..."Nu ştiu cum Dumnezeu se face, dar toate marile evenimente ale vieţii mele au pornit de la momente banale. Locuiam, în 1951, într-o pivniţă cu Dimitrie Stelaru, boemul boemilor. Într-un rând, pişcat bine de alcool, cum era de fapt cam tot timpul, m-a apostrofat în felul lui, spunându-mi că eu niciodată nu voi fi în stare să mă sinucid, aşa cum a făcut Georg Trakl. Mărturisesc că m-a şocat. Trakl. Au mai trecut doi ani, poate mai puţin, şi împrejurările vieţii m-au dus la Liebling, ca un hăituit al soartei. Nu mai aveam unde locui, ai mei fiind deportaţi în Bărăgan. Am venit cu statut de pasager, pentru o zi-două, dar, prin generozitatea vărului meu, mi s-a oferit sălaş pentru mai multe luni. "Rămân cu plăcere", i-am spus, "dar n-am ce citi". Mi-a replicat: "Nu-i nimic, există aici un negustor neamţ care are o bibliotecă frumoasă". L-am vizitat şi am avut surpriza să găsesc, printre cărţi româneşti (Între timp am aflat că fiul lui, poet, trăia în Germania), un volum de Trakl. Un nou şoc. I-am cerut cartea, am dus-o acasă, am deschis-o. Nu prea cunoşteam limba germană pe atunci, totuşi m-a frapat acea concreteţe inconfundabilă a poeziei lui Trakl: roşu, albastru, alb. M-am gândit la ce-mi spusese Stelaru (că nu voi avea niciodată curajul să mă sinucid). Desluşind prefaţa, am aflat că se sinucisese la 23 de ani. Plecam în fiecare zi cu cartea la subsuoară (o am şi astăzi, pentru că mi-a dăruit-o acel om minunat pe nume Erk), mă opream în cimitir, unde descifram textele. Venind în Bucureşti, m-am pus vârtos pe învăţatul limbii germane şi, tărâş-grăbiş, am înaintat în lectura lui Trakl. Am văzut că nu e tocmai uşor, că poezia lui nu se reduce la culoare, că e vorba de o întreagă concepţie despre lume. O lume în dispariţie. Am făcut multă agitaţie în cercul prietenilor mei, pe atunci Nichita Stănescu, Grigore Hagiu... Toţi au fost fascinaţi de plasticitate, de metafore, de viziune, de universul foarte sumbru, foarte întunecat al lui Trakl. Devenise o obsesie, nu mai puteam dormi. Am ajuns la o prima formă a traducerilor, care nu mă mulţumea. Până la cea definitivă aveam să trec prin zeci de variante. Nu mai spun că au fost momente când m-am poticnit, nici germaniştii n-au putut să-mi vină în ajutor; am purtat o vastă corespondenţă în acest sens.
.........................................................
Nu trebuie uitat că trăiam în plin realism socialist. Nicio clipă nu mi-am imaginat că e posibilă apariţia unui Trakl. Însă la şirul marilor mele nefericiri am avut câte un strop de noroc. S-a ivit în viaţa mea acel poet total nedreptăţit astăzi, A.E.Baconsky. I-am mărturisit că traduc din Trakl. Publicasem câteva poezii în revista "Steaua", deci nu eram chiar un necunoscut pentru el. M-a rugat să-i trimit imediat câteva traduceri care au şi apărut în 1956. Ecoul a fost restrâns. În răstimp, însă, am aflat că Editura pentru Literatură Universală (unde lucram ca măturător, aş putea spune, mai precis măturător de greşeli tipografice), s-au prezentat doi traducători ai lui Trakl, fapt ce m-a intrigat. Mi-am luat inima-n dinţi şi am venit cu propria-mi traducere. Lumea a fost surprinsă. Au citit-o şi au stat în cumpănă. Ce şi-au zis? "Ia să vedem ce se întâmplă cu acest nebun". Au dat manuscrisul profesorului Papu, ca să facă un referat. Mare surpriză! Profesorul Papu a venit cu un referat în care scria:"Nu am nicio obiecţie. Este o traducere de nota 10". Cartea a apărut în colecţia "Poesis", în condiţii grafice excelente pentru acel moment. M-am bucurat, deşi nu mă aşteptam, de un succes ieşit din comun. Până şi "Scânteia m-a lăudat, lucru total curios.Traducerea a făcut o carieră neobişnuită pentru România. Oamenii mă opreau pe stradă întrebându-mă dacă eu sunt traducătorul lui Trakl. M-am simţit frustrat. Poetul din mine era strivit. Nu mă visasem traducător. Din amor am făcut totul: mă îndrăgostisem de versurile bietului poet austriac. Aproape instantaneu, s-au ivit în poezia noastră foarte mulţi imitatori ai lui Trakl. Au mai trecut luni, poate un an, au aflat străinii de această traducere. Zice-se că a fost supusă verificării şi germaniştii au tras concluzia că e cea mai bună traducere din câte s-au făcut, vreo 70 în lume. Aşa a început cariera mea de traducător al lui Trakl. Recunosc că dacă aş fi ştiut că poetul se va confunda cu traducătorul, nu m-aş fi incumentat la o asemenea intreprindere. Mai cu seama că am avut iluştri tălmăcitori ai lui Trakl, cum ar fi Ion Pillat, Ştefan Baciu, Mircea Străinul. Pentru mine a existat şansa ori neşansa întruchipată în acel diavol care se chema Stelaru, ca el să arunce cuvântul "Trakl", fără să ştie prea multe: era un autodidact, cânta mai mult după ureche.Oricum, el a fost declanşatorul acestei nebunii în care am intrat, o nebunie de care nu voi scăpa niciodată. Voi face totul pentru a demonstra că Trakl este un poet în bună măsură descoperit de români, întrucât s-a bucurat de cea mai mare receptivitate în România. Pe vremea când era cvasi-necunoscut în Austria, s-au găsit două personalităţi ca oOscar Walter Cisek şi Ion Pillat având curajul să afirme că este unul dintre cei mai importanţi poeţi ai lumii, cel mai mare poet al Austriei. Să nu uitam că-n acea vreme trăiau un Hofmannsthal şi un Rilke."...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu