"... Marcel Breslasu era directorul revistei(Secolul 20) pe atunci.(1964)
Da, si m-am inteles foarte bine cu el.
Cand eu am inceput sa citesc "Secolul 20" era de-acum Dan Haulica redactor sef. Dar am citit cateva numere care mi s-au parut foarte bune.
Revista era foarte buna, mai cu seama grafic. Dupa ce am aflat de angajare, m-am dus la "Doina", unde era locul nostru de intalnire. (Restaurantul "Doina" se afla foarte aproape de vechiul sediu al Uniunii Scriitorilor si, bineinteles, era adesea vizitat de scriitori. I.M.) Acolo m-am intalnit cu seful meu de la "Univers". Mi-a spus ca am fost concediat si atunci am scos proaspata numire de la "Secolul 20". Sau, sa-ti mai spun despre anchetarea mea de catre Securitate, cand Constantin Chirita m-a salvat, si a doua zi cand trebuia sa fiu prezent din nou in fata anchetatorilor nu a mai fost nevoie sa ma duc? Totul a depins de cateva minute petrecute in biroul lui D.R. Popescu, in care se afla si Constantin Chirita care m-a intrebat ce-i cu paloarea asta de pe chipul meu. Intamplarea a jucat intotdeauna un rol in viata mea: de cate ori eram cu un "picior in groapa", venea cineva si ma scotea.
M-am inteles excelent cu Dan Haulica.
Putini stiu ca "Secolul 20" a fost o revista foarte persecutata. La inceput Beniuc il persecuta pe Breslasu, din motivele bine cunoscute (Ema Beniuc a fost intai sotia lui Breslasu), revista era de gradul III, adica drepturile de autor erau mai mici, nu exista o masina a redactiei... Repet: m-am inteles extraordinar cu Haulica si cu ceilalti redactori. Cand am ajuns sa lucrez acolo inca erau restrictii. Mari autori, Kafka, Musil de exemplu nu puteau fi publicati. Brusc un telefon primit de foarte sus a dat o noua orientare revistei...
Si a inceput seria aceea fabuloasa de publicare a marilor scriitori.
Ma mai ocupam atat de limba germana, cat si de maghiara, ca unul care o cunoastea cat de cat. Nu exista dihonie intre noi. Pana la venirea mea am aflat ca fusesera scandaluri uriase. Au fost momente cand intervenise C.C.-ul. Terenul era defrisat cand am venit eu.
Era o revista de nivel european, ca sa nu mai vorbim de remarcabila tinuta grafica realizata de Geta Bratescu.
De multe ori exigenta lui Dan Haulica ducea la mari intarzieri pentru care era criticat. El tinea enorm la redactori si cand se dadeau prime el se taia intotdeauna si transfera banii la femeia de serviciu. Si nu era un om bogat. Facea cadouri de ziua fiecaruia. Un om de mare delicatete. Nu avea agresivitate in corectarea unor greseli. Iti arata greseala cu mare discretie.
Avea si pasiunea unor inventii lexicale.
Si a unor titluri speciale. Ii cunosteam slabiciunea si cautam sa-i fiu pe plac. Aveam mereu rezerve de titluri.
"Secolul 20" a fost si rampa mea de lansare.
Aici veneau straini si, datorita prezentei mele in redactie am putut iesi in lume. L-am cunoscut de exemplu pe Wolfgang Kraus, un mare eseist cu relatii politice din Austria care mi-a promis o invitatie, o bursa. A fost prima tara cu care am facut schimburi diplomatice..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu