Amintirile unui fost corector, 1982, Ed.Cartea Romaneasca(fragmente), Azi, un pic de Marin Preda

....Pe Marin Preda, omul, l-am cunoscut aproximativ tarziu. Imprejurari favorabile incepusera sa ma aduca mai des in apropierea domniei-sale, fie la baconsky, fie in propria-i locuinta de pe strada Dionisie Lupu(l-am vizitat de vreo tri-patru ori), fie la Mogosoaia, unde limbile scriitorilor de diverse categorii, ale pictorilor, divelor si fotbalistilor gustau voluptos din zeama galcevii. In toamna lui 1970 o intamplare aparent anodina, in care ma impricinasem inconstient, la finele ei mi-a permis sa-mi fac despre Marin Preda o imagine cu adjective tulburatoare. Descoperindu-ti pagini asternute cu pana miruita, stergea cu buretele pana si grave culpe ce i le aduceai. Virtute de cautat cu lumanarea printre slujitorii condeiului, pretutindeni in lume alcatuind o inspaimantatoare gradina zoologica. Peripetia la care ma refer, cred ca isi justifica depanarea.
Veneam de la "Editura Eminescu" sub brat cu manuscrisul volumului O caseta cu serpi. Mi se daduse de inteles ca nu poate fi destinat tiparului din pricina viziunii sale "sumbre". L-am retras fara opozitii. Pornind-o pe Calea Victoriei, am dat nas in nas cu unul din redactorii "Cartii Romanesti", de-abia infiintata. L-am rugat-in afara oricarei obligatii-sa-mi supuna versurile unei radiogragii strict estetice. Acceptase. Ne aflam la inceput de saptamana. In ziua urmatoare asteptam la restaurantul Casei Scriitorilor un mesaj telefonic de importanta exceptionala. Mesajul sosit o data cu noaptea m-a prins lipit de scaun. restaurantul se golise, singurii consumatori fiind adunati la la doua mese silentioase: in mijlcul incaperii, Ion negoitescu alaturi de o persoana necunoscuta, imediat langa usa dinspre hol, eu cu Adrian Paunescu, care obisnuia sa coboare din cand in candprintre confrati. Cam dupa miezul noptii a a parut Marin Preda. Si-a rotit privirile in stanga, in dreapta, apoi, iritat, a luat-o cu pasi repezi spre tejgheaua unde motaia Madam Candrea. Din "separeu" veneau murmure nedeslusite. Monser parea nelinistit, mustea in el ceva. Si sintr-o data se apropie de Negoitescu certandu-l prin cuvinte grele, fierbinti. Purta el pica reputatului critic, altminteri de unde atata vehementa? Nego(trec peste replicele-i stinse), disperat, i se adresa colegului meu intru poezie: "Paunescule, nu ma ajuti?" Un S.O.S neintegistrat. Atins in orgoliu( cum, numai Paunescu putea sa-l ajute?) si cu aripile stropite de alcool, am sarit in picioare lansand impotriva lui Preda o serie de torpile verbale de care ma rusinasem de data-prea tarziu! Sirprins de imixtiunea mea ireventioase, a parasit localul, nestiind ce sa creada. Dimineata a picat "mustruluiala" lui Baconsky; aflase de penibilul episod: "Se poate?.....dumneata poete?...Ce te-a apucat sa-l injuri pe Marin? Tocmai acum cand a inceput sa te indrageasca?" I-am raspuns sofisticat, deloc convingator. ma simteam nefericit, neghiob, nemernic, scufundat in maluri cu broaste muribunde. Asta imi trebuia? la sfarsitul saptamanii m-am intalnit iarasi cu redactorul caruia ii incredintasem manuscrisul. Imi marturisea ca noua mea carte e de departe cea mai izbutita din cate scrisesem, luni urmand s-o expedieze la D.P. Semnatura lui Preda, si gata! Adica luni, cand i se puneau directorului manuscrisele in fata, pentru aprobari pe baza recomandarilor facute de redactori. Pe vremea aceea editura de pe NUferilor, scutita de plan si tutela administrativa, tiparea autorii extrem de operativ. I-am multumit generosului redactor, mai cu seama ca luase si initiativa publicarii ei. In locul entuziasmului, pe chip imi vedea deconcertarea. Si povesteste-i patania din cursul saptamanii...Zambind, imi spune ca si Negoitescu are o carte in ingrijirea sa, greu de sustinut insa din cauza caracterului ei compozit: versuri originale prea putine, insotite de felurite traduceri in colaborare cu mai multi autori. Declara: "Daca Preda cere s-o vada si o respinge, mi-e imposibil s-o sustin, cu toate ca Nego mi-e prieten. Pentru a ta fac scandal" Preda retinuse manuscrisele noastre...Le-a parcurs cu promtitudine. Si ce aflu din gura axeluiasi redactor? " Pe Nego l-a respins, de altfel ma asteptam , zicea Monser. In ce te priveste afirma . Surpriza ma anesteziase. Vasazica ticaloasele mele de torpile verbale ii trecusera pe langa ureche nelasand consecinte...Inregistrasem o lectie care da vietii suflu si reazim.
Asteptam sa-l intalnesc pentru a-mi exprima gratitudinea. Din calendar foile cadeau rand pe rand, destule pana sa ma pomenesc cu marin preda in fata. M-am oprit debitandu-i cu noduri in gat cuvinte alese din timp. Intai si intai scuzele...Nedumerire: "Pentru ce scuze? Pentru ce imi multumesti? Despre ce e vorba?" I-am amintit. Si-a dus degetele la ochelarii cu lentile groase, cu dioptrii in plus fata de cele din fotografia prin care il descoperisem in anii adolescentei mele. Mi-a pus mana pe umar: "A...he-he-he, istoria cu negoitescu, he-he-he...M-ai jignit? Am uitat demult, mon cher...Cartea dumitale este excelenta, am citit-o cu placere". Daasa a spus: "Am uitat demult mon cher"
Un happy end. Si o propozitie-"Am uitat demult, mon cher"- pusa in fruntea randurilor mele de pioasa aducere aminte