Nicolae Prelipceanu:
..."„Scriitor si poet” în acelasi timp, Petre Stoica a fost o viata întreaga un constructor. De carti, de imagini ale unor alte literaturi în româneste, al unei fundatii si al unui muzeu, spre sfârsitul vietii, la Jimbolia. De la Poeme, din 1957, trecând prin Pietre kilometrice, carti pe care le-am rasfoit cândva, acum aproape 40 de ani, în biblioteca taberei studentesti de la Costinesti, la O caseta cu serpi, la Un potop de simpatii, la Amintirile unui corector si la Piata Tien-An-Men doi, Petre Stoica si-a urmat calea scrisului fara sa se încurce în ce crede lumea despre el si despre scrisul sau. A fost recunoscut ca mare poet de Nicolae Manolescu, pe vremea când acesta dadea directia criticii românesti. L-am însotit de pe la Caseta cu serpi, titlu care-mi dadea fiori atunci, si pâna la ultima sa aparitie, din Editura Academiei Române. Am ascultat cum îsi povestea Petre necazurile cu cenzura sau cu editorii, am citit poezia sa si m-am încântat de felul sau simplu de a stralumina lumile marunte prin care trecea sau trecuse. Dar mai ales m-au încântat povestile sale despre oamenii de altadata pe care i-a cunoscut, poetul Adrian Maniu, Ion Vinea, Mihail Sadoveanu, si altii si altii. Veneratia pe care o avea pentru A.E. Baconsky, prietenia de tinerete cu oamenii de la Steaua clujeana, carora le fusese coleg, ramânând la Bucuresti: Aurel Rau, Aurel Gurghianu, Victor Felea, D.R. Popescu, Mircea Tomus, Virgil Ardeleanu. O lume despre care azi nu se mai vorbeste, desi ea a facut, în epoca, primele încercari de eliberare de sub jugul realismului socialist. „Poezia de notatie”, careia în fond Petre Stoica i-a dat conotatii complexe, a fost prima picatura care a lovit în monolitul nu chiar atât de tare pe cât zicea el însusi ca e, al proletcultismului. Ca redactor al revistei Steaua la Bucuresti, Petre Stoica a intrat în contact cu o seama de mari figuri, unele trase pe linii secundare de regim, pentru a le cere colaborari sau interviuri. Povestea cu mult haz si cu multa însufletire despre întâlnirile sale de atunci. Fuma tigara de la tigara, într-o vreme „legumeam” si câteva vodci mari într-o seara scurta, dar povestea nu sovaia, memoria nu slabea. A fost mai multi ani, datorita lui Dan Haulica, redactor pentru germana al revistei Secolul 20, timp în care a si publicat nenumarate traduceri din poetii acelei literaturi (înca erau în ea, sau, poate, cei vechi ramân înauntru?). "...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu