"S-a întâmplat, totuşi, să aveţi parte şi de cronici negre…
Mie mi-au apărut “Poeme” în 1957, dar eu nu mă pregătisem să public o carte. Ce s-a întâmplat? A venit un val de liberalizare, care a fost de scurtă durată, iar editurile nu aveau nimic în portofoliu. Eu publicasem în “Steaua” şase poezii, simultan cu altele în “Tânărul scriitor”. M-a întrebat Vulpescu, care era redactor la secţia de poezia a ESPLA: Nu îmi aduci un volum de versuri? Am zis: gata! Graba mea. A apărut, iar toată lumea a zis: A, uite, în sfârşit un volum apolitic. Eu trecusem de la o formulă suprarealistă la un simplă. Am considerat că simplitatea aduce noutate. Am fost lăudat, a scris despre mine Ion Rotaru… Dar a avut loc contrarevoluţia din Ungaria, în ’58, şi imediat la noi a fost o reacţie ideologică. Eu am fost descoperit şi de faptul că, esteticeşte, cartea mea nu era consolidată, am mai spus-o. În plus, era de bon ton să se găsească exemple negative. M-a înjurat Baranga, m-au înjurat diverşi… Venea la mine Sabin Bratu, eu eram corector, mă înjurase în “Scânteia”, şi îmi cerea ţigări. I-am spus: otravă, nu ţigare, îţi dau! Nu era o revistă, de la “Foaia vitelor de pripas”, până la nu mai ştiu care, unde să nu fiu înjurat. Veneau prieteni, ţi-o jur, şi-mi spuneau: Petrică, mi-au trasat sarcină de partid să scriu rău de tine. Bă, îi spuneam, scrie. Ce-o fi o fi. A fost foarte greu şi au trebuit să treacă şapte ani ca lucrurile să se schimbe.
Cine v-a susţinut în toată perioada asta?
Morţiş, m-a susţinut “Steaua”. Am fost publicat consecvent. Chiar a apărut o notă în “Scânteia”: Până când îl mai publică “Steaua” pe Petre Stoica? Dar pe cei de la „Steaua” îi durea în cur.
De unde independenţa asta a revistei clujene? Şi ea apărea tot în România. Era numai meritul lui Baconsky?
Atunci, contau foarte mult bisericuţele. Baconsky avea aliaţi puternici în Paul Georgescu”, “Gazeta literară” şi “Contemporanul” lui Ivaşcu. Mai avea susţinere şi sus, la C.C., până când l-au debarcat pe Miron Constantinescu. Pe vremea aceea dacă un număr de revistă întârzia să apară era un lucru fenomenal, însemna că s-a întâmplat ceva. Îmi amintesc, avea Matei Călinescu o poezie, “Moartea hoinarului”, care trebuia să apară în numărul din februarie, ’59, cred. Mi-au spus şi mie la telefon, eu eram la Bucureşti, că sunt probleme cu poezia lui Matei, pentru că avea în titlu cuvântul “moarte”. Baconsky nu era în ţară. Iar revista nu apărea din cauza cenzurii. Când a venit, Baconsky s-a dus la Leonte Răutu şi i-a spus: Tovarăşu’, este această poezie a lui Călinescu împotriva socialismului? Nu este, a spus Răutu, care erau un pervers. Îţi vorbea de libertatea creaţiei, trăgea un sertar şi îl scotea de-acolo pe Baudelaire şi îţi citea din el. Ca după aceea să îţi dea în cap. Revista a apărut prin iunie. Pentru că steliştii n-au vrut să scoată o poezie! De ce să facă anumite concesii? Revistele de provincie aveau un regim cu mult mai dur decât cele din Bucureşti. Era cenzura locală, cenzura lui Beniuc şi instituţia de profil din Bucureşti. Prin toate trei trebuia să treacă un număr ca să apară. Iar dacă erau probleme, ajungea şi la Comitetul Central. “Steaua” era într-o veşnică întârziere. Să revin. Baconsky mă considera creaţia şi omul lui. Într-o vreme nici nu mi-a dat voie să public în alte reviste. Îmi spunea: Eu te plătesc foarte bine, dar numai în “Steaua” te rog să publici. Era un principiu cultivat şi în perioada interbelică. Petroveanu, prieten bun cu Baconsky, mi-a făcut o cronică negativă la “Poeme”. A scris ceva de genul: Ce tot face caz prietenul meu Baconsky de modernitatea lui Petre Stoica, când el, de fapt, e un tradiţionalist? M-a comparat cu Coşbuc, şi asta m-a durut cel mai tare. Dar tot Petroveanu mi-a făcut la “Pietre kilometrice” o cronică ultraelogioasă. Cartea asta a făcut o vâlvă formidabilă şi n-am înţeles nici azi de ce."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu