Ernst Toller - poezie Traducere de Petre Stoica din: POEZIA GERMANĂ MODERNĂ De la Stefan George la Enzensberger Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967

AMURG, PRIETEN BUN...

Ernst Toller

Traducere de Petre Stoica din:

POEZIA GERMANĂ MODERNĂ
De la Stefan George la Enzensberger

Editura pentru Literatură - Colecţia BPT, 1967

Amurg, prieten bun al prizonierilor, liniştea ta
E plină de melodii legănătoare...
Zac pe priciul îngust şi ascult,
Fraţilor, aud inima voastră bătând
Acolo... şi acolo... şi acolo...
Azvârliţi în închisorile tuturor continentelor:
În Atlanta şi Nîmes, în Barcelona, Calcutta şi Milano,
Fraţi îmi sunteţi, voi, revoluţionarilor, luptătorilor,
răzvrătiţilor - da, pe voi vă salut!
Au vrut să vă refuze o lume! Dar lumea voastră
trăieşte în propria voastră voinţă.
Şi pe voi vă salut, fraţi din temniţele Africii, Asiei, Australiei:
negri, galbeni, buni ocrotitori
ale venerabilelor
privelişti supuse şi înjosite
de civilizaţia europeană.
pe voi vă salut, fraţi din puşcăriile şi locurile de penitenţă
Ale pământului pe care
L-aţi îngrijit când patria se afla la nevoie,
Piept aţi ţinut nedreptăţiţii-n cămin,
În pat aţi dormit părăsiţi,
Voi, pe care v-au făcut hoţi şi spărgători, şi criminali.
Si gandind, mă întreb:
Cine spune despre sine că nu ar fi prizonier
Chiar dacă nici o zăbrea
nu-i răpeşte cerul şi nici
un zid nu-i ascunde pământul?
Aud inimile voastre bătând
Acolo... şi acolo... şi acolo...
O, de ce nu mi-e dat să ascult
Cu dragostea nemăsurată a zeului visat?
Ascult
Singura bătaie de inimă
A tuturor neamurilor omeneşti,
A tuturor stelelor, a tuturor sălbăticiunilor, a tuturor
pădurilor, a tuturor florilor şi a tuturor pietrelor.

Am ascultat
Unica bătaie de inimă
A tuturor vieţuitoarelor.

1921

Fragment dintr-un interviu acordat de Petre Stoica lui D.R.Popescu apărut în revista Tribună nr. 46 şi 47 din anul 1980

..." -Câte n-am visat, şi câte nu visez... Copil, călărind locomobila, îmi doream titlul de mare, de nemaipomenit de mare inventator. Văzând militari în casa părinţilor, mă doream ofiţer, dacă nu de marină, măcar unul de cavalerie. Privind lanurile de floarea-soarelui (cu ochiul celui care îl descoperise pe Alecsandri), blândele, melancolicele lanuri ale şesului natal, înfăşurate în purpura înserării, mă doream poet. În ameţitorul fluviu al acesei ultime dorinţe mă trăsese adânc Mihai Eminescu. La doisprezece ani, m-am pomenit autor de poezii în grai bănăţean...Modelul meu, Dr. Gârda, a fost curând abandonat în favoarea altuia, năucitor : Bacovia. În clasa a cincea de liceu, colegii şi profesorii mi-au găsit o poreclă: "Poetul"! O iubeam pe Katja, elevă la Notre dame, jucăm handbal în "11" şi scriam versuri suprarealiste. Zâna mea a intrat în negura amintirilor, handbalul a rămas şi el în aceeaşi negură. Singurul vis care mă urmarea clipă de clipă, orişicât aş fi vrut să-l alung : de a ajunge poet între poeţi. Goethe afirma sentenţios: cele dorite în tinereţe, le primeşti din belşug la bătrâneţe. Aş vrea să ating frumoasa vârstă a fostului demnitar de la curtea weimareza, din simplă plăcere de a verifica spusele domniei sale. Dacă a minţit cumva?"...

Petre Stoica:

Petre Stoica:

"Prieteniile literare, presupunând că nu se întemeiază pe interese meschine, fie ele şi reciproc avantajoase, au caracter sacru. Curentele, mişcările, grupările literare ar fi fost de neconceput fără calde apropieri între oameni cu vederi şi idealuri comune. O atracţie a cristalelor, de care vorbea Goethe. Sudurile sufleteşti dintre artişti au forţa de rezistenţă a bastioanelor ridicate în calea furtunii"

Orizont, 1982

PETRE STOICA Aurel Gurghianu în "Anotimpurile cetăţii"(1988)

Petre Stoica & Aurel Gurghianu

foto: Radu Stoica

La Conferinţa naţională a scriitorilor voi avea ocazia să-l întâlnesc din nou pe Petre Stoica. Uriaşul din Banat, cu alură de cetăţean al Europei de unde şi-a însuşit, prin vocaţie, ţinuta vestimentară, degajarea, şi nu în ultimul rând, o vastă cultură poetică de sorginte nemţească, (deşi uneori mi se pare că aduce a fermier american, viitor candidat la Preşedenţie), se va ridica de la masă ca de fiecare dată văzându-mă şi-mi va acoperi barba scurtă, albă, ţepoasă cu barba lui sură, cotropitoare, amintind de profeţii unor străvechi seminţii.
 Dacă e cu mai mulţi, va caută un scaun şi-l va plasa lângă el, înghesuindu-şi convivii, toţi petrecăreţi; mă va chestiona în legătură cu un pahar de votcă, apoi văzându-mă dispus, va întinde mâna sub masă după butelcă, în caz că ora respectivă stă sub semnul interdicţiei. Aşa, pe furiş, plăcerea consumului se dublează şi ochii poetului strălucesc. Primele lui impulsuri confesive se referă la STEAUA sau TRIBUNA, la clujeni.
 Vechea dragoste i-a rămas. Se întâmplă ca eroziunea timpului sau împrejurări noi să-şi lase stigmatul pe sentimentele noastre, lecuindu-ne de vechile fostele iubiri. Cu poetul Stoica se petrece un fenomen rar întâlnit. Longevitatea sa sentimentală e aproape unică. Afecţiunea - dacă se poate spune aşa - faţă de revista care i-a publicat primele versuri e şi acum neştirbită.
 Mărturisesc că revederea cu poetul îmi trezeşte şi mie nostalgii.
Anii entuziasmului de altădată. Ciclurile de poeme strecurate cu "vinovăţie" în paginile lunarului de atunci,. Lupta pentru colaboratori de prestigiu din Bucureşti, marile figuri încă în viaţă ale literaturii române.
 Cine altul s-a înhămat în Capitală la această trudă - pentru care sunt necesare virtuţii de ambasador şi picioare de atlet - dacă nu poetul Petre Stoica, redactorul nostru plătit, când nu (mai mult NU decât DA) ? Şi plicurile cu manuscrise au început să sosească. Dar ce "pradă" purtau în ele! Arghezi, Vinea, Adrian Maniu, Sadoveanu, Călinescu, Vianu, Perpessicius, ca să mă refer doar la cei mai proeminenţi. Dar generosul Petre Stoica, cel mai credincios prieten al poeţilor şi al poeziei adevărate, ne trimitea şi producţiile de început ale colegilor săi de generaţie: Nichita Stănescu, Modest Morariu, Mircea Ivănescu, apoi Virgil Mazilescu, Daniel Turcea şi alţii pe care nu mi-i amintesc în clipa de faţă. Multe mărci poştale a trebuit să plătească din propriul buzunar.
 Ne dăm seama tot mai mult că Petre Stoica s-a identificat cu publicaţia din Cluj, s-a implicat în destinul ei prin ani. Nu vrem să ascundem realitatea că în timp ce pentru unii revista e doar "un loc de muncă", pentru Petre Stoica e un teritoriu al spiritului.
 Semnificativ este faptul că la sărbătorirea a 15 ani de apariţia STELEI, M.R.Paraschivescu, fostul nostru redactor şef, la o şuetă în redacţie ne întreba: "Ce talente s-au afirmat în revista de când o faceţi voi?" Şi tot el a răspuns: "Da, în proză Dumitru Radu Popescu şi în poezie Petre Stoica"
 De atunci au trecut ani. Valori din alte generaţii s-au adăugat. (Subliniez valori NU SUROGATE fosilizate prin "jena" de schimbări a unor inimi duioase).
 Petre Stoica îşi îndeplineşte rostul său prin cărţile de versuri, neostenind să-şi continue un drum propriu, aproape singular în literatura română, dăruindu-şi clipele şi romanului, şi transpunerii în limba noastră a "miracolelor" (titlul unui volum al sau) din alte idiomuri. Iată şi o culegere de admirabile portrete de scriitori tutelari, evocând culmi ale culturii autohtone.
 Îmbătrânim oare? Nu s-ar spune. În ce-l priveşte pe poet, sensibilitatea sa se acutizează, neliniştile veacului umblă prin versurile sale, insertandu-le o undă de aspră ironie, ca-n poema de-nceput a plachetei recent apărute, PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ.

 Să-i parcurgem INTERVENŢIA la congresul viitorologilor din Sasso-Lo, acum în încheiere, şi să-l felicităm pentru cărţile scrise, închinând un pahar, în contumacie, pentru cele ce le va încredinţa judecăţii timpului:

             Domnilor e timpul să devenim odată serioşi
lumea se apropie vertiginos de anul două mii
şi totuşi copiii scriu pe garduri aceleaşi vechi neghiobii
bunicile veritabile se împuţinează văzând cu ochii
sonetele şi licuricii sunt pe cale totală de dispariţie
ca de altfel şi frumoasele arme convenţionale
Turnul din Pisa îşi revine la poziţie normală
(încă un semn că toate merg brambura)
psihiatrii se înmulţesc ca şoarecii de câmp
muşchii boxerilor se subţiază de ce oare?
creşte nivelul artistic al dansatorilor pe sârmă ghimpată
scade în schimb moralul cultivatorilor de varză
să tragem un autentic semnal de alarmă
oprind din mers taurul acesta blindat
care ia în coarne nevinovatele noastre căprioare
ne apropiem vertiginos de anul două mii
şi iată că ajumgem în gară complet năuciţi
se impune luarea unei decizii urgente şi eu vă propun
ca prima măsură să organizăm un banchet
cu trandafiri cu homari şi evident cu şampanie
vom invita şi săracii planetei noastre bogate
punându-i să tragă la rame în timp ce noi
turnăm în pahare ce ziceţi domnilor?

Privim, pe coperta a IV-a, extrordinară poză a poetului şi ne dăm seama că gestul sau avertizează cum nu se poate mai elocvent asupra complicatelor probleme universale.

Marian Paphagi despre Petre Stoica, în volumul "Cumpănă şi semn"(1990)

 ... "Asupra liricii lui Petre Stoica exista un consens în critică, o imagine la conturarea căreia insistenţa poetului în a se defini în perimetrul unei anumite formule uşor de recunoscut n-a fost mică. Am citit sau recitit toate cărţile precedente publicate de Petre Stoica din 1957 şi până astăzi : felul cum a ştiut să-şi identifice reuşitele, să le situeze apoi constant pe linia unor câştiguri anterioare, până la a-şi desena un profil ce-l individualizează inconfundabil, e întru totul demn de remarcă.  În cele câteva interviuri incluse în volumul său CALIGRAFII şi CULORI (1984) autorul îşi consolidează propria idee despre sine, susţinând-o cu multă inteligenţă şi nu fără un latent simt polemic. Sunt câteva convingeri ferme exprimate în legătură cu poemele lui ce trebuiesc aduse din nou în discuţie, fie şi fugitiv."...

Marian Papahagi (n. 14 octombrie 1948, Râmnicu-Vâlcea – d. 18 ianuarie 1999, Roma) a fost un critic literar, eseist și traducător român.
Licențiat al Facultății de Filologie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1968) și al Facultății de Litere și Filosofie din Roma (1972). Membru fondator al grupării „Echinox”. Doctor în litere „magna cum laude” în Italia. Doctor în filologie cu o temă de literatură italiană veche la Universitatea din București (1988). Debut absolut cu critică literară în revista „Amfiteatru” (1966).
După 1990, a fost prorector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și ministru adjunct al Învățământului. A fost profesor de romanistică la Facultatea de Litere din Cluj și profesor invitat la mai multe universități din Europa. În ultima perioada a vieții, a fost director la Accademia di Romania din Roma.

Petre Stoica despre Georg Trakl, într-un interviu din 1977 acordat lui Dinu Flămând

Georg Trakl  1887- 1914

Petre Stoica 1931-2009

"Trakl este o descoperire de după al doilea război mondial chiar şi pentru Germania. În România el era cunoscut de timpuriu, dar nu neapărat prin expresionism. El a prins târziu, dar a avut ecou mai cu seamă în Transilvania, fiindcă acolo venea pe un teren fertil, pregătit de Blaga (deşi trebuie să-ţi spun, în paranteză, că Blaga nu este un poet expresionist). Poetul expresionist este exponentul unei revolte sociale : el fiind eminamente citadin, se apropie de natură cu teamă ca Georg Heym.
 Ceea ce nu este cazul marelui Blaga. Pe Blaga putem mai degrabă să-l "asociem" lui Oscar Loerke, poet al naturii magice. Ce poate fi Blaga dacă nu tot un poet al naturii magice, care vede în natură EMBLEME? Pan este o figuraţie, o obsesie sau o simplă emblemă? Înclin pentru ultima variantă. De fapt şi Trakl este un neoromantic, un preexpresionist care are dorul naturii, al redescoperirii cosmosului original.

..........

România este a doua ţară care l-a tradus pe Trakl, încă din 1922. Îl traducea Cizek şi-l apropia de Bacovia. Au urmat alte traduceri, bune, proaste, cum au fost, dar cert e că roamnii îl ştiau pe Trakl în momentul când el nu era bine cunoscut nici în Germania. Dacă el place multot poeţi, să nu uităm că este un cântăreţ al peisajului, iar poezia noastră a avut întotdeauna o predispoziţie pentru identificarea cu natura."

Gheorghe Grigurcu & Cornel Ungureanu despre Petre Stoica

  De la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, la Ion Negoițescu și Gheorghe Grigurcu, de la Nicolae Manolescu la criticii tineri, asupra scrisului lui Petre Stoica au pronunțat propoziții memorabile toate numele însemnate ale foiletonului de întâmpinare. Trebuie să recunoaștem în aceste gesturi nu numai valoarea poetului, ci și prezența lui benignă, reconfortantă, civilizatorie, uneori pitorescă, într-o viață literară care și-l poate recunoaște drept unul dintre cavalerii ei fără pată și reproș.

                                                                                                                                                   Cornel Ungureanu, 1997

  Creator al unui univers liric de o mare bogăție, de un rafinament ce riscă a scăpa ochiului grăbit, înșelat de subterfugiul simplității, de alura lipsei de pretenții, Petre Stoica ni se înfățișează nu numai drept un poet dintre cei mai originali în peisajul literar actual, ci și un important, probabil cel mai important ferment al înnoirii acesteia în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

                                                                                                                                                   Gheorghe Grigurcu, 1986

O LALEA IMPERIALĂ PENTRU PRIETENI Petre Stoica din Caligrafie şi culori(1984)

   Îmi cade pentru a două oară în mâna SEMENICUL, o publicaţie din Reşiţa, zămislită cu elan dar şi cu vădită pricepere profesională. Îi citesc paginile cu filigrane frumoase, încântat de reuşita unor tineri crescuţi la şcoala entuziasmului neaducator de beneficii materiale. Despre viaţă şi rosturile acestui "caiet de literatură, artă şi cultură" mi-a vorbit în atâtea rânduri talentatul poet Ioan George Şeitan, copilul oacheş, trădând energii de turbină ori de câte ori zăboveşte asupra poeziei sale şi, în special, asupra celei scrise de alţii. Mulţămită lui grafiez acum cu emoţie. Şi tot datorită lui, la îndemnuri fanatice, am poposit în mijlocul scriitorilor reşiţeni. Anul trecut, când bruma mângâia merele "codrenilor". Duc mâna la inima şi spun că întâlnirea, cu până atunci necunoscuţii mei confraţi, mi-a adus nemărginite bucurii. Le-am ascultat versurile, mi le-au ascultat şi ei pe ale mele. Le-am privit ochii limpezi, clătiţi în apele sfinte ale cerului bănăţean, iar ei mi-au privit ochii poluaţi de fumul ieşit din furnalul tuturor nopţilor mele nedormite. Ne-am despărţit prieteni, ca nişte soldaţi care au dormit în aceleaşi tranşee - spre a ne regăsi în amintiri şi pe calea verbului înfăşurat în mantii tivite cu stele.
  Dacă până deunăzi pe harta literară a ţării noastre Reşiţa era consemnată numai cu litere strâmbe, azi se poate afirma că fosta capitală a locomotivei cu aburi reprezintă un punct luminos, o victorie în devenire, a spiritului. Numele celor care poartă cu siguranţă stindardul viitorului: Ion Chirescu (Chichere), Octavian Doclin, I. G. Şeitan, Ana Selena, Nicolae Irimia, Gheorghe Zincescu, Olga Neagu, Nicolae Sârbu - şi cei aşteptând în umbra crinului. "... noi putem fi în CENTRUL LUMII, prin - desigur - nivelul comunicării şi expresiei artei noastre", afirmă îndrituit Gheorghe Jurma în editorialul acestui ultim număr al SEMENICULUI. Aflându-se pe drumul actual, sunt singur, vor fi. Autorii unor asemenea poeme(le redau în întregime) : "cineva bea piatră/ altcineva bea locul ei / cel de al treilea / zideşte fără poftă" şi "Am ieşit în gradina. / Tocmai înflorise cireşul. / Mirosea grădina ca o lună arată. / Voi coborî pe-o catedrală în pământ. / Atunci să ascultaţi : un ceas de apă / va suna blând" pun umăr sigur la atingerea ţintei fixată lângă raza Luceafărului. Am înfăţişat două bijuterii, prima aparţinând lui Ion Chirescu, înger întunecat, diafan în vorbire şi fapta, cealaltă lui Octavian Doclin, şi el înger, unul cu aripile înmuiate în azur şi alcool.
  Se cuvin fraze de laudă inimilor şi mâinilor care au alcătuit pomenitul caiet, purtând numărul pereche 10. Laudă, pentru că au ştiut să alăture scrisului local, curat şi plin de inspiraţie, scrisul din diferite părţi ale ţării, şi chiar de dincolo de fruntarii. Semn că provincia nu se mai vrea provincie, că ştie să-şi lege cravată de mătase, la zi, uitând panglicile din cufărul cu molii al bunicii. Ca atare, le trimit, prin prispa primăverii, o lalea imperială.

1981



Octavian Doclin (pseudonim al lui Octavian Chisăliţă; 17 februarie 1950, Doclin, judeţul Caraş Severin) este un poet. Este fiul Mariei (născută Olariu) şi la lui Ion Chisăliţă, ţărani. Şcoala primară şi gimnaziul le urmează în comuna natală (1957-1965), liceul în comuna Grădinari (1965-1969). Este absolvent al Facultăţii de Filologie a Institutului Pedagogic din Oradea (1972). Predă limbile şi literaturile română şi franceză la Bixad, judeţul Satu Mare (1972-1977).

Începând din 1977, e referent de specialitate (literatură, teatru) la Centrul Judeţean de Creaţie Populară Caraş Severin. Este preşedintele Fundaţiei „Octavian Doclin" din Reşiţa, redactor-şef al revistei „Reflex", care apare la Reşiţa din anul 2000. Colaborează la „Arca" (Arad), „Contempo­ranul", „Convorbiri literare", „Discobolul" (Alba Iulia), „Fa­milia", „Knijevnijivot", „Luceafărul", „Meridianul Timişoara", „Orizont", „Poesis", „Semenicul" (Reşiţa), „Transilvania", „Tribuna", „Vatra" şi „Viaţa românească".

Este deţinătorul mai multor premii literare pentru volumele de poeme A te bucura de eroare (1992), Agresiunea literei pe hârtie (1996), 47 Poeme despre Viaţă, Dragoste şi Moarte (1998), Urma paşilor în vale (2001). În 1999, i se decernează Premiul „C.S. Anderco" la „Frontiera Poesis" (Satu Mare), pentru întreaga sa creaţie poetică. Debutează în 1970, în volumul colectiv Ritmuri din Ţara lui Iovan Iorgovan, culegere de versuri apărută la Reşiţa.

Volumul de poezie Neliniştea purpurei (1979) este un imn închinat ţării şi oamenilor, pământului ei, cinstind „mâna roditoare-a ţăranului / preacurată de atâta ţărână" (Greu încărcat de lumină). Pe fond de peisaj străvechi, se intonează o poezie de o senzualitate gravă, între neprihănit şi solemn, născută din neliniştile iubirii prevestitoare de nuntă (Bucură-te, tu, Descântec întors, Mâinile, Neliniştea purpurei).

Volumele ce s-au succedat cu o ritmicitate susţinută, Fiinţa tainei (1981), Muntele şi Iluzia (1984), Curat şi nebiruit (1986), sunt alcătuite din poeme exprimând o neîntreruptă comuniune cu natura: „te voi iubi atât de frumos / cum numai un voevod / ţine în braţe o mănăstire" (Pe râu în jos). Ca timp, debutul lui Doclin coincide cu intrarea în scena literaturii a poeţilor generaţiei '80, dar drumul său este orientat către căutarea febrilă a propriei formule poetice.

Cu gândul la metaforă (1986), A te bucura de eroare (1992), Agresiunea literei pe hârtie (1996) îl reprezintă pe autorul lor în neobosita explorare a cuvântului, în drumul spre împlinirea în poem. Reflecţii asupra conceptului de poezie proprie apar încă de la Neliniştea purpurei. Doclin este mereu altul, cu fiecare poem, atât ca formă, cât şi ca direcţio­nare a ariei de cunoaştere, rămânând mereu, în esenţă, acelaşi: „Să înveţi ca pe un risc propriu / uciderea cuvântului pe limbă / când vrea să se nască / deodată matur" (Despre o anume metodă, din volumul În apărarea poemului scurt, 1993).

Dacă în Dubla eroare (1999), Doclin insistă pe experienţa care a făcut din poezie povestea autorului ei, tot aici el încearcă să redea poemului inocenţa şi forţa sa primordială. Reducţia purificatoare, semnalată anterior chiar în titlul În apărarea poemului scurt, este operată acum la nivelul ultim al mijloacelor de expresie, fiind eliminat tot ceea ce ar putea părea îndepărtare de esenţa ideii.

La apariţia cărţii Poeme duminicale (1998), critica, pusă în faţa unei noi experimentări - poetul şi cultura lui religioasă -, acceptă că este vorba de o cotitură şi de un nou program, deşi în dialogul său, care nu poate să fie decât intelectual, cu Dumnezeu, Doclin reia în alt limbaj preocupările dintotdeauna: supunerea propriei creaţii poetice unui examen critic reînnoitor. În acelaşi stil şi pe aceeaşi temă, se manifestă poetul, în calitatea lui de personaj unic al propriei lirici. Subiectivitatea unei asemenea interpretări conduce spre un orgoliu, recu­noscut de Doclin, care îi şi place.

Nici în cele 33 de poeme, intitulate Esau (1997), cu tematica pierderii dreptului primului născut, însuşită din Vechiul Testament, şi stăruinţa pe refacerea itinerarului poeziei, de astă dată pe fundal filosofic, examenul poetului iremediabil prezent rămâne ca un laitmotiv: „Numai poetul / cel ce cu furie sau nevăzut / dispare înlăuntrul poemu­lui / primeşte înţelepciunea de a ceda / dreptul de întâi născut / cuvântului. Nu-l mai priveşte. / Cum eu vorbindu-ţi Esau / astăzi din afara lui / rămân mut şi orb / şi uitând că pe-atunci / piramida avea doar statut / de mormânt." (O anume uitare).

Noul registru este auster, criptic, existenţialist. În Poemele dinaintea tăcerii (1999) şi Intre pereţii de plută sau Moartea după Doclin (1999) se produce o altă schimbare. Discursiv, impetuos, retoric, gingaş, demonstrând temeritate în invenţia formală, Doclin îşi construieşte mental zbuciumul agoniei. Aici este folosit, când sugerat, când direct, decorul camerei de spital, într-un scenariu patetic, vizual. Procesul de descoperire şi înţelegere a lumii poeziei conduce la unitatea lăuntrică a tuturor cărţilor sale de poezie, reţinându-i şi definindu-i specificul.

Opera

• Neliniştea purpurei, Timişoara, 1979;
• Fiinţa tainei, Timişoara, 1981;
• Muntele şi Iluzia, Timişoara, 1984;
• Curat şi nebiruit, Bucureşti, 1986;
• Cu gândul la metaforă, Bucureşti, 1986;
• Metafore gândite-n stil pentru când voi fi copil, Reşiţa, 1991;
• Ceasul de apă, îngrijită şi postfaţă de Lucian Alexiu, Timişoara, 1991;
• A te bucura de eroare, Timişoara, 1992;
• În apărarea poemului scurt, Timişoara, 1993;
• Climă temperat continentală - Temperate Continental Climate, ediţie bilingvă, ediţie îngrijită de şi traducere de Ada D. Cruceanu, postfaţă de Lucian Alexiu, Timişoara, 1995;
• Agresiunea literei pe hârtie, Timişoara, 1996;
• Esau, postfaţă de Adrian Dinu Rachieru, Reşiţa, 1997;
• Poeme duminicale, Reşiţa, 1998;
• 47 Poeme despre Viaţă, Dragoste şi Moarte, Reşiţa, 1998; ediţia (47 Poems about Life, Love and Death), traducere de Ada D. Cruceanu, Reşiţa, 1998;
• Poemele dinaintea tăcerii, Reşiţa, 1999;
• Între pereţii de plută sau Moartea după Doclin, Timişoara, 1999;
• Dubla eroare, Timişoara, 1999;
• Dihorul din grădina lui Laur, Iaşi, 1999;
• Urma paşilor în vale, Timişoara, 2001;
• Nisip, ape de odihnă, Timişoara, 2002;
• Carte din inima mea, Timişoara, 2003.

Ion Chichere s-a născut în satul Fizeş, comuna Berzovia (Caraş-Severin). A absolvit liceul teoretic din Gătaia (1973) şi a urmat un curs postliceal de telecomunicaţii (Caransebeş, 1976). Debutează publicistic în 1971 cu poezie in revista “Orizont”, iar debutul editorial are loc în volumul colectiv “Argonauţii” (Ed. Facla, 1986). Colaborează la revistele: “Apostrof”, “Arca”, “Contemporanul”, “Contrapunct”, “Convorbiri literare”, “Dacia literară”, “Literatorul”, “Steaua”, “Tribuna”, “Vatra”, “Timpul”, “România literară” etc.
Din volumele sale de poezii se pot menţiona: “Şansa hârtiei” (Ed. “Semenicul”, Reşiţa, 1993), “ “Aprilie negru” (Ed. “Hestia”, Timişoara, 1994), “Viziuni” (Ed. “Amarcord”, Timişoara, 1996), “Abisaliile” (Ed. “Marineasa”, Timişoara, 1997), “Orchestra neagră” (Ed. “Vinea”, Bucureşti, 2001), “Puterea iluziei” (Ed. “Mirton”, Timişoara, 2004). Ultimul volum de poezie este “Transatlanticul şi păpădia” (Ed. “Marineasa”, Timişoara, 2004). Poetul a decedat in septembrie 2004.

PETRE STOICA - UN POTOP DE SIMPATII (1978)

SCRISOARE

Mă întrebi ce fac aici
de toate
îngrijesc sănătatea iepurilor de casă
adnotez jurnalul cocoşului
mă adaptez ştii doar că vin din vestul ţării
iar aici în sud ceapa are alt gust
fac de toate
ţes covoare de mărar şi pătrunjel
schimb purici de pat pe purici de varză
admir limuzinele satului
şi serile îmi umplu pipa cu tutun
plecând într-o călătorie în jurul lumii
călare pe o cămilă de fum
nu e destul?



PE AICI...

Pe aici au trecut celebrii hoţi de cai
pe aici au trecut căutători de comori şi zlătari
pe aici a trecut un ridicător de greutăţi de la circ
a trecut un bătrân ursar melancolic
a trecut un vrăjitor cu mustăţi de crepdeşin
a trecut o carte cu tâlcuirea exactă a viselor
pe aici a trecut un dezertor cu eghileţi de ciulini
au trecut caleşti ţigări de foi şi păuni
au trecut butoaie cu sulf şi cu păcură
au trecut cocoşi de zahăr ars
a trecut o şaretă galbenă cu osii verzi
pe aici a trecut o tabacheră cu muzicuţă
şi o călimară cu cerneală violetă
a trecut o hartă întreagă
a trecut un oleandru şi un pinten de argint
au trecut calupuri de unt
a trecut
un măcelar un hangiu un rotar

pe aici a trecut un incendiu
urmele lui se văd şi astăzi pe mâini



SUNT MULTE AMINTIRI

La bufet ţăranii beau ţuică fiartă s-a adus şi bere
sunt multe amintiri din războiul ultim îl ştim
uneori după-amiaza treceau prin lanuri dulci de secară
lejer cu armele în bandulieră
pe cartuşe înfloreau lacrimi purtau în raniţă
mărunte creioane chimice scrisori blăniţe de iepure fotografii
unii au fost cavalerişti ageri unul a fost sergent sanitar
unii au rămas cu faţa lipită de rădăcini căştile lor
adăpostesc vietăţi subterane sau poate se dizolvă în săruri
albastre
cine ştie
dar sunt şi alte amintiri altele exprimate cu glas răguşit
până şi în acest bufet acaparat de fum dens
timpul deşartă diamante false şi diamante adevărate
oricum în zorii zilei vor începe cu toţii aceeaşi muncă
sub aripa îngheţată a pădurii şi uitând
tragedii secrete



SIMPATIE

Au băut rom
au mâncat peşte sărat
şi-au întins pe scaune hainele umezite
s-au închinat televizorului apoi s-au culcat
sughit în somn visează sunt cu toţii pe câmp
ară seamănă culeg şi ară din nou
trupul lor este roata anului care nu se opreşte niciodată
trupul lor este o cisternă cu inepuizabilă transpiraţie

sughit în somn şi visează
limba lunii linge romantică
noroiul de pe cizmele de cauciuc lăsate-n pridvor



TRUPURI

Trupuri încovoiate
peste toate naşterile grele ale pământului îndărătnic
trupuri încovoiate ziua şi noaptea încovoiate
pe vreme de frig şi de arşiţa înăbuşitoare
încovoiate până şi în clipele când norii
îşi deşartă butoaiele cu foc şi cu grindină

trupuri pentru care nu se croiesc niciodată
dolmane hlamide sau fracuri

trupuri care de milenii şi milenii caută aceiaşi comoara



IMN PENTRU UN FOC ANUMIT

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Focul din curte pentru dulceaţa fierturii de seară
focul din sobă pentru izgonirea curenţilor reci din plămâni
focul din vatră pentru ochi care mai ştiu să citească în jar legende şi semne ale timpului
focul de pe câmp pentru copt cartofi sau porumb cu fregezimi de fecioară
focul din ceaţă pentru îndepărtarea lupului din preajma tăcerii bănuitoare
focul de la marginea şanţului pentru mâinile culegătorilor rămaşi în noaptea umedă
focul din pădure pentru ceaiul tăietorilor de lemne
focul celor nevoiţi să aştepte zorile în zăpadă

focul de coceni focul de bălegar şi focul de mărăcini

foc fără umeri înalţi fără ameninţări tumultoase
foc fără salve sărbătoreşti
un foc menit să menţină şi un să doboare



SITUAŢIE OARECARE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Femeia îşi potriveşte broboadă cumpărată ieftin la târg
şi pune surcele pe foc va fierbe tocană de berbec
bărbatul ei lucrează pe şantierele oraşului a fost cândva ţăran
azi vine cu ultima cursă aduce o cunună de covrigi
aduce chenzina
focul arde lamentabil din fericire
acum pătrunjelul e vesel iar grădina mai oferă câteva cepe
femeia se grăbeşte trebuie să cumpere o sticlă de vermut
pentru bărbatul care vine să-şi petreacă duminica
între aracii viţei-de-vie sau pur şi simplu
numai să privească trecerea norilor şi aspră beţie
a ciorilor adunate pe mărunte ruini



VÂNTUL

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Vântul acesta nevăzut însufleţeşte cocoşul de tablă de pe casă
vântul acesta nevăzut descifrează literele soarelui de pe frunze
vântul acesta nevăzut desface nămolul în fragmente
vântul acesta nevăzut deformează geometria riguroasă a parcelelor de trifoi
vântul acesta nevăzut consimte să care polenul florilor
vântul acesta nevăzut aprinde cu tandreţe lămpile câmpului
vântul acesta nevăzut impune în văzduh o rigoare impecabilă
vântul acesta nevăzut umple vidul cu lichide albastre
vântul acesta nevazut cristalizează sudoarea de pe ceafa ţăranului
vântul acesta nevăzut pune catifele de de mânz pe mâinile îndrăgostiţilor
vântul acesta nevăzut soseşte cu salve în capitala sturzilor
vântul acesta nevăzut aduce în pădure dovezi de bunăvoinţă
vântul acesta nevăzut nu cunoaşte povara făinii pe care o deşartă cu atâta fervoare
vântul acesta nevăzut scutură şi smulge clopoţeii de hârtie din palmele morţilor

vântul acesta nevăzut determina gânduri germinaţii şi tristeţi
şi determină şi alte mii de sentimente
care pot oricând izbucni în subterane cetăţui de argint



PASTEL DE PRIMĂVARĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

O folie de plastic ruginie
pe verdele pur al câmpului în april -
privelişte amintindu-ţi scăpătura
ce-o lasă pe cearceaf un copil



MELODIA IZVOARELOR DE PRIMĂVARĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Scăpat din lanţ porcul răstoarnă albia putredă
bufnituri capra sare în fântână
pe prispă un cocoş înfuriat
pisează ceasul căzut din buzunarul
mortului venit spre dimineaţă în vizită
şi acolo unde gunoaiele iernii mai ard
copiii ciomăgesc voiniceşte
dulăul nimănui strecurat pe sub gard
atâtea fluierături şi înjurături şi mugete de taur
ce înăbuşă fără milă
melodia izvoarelor de primăvară
turnate din cer cu polonice de aur



IULIE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Ziua e lungă nu mai sfârşeşte nu mai sfârşeşte niciodată
fiecare secundă închide în ea glorioasă
un sughiţ de broască un muget de vacă
rostogolirea unei monezi găurite căscatul unui vătrai sub cenuşă
desprinderea unui sân fără lapte clămpănitul
unui copil care mănâncă pâine unsă cu marmeladă

salcâmi şi praf şi salcâmi
şi un autor de balade
venind voios de departe



PASTEL

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Tractoare
salcâmi carbonizaţi
un specialist
saci cu îngrăşăminte chimice

monumentul ultimului iepure



TIMP STRĂVECHI ŞI AER DULCE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Crengile sălciilor împreunate ca nişte rime elastice
o pisica moartă paie şi haine vechi plutesc pe apă
timp străvechi încremenit în scorburi inundaţiile
de altădată nisipul lustruieşte oasele înecaţilor
cine a lăsat pe mal o roată de bicicletă rugină
aerul e dulce răsucesc uşor între degete ismă şi spun
e bine că pe aici va trece curând şi factorul poştal
vom descifra împreună adresele peştilor şi toată
semnificaţia liniştei



 ALT PASTEL

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Resturile stăvilarului din primul război
scheletul unui câine
cozorocul de la chipiul cantonierului mutat la oraş
cutii în care au fost cândva detergenţi
becuri arse zdrenţe coceni de porumb
o oală de noapte spartă creşte sub ea o floare de aur
elipsele unui fluture denmit amiral

şi pe celălalt mal
mii de sălcii plângătoare



LA ORA DOUĂSPREZECE ŞI UN SFERT

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Copiii ies de la şcoală
se împrăştie că potârnichile care nu mai există
scriu pe ziduri ştiţi voi ce
căţăraţi pe garduri fură corcoduşe verzi
trag cu praştia în coadă măgarului nomad
dau cu piciorul în cutii de conserve goale
spun la revedere stăncuţelor trezite din somn
vântul le împrăştie cărţile caietele
vine o ploaie acră
şi copiii intră în cisterne în scorburi
unde ascultă în transă basmele broscoilor
căsătoriţi cu fiice de regi



POEM IDILIC

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)


O femeie tricotează în stradă din când în când
intră în casă şi trage o duşcă de rachiu
un copil mână o capră cu burta plină de pietre
şi autobuzul lasă pe rănile gardurilor pansamente de praf
pe lângă moara părăsită de aproape două decenii
aleargă o coroană mortuară din flori de hârtie
profesorii fac naveta au în serviete usturoi şi caiete în care
crapii încurcă timpul prezent cu timpul trecut
soseşte şi după-amiaza toridă clipă în care nu mai tresări
şi toate au gust de motorină



ÎN ACEASTĂ VARĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

De-a lungul râului şerpuind verzui
trece domnişoara de la dispensar duce
un peşte lung sub braţ
se împiedică de-o buturugă şi totuşi cântă
oile pasc liniştite par a fi nişte baloturi de paie
în această vară multe cinteze
ciugulesc din palma unui grădinar aerian
suveran al depărtării
paznicul fermei îşi scarpină barba ţepoasă
care acum nu se vede păcat



PASTEL OARECARE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

O pisică alaptandu-şi puii slăbănogi
găini cu aripi cenusite dude negre ce cad
pe masa acoperită cu un ziar îngălbenit de un veac
sub masă ochelari  cu lentile ruginite şi alături
un lighean murdar solzi şi maţe de peşte
şi nici un zeu mânios nici unul nu vine
să alunge cu biciul din curte
această zi sprijinită pe picioare de iască



TOAMNĂ DUIOASĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Podul de lemn o căruţă încărcată cu saci
de sus copii scuipă în apă aşa am făcut şi eu
dacă nu mă înşel prin anii patruzeci
ţipătul gâştelor adunate pe grind vulpea
trece deasupra cu un helicopter zadarnic
aici până şi peştii sunt atenţi au periscoape
dar brusc se lasă seara şi difuzorul
anunţă sezonul albastru al prunelor



DUPĂ-MASĂ ÎN JURUL OREI CINCI

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Degetele caută în pământ coropişniţe râme
începe ora pescuitului cu undiţa
o pierdere de vreme spun nevestele
care dărăcesc lână sau pun porumbe la murat
bărbaţii fumează pe mal
şi în timp ce urmăresc lenea dopului
moartea le fură bicicletele iar peştii
citesc un ziar înmiresmat



 ŞI TOATE...

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Frunze de tutun atârnând sub streaşina neagră
albine lipite pe gura borcanului cu resturi de zahăr
treptnicul căzut în oala cu lapte bătut
curci picotând la umbra gardului aplecat
pe prispă muşcate prăfuite în cutii de conserve
şi un bătrân care se ţine cu mâna de burtă
trece curând autobuzul de seară şi toate
vor învia din morţi şi vor cere o picătură de apă



TRECE NELU FLUIERÂND

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Nucul romantic îşi scutură frunzele
drujba taie lungi lemne somnoroase
deasupra casei un nor de lână proaspăt scărmănată
oala de noapte pusă la zvântat
bunica desprinde capul cocoşului însemnat de jar
nici o pagubă prea cântase moartea
pe stradă trece Nelu fluierând
de grinda pridvorului atârnă un ciorap
şi o piele de iepure negru
iar între crengile grădinii
cade pleoapa soarelui bolnavă



OCTOMBRIE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Pe aici nu vine nici un tren
pâinea e adusă cu oarecare întârziere
o găină golaşă râcâie în bălegarul drumului
şi găseşte un cercel de argint
inginerul silvic mănâncă seminţe de dovleac
se apropie ziua nunţilor sărbătorile vagi
cu hârtie creponată naşii au căzut în fântână
şi sătenii beau din borcane vin nou
sau prind peşte din răul uşor oxidat

şi totuşi
uneori mai sosesc şi scrisori



DUPĂ MIEZUL NOPŢII

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Paşi târşâiţi pe podul de lemn
un mort de demult nu i se mai vede acum
decât fularul ţesut dintr-o lână aspră
cu acordeonul atârnat de umăr cineva
se îndreaptă spre o casă îngropată sub frunze
umezeală pădurii şi răcoarea albă a rufelor
uitate pe sfoară câte aripi de fantomă
huruitul brusc al tractorului lumina farurilor
absoarbe delicateţea nalbelor izbucnite lângă gard
şi paznicul comunal care tresare în vis
mânca lipie şi o ceapă cu inima dulce de crin

timp fără timp



SPRE DIMINEAŢă

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Zornăie capsulele macilor din grădina uscată
tocmai în clipa în care cineva trebuia să moară în linişte
până şi copilul tresare în somn un nebun îi smulgea sprâncenele de peţiol
grinda veche trozneste ruginită limba strigă după apă
fântâna e încă prea îndepărtată
dar o uşă se deschinde din uscioare curge nisip curge
hrana celor plecaţi pe cărări demult
zornăie capsulele macilor
curând cocoşul sparge culoarea neagră din hambare
şi soarele va înflori între coarnele taurului



PE ACESTE MELEAGURI DUIOASE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Cu securile atarnandu-le sub braţ
ies din pădure ies întunecaţi ca la o retragere
pe front în timpul războiului dar acum
pe aceste meleaguri duioase e pace şi-i bine
numai astfel ne putem scrie poemele idilice
părăsesc pădurea nici un cuvânt câte-o tuşe înfundată
câte-un gând izvorât din focuri umile mi-ar place
să-l rimez cu gândul meu purtat pe aripi înalte
rând pe rând se îndepărtează cu toţii de pădure
şi în urma lor rămâne geamătul stejarilor doborâţi
ce curge sub luna în lungi fâşii de şerpi



PRĂBUŞIRI DE FRUNZE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Fumul străpunge zidul cerului
prăbuşiri de frunze în fântâni aeriene
cântând din osii uscate
căruţe încărcate cu lemne părăsesc
basmele pădurii le întâmpina în sat
mirosul laptelui ars
coboară ceaţa densă atât de densă încât
factorul poştal
încurcă adresele viilor cu adresele morţilor



CAD ULTIMILE PORUMBE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Fericită vulpea intră în tufiş
strânge sub braţ o găină boghetă curând
îşi încălzeşte botul în aburii sângelui
de turla bisericii se izbesc sacii vântului plini
cad ultimile porumbe le culege vrabia
fiinţa cea mai săracă a pământului
cornul pădurarului vesteşte iarna
unii vor dormi după sobă alţii vor visa
bătălii câştigate



HIBERNALĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Lui Laurenţiu Ulici

Ninsoarea acoperă toate cărările
vulpea şi pădurea se îndepărtează
îmi înfăşur mai bine fularul la găt
brusc coboară seara din cartea ei esenţială
iese Paul din Alep
călătorul se miră şi apoi mă întreabă
schimbăm între noi felinare
şi plecăm împreună
la marile întruniri ale somnului



ÎN ARGINTUL SERII

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Corbii se rotesc deasupra cornutei
gata să cadă în adâncul zăpezii
înserare sidefie un pândar îmbrăcat în paie
se ceartă cu moartea victorios
îşi răsuceşte o ţigară confundă anii
şi aşteaptă o sanie să-l ducă acasă
din depărtare
se apropie un soldat venit în permisie
pentru el câmpul acum e numai o grădina de maci
de-abia aşteaptă să spargă alune în dinţi
simte dulci azimi în inima
corbii zboară spre alte cetăţi de zăpadă
şi argintul serii curge pe mâinile
însemnate de ger



 PROBABIL PRIN LUNA LUI DECEMBRIE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Bătrâna poartă în spinare o legătură de crengi uscate
cintezele îi pun felurite întrebări
întrebări fără noimă bunăoară
dacă a băut vreodată cafea neagră
dacă a mâncat vreodată castane coapte
dacă ştie din câte continente se compune raiul
şi aşa mai departe şi aşa mai departe
bătrâna îşi continuă drumul cocârjat
şi în gând aprinde focuri înalte
la care mâinile ei nu vor ajunge niciodată
cintezele proaste



PE CÂMP

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Pe câmp iepurii dansau în cinstea vânătorilor polca
o sanie cu patru cai o ducea la o nuntă pe zână pădurilor
în hăţiş un lup pansa şi mângâia o oaie rănită
în gura omului de zăpadă înflorea un trandafir
ciorile risipeau pretutindeni nuci învelite în staniol
soldaţi de promoroacă luptau cu soldaţi de turtă dulce
pe răul îngheţat o ştiucă învaţă patinaj artistic

şi bucuroasă de bucuria şi de minunarea copiilor
noaptea nu mai coborî niciodată



O DIMINEAŢă DE IARNĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Ninge cu fulgi mărunţi
pe drum o căruţă duce bidoane cu lapte
şuier aspru de bici prrr
o faţă roşie din care iese o pipă poate
fi un cârlig oarecare
stăncuţe dansează pe căciulă căruţaşului somnoros
trup obişnuit cu chingile frigului
roibilor mai mari decât plopii violeţi
un dulău le da bună-dimineaţă şi apoi
îşi linge laba în stil realist



 COTIDIANĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Tai lemne curăţ zăpada din curte
ciorile îmi canta duioase o odă
ascult şi mai aprind o pipă oricum
am timp destul nimeni nu mai vine să-mi ceară
sfaturi metafizice oricum odată cu seara
voi rămâne cu ciorile singur
foarte singur într-un mare tablou afumat
care poartă semnătura gerului



PE RÂUL ÎNGHEŢAT

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Cu aripi croite din paltoane
pe râul îngheţat planează şcolari gălăgioşi
cizme de cauciuc pantofi şi patine legate cu sfori
joacă hochei portarii şi-au pus pe cap jumătăţi de dovleac
pe mal şcolăriţele râd sau admiră jucătorii focoşi
îi arbitrează cioara de sus plata-i (la anul) în nuci
unul cade în copcă şi dispare hahaha
dispare şi puk-ul (un ştiulete de porumb) îl caută
prin buzunare îl caută în căciulă îl caută-n urechi
şi iată îl găsesc în blana dulăului luat după ei
hahaha
şi seara coboară o foiţă de indigo şi luna o portocală
şi la fel de gălăgioşi se îndreaptă cu toţii spre casă
se duc să înveţe poezia aia pentru mâine
hahaha şi ecoul  ha ha ha   haaaa



 BĂTRÂNII SATULUI

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

bătrânii îşi amintesc zeppelinul
bătrânii îşi amintesc radioul cu galenă
bătrânii îşi amintesc apariţia bicicletei în sat
bătrânii îşi amintesc lucrătura fină a şelarilor
bătrânii îşi amintesc şorţul de piele al fierarului ghebos
bătrânii îşi amintesc morarul îmbrăcat în pantaloni de făină
bătrânii îşi amintesc strănuturile băcanului din colţul străzii
bătrânii îşi amintesc gustul acadelei şi al roşcovei scorţoase
bătrânii îşi amintesc forma secerei şi cristalul năduşelii
bătrânii îşi amintesc jambierele jandarmului cu sprâncene stufoase
bătrânii îşi amintesc urechea tăiată a notarului cu diplomă de bacalaureat
bătrânii îşi amintesc scălămbăielile agentului C.A.M.
bătrânii îşi amintesc rotiţa brichetei făcută din cartuş
bătrânii îşi amintesc preţul exact al ţigărilor Plugar
bătrânii îşi amintesc arcul de triumf din Bucureşti
bătrânii îşi amintesc ravagiile ciunei din anul 1750
bătrânii îşi amintesc înecatul nici până azi identificat
bătrânii îşi amintesc fantasticele geruri ale bobotezei
bătrânii îşi amintesc prepeliţele iepurii berzele

bătrânii îşi amintesc întotdeuna totul
îşi amintesc mai cu seamă în zilele
când seceta roade cotoarele câmpului



CRONICĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Nimerindu-se adunaţi on jurul sticlei cu vin
îşi descriu învăţătorii din sat aşa cum erau

Unul avea un suflet bun şi nu trăgea niciodată copiii de urechi
sublocotenent de rezervă
a murit pe front în primul război
altul te punea în genunchi te bătea la fund te izbea de pereţi
fuma Naţionale una după alta
a murit de moarte naturală în ziua de Paşti
altul te punea să-i aduci găini şi urdă şi miere şi nuci
îşi lasă barbă şi era aşa şi aşa
a căzut de pe-o scară şi numaidecât a murit
altul era sever dar învaţă copiii cum arată ţara şi totodată
îi învaţă să-şi sufle nasul frumos îi îndemna
să-şi taie unghiile să-şi spele urechile
a murit bătrân într-un accident de tren şi l-au plâns
altul purta pantaloni bufanţi îi chinuia o nevastă beţivă
şi-l chinuia şi o gută
câteodată prin clasă alerga nervos după muşte
nu mai ştia cum a murit
altul era tare sărac şi nu cerea de la nimeni nimic
şi copiii îl iubeau îi ducea să culeagă flori
le citea poezii dintr-o carte cu file de iarbă
zică-se că suferea de ftizie
altul semăna la chip cu Rasputin a rămas puţin în sat
nevastă-sa avea fumuri de cucoană se mânjea cu
pudra şi umbla în mătăsuri
a murit? mai trăieşte?
altul juca domino cu notarul şi venea în clasă târziu
se acoperea cu pălărie de fetru şi era întotdeauna
vesel la violină cânta fără greş
a murit în război în ăstalalt
şi altul i-a învăţat pe săteni cum să prindă roiul de albine
cum să altoiască trandafirii i-a învăţat
şi alte lucruri utile
azi e pensionar şi umblă cu amintirea pe străzi

cam ăştia sunt toţi care au fost până la era nouă



LAUDĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Îi iubesc pe aceşti poeţi fără loc în istoriile literare
toată viaţă au fost chinuiţi de soţii cu pretenţii absurde
chinuiţi de copii cerând cu guri de broască
toată viaţa şi-au dorit o dragoste unică
toată viaţa şi-au dorit o ţigară de foi putina lavandă
şi-au dorit o clatorie măcar una singură
dicolo de orizontul satului în care slujeau
la primărie la poştă la şcoală

toată viata au trăit printre lucruri acoperite de praf

şi o Doamne nimeni nu-i îndreptăţeşte
nimeni
până şi poemul acesta de laudă
are durata unui băţ de chibrit aprins
o flacăra mică la care nu poţi descifra nimic
din sutele de mii de sonete transcrise cu cerneală violetă
şi seara citite cu glas tremurat
soţiilor absente şi cu pretenţii vechi absurde

îi iubesc pe aceşti pensionari nu mai aşteaptă gloria
aşteaptă numai vizita fiilor azi cu toţii
ingineri şi medici şi funcţionari cu mare răspundere
în birourile oraşului îndepărtat



COPIILOR

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Cândva
cândva existau abţibilduri
cândva existau bricege în formă de peşte
cândva existau soldaţi de plumb mustăcioşi
cândva existau pistoale cu dop nu cu apă ca azi
cândva existau tăbliţe cu ardezie cu limbi de burete
cândva existau călimări cu cerneală violetă şi sugative verzi
cândva existau păpuşi de turtă dulce îţi vedeai sprânceana în oglinda lor de pe piept
cândva existau zmeie de hârtie urcau spre făpturile norilor
cândva existau jocuri cu alabala portocala şi Gheorghiţă ieşea punctual la portiţă
cândva existau nişte fructe cu nume de roşcovă
cândva existau cărăbuşi existau berze şi iepuri de câmp
existau locomotive cu aburi şi sănii trase de cai
toate au intrat în burta largă a timpului

ştiu că nu mă credeţi dar eu va jur că ele existau
vă jur pe lira mea care v-a cântat de atâtea ori
vă jur şi pe iarna care întâmplător mai există



FĂRĂ TITLU

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Un centenar care plânge amintidu-şi cât de lungi şi cât de lucioase erau puştile altădată
o femeie care alungă flutrii parfumaţi din oala de lapte
un copil care azvârle şoricul din mână să poată ascultă poveştile clopotului
un alt copil care învaţă tabla înmulţirii într-un butoi dogit
o fecioară care se îmbracă lângă râu în petale de măcieş
un medic navetist care pansează piciorul unui biet carabus
un specialist local care construieşte sicrie cu motor
un nebun care întreţine o crescătorie de ciori
un crap care exersează la xilofon şi seara
joacă table cu ştiuca
o sfârlează

şi eu
în mijlocul acestui potop de simpatii



O CĂRUŢă

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

O căruţă care iese timidă în şosea
o căruţă cu puricei guiţând cu inflexiuni ameţitoare
o căruţă târând o vacă între coarnele ei doarme cocoşul din basm
o căruţă cu un sicriu aşezat în fânul de curând cosit
o căruţă cu un copil suflând în ocarina milenară
o căruţă cu cheflii şi cu instrumente muzicale specifice locului
o căruţă încărcată cu saci deasupra lor o stăncuţă îşi face de cap
o căruţă cu turbă şi cu lemne călărite de Barbă-cot
o căruţă cu un felinar cu un coviltir cu un câine
o căruţă de culoarea toamnei şi de vârsta iernii
o căruţă răguşită şi foarte somnoroasă
 o căruţă întregind gravura afumată a nopţii



 ÎN CURTE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Vecina oacheşă pune varză la murat în borcane acolo sub dud
soacra ei freacă vasele cu nisip e-aproape oarbă
vede totuşi cercelul stăncuţei oprită-n pridvor
pe sârmă adie chiloţi şi cămăşi indigo
ardei iute cartofi şi morcovi de-a valma
porcul râmă caută aurul din gunoi
şi câinele linge cu sfinţenie blidul gol
parfumul crizantemelor duhoarea coteţelor romanţa albinei din radio
hei pe unde mai eşti dar copilul
doarme sub ugerul caprei visează
că bate la poarta basmelor din pădure hei nu mă auzi
mai cade o gutuie pocnind pe acoperişul de tablă
Saturn se clatină se îndreaptă spre pivniţă
ţinând în mână o cheie de lut şi un tâlv
mai bărbate nu ţi-a ajuns
scârţăitul portitei
intră un sol nevăzut
aduce o scrisoare va fi citită în somn
Doamne câte mai sunt până atunci de făcut



VECINA

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Se scoală cu noaptea în cap
şi alungă regina ciorilor din nuc
alergând prin curte îi cade un ciorap
coafează pisica răstoarnă troaca porcilor
şi strănută atât de tare încât
se sperie până şi raţele
culege ştevie azi îi vin nepoţii la masă
ne întâlnim la fântână şi-i dau bună-dimineaţă
mă întreabă cât o fi ora în iad
îi spun să asculte ticăitul din stupul albinelor
pleacă bosumflată şi strănută iarăşi
strănută atât de tare încât
îmi răstoarnă gardul de piatră



OASPEŢI

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Iată-i iată-i sunt aici dumnealor orăşenii iubiţi
daţi-vă la o parte daţi-vă la o parte
au sosit lumânările panglicile bradul
au sosit mai cu seamă naşul şi naşa
priviţi minunaţi-vă:
a sosit unchiul miresei inginerul
da mână cu unchiul miresei şi el inginer
a sosit o mătuşă cu ochi de brânduşă
a sosit finul fotbalist în divizia C
a sosit finul finului fumează numai Kent
a sosit un văr poet cu versuri refuzate pe nedrept
a sosit o vară asistentă medicală
au sosit un cumnat şi o cumnată cu cercei şi inele impozante
şi au sosit şi alte rude mai puţin importante:
un ofiţer un director în haină de piele şi o casieră cu perucă
un licean cu urechi clăpăuge un activist de la cultură
un inspector financiar cu umbrelă un sudor viguros
o studentă cu cap de pomieră un filatelist un păun
un casier cu borsetă un ceferist aproape blajin
au sosit totodată treizeci şi opt de copii
care plâng care râd care cer

bun venit tuturor

iată şi lăutarii
iată şi fotograful înarmat şi cu blitz

şi-au mai sosit:
praful
vântul
incendiul
şi ploaia



PE STRADĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Pe stradă clătinări de mici tranzistoare totodată
se plimbă cravate cu insolente cozi de păun
de la casa cu numărul unu până la cimitir
e miros de pudră de ardei şi de praf duminical
moda face adevărate ravagii ţăranii
s-au obişnuit câte nu răbda ei de dragul copiilor
iată soseşte autobuzul de seară duce
drojdia bucuriei sacoşe cu sticle pui fripţi înfăşuraţi în ziare
şi după ce părinţii se retrag din staţie
firele de romaniţa adorm în liniştea idilică
pe urmele broaştelor revenite la viaţă



 ÎN AUTOBUZ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

căscatul supravieţuitorilor de la nuntă
o ţigară de două zile stinsă între buze şi echipa
lăutarilor prăbuşiţi pe instrumente dezacordate demult
un veteran cu seminţe de cânepă în păr
o profesoară de gimnastică destul de simpatică
un paznic de noapte angajat la fabrica de sifon
copii în scutece să va trăiască
un paralitic şi un nas de beţiv
pantaloni evazaţi
o bluză din nylon argintiu
o pereche de mâini spălate cu odecolon
un ghiul inventat
şolduri curbate
spasme năduşeli tuse mângâieri dureri de rinichi
înghionteli să-ţi fie ruşine ba ţie
un cufăr de lemn pleacă fiul în armată
o frână pusă brusc
dovleacul turcesc cade în capul contabilului-şef
cufundat în lectură broşurii cu noi instrucţiuni
nu-i nimic se mai întâmplă
cimbru hrean usturoi şi mărar
snopi de tufănici
nuci
ţuică vişinată şi lapte de capră
serviete legate cu sfoară
sacoşe de plastic

în sfârşit se vede oraşul
vedeţi am ajuns spune veselă
raţa leşească trezită din somn



SEARĂ GLORIOASĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

La colţul străzii
dispuşi într-o formă circulară
fumează şi vorbesc vorbesc şi fumează
într-o mână un pachet cu marmeladă
pe un umăr un sac în sac o pupăză orfană
într-un buzunar o sticlă îşi scoate gâtul curioasă
într-un ziar un peşte sărat o pisică îi dă târcoale
se adaugă şi o puşcă de vânătoare astupată cu câlţi
fumează şi vorbesc vorbesc şi fumează
tund lâna neagră de pe oaia timpului
unul e slab altul e şchiop altul
e scund şi burtos altul înalt şi neras
se vede şi-un plasture adiind pe-un obraz
mai important e faptul că  frumzele cad
şi acoperă cenuşile zilei



 BUFETUL SEARA

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Un ţambal care nu mai seamănă cu un ţambal
un acord de romanţă urmat de o tusa-nfundata
un tranzistor cu glas de broască
un câine fără o labă un cap de berbec o găină golaşă
un şoarece cu privirea extrem de duioasă
o duzină de purici de rasă
o sacoşă cu pâine destul de uscată
un ardei arzând în sfeşnicul solniţei
o lista de preţuri verificată de câteva muşte curioase
un buzunar cu seminţe de floarea-soarelui
un pix fără pastă
un nor de fum de ţigară în care se zbate o scrumbie afumată
un văr de la oraş are brichetă cu gaz
un contabil un străin de sat un surdo-mut un brici un versificator
un tractorist (fără başca) un mincinos un gropar un boiangiu un delegat un invalid un fântânar un zootehnician un mosor un prost un cleşte un pensionar şi alte persoane de seamă
o dezbatere pe teme piscicole
şi o discuţie despre bomba cu neutroni
negări şi tot atâtea afirmări
proverbe zicători ghicitori
amintiri fără rost
un picior în fund
sughiţuri
ciupituri
leapşa

şi în faţa intrării un cal în ploaia rece de toamnă



ÎN PREAJMA BUFETULUI

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

O băltoacă de motorină pe care plutesc
pene dopuri umflate cartofi stricaţi etichete
desprinse de pe sticle de bere chibrituri arse
chiştoace de ţigară trei sau patru timbre fiscale
şi un ceainic albastru rămas fără gât
toate plutesc spre limanuri de iad

deasupra băltoacei psalmodiile unui nor de albine



REUNIUNE FAMILIALĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

cer albastru de nuanţa sticlei de sifon
sub gutuiul de curte se mănâncă febril
au venit neamurile dragi de la oraş
maşinile lor sunt expuse în faţa porţii aşa
ca vecinii să moară de ciudă
între pauzele bucăţele aşteptând să cadă pe masă
unii studiază armele secrete ale curcanului alţii
demontează cu privirile casetofonul mândria familiei
amintiri cuvenite de laudă mici viclenii
scuturat de un vânt uşor sosul galben sau roşu
curge pe cămaşa de nylon vai şi vai şi iar
amintiri cu iz de sulfină
ce mai face nepotul a ieşit din spital?
săptămâna trecută a decurs cu oarecare greutăţi
săptămâna viitoare va străluci ca un brad de crăciun
încă un pahar e destul drumul nostru e lung
cât de frumoasă e rochia ta de lame

seara coboară blajină
găinile urcă în copac înainte de-a adormi
îşi povestesc impresiile despre
aceşti vizitatori atât de minunat îmbrăcaţi



 INTERIOR

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

pe amurg
din covorul atârnat pe perete
se înalţă un cocoş ancestral
cu cheia miturilor prinsă-n cioc

priveşti
şi iată nu-ţi vine să crezi



ZI SENINĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

la marginea şanţului moartea
mănâncă pâine aburindă o felie de pepene
trec în goană camioane căruţe biciclişti călăreţi
nimeni nu vede nimic nimeni
numai copiii se opresc în toiul jocului
şi se întreabă cât e ora



DISPERAT FĂRĂ PRICINĂ

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Spune: iată că nu se mai poate
apoi tacticos şi liniştit
îşi goleşte buzunarele şi aruncă în apă
ultima nucă
ultimul ban
ultima ţigară
ultimul nasture
şi la fel de liniştit si ls fel de tacticos
îşi suflă nasul şi pleacă în pădure
să joace cu vulpea o partida de şah



PICTOR FĂRĂ VOIE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

tăia nuiele în pădure
şi pastişa cântecelor păsărilor
speriat la gândul că ar putea
el însuşi să devină o pasăre
se îndrepta grăbit înspre casă
dar iată că satul lui se mutase
pe alte temelii aşadar
s-a apucat să picteze
numeroase mustăţi de mărar



 ÎN SFÂRŞIT

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Până când până când se întreabă
gonind cu bicicleta frenetic -
întâlneşte o vrabie moartă
întâlneşte o seară întâlneşte
o iarnă şi o dimineaţă mijind
şi în sfârşit ajunge la mărgica albastră
pierdută în copilărie



DUPĂ PLOAIE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Unghiile fecioarei sunt acum atât de curate
şi privirile ei atat de adânci şi de tulburi încât
până şi melcul se opreşte din drumul lui spre infinit
ascultând cu coarnele infioarate
desprinderea unor funii lungi de argint



HAI S-O SERBĂM

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Această fetiţă care stă aşezată pe malul râului
visând şi leganandu-şi picioarele firave în apă
a fost cândva la oraş acolo cineva i-a dat
o smochină a uitat clădirile înalte a uitat
şi dulceaţa fructului această fetiţă care ştie
unde doarme şi unde mănâncă împăratul peştilor
această fetiţă care îşi leagănă picioarele în apă
şi-i singură în lume sub luminile vântului
hai s-o serbăm iubiţi confraţi de la clinica
scrisului nostru savant ce ziceţi?



ŞI DEODATĂ...

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Nu-şi mai vedea capul de atâtea treburi
supărat pe viaţă supărat pe el însuşi
se apucă să-şi demonteze
ceasul de mână bricheta radioul
şi deodată în camera se făcu întuneric
şi deodată
la fereastră atârnă un cocoş spânzurat



DUIOŞIE

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Deşi zăpada nu se topise de tot
o mulţime de căprioare s-au oprit în faţa trenului
vietăţile astea erau atât de speriate încât
călătorii au simţit nevoia să-şi aprindă ţigări
sau pur şi simplu să-şi comunice cu sfială vagi întâmplări de demult



CÂT DE UŞOR

Petre Stoica din "UN POTOP DE SIMPATII"(1978)

Cât de uşor i-a căzut pădurarului insigna cusută la piept
uşor ca un fulg i-a căzut
privind cum o mreană ţopăia într-un ulm

dar eu mi-am văzut de drum
căutam culori mai frumoase

PETRE STOICA-ALTE POEME(1968)

Anotimpuri şi Dragoste



Sfârşit de ianuarie

Încă doarme timpul
în scutece albe

Fum galben clatină cerul..
Penele corbilor : dâre
de creolină pe zăpadă.

Lângă mine, departe de mine,
apa rătăcind în pământ
cântă ochii devenirilor, verzi ;

şi deasupra,
un început de vânt
moare,
înainte de a-şi spune numele.



Poem fără titlu

Un zmeu de hârtie, o inimă albă
se zbate aici şi acolo
printre avioane şi rachete.

Are ancoră, cârmă?
Va fi destul de puternică
mâna copilului?

O inima albă, pe care
mi-am scris speranţa.



Clipă de primăvară

Din fereastra deschisă
perdelele zboară cu aripi de cai
şi pier în văzduh şi revin
pe nesimţite, într-o singură
clipă.
Pe nesimţite, într-o singură
clipă, în această zi,
vin dragostea, ura, înflorirea
salciei, săgeata de argint
a pasarei -

şi într-o singură clipă, pe nesimţite,
toate se statornicesc
în fereastra amintirii, aburită
să nu vezi clipa
aşa cum a fost...



 Odă trupului tău

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Trupul tău curge printre mâinile mele,
se revarsă că un dulce rău de seminţe.
Şi trupul tău mă inundă
su sânge şi soare, şi ziua mea
iese din întuneric de iarnă
şi sparge piatră, înflorind-o.
Şi toate rădăcinile vieţii mele
te beau prin guri în continuă naştere
până când pământul mi-e plin
şi-un nou anotimp
mă vesteşte.



Aprilie coboară cald...

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Aprilie coboară cald, cu mâini zeieşti
trimite în lume un torent de albine
peste locuri unde ghiaţă
a lăsat atâtea morminte.
Şi aprilie unge cu ulei albastru
rănile pădurilor. Acum, speranţa
e-adevărată miere din faguri.
dar câte cărări
nu vor mai duce nicăieri ? Drumurile mele
au pierit sub albul de zinc al zăpezilor. Altele poate
mi se nasc în această zi
de ardere tăcută, când amintirile
se încrucişează
cu răguşitul ţipăt de pasăre.
Spre care porţi
mă vor duce ? Sau trebuie totuşi să aştept
până-n alt april - singur să aştept.
fără aripi, în frig ?



Poţi să culegi

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Macul s-a copt, seminţele
aşteaptă să plece în vânt,
greierii nasc torente de cântece -
aşteaptă să le asculţi,
sănii ei s-au făcut rotunzi -
te-aşteaptă ca nuferii pe ape.

Vara-i aproape.
Poţi să culegi.



Joc

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Degetele ţi le treci uşoare
prin părul lui : îl resfiri, îl aduni
repede-repede, mereu calmă, şi iar
îl resfiri, cu gesturi care amintesc
jocul soarelui intrând şi ieşind
din norii de vară.
C-un astfel de joc aparent neînsemnat
toamna se schimbă cu iarna, şi moartea cu iarbă.
Dar jocul tău trădează neliniştea
timpului vestind înălţarea în dragoste :
mai adânc ţe apleci asupra lui,
mai fierbinte ţi-e răsufletul,
sângele îţi bate cu mii de ace în obraji
şi iată că jocul nevinovat îşi schimbă cuvintele
şi iată că nu se mai aude
decât un cântec de greieri...



Nocturnă

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

greierii cânta din instrumente subţiri
şi pământul tresare, unduieşte
sub povara seminţelor

iar bufniţa iese în fereastră lunii
şi cinteste într-o carte neagră
destine de iarnă -

dar îndrăgostiţii ascunşi în pat de iarbă
ucid cu fiecare sărut
teama şi moartea.



Marină

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Mergem de mâna pe ţărm.
Visând, descifrăm pe nisip
hieroglife de oase mărunte, sigilii
ovale, de scoici.

Şi suntem ciudat de schimbaţi,
mergem clătinându-ne beţi
de mierea albastră din cer.

Nici marea n-o mai vedem,
umbrele noastre nu mai sunt umbre -
de mult am devenit o oglindă :
marea priveşte în noi
şi piere în noi



Vară târzie

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În tot ce vezi, împlinirea
scrie cu litere mustind
de arome dulci.

Până şi lacrima
e azi mai limpede,
cade liniştită
şi oprită între sănii femeii,
sclipeşte ca o perlă.

Din brazda vlăguită
iată că mai creşte
o floare galbenă
care se deschide sex de aur
înghiţind albina
lacomă de viaţă.

Dar viermele toamnei
a şi început să roadă
în mărul pe care mi l-ai dat
ieri, când am vorbit
despre nuanţele veşniciei.



Alt poem fără titlu

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Copacii îşi clatină oasele de ghiaţă :
ai crede că gem din mormânt.
Desigur, e mai mult decât toamna,
în van îţi treci privirea spre cer -
ultima vrabie a fost mâncată
de o pisica tărcată.

Încotro să ne ducem, iubito?
Căminul nostru creşte undeva
între stele, dar nu vezi cum cerul
ompietreste în vestiri de ninsoare?

Stăm îmbrăţişaţi peste lac.
Peştii de aur dorm în noroi,
departe, departe, lumina se-aprinde
pentru îndrăgostiţi mai frumoşi decât noi ;

poate murim acum,
ca-n anotimpul iertărilor să fim
un fel de floare mică.



Toamnă târzie

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ciorile s-au ascuns în hornuri,
din pat de funingini
ascultă puştiul.

Înnegrite, oasele salcâmului
pocnesc în vânt.

De pe frunze picură tuş mohorât,
neagră e coajă pe nucă, se desprinde
fără durere.

În gară : paie şi ouă de cocs -
negre-s biletele călătoriilor
îndărăt, spre amintire.

Cei părăsiţi în iubire
poartă singur pe umeri
urna plină
cu cenuşa verii.



Poem de dragoste
(Prin decembrie)

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Să ştii, la noapte va ninge :
prea îmi vorbeşti de gări,
de vulpile din copilărie.
Chiar auzi viori?
Până şi gesturile tale
sunt caligrafii de ninsoare.

Vino lângă mine,
să ne ascundem
într-o nucă.



Vântul

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

vântul izbucneşte prin uşile cerului
şi coboară la uşa mea :
 vântul
cu glas de iarbă şi lacrimi de ploaie,
vântul cu aripi de pulbere,

vântul care trece peste mine cu iarbă,
care mă pătrunde cu lacrimi de ploaie
şi mă cuprinde în pulbere -
după ce inima mea va amuţi,
după ce inima mea se va stinge
într-o noapte aurie de iarnă.



Ca o regina

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ca o regina mică umblă pe pajişte,
îi plăcea să-şi arunce vântul din par :
zbura atunci cu o pasăre, cu un cal
şi mâna îi atingea nemărginitul.
Sânii ei inpungeau ca spicele pline,
te orbeau cu sănătatea lor.
Şi cine n-a râvnit
după floarea de miere sălbatică
a coapselor ei?

Timpul îi punea în faţă
o oglindă cu ramă de aur,
în care ea se vedea
tânără mereu.

Dar timpul pe toţi ne înşeală.

Iat-o, coboară colina,
e-o regină alungată din palatele ei.
În mână duce o legătură săracă :
voaluri rupte şi tije uscate de flori.
Curând va ninge, curând urmează
viscolul, gerul nopilor lungi.
Clipind, priveşte obosită în urmă :
nimeni nu o cheamă, nimeni
nimeni nu-i poate întinde o cana
cu apa tinereţii. Sunt numai
glasuri de ceaţă.

Sunt numai vise,
care treptat o îmbracă
în crisalidă neagră.



Râul

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Râul trece cu nisip cu ani cu nisip
pânză de mire îţi spală Nausica
râul trece cu ani cu nisip şi cu ani
plasa ta se umple cu lumina de peşti
râul trece cu crengi şi cu pui de pisici
giulgiu de zăpadă îţi spală Nausica
râul îngheaţă şi sălciile ninse pe mal
asemenea unor albe felinare
atârnă peste mormântul de gheaţă
plin cu nisip cu ani şi nisip
şi râul se rupe dimineaţă în sloiuri
şi deodată nu mai ai chip
şi coborî în râul de iarbă
să nu mai fii decât ani de nisip.



Celei care nu a iubit

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În camera ta e-acum o linişte mare,
e linişte de criptă cu adieri de staniol,
nu mai pătrunde mierea luminii prin storuri,
în urechile tale s-au uscat o pereche de greieri,
pentru ţine nu există vuiet de mare,
rochiile îţi foşnesc la fel unor steaguri
de aspru doliu în vânt.

Negru, negru - culoarea ta adorată,
negru, negru - că laptele negru ce-a curs
prin sânii tăi niciodată în floare.

Eşti liniştea pietrei din apă acum,
în pulberi se prefac mâinile tale,
în pulberi unghiile tale de var
ce n-au trecut niciodată prin carnea
crudă, de mânz, a bărbatului,
care niciodată n-au smuls
din părul meu de iarbă moale.

Unde lacrima ta picură uneori
se oxida păpădia.

Linişte, linişte e în jurul tău,
ai vrea să-ţi numeri anii dimineaţa,
anii tăi se întorc spre tine ca o ceată de câini
şi te muşcă, îţi sfâşie amintirile
şi pleacă mai departe nesătui.

Ai vrea să mori? Cine să te ajute?
Moartea ta va fi o desprindere lentă
de metale de mult ruginite.

Mă rog pentru sufletul tău, mă rog de vânt să-ţi răsfire
boabe de grâu pe mormânt.



Scrisoare

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Eu nu voi mai veni niciodată.

Stinge deci focul din vatră :
E greu să afli semne cereşti
în jarul pe care trebuie
mereu să-l păzeşti.

Toarnă vinul îndărăt
şi lasă floarea-soarelui
să cadă mâine-n zăpadă -
păsările cui să le culeagă
seminţele?
Păsările noastre
s-au oprit pe hotare străine.



În mine a căzut o piatră

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În mine a căzut o piatră
un păianjen îmi umblă prin păr
Ofelia mă cheamă dintr-o apă stătută
lacrima picură pe unghie şi unghia
se înnegreşte deodată şi iată că piatra
creşte şi creşte în mine ;

până răsare soarele
până se coace rapiţa
până îmi deschideţi uşa
nu voi mai fi
decât piatră fărâmată
sau un colţ de diavol.



Georg Trakl

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Zilnic
a trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el.

Aripa de beton a oraselor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite.

Iar sufletul îi era frumos :
o creangă de brad
arcuită sub povara moale de nea.

Spunându-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece

Clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în palmă.

De atâta iubire
pentru umili şi peisaje adormite-n amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căreia
se topeşte
fruntea de ghiaţă a nopţii.

Fericiţi sunt acei ce-l aud.



 Iarnă la Schonbrunn

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Zăpadă şi soare în grădinile Schonnbrunnului,
curge aur blând pe scoarţa copacilor
şi glasuri de ani se coclesc în cupe de piatră
unde vântul a-ngenunchiat să stingă felinare de flori ;
şi deodată răsună copite de cai, şi moale
picură zvoniri de caleşti pe alei sub zăpadă -
e numai părere şi ramul îşi leagănă calm
podoaba sa de doliu alb, iar paşii duc mai departe
spre cerul vibrând ca o foiţă de lemn.
Dar soarele intră devreme în nori, seara
coboară peste Schonbrunn şi-n urmă rămân
alei sub zăpadă, şi acuma altfel se aud
glasurile din veacul trecut, şi poţi asculta
foşniri de seve pregătind dedesubt
culorile care vorcreste peste umerii Dianei
la vară, când ea va trece pe-alei, însoţită
de focuri mari de păuni...



În Salzburg, oraşul lui Trakl

 Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Iată-mă sosit în oraşul tău,
aici, unde umbrele istoriei
cu limbi de aur
vestesc în ziduri. Inima strigă,
te caută : Unde eşti?
Cu dulci petale de mac
vreau să-ţi acopăr rănile
trupului tău săgetat.

Nimeni nu-mi răspunde :
nici iarna, nici moartea, nici tu!

Nimeni nu-ţi seamănă aici.
Şi Sora ta albă a rămas
în grădina păianjenilor. Ninge
peste piatra ei fărâmată.

Din adolescenţă am pornit
să te caut ; Doamne,
uitasem că sufletul tău
a intrat în penele vulturilor
şi pluteşte mereu şi mereu
peste curcubeu -

peste acest oraş al patimilor
în care cineva plânge
în multe clopote.



Marelui Hesiod, cu dragoste



Hesiod

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

El stă pe tronul Anului,
e-nconjurat de ogoare, de vietăţi şi livezi,
şi cu pleoapele coborâte priveşte la stele
să afle ce fac rădăcinile.

Când se ridică dimineaţă din somn
în ritmuri moi îşi scarpină barba
din care cad petale de cireş -
pe covorul alb atunci
vin spre el viţeii graşi
să-i lingă sarea palmelor.

La crucea zilei
câmpurile îl salută cu sceptre de grâu
iar el se consultă cu Demeter
despre începutul secerişului ;
duce la buze cornul de aur
şi anunţă-n univers
bucuriile focului.

Îşi scutură pleava din par,
şi după ce vântură seminţele calde
priveşte ceasornicul timpului :
calm, porunceşte vierilor harnici
să culeagă ţâţele butucilor
pline de lapte roşu.

Maşinile electronice calculează roadele,
de bucurie el se închină unui zeu
ascuns în lumină, în piatră şi-n ploi,
şi închide poarta a treia a anului,
spune tuturor cum să-şi ierneze albinele,
apoi el însuşi prepară
felurite bucate grozave la gust,
afumă brânză iute şi păstrăv.

Iarna se odihneşte lângă foc,
citeşte despre rachete şi drumuri spre Lună,
apoi îşi unge picioarele cu alifii
sau îmbină capcane teribile
pentru vulpile care aleargă printre vii,
şi puţin ameţit de vin năprasnic
adoarme pe stufoase piei de oaie
şi-n vis ascultă astrele
care pregătesc destinul
noilor semănături.



Romanţe



Duminici

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Duminici cu prăjitură cu mac
şi degete năclăite de miere,
cu muşte agonizând
între geamuri orbite de praf,

duminici cu drumuri la cimitir
(după-amiază, la ore de jar
când până şi morţii-n adânc
gemeau însetaţi) -
duminici
cu vizite la mătuşa noastră
(fecioară la cinzeci de ani),
capul mătuşii era un cactus bolnav
dar ea ne iubea cu adevărat,

duminici cu flaut şi contrabas,
cu pietricele în pantofii strâmţi,
cu creştetul prins la menghina soarelui
şi cu o palmă tunând după ceafă,

duminici, duminici :
când învăţam să urăsc
şi-l implorăm pe sfântul Gheorghe
să ucidă balaurul duminicilor
ascuns în mobile, în ochii tatălui, în florile
de hârtie - ascuns şi prezent pretutindeni.

duminici, duminici
când degetele mi se năclăiau
de sânge de miere de praf
şi inima mea era răstignită
pe spinii din curte.



Casa de demult

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ferestre îngheţate, vântul
cu paie şi pene de vrabie
în dinţi. În odăile goale
fotografii(de nuntă, de moarte)
înrămate
cu păianjeni uscaţi. Gutui
putrezite. În fiecare prag
urmele paşilor: steme
de-amurg. Cine mă cheamă?
Cine geme
şi vrea să desfăşur
ghemul anilor?
La capătul
ghemului, ştiu,
creşte viermele timpului.
E numai foşnetul şoarecilor
care rod şi rod
insula lui Robinson Crusoe
şi ultima pădure
din herbarul copilului.



Vecinul nostru

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Vecinul nostru, rudă îndepărtată a mamei,
a fost marinar la Pola.
Răsucindu-şi mustăţile îngălbenite de tutun
se laudă c-a stat pe catarg printre păsări,
că a făcut în Marea Adriatică baie -
toate fetele din portul vestit îl iubeau
doar pe el, bărbatul înalt, bărbatul spătos...
Despre orice s-ar vorbi la marginea şanţului
el aminteşte : "să ştiţi, am fost marinar"...
Celor ce râd socotindu-l bătrân mincinos
le arată pieptul cu peşti şi colaci de salvare
acoperite cu linii strâmbe : Pola - 1906.
Trec zile şi trec anotimpuri să lase
urmele altor vremi. Tot mai des
îl aud pe vecinul nostru spunând trecătorilor :
- Să ştiţi, am fost marinar...



Slow-fox

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Strugurii atârnau
ca liliecii de grindă.
Fluturii căutau disperaţi
paradisul din preajma
lămpilor mari "Petromax"

Transpiraţi, dansatorii
se scufundau în fluviul de junglă
al melodiilor. "Domnişoară,
inima mea vă aparţine."

Şerpi-boa de hârtie viu colorată
încolăceau regina balului
delicată ca o petală de mac.

de-a lungul pereţilor
mamele grijulii
păreau pinguini pe banchiză.

Într-un colţ, cu puşca Mannlicher
strânsă bine între genunchi
tânărul jandarm
visa cum umblă prin pădure
după flori şi ciuperci.

Aplauze, ţipete:- o tombolă
cu bucurii de carton
sub nori de odecolon

(Era o sală-acvariu cu apă de fum,
pluteau în ea
siluete fără contur,

era ceva
între toamnă şi iarnă. Amin.)



În pod

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Potcoave, saci cu pene,
sticluţe cu etichete Diana, Carmol,
roată de tors a bunicii, străpunsă
de carii flămânde.

Printre ele, cu mândria pierdută,
stă gramofonul ; în pâlnia sa
păianjenul
îşi desfăşoară bobina.

Iată şi lampa cu petrol
orbită de lumina cerească
a becului electric.

Tronând pe o ladă
pisica urmăreşte cu ochii ei radar
ascunsele drumuri
ale şoarecilor.



Albumul cu fotografii

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Surâs de fată cu umeri
de zeiţă ieşită noaptea din apă,
nasturi mari de sidef, rochie
de mireasă,

un bâtlan împăiat,

"Asociaţia popicarilor din Banat"

petreceri, discul Columbia
cu ultimul tango argentinian
anno Domini 1930,

şi unchiul (funcţionar la oraş)
cu ac luminos la cravată
şi canotiera dată
indiscret către ceafă,

sicriul aşezat pe masă,
mâini încrucişate pe piept,
şi eu c-un cal de turtă dulce
- primul meu Pegas -

o, nepoţii, nepoţii

şi şoarecii pândind aceste foi
aceste frunze de toamnă
plutind cu blândeţe
peste focul timpului.



Calendarul îngălbenit

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Previziunea timpului:
ploaie soare lapoviţă,

apicultura, programul
vântului: prepeliţe, iepuri-vulpea
tot anul,

Lindbergh(zborul peste ocean),

zilele postului mare,

istorioare de consumat la gura sobei
şi pilde ambalate în celofan
-per aspera ad astra-

şi iarăşi previziunea timpului

şi totuşi, bunica a murit.



Moment romantic

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Era o zi senină de vară, când menta
colorează în verde lumina,
iar ei erau cu toţii veseli,
erau puţin înroşiţi de vin şi emoţie
(îmi amintesc : erau cu toţii uşor ameţiţi),
au ieşit împreună în curte,
pe gard au pus un covor (să nu-i vadă
moartea ascunsă în ochii vecinului!)
şi fotograful i-a aşezat după un fel consacrat
(bunicul, de-abia sosit din America
desigur, în mijloc, pe scaunul nou!). Şi-apoi
fotograful a bătut din palme iar ei au zâmbit,
aparatul Agfa a ţăcănit discret
şi cu toţii au răsuflat uşuraţi
şi au spus:
"O, azi e-o zi minunată, să bem mai departe" ;
şi au râs şi au cântat
(Îţi mai aduci aminte, doamnă
şi în fânul de curând cosit),
au cântat şi deodată, spre seară,
cerul s-a umplut de nori şi de fulgere
şi a coborât o ploaie torenţială
şi inundaţia i-a înghiţit pe toţi...



Aproape o epigramă

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În actele de proprietate
compuse între cele două războaie mondiale
nu se mai poate citi nici un rând :
literele erau caligrafiate
cu cerneală diluată.



 Alt poem fără titlu

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Copacii îşi clatină oasele de ghiaţă:
ai crede că gem din mormânt.
Desigur, e mai mult decât toamnă,
în van îţi treci privirea spre cer -
ultima vrabie a fost mâncată
de o pisică tărcată.

Încotro să ne ducem, iubito?
Căminul nostru creşte undeva
între stele, dar nu vezi cum cerul
impietreste în vestiri de ninsoare?

Stăm inbratisati peste lac.
Peştii de aur dorm în noroi,
departe, departe, lumina se aprinde
pentru îndrăgostiţi mai frumoşi ca noi;



poate murim chiar acum,
ca-n anotimpul iertărilor să fim
un fel de floare mică.



Toamnă târzie

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ciorile s-au ascuns în hornuri,
din pat de funigini
ascultă pustiul

Înnegrite, oasele salcâmului
pocnesc în vânt.

De pe frunze picură tuş mohorât,
neagră e coaja pe nucă, se desprinde
fără durere.

În gară ; paie şi ouă de cocs -
negre-s biletele călătoriilor
îndărăt, spre amintire.

Cel părăsit în iubire
poartă singur pe umeri
urna plină
cu cenuşa verii.



Poem de dragoste
(prin decembrie)

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Să ştii, la noapte va ninge:
prea îmi vorbeşti de gări,
de vulpile din copilărie.
Chiar auzi viori?
Până şi gesturile tale
sunt caligrafii de ninsoare.

Vino lângă mine,
să ne ascundem
într-o nucă.



Vântul

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Vântul izbucneşte prin uşile cerului
şi coboară la uşa mea: vântul
cu glas de iarbă şi lacrimi de ploaie,
vântul cu aripi de pulbere,

vântul care trece peste mine cu iarbă,
care mă pătrunde cu lacrimi de ploaie
şi mă cuprinde în pulbere -
după ce inima mea va amuţi,
după ce inima mea se va stinge
într-o noapte aurie de iarnă.



 Ca o regina

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ca o regină mică umblă pe pajişte,
îi plăcea să-şi arunce vântul din păr:
zbura atunci cu o pasăre, cu un cal
şi mâna îi atingea nemărginitul.
Sânii ei împungeau ca spicele pline,
te orbeau cu sănătatea lor.
Şi cine n-a râvnit
după floarea de miere sălbatică
a coapselor ei?

Timpul îi punea în faţă
o oglindă cu ramă de aur,
în care ea se vedea
tânără mereu.

Dar timpul pe toţi ne înşeală.

Iat-o coborând colina,
e-o regina aruncată din palatele ei.
În mână duce o legătură săracă:
voaluri rupte şi tije uscate de flori.
Curând va ninge, curând urmează
viscolul, gerul nopţilor lungi.
Clipind, priveşte obosită în urmă:
nimeni nu o cheamă, nimeni
nu-i poate întinde o cană
cu apa tinereţii. Sunt numai
glasuri de ceaţă.

Sunt numai vise,
care treptat o îmbracă
în cristalida neagră.



Râul

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)


Răul trece cu nisip cu ani cu nisip
pânza de mire îţi spală Nausica
râul trece cu ani cu nisip şi cu ani
plasa ta se umple cu lumină de peşti
râul trece cu crengi şi cu pui de pisică
giulgiu de zăpadă îţi spală Nausica
râul îngheaţă şi sălciile ninse pe mal
asemenea unor albe felinare
atârnă peste mormântul de gheaţă
plin cu nisip cu ani şi nisip
şi râul se rupe dimineaţă în sloiuri
şi deodată nu mai ai chip
şi cobori în râul de iarbă
să nu mai fii decât ani de nisip.



Celui care nu a iubit

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În camera ta e-acum o linişte mare,
o linişte de criptă cu adieri de staniol,
nu mai pătrunde mierea luminii prin storuri,
în urechile tale s-au uscat o pereche de greieri,
pentru tine nu există vuiet de mare,
rochiile îţi foşnesc la fel unor steaguri
de aspru doliu în vânt.

Negru, negru - culoarea ta adorată,
negru, negru - ca laptele negru ce-a curs
prin sânii tăi niciodată în floare.

Este liniştea pietrei din apă acum,
în pulberi se prefac mătăniile tale,
în pulberi unghiile tale de var
ce n-au trecut niciodată prin carnea
crudă, de mânz, a bărbatului,
care niciodată n-au smuls
din părul meu de iarbă moale.

Unde lacrima ta picură uneori
se oxidă papadaia.

Linişte, linişte e în jurul tău,
ai vrea să-ţi numeri anii dimineaţa,
anii tăi se întorc spre tine ca o ceată de câini
şi te muscă, îţi sfâşie amintirile
şi pleacă mai departe nesătui.

Ai vrea să mori? Cine să te ajute?
Moartea ta va fi o desprindere lentă
de metale de mult ruginite.

Mă rog pentru sufletul tău,
mă rog de vânt să-ţi răsfire
boabe de grâu pe mormânt.



Scrisoare

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Eu nu voi mai veni niciodată.

Stinge deci focul din vatră:
E greu să afli semne cereşti
în jarul pe care trebuie
mereu să-l păzeşti.

Toarnă vinaul îndărăt
şi lasă floarea-soarelui
să cadă mâine-n zăpadă -
păsările cui să le culeagă
seminţele?
Păsările noastre
s-au oprit pe hotare străine.



În mine a căzut o piatră

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În mine a căzut o piatră
un păianjen îmi umblă prin păr
Ofelia mă cheamă dintr-o apă stătută
lacrima picură pe unghie şi unghia
se înnegreşte deodată şi iată că piatra
creşte şi creşte în mine;

până răsare soarele
până se coace rapiţa
până îmi deschideţi uşa
nu voi mai fi
decât piatră fărâmată
sau un colţ de diavol.



 Georg Trakl

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Zilnic
e trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el

Aripa de beton a oraşelor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite.

Iar sufletul îi era frumos:
o creangă de brad
arcuită sub povara moale de nea.

Spunându-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece.

Clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în palmă.

De atâta iubire
pentru umili şi peisaje adormite-n amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căreia
se topeşte
fruntea de ghiaţă a nopţii.

Fericiţi sunt cei ce-l aud.



Iarnă la Schonbrunn



Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Zăpadă şi soare în grădinile Schonbrunnului,
curge aur blând pe scoarţa copacilor
şi glasuri de ani se coclesc în cupe de piatră
unde vântul a-ngenunchiat să stingă felinare de flori;
şi deodată răsună copite de cai, şi moale
picură zvoniri de caleşti pe alei sub zăpadă -
e numai părere şi ramul îşi leagănă calm
podoaba sa de doliu alb, iar paşii duc mai departe
spre cerul vibrând ca o foiţă de lemn.
Dar soarele intră devreme în nori, seara
coboară peste Schonbrunn şi-n urma rămân
alei sub zăpadă, şi acum altfel se aud
glasurile din veacul trecut, şi poţi asculta
foşniri de seve pregătind dedesubt
culorile care vor creşte peste umerii Dianei
la vară, când ea va trece pe alei, însoţită
de focuri mari de păuni...


În Salzburg, oraşul lui Trakl

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Iată-mă sosit în oraşul tău,
aici, unde umbrele istoriei
cu limbi de aur
vestesc în ziduri. Inima strigă,
te caută: Unde eşti?
Cu dulci petale de mac
vreau să-ţi acopăr rănile
trupului tău săgetat.

Nimeni nu-mi răspunde:
nici iarna, nici moartea, nici tu!

Nimeni nu-ţi seamănă aici.
Şi Sora ta albă a rămas
în grădina păianjenilor. Ninge
peste piatra ei fărâmată.

Din adolescenţă am pornit
să te caut: Doamne,
uitasem că sufletul tău
a intrat în penele vulturilor
şi pluteşte mereu şi mereu
peste curcubeu -

peste acest oraş al patimilor
în care cineva plânge
în multe clopote.



 Marelui Hesiod, cu dragoste



Hesiod

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

El stă pe tronul Anului,
e-nconjurat de ogoare, de vietăţi şi livezi,
şi cu pleoapele coborâte priveşte la stele
să afle ce fac rădăcinile.

Când se ridică dimineaţă din somn
în ritmuri moi îşi scarpină barba
din care cad petale de cireş -
pe covorul alb atunci
vin spre el viţeii graşi
să-i lingă sarea palmelor.

La crucea zilei
câmpurile îl salută cu sceptre de grâu
iar el se consultă cu Demeter
despre începutul secerişului ;
duce la buze cornul de aur
şi anunţă-n univers
bucuriile focului.

Îşi scutură pleava din par,
şi după ce vântură seminţele calde
priveşte ceasornicul timpului :
calm, porunceşte vierilor harnici
să culeagă ţâţele butucilor
pline de lapte roşu.

Maşinile electronice calculează roadele,
de bucurie el se închină unui zeu
ascuns în lumină, în piatră şi-n ploi,
şi închide poarta a treia a anului,
spune tuturor cum să-şi ierneze albinele,
apoi el însuşi prepară
felurite bucate grozave la gust,
afumă brânză iute şi păstrăv.

Iarna se odihneşte lângă foc,
citeşte despre rachete şi drumuri spre Lună,
apoi îşi unge picioarele cu alifii
sau îmbină capcane teribile
pentru vulpile care aleargă printre vii,
şi puţin ameţit de vin năprasnic
adoarme pe stufoase piei de oaie
şi-n vis ascultă astrele
care pregătesc destinul
noilor semănături.



Romanţe



Duminici

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Duminici cu prăjitură cu mac
şi degete năclăite de miere,
cu muşte agonizând
între geamuri orbite de praf,

duminici cu drumuri la cimitir
(după-amiază, la ore de jar
când până şi morţii-n adânc
gemeau însetaţi) -
duminici
cu vizite la mătuşa noastră
(fecioară la cinzeci de ani),
capul mătuşii era un cactus bolnav
dar ea ne iubea cu adevărat,

duminici cu flaut şi contrabas,
cu pietricele în pantofii strâmţi,
cu creştetul prins la menghina soarelui
şi cu o palmă tunând după ceafă,

duminici, duminici :
când învăţam să urăsc
şi-l implorăm pe sfântul Gheorghe
să ucidă balaurul duminicilor
ascuns în mobile, în ochii tatălui, în florile
de hârtie - ascuns şi prezent pretutindeni.

duminici, duminici
când degetele mi se năclăiau
de sânge de miere de praf
şi inima mea era răstignită
pe spinii din curte.



Casa de demult

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ferestre îngheţate, vântul
cu paie şi pene de vrabie
în dinţi. În odăile goale
fotografii(de nuntă, de moarte)
înrămate
cu păianjeni uscaţi. Gutui
putrezite. În fiecare prag
urmele paşilor: steme
de-amurg. Cine mă cheamă?
Cine geme
şi vrea să desfăşur
ghemul anilor?
La capătul
ghemului, ştiu,
creşte viermele timpului.
E numai foşnetul şoarecilor
care rod şi rod
insula lui Robinson Crusoe
şi ultima pădure
din herbarul copilului.



Vecinul nostru

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Vecinul nostru, rudă îndepărtată a mamei,
a fost marinar la Pola.
Răsucindu-şi mustăţile îngălbenite de tutun
se laudă c-a stat pe catarg printre păsări,
că a făcut în Marea Adriatică baie -
toate fetele din portul vestit îl iubeau
doar pe el, bărbatul înalt, bărbatul spătos...
Despre orice s-ar vorbi la marginea şanţului
el aminteşte : "să ştiţi, am fost marinar"...
Celor ce râd socotindu-l bătrân mincinos
le arată pieptul cu peşti şi colaci de salvare
acoperite cu linii strâmbe : Pola - 1906.
Trec zile şi trec anotimpuri să lase
urmele altor vremi. Tot mai des
îl aud pe vecinul nostru spunând trecătorilor :
- Să ştiţi, am fost marinar...



Slow-fox

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Strugurii atârnau
ca liliecii de grindă.
Fluturii căutau disperaţi
paradisul din preajma
lămpilor mari "Petromax"

Transpiraţi, dansatorii
se scufundau în fluviul de junglă
al melodiilor. "Domnişoară,
inima mea vă aparţine."

Şerpi-boa de hârtie viu colorată
încolăceau regina balului
delicată ca o petală de mac.

de-a lungul pereţilor
mamele grijulii
păreau pinguini pe banchiză.

Într-un colţ, cu puşca Mannlicher
strânsă bine între genunchi
tânărul jandarm
visa cum umblă prin pădure
după flori şi ciuperci.

Aplauze, ţipete:- o tombolă
cu bucurii de carton
sub nori de odecolon

(Era o sală-acvariu cu apă de fum,
pluteau în ea
siluete fără contur,

era ceva
între toamnă şi iarnă. Amin.)



În pod

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Potcoave, saci cu pene,
sticluţe cu etichete Diana, Carmol,
roată de tors a bunicii, străpunsă
de carii flămânde.

Printre ele, cu mândria pierdută,
stă gramofonul ; în pâlnia sa
păianjenul
îşi desfăşoară bobina.

Iată şi lampa cu petrol
orbită de lumina cerească
a becului electric.

Tronând pe o ladă
pisica urmăreşte cu ochii ei radar
ascunsele drumuri
ale şoarecilor.



Albumul cu fotografii

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Surâs de fată cu umeri
de zeiţă ieşită noaptea din apă,
nasturi mari de sidef, rochie
de mireasă,

un bâtlan împăiat,

"Asociaţia popicarilor din Banat"

petreceri, discul Columbia
cu ultimul tango argentinian
anno Domini 1930,

şi unchiul (funcţionar la oraş)
cu ac luminos la cravată
şi canotiera dată
indiscret către ceafă,

sicriul aşezat pe masă,
mâini încrucişate pe piept,
şi eu c-un cal de turtă dulce
- primul meu Pegas -

o, nepoţii, nepoţii

şi şoarecii pândind aceste foi
aceste frunze de toamnă
plutind cu blândeţe
peste focul timpului.



Calendarul îngălbenit

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Previziunea timpului:
ploaie soare lapoviţă,

apicultura, programul
vântului: prepeliţe, iepuri-vulpea
tot anul,

Lindbergh(zborul peste ocean),

zilele postului mare,

istorioare de consumat la gura sobei
şi pilde ambalate în celofan
-per aspera ad astra-

şi iarăşi previziunea timpului

şi totuşi, bunica a murit.



Moment romantic

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Era o zi senină de vară, când menta
colorează în verde lumina,
iar ei erau cu toţii veseli,
erau puţin înroşiţi de vin şi emoţie
(îmi amintesc : erau cu toţii uşor ameţiţi),
au ieşit împreună în curte,
pe gard au pus un covor (să nu-i vadă
moartea ascunsă în ochii vecinului!)
şi fotograful i-a aşezat după un fel consacrat
(bunicul, de-abia sosit din America
desigur, în mijloc, pe scaunul nou!). Şi-apoi
fotograful a bătut din palme iar ei au zâmbit,
aparatul Agfa a ţăcănit discret
şi cu toţii au răsuflat uşuraţi
şi au spus:
"O, azi e-o zi minunată, să bem mai departe" ;
şi au râs şi au cântat
(Îţi mai aduci aminte, doamnă
şi în fânul de curând cosit),
au cântat şi deodată, spre seară,
cerul s-a umplut de nori şi de fulgere
şi a coborât o ploaie torenţială
şi inundaţia i-a înghiţit pe toţi...



Aproape o epigramă

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

În actele de proprietate
compuse între cele două războaie mondiale
nu se mai poate citi nici un rând :
literele erau caligrafiate
cu cerneală diluată.



 Dansuri

Hawelka

- O cafenea literară din Viena -

Îngeri şi diavoli
stau în jurul unui cazan de aur,
fierb împreună idei.

Nu sunt nici îngeri, nici diavoli:
unul a omprumutat ochelarii lui Brecht,
altul aripile lui Icar,
altul a împrumutat
pletele unei femei (care a rămas
cheală, acasă în pod).
Eu am împrumutat
uzate mănuşi de radiolog.

O, dragi îngeri şi diavoli!
Mai există timp pentru plâns?
Mai există timp pentru discuţii
despre lalele sau iepuri?

Şi iată, a sosit dimineaţa
comandată fără frişcă,
şi telefoanele cheamă din cer
şi fiecare se duce
în raiul sau, şi fiecare
devine el însuşi
în intimitatea copacilor.

Şi încet, sub cazanul de aur
se stinge focul în care
aruncasem şi eu
cateba vreascuri



Lui Henri Rousseau cu stimă şi consideraţie

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

O familie de burghezi blajini
duminică dimineaţă ia loc în şaretă
şi pleacă din cartierul bine-cunoscutului vameş cu barbă.
Bărbaţii şi-au pus veşminte negre ca penele corbului,
în rochiile lor albe femeile sunt îngeri adevăraţi -
din păcate, grăbindu-se,
ele şi-au uitat aripile-n sicriu.
Au luat şi câinele ca să-i păzească de câini.
Roţile roşii ca miezul de pepene verde
îi duc spre satul din apropiere:
probabil se opresc la bâlci să asculte flaşnete
şi eventual să cumpere o pictură cu lebede,
probabil sunt invitaţi la nunta unui locotenent de dragoni
care se căsătoreşte cu fiica primarului,
n-ar fi exclus să plece la culesul viilor
sau chiar la inmoramntarea unui bătrân deputat.
Cine ştie unde se duc? De fapt, nici vameşul habar nu are.
Ar putea s-o spună doar maimuţa din şaretă,
dar maimuţa e total absentă:
ar prefera acasă la rudele din junglă
să se joace cu portocale.



Menuet

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Laudă cicliştilor!
Ei stau aplecaţi peste ghidoane
aidoma ceasornicarilor
peste mecanismele fine.
Şi ei văd ceva ascuns.

Pe unde gonesc, aşa cum sunt coloraţi
cicliştii transformă câmpurile
în tablouri impresioniste.

Şi eu aş putea să fiu un ciclist
dar zburând pe serpetine în jos
poate mi-aş pierde o aripă
şi astfel
n-aş mai fi înger.



Vals

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Tu eşti o căprioară albă
eşti trunchi subţire de mesteacăn
Diana eşti, cu sâni de portocală

Şi eşti un cuib de viespi.



Romanţă

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Noaptea umblăm prin cimitir,
din când în când ne sărutăm.
Îmi spuneai că nu te temi.
La fel spuneam şi eu,
dar eu mă temeam grozav:
mi se părea tot timpul
că luna este un iepure angora.



Mazurcă

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Mi-am pus ciorapi împletiţi din funingine
mi-am pus un frac de culoarea cărbunelui
mi-am pus mănuşi trecute prin lapte-de-var
pe cap mi-am pus un cuib de cioară

şi am venit la inmoramntarea ta
în loc de floare am adus un stilou
un stilou să parafez
trecerea ta în iad



 Albă-ca-zăpada

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Aerostatul lunii pluteşte mereu
peste cătune şi munţi, peste păduri şi oraşe,
şi aplecată atent din nacelă
Albă-ca-zăpada priveşte prin ochean
în fiecare casă:

unde vede copii, le resfiră în vis
libelule, focuri de artificii sau flori
şi celor mai săraci copii
le trimite
şi un torent de smochine şi lapte,

îndrăgostiţilor le toarnă hidromel pe buze,
cu raze argintate îi leagă snop
şi-i păzeşte, să nu se prefacă-n cenuşă
în leagănul lor de foc.

O, ea nu-i uită nici pe bătrâni,
pe bătrâni înainte de moarte
îi face iarăşi copii.

Sus, Albă-ca-zăpada e mereu printre noi.

Dimineaţă coboară pe pământ,
doarme puţin în cortul ferigilor,
se scoală şi mănâncă în grabă (mure
sau lipie din făină de ghindă)
şi până-n amurg
le coase celor şapte pitici
costume antiatomice.



Baladă păpuşii

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

După miezul nopţii
păpuşa coboară din landou
şi hoinăreşte prin camere
fragilă ca un ou.

Dansează cu paşi de ceară
şi râde cu moliciuni de vată.
Se aşază uşor pe-o muşcată
şi-i extrage carminul
să-şi pună viaţă
în obrajii ei de moartă.

Admiră picturi cu pepeni şi iepuri,
curioasă intră în abisul oglinzii;
o întâmpină cu ură
ochii din timpul zilei
dar ea nu-i înjură.

Păpuşa se-nalţă-n fereastră,
înmărmurită priveşte cerul
şi aflând de lumina stelelor
plânge şi plânge

şi plânge cu lunecări de arcuş -
până vine pisica
şi-o sfâşie
lăsând pe covor rumeguş.



Rumba

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

O, armăsarul
vine ropotind ca torentul în munţi,
pielea lui e numai oglinzi,
coama lui e un steag de foc.
Dumnezeu i-a lipit un luceafăr pe frunte,
picioarele din faţă
i le-a înmuiat în făină.

Pe unde trece
cu viforul din nările sale
smulge salcâmii din loc

Trecând călare pe el,
tu, iubita mea, te-ai mândri cu mine,
şi din fereastră ai spune vecinelor
că sunt general de brigadă.



Zădărnicie arheologică

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Ei sapă şi sapă
sapă din zori şi până seară
sapă şi scot din pământ
brăţări şi statuete din aur
şi amfore lungi

ei sapă şi sapă
dar nu-i vor găsi niciodată
pe cei care le-au avut

acei care le-au avut
sunt îngropaţi în noi
numele lor
e Zgârcenie şi Catmaimult

ei sapă şi sapă
dar cei cari le-au avut
se plimbă pe stradă
cu păpădii la butonieră.



Fox-trot

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Şoarecele este o vietate blândă
s-a născut în palma unui înger
şi locuieşte modest: sub duşumele
şi-n lăzi.

Se hrăneşte cu pâine uscată, cu lemn şi fotografii
şi aşa mai departe.

El nu mănâncă alţi şoareci,
nici praf de puşcă sau iepuri.

Doar mie mi-a mâncat
diploma de bacalaureat.



Tango

Petre Stoica din "ALTE POEME" (1968)

Nu sunt vultur, sunt
numai un poet obscur -
azi gloria mi-ar fi povară.

Lăsaţi-mă acolo în balcon,
printre muşcate,
Lăsaţi-mă acolo să-mi ascult
poemele cu glas de gramofon.

În rest, e-o zi de luni.