii, Intrarea Spătarului, Nerva Traian. Aici trăiau în anonimat subsemnatul, Grigore Hagiu, Modest Morariu, Mircea Ivănescu şi Nicolae Breban.

 În alt timp şi-n circumstanţe diferite, noi străzi ale Capitalei l-au adoptat sarutandu-i umbră romantică - perimetre în care găsea găzduire la Aurel Covaci, Adrian Păunescu, Constantin Chiriţă, Gheorghe Tomozei şi Ion Drăgănoiu. Fiecare, în parte, îi oferă căldură prieteniei sfinte, ferindu-l totodată de belele în care dragul de Nini, teribil de nepractic, se vara el însuşi. Autorul Necuvintelor a locuit şi-n multe alte case primitoare. Unele au fost cuibul sau de înger, citadela să de aur - menţionarea lor îi revine biografului de mâine.

Pe Gutemberg 16A, într-o mansardă să n-o doreşti nici duşmanului, Nichita şi-a petrecut veacul lângă mine doi ani, iar în idilică Băneasa, următoarea mea "reşedinţa", încă doi ani. Sunt locuri umile, unde cavalerul suavelor nepăsări zămislise o parte a poemelor alcătuind volumele Sensul iubirii şi O viziune a sentimentelor, primele trepte ce anunţau triumful, strălucitorul sau triumf poetic. Gândurile obsesiile mele stăruie asupra chiţimiei din Gutemberg, străduţă somnoroasă, plasată la un pas de Teatrul Municipal. Ajungeai la ea căţărându-te "printr-un burlan de piatră", cum scrisese Fănuş Neagu, rătăcit cândva în acel iad. Hrană noastră cea de toate zilele şi nopţile era ceaiul negru şi amar, tutunul făliţilor. Uneori, duminicile dimineaţă Nini pleca la Ploieşti revenind seară cu sufertaşul plin. Aducea de regulă găluşte, după care eu, nicidecum el, mă prăpădeam. Dar îndestulătoare. Un poem de-al sau, publicat în Steaua, evocă ambianţa şi starea de spirit ce guvernau o existenţa precară, susţinută însă de măreţ idealism:
Pe strada Gutenberg într-o mansardă
Demult, beţiile cu ceaiuri negre
Făceau aldinele să ardă
Pe zidurile răzuite negre.
Mari hărţi de fum purtînd cocardă
O luna strălucind din cercuri negre
Noi doi visam o mare artă
Cu versuri albe versuri negre
O inima dinamitardă
Bătea-n ciolanele noi, negre
şi lungi, şi-n creştere bastarda
hrănite doar cu ceaiuri negre
Pe strada Gutenberg într-o mansardă,
Pe strada Gutenberg într-o mansardă,
Pe strada Gutenberg într-o mansardă…

Iată-mă înfăţişând o fărâmă de amintire, cât bătaia de aripa a fluturelui, o simplă "respirare". Mi-e greu, mi-e imposibil să invoc fiinţă lui Nichita la timpul trecut. Bălaiul, adolescentul dintotdeauna, stă în faţă mea vorbind şi cântând şi vorbind, deşi în decembrie o mie nouasute optzeci şi trei măreţia frigului l-a mutat definitiv pe stradă aştrilor, în vecinătatea marilor. Şi, apoi, formulez firească întrebare: Ce se cuvine să spui întâi şi întâi despre o viaţă că a să? Rânduri închinate poetului Nichita Stănescu aşterne uşor doar persoană care l-a cunoscut superficial. Fiecare zi în preajma acestui fantastic vrăjitor al verbului românesc, constituie un român. Sice român?

 Aproape trei decenii desfăşurate sub constelaţia prieteniei(din care scad trei luni, aparţinând animozităţii), copleşesc. Ne-am îmbrăţişat prima dată în anul 1955, când mi-a cumpărat toate cărţile(se înţelege, pe datorie) pe care le expusesem spre vânzare în holul Universităţii. Curând ne-am înhămat la căruţă mizeriei, o rabla pe roţi cu hulube franţe-n hârtoapele cotidianului.

 Dar noi eram tineri şi puternici, ştiam zborul înălţimilor izbăvitoare. Am împărţit asemenea unor soldaţi hârşâiţi coajă de pâine şi ţigară, ne-am cocoloşit în prezenţa soţiilor drastice, am pus la cale soţii duioase, am închinat pahare, ne-am citit şi răscitit reciproc poemele. Sunând ceasuri faste, am străbătut meleaguri străine, singuri sau cu fraţii Anghel Dumbrăveanu şi Adam Puslojic, cu Nas Titi, admirabilă noastră călăuză sufletească. Oare pe câte străzi ale ţării şi lumii ne-au răsunat paşii, cuvintele, râsul hohotitor? Traiectorii, itinerarii fascinante, imprimate puternic în letopiseţul aducerilor-aminte. Descătuşat de emoţiile prea vii, numai şi numai atunci voi încerca să adaug şi eu o pată de culoare, măcar una singură, portretului nichitian, care se cere împlinit pe măsură fiinţei sale mepierioare.
Petre Stoica-Caligrafie şi culori, Editura Cartea Românească, 1984
- cu Petre Stoica şi Nichita Stanescu.
- cu Nichita Stanescu.

Petre Stoica, într-un dialog cu Dinu Flămând(fragment), rev. Amfiteatru nr. 12/1977

..."...ţin la convingerea mea că o idee frumoasă în haine soioase îţi provoacă indignare. Cine este primitiv în stil, este primitiv şi în gândire."...

Ingeborg Bachmann

  INGEBORG BACHNANN (1926-1973) este de origine austriacă (s-a născut la Klagenfurt). A studiat la Viena filozofia, luându-şi licenţa cu o lucrare despre Heidegger. Între anii 1951-1953 munceşte ca redacor la postul de radio Viena, iar în vara lui 1960 preda poetică la Frankfurt am Main. Trăieşte o vreme la Zurich, Londra, şi  Munchen, unde îşi câştigă existenta din scris. Se stinge din viaţă la doar 47 de ani la Roma.

    Ingeborg Bachmann scrie o poezie a omenescului, în versuri mai totdeauna libere, dar muzicale, din care nu lipseşte un patos de natură holderliniana. În poemele ei răzbat teme contemporane, de ţinută, în general anticomformista. Spiritul anti-războinic, setea de adevăr, o teamă nedisimulată faţă de instabilitatea vieţii omului modern sunt evidente în opera sa.

 O caracteristică a liricii ei ar mai fi predispoziţia elegiacă, scepticismul şi ironia.... Ingeborg Bachmann se bucură azi de un prestigiu european şi a făcut parte din rândurile "Grupului 47". Deţine "Premiul Georg Buchner" (Petre Stoica)

Petre Stoica în dialog cu Ion George Şeitan, Orizont, nr.8/1982 (fragment)

..."-Scriu relativ greu, mai cu seamă după zile inactive sau de oboseală excesivă. În căutarea mea de a aşeza cuvântul la locul potrivit, se întâmplă ca acestuia, înfumurat şi antipatic, să-i displacă vecinătatea altui cuvânt, considerându-l şchiop, chior, lepros. Apar rezistenţe de lungă durata ce pot fi înfrânte printr-o metodă universală: repetata retranscriere. Te vezi transformat în muncitorul carierelor de piatră. Până la urmă stradania incapatanata aduce satisfacţie, inima cânta triumful. Iubesc simetria, rotunjimea formei. Îi salut pe cei având curajul să afirme că stilul primează adevărului. O frază invadată de paraziţii limbii, de expresii ruginite şi căzute în desfrâu, mă îmbolnăveşte. Le pot evita în scrisul meu? Regret vechile mele neglijenţe stilistice, duhul lor de broască râioasă mă urmăreşte până şi-n somn.
    Poemul are un nucleu magic în plasma căruia există multiple nuanţe de ton şi culoare. Nu chiar întotdeauna te-ai fixat definitiv asupra nuanţei ideale, apar astfel incertitudini născând variantele. Cred că fiecare poet înzestrat cu oarecare experienţă trăieşte o asemenea stare de nesiguranţă, care e de natură inefabilului"...

Offenbach - Barcarolle , from 'The Tales of Hoffmann'

Bertold Brecht

BERTOLD BRECHT (1898-19560) s-a născut la Augsburg (părinţii săi erau protestanţi) şi a crescut într-un cartier de catolici. Şvab de origine, tatăl lui Brecht a fost director al unei fabrici de hârtie. Despre familia sa, care a cunoscut bunăstarea, marele dramaturg şi poet nu ne-a lăsat mărturii revelatoare ; după părerea unora, ura lui Brecht împotriva burgheziei a luat naştere chiar în acel mediu. În anul 1917 îşi ia bacalaureatul şi se înscrie la Universitatea din Munchen, unde începe să studieze medicina şi ştiinţele sociale. După un an de studii, viitorul revoluţionar al teatrului e înrolat în armată ca sanitar. ... În 1933 emigrează în Danemarca, trecând prin Austria, Elveţia şi Franţa. O dată cu apropierea Wermacht-ului de ţara gazdă, Brecht se refugiază în Finlanda ; de aici pleacă în Uniunea Sovietică, unde rămâne 14 zile (în 1941) pentru ca să se stabilească în cele din urmă în Statele Unite, locuind în preajma Hollywood-ului. În această perioadă a exilului munceşte enorm, creînd opere de importanţă capitală.... În 1947 Brecht revine în Europa,iar în 1948 se stabileşte în R.D.G. Împreună cu soţia să, Helen Weigel, pune bazele celebrului teatru "Berliner Ensamble"
Bertolt Brecht, dramaturgul şi poetul, creatorul unei binecunoscute teorii dramatice (""distanţarea de obiect"), a depus şi o vastă activitate de regizor, a publicat eseuri (despre teatru şi poezie) şi povestiri şi a scris mii de poeme.

Petre Stoica