Poemul săptămânii: „Privesc și ascult”, de Petre Stoica

https://hyperliteratura.ro/poemul-saptamanii-petre-stoica/



Petre Stoica (1931-2009) este unul dintre poeții 60-iști care debutează în „obsedantul deceniu” (mai pot fi amintiți aici Ion Gheorghe, Florin Mugur sau Gheorghe Tomozei), cu Poeme (1957), volum din care nu va reține însă nici un poem în masiva antologie Carnaval prenocturn (Cartea Românească, 2004), ce cuprinde o selecție de texte din 20 de cărți publicate între 1963 și 2002.
Dintre volumele de versuri ale lui P.S., cele din anii ’60-’70 (precum Pietre kilometrice, 1963; Arheologie blândă, 1968; O casetă cu șerpi, 1970; Bunica se așează în fotoliu, 1971; Sufletul obiectelor, 1972; Un potop de simpatii, 1978) îl impun ca pe unul dintre cei câțiva autori ai perioadei care anticipează în spațiul românesc modalități expresive pe care poeții deceniilor următoare le vor folosi pe larg, cu aerul că fac operă de pionierat.
În fapt, fără să fie în mod programatic un poet postmodern, poezia lui Petre Stoica are cam toate calitățile (sau „ingredientele”) trecute de regulă în registrul regulilor de bună purtare postmodernă: este directă, tranzitivă, ludică, ironică și autoironică, antimetafizică, refuzând registrele „înalte” ale congenerilor săi din primul val 60-ist.
Dedicat traducător din germană, lui Stoica îi datorăm transpunerea în românește a poeziei lui Georg Trakl, dar mai ales două importante antologii de la sfârșitul anilor ’60: Poezia germană modernă (1967) și Poezia austriacă modernă (1968, în colaborare cu Maria Banuș).
Fiind un fin cunoscător al poeziei de expresie germană a vremii, nu e de mirare că P.S. și-a orientat căutările spre (sau a fost influențat de) un alt fel de poezie decât cea în vogă în România anilor ‘60.
Explorând ba poezia cotidianului, ba poezia obiectelor și afirmând cu fiecare nouă carte o manieră proaspătă, relativizată și ușor recognoscibilă de a-și fraza poemele, Petre Stoica e un autor prolific, publicist, colecționar de presă și bibliofil, autor, printre altele, al unei atașante cărți de memorialistică (Amintirile unui fost corector, 1982).
În anii ’80 și ‘90 publică noi volume de poezie aproape an de an – de la Copleșit de glorie (1980) până la Insomniile bătrânului (2000), poetul devine una dintre prezențele cele mai constante din literatura de la sfârșitul secolului trecut. Unul dintre „cavalerii fără pată și reproș” ai vieții literare românești (Cornel Ungureanu), continuă să scrie și să publice până în ultima clipă la același nivel care l-a consacrat: Pipa lui Magritte (2005); Ultimul spectacol – 101 poeme (2007).
Câștigător, în 1995, al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” de la Botoșani, Petre Stoica se stabilește în ultima parte a vieții la Jimbolia, unde reușește să înființeze, în urma unei munci admirabile, Muzeul Presei „Sever Bocu”.

Privesc și ascult

fără voia mea privesc și ascult
vecinii de la masa bufetului plutind în fumăraie democrată
fiecare în parte
este politolog economist astrolog istoric
jurist republican din tată în fiu pomanagiu
tolerant spiritist antisemit șovin ventriloc
și-n anumite momente de furie supremă
adeptul tragerii subtile în țeapă
fiecare în parte știe mai multe
decât celălalt și decât toți laolaltă
oricum împărtășesc egal convingerea fermă
că suntem victima unui complot mondial
care ține să ne extragă presupusele
diamante depozitate în mațele patriei
privesc ascult îmi sorb cafeaua
și în gând aduc un omagiu pios celor care m-au învățat
să-mi suflu tandru nasul în batistă
spre a nu tulbura niciodată liturghia prostiei
cădelniță cu fum de balegă autohtonă
ajunge am obosit
sunt politicos noapte bună fumăraiei
și aștept întâlnirea cu somnul care vindecă

din Vizita maestrului de vânătoare (2002)
*
Rubrica „Poemul săptămânii” este susținută de Casa de Editură Max Blecher, coordonată de Claudiu Komartin.