Petre Stoica este o legendă a literaturii române. Şi una foarte vie, în jurul căreia se naşte un câmp de o energie extraordinară, de o vitalitate cum puţini oameni reuşesc s-o propage. "Autoexilat" la Jimbolia dintr-un Bucureşti de care s-a simţit tot mai străin, marele poet a reuşit să transforme vesticul orăşel timisean, în scurt timp, într-un perimetru cultural de o ţinută aparte. Am consemnat, de câte ori am avut prilejul, faptele culturale ce au purtat semnătura lui Petre Stoica. Am prezentat, de câte ori au ieşit de sub teascurile editurilor, cărţile poetului.
.............................
Debuta, ca poet, în 1956, când revistele "Steaua" şi "Tânărul scriitor" îi publicau, concomitent, câte şase poezii. Prima carte, "Poeme", apărea în 1957, iar la distanţă de şase ani, în 1963, "Pietre kilometrice". Au urmat treizeci de cărţi de poezie, trei cărţi de memorialistica si publicistică, trei antologii de lirică românească şi douăzeci de volume de traduceri şi antologii din lirică universală (de amintit Georg Trakl, Ernst Toller, Ernst Stadler, Johannes Bobrowski). Activitatea literară a lui Petre Stoica a fost şi este încununată de numeroase distincţii, dintre care şapte premii ale Uniunii Scriitorilor, cât şi Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu". Prieten şi coleg de generaţie cu Nichita Stănescu, Modest Morariu, Grigore Hagiu, Matei Călinescu, Anghel Dumbrăveanu, Cezar Baltag, Mircea Ivănescu, Nicolae Breban, Petre Stoica s-a remarcat, chiar de la debut, ca o singularitate."Amestec de ironie bonomă şi sentimentalism, de candoare şi blazare, intuind miracolul, dar parodiindu-l în acelaşi gest, poetica lui Petre Stoica s-a dovedit, cu tot aerul său inofensiv, una dintre cele mai fertile în spaţiul poeziei noastre contemporane, principiile sale reactivând cu o mult mai mare eficienţă decât cele ale altor formule cotate la bursa criticii cu entuziasme nestânjenite", scria, cu mai bine de un deceniu în urmă, criticul Al. Cistelecan
Inconfundabil ca om şi că scriitor, Petre Stoica este unul dintre reperele liricii româneşti. Nimic mai potrivit decât a ilustra această afirmaţie chiar cu o poezie a sa, "Sonatina":
"Din ce în ce mai puţine scrisori
s-au rărit şi apelurile telefonice
telegramele de felicitare sosesc doar în vis
prietenii joacă şah pe balcoane înalte
sau încheie alianţe cu boabele de piper
din simplă perversitate metafizică
unii au rămas captivi în menghină discursului alţii
vai au rămas definitiv în grădina
barbă se transformă într-o tufă de sare
se subţiază şi aţă nasturilor de la haina
prin uşa întredeschisă
intră numai suspinul scrumbiilor afumate"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu