 | |||||||||||||
| Franz George Kolschitzky, Sfântul Patron al iubitorilor de cafea din Viena |
În capitala fostei împăraţii chezaro-crăieşti, prima cafenea e chemată la viaţă în urmă cu aproape trei sute de ani. Cronicarul menţionează momentul, fără a ignora numele inspiratului întemeietor, un oarecare Kolschitzky. Ea proliferează într-o asemenea proporţie, încât la începutul secolului al XVIII-lea un voiajor francez se minunează scriind că "Viena e un oraş plin de cafenele". Desigur, nu Austria e descoperitoarea cafelei, unde se serveşte acea diavolească băutură neagră şi amară, multă vreme afurisită de sfânta biserica. Dacă austriecilor nu le rămâne satisfacţia acestei priorităţi, se pot consola în schimb prin faima unică de a fi ştiut să ridice cafeneaua la rang de instituţie (Fur den Wiener ist das Kaffehaus eine Institution", spunea cineva) şi să facă din frecventatul ei o religie cu canoane şi rituri dintre cele mai neobişnuite. În vremurile mai apropiate, mai cu seamă la începutul secolului nostru, scriitorii, artiştii şi foiletoniştii, îi sporesc prestigiul până a-i conferi o aură foarte strălucitoare. Ea devine cu timpul martora mută a zămislirii unei glorioase epoci a spiritualităţii austriece. Şi, paralel, ia o fabuloasă amploare cel mai modern folclor orăşenesc din lumea modernă : cel al cafenelei literare. Cine vrea să-şi completeze în acest sens imaginea, citească neapărat antologica bucată "Teoria cafenelei CENTRAL", aşternută pe hârtie cu multă vervă de către Alfred Polgar.
 |
| Peter Altenberg |
Omul de cultură care aduce vorba despre cafeneaua vieneză, se gândeşte întâi şi întâi la Peter Altenberg, scriitorul şi hoinarul nopţilor, care nu numai că nu-şi concepea existenţa în afara "Kaffeehaus-ului", dar a creat şi un stil literar specific, "de cafenea", schiţă minusculă cu observaţii spontane, redate telegrafic. Altenberg îşi indica o singură adresă, trecută şi pe cartea de vizită : CAFE CENTRAL, WIEN, I, unde până şi croitorul venea să-i ia măsură pentru haine. Eseistul Wolfgang Kraus poveste undeva că prin anul 1964, vizitandu-ne ţara, un bătrân chelner de la Capşa îl întrebase dacă a auzit de Peter Altenberg. Dar el pierise de mult, o dată cu Imperium Austriacorum... L-am evocat pe acest boem dintre cei mai bizari, întrucât viaţa lui sintetizează viaţa tuturor cafenelelor vieneze din prima decadă a secolului nostru : frumoasă, melancolică şi nebună. Şi Altenberg mai ilustrează un caz: pe cel al artistului cu talent mijlociu, devenind totuşi nemuritor, dacă se pricepe sau are norocul să intre în literatură prin uşa acelei cafenele care determina bursa valorilor.
 |
Café Central-Viena |
Specifică atmosfera spirituală a cafenelei literare e risipită de uraganul evenimentelor de după 1938. Speriată sau pur şi simplu gonită de ciuma brună, o mare parte a scriitorimii austriece ia calea pribegiei. Cine îl mai poate întâlni pe Musil La "Cafe Museum", localul pe care voi veni să-l văd peste decenii, nu pentru interiorul său acum ponosit, ci doar să inspir aerul, odionioara al celui ce scrisese OMUL FĂRĂ ÎNSUŞIRI? Dar pe marele eseist şi filozof Egon Friedel, care se arunca pe fereastră o dată cu intrarea trupelor germane în Viena? Şi atâtea şi atâtea scaune rămân goale : al celor mulţi plecaţi în exil, ca şi al celor ezitând între a rămâne sau a-şi urma confraţii.
Cafeneaua, locul unde se caută artiştii iubindu-se şi urându-se cumplit, unde se nasc şi se prăbuşesc gloriile, unde vorbele de duh se încrucişează că păsările iuţi în văzduh, în sfârşit, unde atâtea şi atâtea fapte şi întâmplări imprevizibile creiaza un climat spiritual autentic, intras treptat în agonie şi aproape că nu-i supravieţuieşte războiului. Se pierde până şi recuzita specifică a interioarelor : mesele de marmoră şi scaunele pluşate, tapetul şi cristalul sau muntele de tipărituri (la "Cafe Central" se aflau în permanenţă aproape 300 de ziare, reviste, magazine şi ilustrate...). Boemei de azi, rătăcită într-o lume a tehnocraţilor, îi este sortită cârciuma cu odioasele sale scaune de plastic, barul de falsă strălucire sau clubul impersonal.
 |
Café Leopold Hawelka-1962 |
 |
Café Leopold Hawelka |
Şi totuşi, pe harta Vienei mai există şi azi o cafenea literară, clasică, aşa cum a creat-o sfânta tradiţie... Despre "Hawelka" aflasem în urmă cu ani, fie din relatările pitoreşti ale unor cunoscuţi, fie din aluziile presei, nu o dată insinunate. Sinuciderea tânărului "furios" Konrad Bayer îi sporise faima : nefericitul poet şi prozator era un habitual al localului, în care de altfel participase la crearea unei importante mişcări artistice, cunoscută sub denumirea de "Wiener Gruppe". Cafeneaua "Hawelka" îşi are sediul în centrul capitalei, aşa cum îi şade bine unei adevărate Mecca, spre care pelerinii se îndreaptă atât ziua cât şi noaptea, căci porţile ei se închid rareori... Legenda spune că proprietarul localului acordă pe credit, artiştilor tineri, fără o leţcaie în buzunar, iar aceştia, în semn de recunoştinţă, îi atârnau pe pereţi câte un tablou. Anonimii şi pârliţii de ieri, Lehmden, Fuchs şi alţii, azi sunt CINEVA, aşa că "Hawelka" e un fel de pinacotecă ! Am văzut atârnând pe pereţii cafenelei şi două desene de Salvator Dali, care trecuse şi el pe aici (desigur, nu ca un artist sărac...), la fel cum vor fi trecut atâţia şi atâţia artişti cunoscuţi şi necunoscuţi de pe alte meridiane.
Prietenul meu Max Demeter Peyfuss îmi scrie deunăzi că scriitorii de la "Hawelka" au început să migreze spre "Sport", un local tot atât de stupid pe cât îi este şi numele. Capricii de moment dictate de cine ştie ce tactici ale Clauswitz-ilor literari. Dar ei vor reveni cu toţii : din nostalgie pentru gloria "Hawelkai" şi de dragul atmosferei ei de "alt Wien", unică până şi la Viena...
1967
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu