Gabriel Coşoveanu:
Concepută ca un puzzle, unde amintirile se leagă de exegeze, iar
evocările se împacă armonios cu explorările în geografia literară,
cartea echivalează, de fapt, cu un dublu portret, unul al Banatului,
pitoresc şi formativ, căci cosmopolit, şi un altul, generic, al
scriitorului dedicat. Cum boemul Petre Stoica avea un simţ particular
al comunicării, sunt amintiţi o mulţime de profesionişti ai scrisului
care i-au fost apropiaţi, în scene captivante prin alerteţea expurgată
de sentimentalisme, de la Nichita Stănescu, Adam Puslojici şi Vasko
Popa până la Livius Ciocârlie, Ioan Flora sau Mircea Martin. Pagini
substanţiale sunt alocate spiritului de la revista Steaua, unde
Gurghianu, Felea, Rău, dimpreună cu A. E. Baconsky, au oxigenat lirica
din nişte ani tulburi. Admiraţia pentru cel retras la Jimbolia este bine
strunită, Cornel Ungureanu preferând să noteze evenimente emoţionante,
greu imaginabile în anii din urmă, cu aerul unui simplu martor:
„Marele premiu Frontiera Poesis i-a fost decernat lui Petre Stoica în
Catedrala Dormirea Maicii Domnului, la 1 iulie 2005. Corurile reunite
ale bisericilor i-au cântat Slavă lui, slavă Poetului”.
Puzderie de nume în volum, şi nici unul de importanţă secundară, toate prinse în desenul inextricabil al unei epoci în care libertatea individuală intra în coliziune cu sistemul, ceea ce nu-l împiedica pe creator să vieţuiască după legile lui, poate epatante pentru burghez, dar indispensabile în logica specială creatoare. Prin anii în care Nichita voia să fie Labiş, tinerii prieteni ai lui Petre Stoica, printre care Mircea Ivănescu, Modest Morariu, Matei Călinescu, Nicolae Breban, Grigore Hagiu, se întâlneau sistematic la localul Mon Jardin, de pildă, şi apoi „alergau la fondul literar, împrumutau, achitau şi beau din nou pe datorie. Performanţele bahice ţin de legendele unei generaţii care inaugurează altă lume, altă literatură, alt fel de a fi tânăr”. Dar Petre Stoica a fost şi un militant, un avocat sui-generis al libertăţii individului, fiind mereu interesat de dinamica Europei centrale şi de opiniile unor Kundera, Schlesak sau Wolfgang Kraus. Vorbind, aici, despre un homo aestheticus, Cornel Ungureanu elogiază, practic, responsabilitatea artistului.
Gabriel Coşoveanu
Puzderie de nume în volum, şi nici unul de importanţă secundară, toate prinse în desenul inextricabil al unei epoci în care libertatea individuală intra în coliziune cu sistemul, ceea ce nu-l împiedica pe creator să vieţuiască după legile lui, poate epatante pentru burghez, dar indispensabile în logica specială creatoare. Prin anii în care Nichita voia să fie Labiş, tinerii prieteni ai lui Petre Stoica, printre care Mircea Ivănescu, Modest Morariu, Matei Călinescu, Nicolae Breban, Grigore Hagiu, se întâlneau sistematic la localul Mon Jardin, de pildă, şi apoi „alergau la fondul literar, împrumutau, achitau şi beau din nou pe datorie. Performanţele bahice ţin de legendele unei generaţii care inaugurează altă lume, altă literatură, alt fel de a fi tânăr”. Dar Petre Stoica a fost şi un militant, un avocat sui-generis al libertăţii individului, fiind mereu interesat de dinamica Europei centrale şi de opiniile unor Kundera, Schlesak sau Wolfgang Kraus. Vorbind, aici, despre un homo aestheticus, Cornel Ungureanu elogiază, practic, responsabilitatea artistului.
Gabriel Coşoveanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu