Oda locomotivei cu aburi

Din vol. "Caligrafie si culori". Ed. Cartea Romaneasca, 1984

Inmemoriam: M.H.S.adica, Mircea Horia Simionescu

Mircea Horia Simionescu (n. 23 ianuarie 1928, Târgovişte – d. 18 mai 2011, Bucureşti) a fost un prozator, publicist şi eseist român.Tatăl său, Stelian Simionescu, era ofiţer, mama, Irina (n. Popescu), era funcţionară la P.T.T. Urmează şcoala primară (1935-1939) şi cursurile liceului de băieţi Ienăchiţă Văcărescu(1939-1948) în oraşul natal. S-a înscris în 1948 la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, pe care a întrerupt-o în anul al doilea din cauza situaţiei materiale precare. O va absolvi în anul 1962, la secţia fără frecvenţă. Printre profesorii care l-au marcat pe el şi pe colegii săi de generaţie se numărau Tudor Vianu sau George Călinescu. În anul 1943 face cunoştinţă cu Costache Olăreanu şi Radu Petrescu, viitorul nucleu a ceea ce se va numi peste aproximativ 30 de ani Şcoala de la Târgovişte. Din anul 1950 lucrează la ziarul Scânteia, ca redactor; părăseşte gazetăria în 1969, pentru o slujbă de funcţionar pe lângă C.C. al P.C.R. şi în Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (1969-1971). Devine director al Operei Române între anii 1971-1973, este pensionat în anul 1974.
Este afiliat Şcolii de la Târgovişte, alături de Radu Petrescu, Costache Olăreanu şi Tudor Ţopa. Prietenii il alintă folosind iniţialele M.H.S. A fost caracterizat de critica literară (vezi studiile lui Ion Bogdan Lefter sau Mircea Cărtărescu) drept un precursor al postmodernismului literar românesc.

Despre Dicţionarul onomastic, autorul afirma la reeditarea cărţii:

„Îmi place să-i cred pe criticii şi pe ceilalţi cititori ai mei că interesul general pentru această propunere insolită de nou roman nu a scăzut în cei 30 de ani de la apariţie (1968).
Am inaugurat cu Dicţionarul onomastic tetralogia mea Inge­niosul bine temperat (o repet, pentru că, adesea, chiar editorii şi criticii mei încurcă numele ciclului şi al fiecărui volum...), întrevăzând în următoarele cărţi treptele celorlalte anotimpuri ale cunoaşterii - prin carte, prin istorie, prin critica erorii. Dicţionarul a primit un adaos - când a apărut, mersese doar până la litera J -, odată cu culegerea Jumătate plus unu (Editura Albatros, 1977), astfel ca să adune din mape tot ce conducea firesc la Z. Acest volum este primul text integral al originalului roman ce concurează, cum s-a spus... "Cartea de telefon". De ce nu m-am oprit la un număr rezonabil de nume, dacă important era jocul şi nu textul? Răspunsul nu-l vor afla cei care, obişnuiţi cu horoscoapele, doresc să afle prin nume caracterul, fizionomiile sau măcar pă­rerile unuia despre caracter, nici cei care trag de cotorul cărţii ca să dezgroape etimologii (după informaţiile mele, Dicţionarul onomastic s-a aflat multă vreme, în marile biblioteci, pe raftul dicţionarelor), nici afonii care, călcând pe clapele vioaie ale cărţii, nu disting, sub virtuozităţile ludice ale scrierii, acordurile ei grave.
După cum uşor se poate vedea, este vorba despre o carte de literatură - literatură, scrisă şi oferită cititorului obosit de grămezile de cărţi cu cap şi coadă, dar fără ceva la mijloc, cărţi în care se succed părţi ce nu se plămădesc una dintr-alta datorită simplei inerţii a fermentaţiei, maiaua fiind mai concludentă decât coca.
Dicţionarul e o năzdrăvănie -cum a nu­mit-o, mângâindu-i manuscrisul, Geo Bogza - carte bună de citit, după plac, pe o bancă într-un parc sau pe un acoperiş, în tramvai sau într-o cabană alpină, de la mijloc, de dinapoi înainte, de dedesubt spre manşeta de sus, ca almanahurile şi calendarele străbunicilor, ca răvaşele şi scrisorile, ca telegra­mele de presă”.

Piata Tien An Men II -1-

AUTOBIOGRAFIE

La zece ani credeam in legea preotilor
la patrusprezece ani am trait razboiul
pe painea alba picurau stropi
din sangele verilor mei sfartecati la Stalingrad
a venit pacea imbracata in staniolul
unui nou razboi si ranga luptei de clasa
era sa-mi despice crestetul
apoi pana-n decembrie 1989
am trait fara memorie: in umbra
sobolanilor cu picioruse de aur

acum la aproape saizeci de ani pe care ii am
sap in piatra dura cautand izvoarele noastre secate
si-n clipele de odihna mi se ofera
opera lui Lenin intr-o traducere noua

ANTILIRICA

Lacustele rosii prefacute-n privighetori
canta despre democratia de tip nemaivazut
care marsaluieste spre fericirea generala
calare pe broaste manate de bate si rangi

NUMAI PENTRU MORTI

Poeme pentru femeile cu pubisul naparlit
fericite insa ca pot sa-si apere piciorul gros
pe tampla celui gata sa-si dea suflarea?
poeme pentru preotul care scheauna
langa biserica daramata de el insusi?
sau poeme dedicate canibalului paros
care-si clatina barbatia pe cartile Universitatii?
Lirism pentru cine?
pentru borfasul
transformat in filozof?
Pentru seful calailor
care isi primeste acasa pensia in plic parfumat?
In nici un caz lirism pentru burtile care asteapta la coada
cu o hazlie rabdare mioritica

Scriu numai pentru morti-ei sunt singurii
care mai deslusesc ceva

BANALA

de atata vreme deasupra orasului nostru
pluteste o duhoare pestilentiala

greu se descompune duhul tiranului!

13-15 IUNIE 1990

Doamne acesti tineri frumosi
rastigniti pe tarnacoape
impreunate in forma de cruce-
in timp ce marii prelati
jucau zaruri indaratul
altarelor manjite cu balegar.

ANTILIRICA

Nu sunteti in Europa
mi-a spus o doamna la Viena pe data
de 15 iunie anno Domini 1990
am plans apoi i-am recitat
cateva poeme din Lucian Blaga
doamna a stat cateva clipe pe ganduri
si a spus iarta-ma ati fost in Europa

CIVILIZATIE ORIGINALA

Cizma de cauciuc numarul 50
care mi-a strivit masina de scris
marsaluieste glorioasa spre cetatea
unde se preda alfabetul gangavelii
iar fluturele este declarat dusmanul poeziei

ELEGIE

Dupa ce si-a pus ranga pe polita
acolo sub chipul noului Messia
a inghitit din rachiul autohton
apoi s-a aruncat asupra femeii
incepand sa fabrice copilul
care intr-o buna zi va fi si el
bestie cu fata umana

LINISTE SI PACE

Corbi cu ramura de maslin in cioc
ratindu-se deasupra balconului spre care
privim induiosati incheierea razboiului
care a durat trei zile cat trei veacuri

in morminte este liniste si pace

REFUZ CATEGORIC

"Se va mai putea vorbi eului profund?"

(Cesar Vallejo)

Cum sa mai scrii versuri lirice
in aceste zile cand tanarul martirizat
e scuipat de surori in spitale
iar adevarul este carat la gunoi
in carute trase de cartite iesite la lumina?
versuri parfumate pentru mama
care-si cauta copilul omorat cu ranga?
metafore subtile pentru stomacul
muncitorului umplut cu discursuri?

azi versurile lirice sunt adevarate jignire

laudat fie poemul gloduros poemul stramb poemul orb
ca timpul prin care trecem cu picioarele retezate

PIATA TIEN AN MEN II

Lovita cu tarnacoape si macinata sub cizme de cauciuc
tanara plapanda noastra speranta s-a prefacut
in floarea neagra ce creste ziua si noaptea
printre lucruri impietrite peste lumanari scazute

imensa-i floarea ce-si are radacina in sangele
inchegat in raiul desubtul asfaltului

LIED

Ne sorim pe o insula de beton
si asteptam crocodilii
care se apropie cu pastorale
scrise pe dintii lor slefuiti
in atelierele malului puturos
(din vol. "Piata Tien An Men II, Ed. Albatros, 1990

La aniversarea unei prietenii-Anghel Dumbraveanu

Pe Anghel Dumbraveanu l-am cunoscut demult, demult, intr-un timp departat primind la ceasul evocarii mele rezonanta de "a fost odata ca niciodata". Decorul intalnirii noastre intamplatoare era al marii senine, prin preajma Mangaliei inca patinata de culorile lancedului orient. Anghel (Anghelos, Anghelache sau Anghelaki) se infatisa inalt si subtire, proaspat aramit si cu o tunsoare a la Fra Diavolo. Cu o mana tinea prada scoicilor albastre si sidefii, cu alta strangea la piept-de credeai ca e Venus abia dezghiocata din cearceafurile marii-un buchet din flori nemaizarite pe Coasta Aurorei. Care dintre noi facuse gestul apropierii? Sigur stiu ca din ziua aceea, incheiata cu zaiafet in "mondena" localitate Doi Mai, intre mine si el s-a intemeiat o prietenie niciand scrumita. Pustan intr-ale publicicistitii, dar poet in plina afirmare, trudea la Scrisul banatean pe postul celor meniti sa vegheze la intretinerea mecanismelor datatoare de slova tiparita. . Delicatul secretar-general de redactie tinea sa ma impace cu pomenita revista si sa-mi vada fircaliturile in paginile ei. Lucrarea lui sufleteasca izbutise deplin! De-atunci pana-n vara anului curent, mi-a facut servicii cat patru duzini de prieteni. Dreptatea cere o precizare: Anghel isi ajuta cu voluptate toti colegii. Bunatatea, delicatetea, indulgenta si tactul sunt cateva din calitatile sale omenesti care il fac insolit in gradina scriitorilor, in egala proportie cultivata cu hortensii si portocali, cu maracini si cactusi. Ii repugna jignirea confratilor, prefacatoria, improscarea cu noroi. Cunoscandu-i insusirile de print argesean mutat in Tara Banatului, Anhelos isi va pastra pentru totdeauna curate vesmintele din adamasca si baibafir. Ca orice om de mare caracter, are si dusmani. Armele de aparare ii sunt humorul, ironia, replica inteligenta.
Zeul calatoriilor ne-a legat in cateva randuri strans laolalta aripile inca putin antrenate in zboruri lungi. Am planat deasupra Bulgariei, popsind in Valea Trandafirilor, pe Nisipurile de aur. Intampinati de fratele Adam, insotiti de Nichitusa, am strabatut cu armonica melodiilor nebune taramurile Serbiei, adapandu-ne din fantanile ei bogate in omenie, manastirka si versuri nepereche. Aventurile duioase, acum amintiri pentru dezmortirea sufletului in serile iernii batand cu buzdugane albe in portile cerului. De buna seama, cu gandul la aceste irepetabile clipe a scris acest poem nostalgic de sfasietoare frumusete:

suntem la masa aproape toti petre adapostit in barba lui de iarba uscata nichita uitandu-se la inger cu doua pete de cer adam care tocmai l-a incuiat pe dumnezeu intr-o garsoniera si srba uimit de tacerea si intelepciunea propriului vis iar eu in loc sa ma plang ca-mi scufundara corabiile in stramtoarea blestemata a zilei imi amintesc cum alergam dupa soare cu cercul totul ar fi bine cugeta unul daca ne-am mai putea vedea la un secol o data o bucata de branza mai oua pasarea in muntii carpati un ardei si-o ceapa mai scoate ciutura din fantanile serbiei un lautar si-o barca de vin mai putem cumpara punand vers de la vers chiar daca luna nu ne mai saruta pe gura cand ne-ntoarcem spre dimineata din patul vreunui cantec mirosind a femeie masa e-ntinsa pe fluviu si nu ne vedem intre noi ce bine-ar fi cugeta unul daca ne-am mai putea intalni chiar asa la un secol o data
(fantanile serbiei)


Calatoriile noastre-din pacate, fara prietenii invocati!-continua aproape saptamanal, cand Anghel descinde in cetatea de scaun a literaturii, la ale carei treburi urgente pune si el umarul. Adunati in jurul paharelor, navigam, batrani lupi de mare, pe nemarginirea apelor in adancuri cu palate din margean, perle si chihlimbar, ca in nu-mi amintesc care basm al bland-inteleptului Hans Christian Andersen. Calatorim si cu cizmele domnului Peter Schlemihl cucerind cat ai clipi din ochi, zarea zarilor, continentele visarilor. Si cand ni se face foame de romantism, Anghel, poetul de prima marime al tarii, ma invita ceremonios in diligenta lui de seara. Leganati pe drumuri cu ciresi, oleandri si smochini, povestim pe indelete despre cititorii-si mai ales-despre cititoarele noastre, care ne doresc tinerete fara batranete. Apoi ne despartim cu floarea albastra a poeziei la butoniera, nu inainte ca Anghelaki sa-mi picure inca o data in ureche versurile ce mi le-a dedicat: "Maine/Vor spune: cultivatorul de stele si-a ruinat/Mintile"...
Am insiruit pe hartie cateva randuri melancolice gandindu-ma ca tocmai azi se implineste veacul de la nasterea unei prietenii purtand numele diamantului
(1981)

Lui Anghel Dumbraveanu cu dragoste

Te intalnesc dincolo de drojdiile ploii departe de protezele slugarniciei
mergi spre mare suveran sa culegi lampase intretinute cu miere si sare
si asculti in somn cum pasarea galbena macina faina verde-a padurii
melodia lupului nu te ajunge niciodata bataia inimii tale o alunga in pietre
cand vorbesti crapa malul anilor dispare intunericul fermentat in sticle
sunetul silabelor tale alcatuieste-n cer arhitectura unei coapse de fecioara
poemul tau e curat ca un bot de manz si rezistent ca un pahar de otel
pe unghiile tale gracile palpaie pulberea stelelor din satul natal
tedera bunei-cuviinte te infasoara si cresti intruna pe zidul zilei insorite
ai tras o brazda din ea se inalta aripa unui mar de culoarea zapezii
ce bine ca nu stii sa plangi febra agonia ce cuprinde noaptea cuirasata
la varsta ta de arhanghel de anghel mereu de arhanghel te rog
urca imediat in faimoasa diligenta de seara si impodobeste-o cu fluturi
si anunta bucuria intalnirii cu tinutul fara ceturi cu locul
unde domneste conturul tandretei arborele clopoteilor de albastru
voi veni sa-ti descifrez trandafirul sudat in roua diminetii
(1983)

Muzica sufletului meu(8)

Poezia de vineri(VI)

Tocmai va stergeti barba brumata

Tramvaiul meu are suave aripi de libelula
seara ma poarta lin deasupra culorilor aspre
ma depune in camera voastra tocmai mancati
potarnichi pepit tocmai va stergeti barba brumata
in vecini copilul primeste doua clopote la fund au
pe terasa instelata o femeie destoinica mangaie
coarnele diavolului dar apa robinetului picura
totul ar fi in ordine si chiar in distinsa dezordine
numai ca Nichita Stanescu lipseste iarasi de-acasa
taie in luna litere de vis pentru tesut cuvinte de vis
revine cu mantia zeului pe umeri deci rondul meu
se incheie imi dezbrac bufonul de romburi si cioburi
si tramvaiul meu deraiaza si nu-mi ramane decat
sa iau din cuibul ingerului o bomboana de malt
treptat dizolvandu-ma
(Petre Stoica)

(Belgradul in cinci prieteni-Nichita Stanescu, Ed. Dacia, 1972)

Ca painea si sarea

Catre Nichita, catre Petre, catre Anghel

O, cum ma omoara cu dragostea lor
Prietenii Romani pe pamantul sarbesc!
Dar cum m-ar omora atunci
Cu dragostea, pe pamantul romanesc!

Tara aceasta e amara precum tara sarbeasca?
Gusta, ii spun lui Nichita, aceasta felie!
Pe care armate nevazute o aduc
Pe o farfurie modesta, mereu la fel.

Imi dau voie sa spun, imi dau voie:
Painea si sarea pamantului santem-
Ca painea si sarea ne rostogolim pe el,
Ca painea si sarea, noi ne rostogolim.
(Srba Ignajatovic)

(Belgradul in cinci prieteni-Nichita Stanescu, Ed. Dacia, 1972)


Cantec fara titlu, fara sfarsit

In timp ce doarme satana
Nichita e treaz. Treaz este
si-atuncea cand Domnul tace.

Ne scoala
din relele vise

Poeziile lui scriu alte poezii,-
nasc stele si pietre,
oameni vii, serpi vii
si tot ce mai ramane.
(Adam Puslojic)

(Belgradul in cinci prieteni-Nichita Stanescu, Ed. Dacia, 1972)

Nu lui Nichita Stanescu

E nefiresc de tarziu in mine si-n lucruri
Si pe drumuri vin ninsori de uitare...
Cine va trece acum canalul
Sa-mi bata la poarta?
Nichita Stanescu
Doarme-ntr-o barca de seara, sub o fereastra,
Si ingerul vasleste mereu, vasleste mereu.
E nefiresc de tarziu. S-aud caii pe camp
Alergand
Cu seile goale.
Ceasuri cu limbi de cenusa
Atarna prin arbori. as vrea sa inchin
Aceasta tacere femeii ce vine
Pe urmele mele,
Sa ma-nchin sarutului ei friguros
Pe care inca-l amana.
E nefiresc de tarziu
Si prin clipa mea de-ntuneric trece o barca
In care poetul bea singur uitarea,
Razand nepamantesc de curat
Cu fruntea pe timp.
(Anghel Dumbraveanu)

(Belgradul in cinci prieteni-Nichita Stanescu, Ed. Dacia, 1972)

Jurnal german, I

Florile toamnei

Pan si nimfele tutelare parasesc un taram care ii primea in fragedele lui asternuturi mangaiate de zaimfuri ametitoare. Sunetele naiului pier luandu-le locul bubuiturile vantului izbucnite din gura fanfarelor de arama si bronz. Pozitia astrilor indica deschiderea portii anului, a treia. Neinitiatul in miscarile ceresti constata sosirea toamnei astfel: privind aratatoarele ceasornicului, umbra le este mai scurta. Copii, urmaream conclavul clampanitoarelor berze, la chemarea comandorului lor insiruite melancolic pe nava bisericii. Stiam ca vara isi traieste declinul. Un miracol succeda altui miracol. Dar unde-s berzele de altadata? La tara, unde timpul e timp, substanta anului se exprima cristalizata in firul de iarba, in sfantul bob de strugure si-n frunza coapta. Oraseni despuiati de bucuriile cerului curat, am uitat aromele fanului, al dovleacului proaspat despicat, al porumbului smuls din scutecele sale sticloase. Epoca tehnicizarii excesive ne fura pana si aceste bucurii elementare daruite de mama geea. Putem evita inexorabilul?
Singurele semne ce vestesc integral fiilor betonului sosirea noului anotimp sunt florile. Cele ale toamnei impresioneaza indeosebi: canta melodia eroziunii. Gasim peste noapte tarabele pietelor prefacute in paleta unui pictor cosmic. Scala culorilor se intinde de la albul neprihanit, galben lucitor si turungiu, pana la nuanta purpurei si a agatinului, ros-violeta. Florile de sera, gladiolele si garoafele fanate, raman in amintire biata cenusa.
Taranii ne aduc harul pamantului reavan, dorul copilariei pierdute, formele basmelor dizolvate in ceata anilor. In caldari, in papornite, ne asteapta modeste si cuminti, cu priviri de sfinti coborati din icoane, gherghinele, craitele semanand unor portocale infoiate, daliile numite de floricultori Bonne Esperance, Domingo, La Gioconda, My Love Arc de Triomphe, Charles Dickens. Si ne asteapta in vaste desfasurari ochiul-boului alb, roz, mov, rosu, brumareaua, sofranelul, ruscuta tomnateca, atat de poetic indicata latineste adonis autumnalis. Degetele canta mangaind smalturi, atlazuri, gevrele, baiadire. Cumperi un buchet si il duci acasa asezandu-l in canceu: Ai pentru cateva zile un tablou de Luchian, de Ghiata. Clipa iti devine frumoasa, mai suportabila in fata fumului si a zgurei. Si apoi urmeaza ploile reci, marunte, mucede, cand inima cauta caldura, mangaiere. Le-o ofera generoase ultimile flori ale anului pe care Poetul stia sa le cante ca nimeni altul la noi:

O, dalii, tufanici si crizanteme,
Flori tarzii, flori de toamna-
De arama, de purpura steme
Peste paloarea gradinilor brumate
Un sentiment nelamurit ma tot indeamna
Sa va iubesc mai mult decat pe toate.
(1981)

Vai, dar unde-i echipa noastra acum?

Fragmente de jurnal(21-24 ianuarie)

21 ianuarie

Imi inchei pranzul si ma decid pentru o scurta promenada de-a lungul Neajlovului. Pe zapada valurita lumina cade ascutita si aspra, gastele viseaza pe mal, ici, colo pe raul inghetat alearga scolari cu patine arhaice prinse cu sfori de cizme de cauciuc.Strabat campul fermei si trezesc somnul padurii. Pretutindeni pasari impenate caleidoscopic, neamuri de pasari ce nu le mai intalnisem aici. Am obrajii imbujorati, intreaga mea fiinta vibreaza.

Dinspre Teisor evolueaza o sanie(!!) trasa de un catar ologit. In sanie o femeie infofolita gros si un copil fara varsta.

"Sau singuratatea perfecta sau o perfecta intelegere"(Disraeli)

Ca si ieri, ore in sir ocupat cu monta iepurilor. Slobod femelele "incalzite" in boxa masculilor pe care i-am hranit cum se cuvine. Adevaratul iepuroi de prasila se ocupa de trei femele pe zi-nici nu e mult. Azi numai doua iepuroaice refuza actul impreunarii. Recalcitrantele isi lipesc coada de trup, se lungesc la podea si scancesc.

22 ianuarie

Las drumul forestier si pasesc spre firul fumului ce se zareste printre copacii ninsi. Un barbat de varsta mijlocie intretine focul menit sa-l incalzeasca. E paznicul stejarilor ingenunchiati cu drujba("de n-as fi prezent, i-ar casapi cat ai zice peste"). In ultimile zile fusesera sacrificati vreao zece stejari, dintre cei mai falnici. privesc indurerat trunchiurile de dimensiuni uriase, coroanele lor cu bratele contorsionate dramatic. Au patru sute de ani, ma asigura paznicul. Imi manifest scepticismul, el se straduieste din rasputeri sa ma convinga. Cica in sat ar exista cetateni ajunsi cu varsta la o suta de ani, si astia, copii fiind ii apucasera la fel. Mai tineri, mai batrani, ce importanta are? Acum stejarii sunt morti, si o data cu ei moare si o particica din maretia naturii inconjuratoare. Te infiori gandindu-te la nesfarsitul numar de drame umane ce se desfasurasera in cursul existentei lor.....

Azi e sambata. Difuzorul, aceasta trista mandrie a Bulbucatei(si a satului romanesc, in general), "inveseleste" seara cu melodii populare. Gerul cedand, lumea se pune in miscare navalind la bufet. Se vinde si bere, asa ca agitatia e mare.

23 ianuarie

Centrul satului este ocupat de masini ale vanatorilor din Capitala. Forfoteala trist-aroganta. Au poposit aici sa imputineze iepurii de camp cati mai exista(eu de cand ma aflu in Bulbucata, n-am vazut unul). "O suta au impuscat, dom'Stoica, ma uitai si eu cum ii incarca in masina mica. Pe vremuri sotul meu impusca el singur douazeci. Erau iepuri cu milioanele".(Vecina)

Hitler consulta cinci astrologi! Si?

Imi distrez lenea cu Pedagogul lui Clement Alexandrinul..........

24 ianuarie

La dispensar pentru injectiile cu polidin.
Imi propun verificarea tensiunii. Prilej sa iau legatura direct cu medicul, un bucurestean oaches cu mustacioara "oata". Este navetist, are un Fiat. Tine sa ma impresioneze facand pe spiritualul. Nici eu nu ma las mai prejos. Regreta ca nu-mi cunoaste volumul de versuri, care circula prin sat.....Clar, exemplarul daruit primarului! Il asigur ca intr-un timp record va avea si el ultima mea aparitie editoriala. Imi exprim teama ca scriitura ei suprarealista ar putea sa ma compromita in ochii lui. Abordeaza o mina suparata, dandu-mi a intelege ca nu-i ageamiu in chestii de avangarda literara. Posac, imi aminteste ca si Maugham a fost medic. Realizez gafa cu suprarealismul si fac o iscusita manevra diplomatica, redandu-i omului buna-dispozitie. Trece la consult. Constata ca am "tensiune de fecioara". Simtomele bolii mele ii incretesc fruntea. Ma intoarce pe toate fetele. Si uite asa, imi descopera i infectie pulmonara! Prescrie pe loc niste leacuri scumpe, mi-e rusine sa-i marturisesc ca n-am bani sa le cumpar.

La caminul cultural au loc pregatiri febrile. maine se desfasoara adunarea generala de partid. Primarul: "Daca vreti, va invit, dar puteti participa in halul in care va aflati?" Nu, nu pot participa.
Obsedat de gandul mortii. Singur, fara nimeni alaturi....Oh, si urletul cainilor....
(va urma)