Ion Negoiţescu "...un indelebil sentiment de scârbă morală"

Ion Negoiţescu
"...un indelebil sentiment de scârbă morală"
De-a lungul întregii maturităţi, de la CASETA CU ŞERPI(1970) la TANGO ŞI ALTE DANSURI(1989) poezia lui Petre Stoica e dominată de un indelebil sentiment de scârbă morală. Chiar şi atunci când acest sentiment prinde alură pregnant estetică, împodobind declinul(... )
Însă ce este mai specific şi mai plenar trăit de lirismul lui Petre Stoica se manifestă prin confruntarea jalnică a poetului cu mediocritatea vieţii, cu sensurile ei aptere, joase, încuiate, confruntări scăpărate de ironii la fel de neputincioase ca ea însăşi ("ce mai fac foştii mei colegi de grădiniţă? Mă bucur ştiindu-i cu mustăţi şi cu rosturi în lume") Ciclurile COPLEŞIT DE GLORIE(1980) şi PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ(1981) strălucind totuşi prin poeme ca SCRISOARE SCHIMBATĂ, JURNAL IV, INTERVIU FINAL, NIMENI, NU LE POT DEFINI, în care vocaţia creatoare a poetului e de intensitate maximă. Aici, mai mult ca oriunde, ordinea diferenţiată şi caleidoscopică a naturii domestice, menite îndeobşte să o încânte pe cel ce o contemplă, îi apare de o banalitate împovărătoare(...)
Fadoarea faptelor domestice şi administrative fiind nu numai scrutată de ochiul sumbru al melancolicului, ci cu adevărat "cântată de cel menit să o suporte şi nu doar să o imagineze creator. Se cuvenea prin urmare ca această poezie problematică în esenţă ei, comportând atâtea întrebări - melancolice fiindcă nu produc răspunsuri, să fie implicit meditativă şi nu odată gânditoare. Exact acum se cheamă un poem din ciclul TANGO ŞI ALTE DANSURI, unde sub stigma stării pe loc, a repetiţiei, a veşnicei întoarceri, sugerată de banalităţi ce zgârcesc inima, filosofia istoriei cată să-şi facă vad cu tot cortegiul ei de nimicuri istovitoare. După cum poemul EMBLEME, din acelaşi ciclu, este de o claritate ce prin ostentaţie înfruntă misterul, claritate ce poate fi interpretată drept ca ironie: modalitate perfidă a neputinţei umane.

Ion Negoiţescu, SCRIITORI CONTEMPORANI,
Ediţie îngrijită de Dan Damaschin,
Editura "Dacia", 1994 p.p. 423-425


Ion Negoițescu (n. 10 august 1921, Cluj, d. 6 februarie 1993, München) a fost un critic și istoric literar român.
În anul 1979 a plecat la un festival de poezie în Belgia, și, beneficiind de diverse invitații și burse, și-a petrecut mai mulți ani în Occident. În 1983 a hotărât să nu se mai întoarcă în țară și s-a stabilit în Germania. Istoria literaturii române a fost publicată în 1991, la Editura Minerva din București, într-un proiect care ar fi trebuit să rivalizeze cu opera similară a lui G. Călinescu, dar cartea a fost considerată o cădere. Negoițescu se referă doar la literatura română scrisă în perioada 1800-1945; cartea sa, deși are o structură fragmentară, cuprinde foarte multe pasaje inspirate. În ultimii ani de viață a început să-și scrie Autobiografia, despre care credea că va fi marea lui operă, obsedat de gândul că nu va avea timp să o ducă la bun sfârșit. „Singurul eșec care mă mai poate aștepta – se confesa el în 1991 Martei Petreu – este acela de a muri înainte de a-mi termina Autobiografia”. A murit la 6 februarie 1993, la München.