Ion Negoiţescu
"...un indelebil sentiment de scârbă morală"
De-a lungul întregii maturităţi, de la CASETA CU ŞERPI(1970) la TANGO
ŞI ALTE DANSURI(1989) poezia lui Petre Stoica e dominată de un
indelebil sentiment de scârbă morală. Chiar şi atunci când acest
sentiment prinde alură pregnant estetică, împodobind declinul(... )
Însă ce este mai specific şi mai plenar trăit de lirismul lui Petre
Stoica se manifestă prin confruntarea jalnică a poetului cu
mediocritatea vieţii, cu sensurile ei aptere, joase, încuiate,
confruntări scăpărate de ironii la fel de neputincioase ca ea însăşi
("ce mai fac foştii mei colegi de grădiniţă? Mă bucur ştiindu-i cu
mustăţi şi cu rosturi în lume") Ciclurile COPLEŞIT DE GLORIE(1980) şi
PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ(1981) strălucind totuşi prin poeme ca SCRISOARE
SCHIMBATĂ, JURNAL IV, INTERVIU FINAL, NIMENI, NU LE POT DEFINI, în care
vocaţia creatoare a poetului e de intensitate maximă. Aici, mai mult ca
oriunde, ordinea diferenţiată şi caleidoscopică a naturii domestice,
menite îndeobşte să o încânte pe cel ce o contemplă, îi apare de o
banalitate împovărătoare(...)
Fadoarea faptelor domestice şi
administrative fiind nu numai scrutată de ochiul sumbru al
melancolicului, ci cu adevărat "cântată de cel menit să o suporte şi nu
doar să o imagineze creator. Se cuvenea prin urmare ca această poezie
problematică în esenţă ei, comportând atâtea întrebări - melancolice
fiindcă nu produc răspunsuri, să fie implicit meditativă şi nu odată
gânditoare. Exact acum se cheamă un poem din ciclul TANGO ŞI ALTE
DANSURI, unde sub stigma stării pe loc, a repetiţiei, a veşnicei
întoarceri, sugerată de banalităţi ce zgârcesc inima, filosofia istoriei
cată să-şi facă vad cu tot cortegiul ei de nimicuri istovitoare. După
cum poemul EMBLEME, din acelaşi ciclu, este de o claritate ce prin
ostentaţie înfruntă misterul, claritate ce poate fi interpretată drept
ca ironie: modalitate perfidă a neputinţei umane.
Ion Negoiţescu, SCRIITORI CONTEMPORANI,
Ediţie îngrijită de Dan Damaschin,
Editura "Dacia", 1994 p.p. 423-425
Ion Negoițescu (n. 10 august 1921, Cluj, d. 6 februarie 1993, München) a fost un critic și istoric literar român.
În anul 1979 a plecat la un festival de poezie în Belgia, și,
beneficiind de diverse invitații și burse, și-a petrecut mai mulți ani
în Occident. În 1983 a hotărât să nu se mai întoarcă în țară și s-a
stabilit în Germania. Istoria literaturii române a fost publicată în
1991, la Editura Minerva din București, într-un proiect care ar fi
trebuit să rivalizeze cu opera similară a lui G. Călinescu, dar cartea a
fost considerată o cădere. Negoițescu se referă doar la literatura
română scrisă în perioada 1800-1945; cartea sa, deși are o structură
fragmentară, cuprinde foarte multe pasaje inspirate. În ultimii ani de
viață a început să-și scrie Autobiografia, despre care credea că va fi
marea lui operă, obsedat de gândul că nu va avea timp să o ducă la bun
sfârșit. „Singurul eșec care mă mai poate aștepta – se confesa el în
1991 Martei Petreu – este acela de a muri înainte de a-mi termina
Autobiografia”. A murit la 6 februarie 1993, la München.
