Muzica sufletului meu(18)-Edith Piaf - Non, Je ne regrette rien

O cronica....

Scriitorul Constantin Stan a murit

Scriitorul Constantin Stan a murit marţi, la Fundaţia "Sf. Irina" din Voluntari, la vârsta de 60 de ani, după o suferinţă "intensă, dar scurtă", a declarat pentru Mediafax soţia sa, Cristina, precizând că sicriul va fi depus miercuri la Uniuna Scriitorilor, iar înmormântarea va avea loc joi.

Trupul neînsufleţit al lui Constantin Stan, prozator, publicist şi profesor, va fi depus miercuri, după ora 12.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din Capitală, unde va rămâne şi peste noapte.

Înmormântatrea va avea loc joi la Cimitirul Andronache din Bucureşti.

Constantin Stan a împlinit 60 de ani, pe 28 iulie, când se afla deja pe patul de moarte, a mai spus văduva scriitorului.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi preşedinte al secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Constantin Stan a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, secţia Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză, şi a frecventat Cenaclul de proză "Junimea", condus de Ovid S. Crohmălniceanu.

A debutat ca prozator în revista Luceafărul, în 1972. Ulterior a publicat "Carapacea" (Cartea Românească, 1979), "Nopţi de trecere" (Cartea Românească, 1984), "Vară târzie" (Editura Militară, 1986), "Iubire fără natură moartă" (Biblioteca Română, 1990), "Provizoriu, Sud" (Paralela 45, 2000), "Viaţa ca literatură" (Fundaţia Pro, 2001).

A fost premiat de Academia Română pentru romanul "Gerda" (Cartea Românească, 2004).

Ultimul său roman, "Gde Buharest" (Charmides, 2010), a fost nominalizat anul trecut la premiile USR, în timp ce ultimul său volum publicat - "Confesiuni fără glorie", o carte de eseuri publicistice, va apărea în toamnă la editura Tracus Arte, a precizat văduva sciitorului.

Constantin Stan a mai fost premiat de Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista Luceafărul şi a obţinut totodată premiul Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) pentru jurnalism cultural.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

FACHIRUL CU SEPCUTA DE APAS

Stau deseori la masa lui Florin Puca, genialul creator al unei fabuloase lumi surprinse in tus, omul cu figura de diavol, de Rasputin, de bau-bau, de cascador in retragere, de fachir cu sepcuta de apas, de jongler cu stele. Blandetea, gingasia si humorul ii sunt proverbiale, nu numai la restaurant, ci si printre batranelecartierului pe care il paraseste dimineata, dupa vanzarea laptelui. Intre mine si el exista simetria armoniei. Avem aceleasi gusturi (in materie de etilice) si aceiasi Weltanschauung, cum se spune in limba Majestatii-Sale Goethe. Indeobste, el tace ca o libelula oprita pe firul de iarba de la malul lacului acoperit cu broderii de lumina. Uneori insa isi deschide aripioarele albastre si ma completeaza. Ne cunoastem de un sfert de veac, ba mai mult. Semnam condica de prezenta la fosta fabrica de carti(E.S.P.L.A.) de pe Bulevardul Ana Ipatescu, eu in functie de franar la vagoanele de greseli tipografice, el ca retusor al imaginilor iesite din aparatul fotografic cu si fara burduf-exista si o asemenea meserie pe vremea copilariei noastre nevinovate. Purtam deci uniforma umililor, cu galoane de papadie iesite din oul asfaltului. Azi ne mandrim cu chiulul pe care l-am tras si invocam superiorii cu darul iertarii. Dar amintirile ne sunt altele. Eu ii vorbesc de Adrian Maniu, de Stelaru, de Baconsjy, prietenul Puca de cei pe care i-a cunoscut prea bine: Marin Preda, Teodor Paca, Teodor Mazilu-fiinte cu sufletul colindand acum printre stele si candele. Florinel da din cap, cu mana isi matura barba inmuiata in smoala noptilor, apoi isi zvanta lacrima. deunazi am adus vorba despre Baconsky. "Ma , ma intampina el, iesind din mutenie, stii ce mi-a spus intr-o zi la Uniune? Domnule Puca, esti foarte talentat, de ce nu te duci la Paris? Eu i-o intorc cu n-am pantaloni. Raspunsul lui Baconsky: Brancusi a pornit-o spre Paris pe jos". In aceasta farama de dialog, l-am recunoscut pe marele poet, inegalabil in replici, ca de altfel in atatea. Dar si Florin Puca este inegalabil in replici sau in redarea unor evenimente si depanari de anecdote. Eu mai uit unele, el pezevenghiul, retine tot. Nu uita pataniile frumoase, ti le povesteste cu glas pe portativul melancoliei. Pe cele apasate de ghiara tristetii, le ocoleste. De ce? De ce sa nu vorbeasca de mai-marii breslei sale, care pun coroane de hartie ceruita pe fruntile tinerilor genii in ametitoare ecloziune, pe el, artistul nascut iar nu facut, gonindu-l din bastionul lor. Gonindu-l spre rusinea lumii-pentru ca, vezi Doamne, ar fi inactiv, adica si-ar pierde vremea uitand sa deschida vreo expozitie( a avut, totusi, cititi, cinci la numar!) fie chiar si intr-un gang cu scarna de pisici si foi de curechi plimbate de muste. Cum, te intrebi, o carte ilustrata (si cate a ilustrat regal Florin!) n-ar fi si ea o expozitie, si inca permanenta? Si de ce sa nu vorbeasca si de altele, asa, sa ne putem mira de cate se petrec pe pamant. Dar tac, sa nu-i trezesc anumite ceasuri pe care le vrea moarte. La urma urmelor, important e ca Florin Puca are numerosi prieteni. Ei ii sustin arta ajunsa la treapta vulturilor, ii sustin cu silaba incurajatoare, caci bani nu prea au sa-i cumpere tablourile care pe straini i-ar incanta sa le aiba pe pereti. Si la fel de important e faptul ca il gasesc oricand, sanatos si voinic la aceasi masa de la Casa Scriitorlor, unde putem povesti, eu in stilul meu zgomotos, el in limbajul libelulelor.
(1981)


Din vol. Caligrafie si culori, Ed.Cartea Romaneasca, 1984

Fragmente de jurnal(4 Martie-7 Martie)

4 martie

Procur trei braduti. Doar pe astia i-am gasit in pepiniera Teisorului. Drum lung si anevoios.

C. (care e si responsabilul cooperativei de tesut covoare); "Am luat de la biblioteca poeziile lui Eminescu, Alecsandri si Cosbuc, sa le citesc fetelor in timp ce tes. Sa nu mai aiba timp de vorbit prostii...".

Imi beau ceaiul in tihna si privesc ceasul, asteptand ora noua si jumatate ca sa ascult stirile. mai e putin timp si deschid "Scanteia". Pe cand parcurg titlurile principale, aud zgomote de iad. Am senzatia ca-n imediata mea apropiere s-a prabusit un avion. Vazand cum salta lucrurile in jur, trag concluzia ca nu poate fi decat cutremur de pamant. Navalesc fulgerator in curte. Luminile se sting brusc iar dinspre Capitala tasneste o flacara uriasa. Nucul se leagana si vine catre mine, cladirea de vizavi salta din temelii. Tasnesc in strada clatinandu-ma. N-am timp sa ma gandesc la moarte. De pe acoperisul fostei scoli curg olanele, caramizile cosurilor zboara in stanga si-n dreapta. Caruselul materiei ia cu sine efemerul. Urletele cainilor si cotcodacitul gainilor din sat alcatuiesc corul apocalipsei. Hohotul strafundurilor pamantului are durata vesniciei. Si totusi, se inscauneaza linistea. Vazduhul pute. A ce pute? Intru calm in casa si aprind lampa cu petrol, insfac fanarul. Verific boxele iepurilor, temeliile casei, peretii,. Retin cateva fisuri, boxele etajate s-au deplasat, in camara dau de borcane sparte. treptat, treptat lumea iese buimacita din case, mana spre primarie. Unii apar desculti sau doar in izmene. Palcurile fantomatice se ingroasa. Prima impresie: " A fost mai grozav ca in patruzeci". Intrebare generala: "Ce o fi in Bucuresti?" Dupa aproximativ un ceas rasare o masina. Este oprita prin zeci de maini ridicate. Posesorul masinii: "Toate cartierele noi sunt distruse, n-a mai ramas caramida pe caramida". Gasesc exagerat. Lugubra veste dezlantuie urlete, tipete, comentarii ciudate:
-Of, lume!
-La ce ne-am mai nascut...
-Ai auzit, ma?
-Ce sa aud?
-Ca Bucurestiul e una cu pamantul.
-Nenorocire, vai maica, vai...
-Ce-or face ai nostri?
-S-au prapadit cu totii, presimt.
-Le-am spus sa nu se mute la bloc.
-Mai taca-ti gura.
-De-o saptamana mi s-a zbatut ochiul stang.
-Ca sa vezi...
-Ce ziceti de flacara aia?
-Explozie.
-Cati morti or fi?
-Sute de mii.
Dialogul comic descreteste o clipa fruntea:
-Mai vecine, ia-ti cosul din curte, mi-a strivit closetul.
-Zau, ma?
-Vin' sa vezi!
-Las' pe dimineata, ca mai apare un cutremur...
Se iveste o alta masina. Lumea baricadeaza drumul.
-Ce se aude?
-S-au daramat mai multe cladiri vechi. Dezastrul e in centru.
-Cum e cu blocurile noi?
-Venim din Balta Alba. Acolo nu s-a daramat nici un bloc.
-Tot e bine.
-Sa traiesti taica, multumim pentru vesti.
Ma linistesc cat de cat. Masinile incep sa circule si in sens invers. Profit de ocazie si o iau spre Bucuresti, innebunit la gandul ca s-ar fi putut intampla ceva cu ai mei.

5 martie

Dupa o adevarata odisee, ajung acasa. Ileana cu radu(tocmai sosit in permisie) s-au refugiat in apartamentul vecinilor. I-am gasit la lumina lumanarilor. Atmosfera de priveghi. In apartamentul nostru numai cioburi de sticla si obiecte rasturnate. Toate farfuriile si paharele sunt faramate, ceasurile smulse de pe perete(ce timp sa mai masoare?), televizorul zace in mijlocul sufrageriei. O acuarela de Baconsky a poposit in hol, greu de explicat cum a fost proiectata acolo. Usa bibliotecii este blocata de rafturi dislocate si de carti. Dorm doua ore.

Trecem cu masina prin centrul orasului. Inaintam anevoie, exista putine zone de acces. Cladiri turtite ca niste raclite sub talpa lui Golem, vitrine sparte, pereti desprinsi, ziduri cascate, moloz si iarasi moloz. Hidoase sculpturi suprarealiste. Restrictii de circulatie, echipe de interventie, soldati cu fete galbejite de oboseala. Daca s-ar auzi plansul inimii....

Ileana ma readuce la Bulbucata.

Hranesc in fuga iepurii si plec la primarie, dornic sa pipai pulsul satului. Acolo discutiile converg in jurul singurei teme posibile in aceste momente de groaza: efectele cutremurului.
Primarul intreaba daca miscarile seismice nu pot fi prevazute. Sunt exprimate pareri timide. ma indeamna dracul sa vorbesc despre anumite persoane, extrem de rare, capabile sa vesteasca din timp cutremurele de pamant, ca bunaoara Goethe in trecut. Invoc mediumnitatea, insusire ce o poseda destui oameni, una insa de calitate redusa, cea mai puternica avand-o Iisus Hristos. "Expunerea" mea, insuficient documentata si bazata pe lecturi foarte vechi, este ascultata cu interes, pana intervine unul, barbat tanar, cam afumat:-Il bag in p.... ma-si pe Hristos.
Lumea pleaca, stanjenita, capetele. Profesorul Relu, amicul individului cu injuratura, il apostrofeaza:
-Ce, ma? Asa vorbeste un comunist?

6 martie

Incerc sa reintroduc ordinea in gospodarie. Lucrez fara tragere de inima. Ma urmareste cosmarul celor vazute in Capitala.

Imi imaginez drame, am in fata ochilor numai cadavre.

In sat pagubele sunt relativ mici. Observ ziduri fisurate, puzderie de cosuri desprinse. Se vorbeste de un grajd prabusit si de cai morti. Vizitez ferma, splendida ei cladire principala este zguduita. Directorul ordona masuri de consolidare.

Avem iarasi curent electric.

Dupa ce am scapat cu viata, iata-ne numarand farfuriile sparte.

7 martie

Beau pana in zorii zilei, cot la cot cu D> si cu V> Asa, ca sa uit.
In mintea mea se deruleaza, secunda cu secunda(pentru a cata oara?), filmul cutremurului. reinvie o secventa hazlie, ce o uitasem.Tasnind din curte, era cat pe ce sa iau in picioare un betiv, tolanit sub gardul casei, care mormaia: "Mai, ca am tremurici, nu gluma! nevasta, vin' de ma ia ca am tremurici"

Fiecare jura ca a presimtit cutremurul de pamant. Fiecare a deslusit semne ciudate: la animale, la plante, in vazduh si Dumnezeu mai stie unde.

(va urma)

Muzica sufletului meu(16)-Gilbert Bécaud : Et maintenant (« Champs-Elysée » 1987)

Poezia de vineri(XIV)-Bunica se aseaza in fotoliu, Ed. Cartea Romaneasca, 1971

Mircea Cărtărescu: Astăzi l-am lăsa pe Eminescu să moară de foame

Poetul deplânge soarta scriitorului în România contemporană:

“Nimeni nu mai ştie azi un nume de autor în viaţă, şi nici nu-i mai pasă de ei. Copiii nu mai citesc, nici noi nu mai citim, înnebuniţi de greutatea vieţii de zi cu zi. În orice caz nu mai citim poezie, artă care a fost dintotdeauna miezul de aur al culturii româneşti. Nu avem în mijlocul vieţii naţionale vreun multi-miliardar sau vreo starletă, ci un poet, pe Eminescu. Ţipăm ca din gură de şarpe de câte ori ni se pare că se atinge cineva de el, dar azi l-am lăsa cu cinism să moară de foame, cum îi lăsăm pe poeţii de-acum......."

Henry Millon de Montherlant(20 April 1895 – 21 September 1972)

"Singura solutie: sa creezi opere frumoase. Dupa aceea, fie ce o fi"

Vizita maestrului de vanatoare-Ed. Vinea, 2002(2)

STIRE BANALA

pe neasteptate gulliver
a intrat in sala de sedinta a parlamentului

unii au tresarit din somn altii
au incremenit cu ziarul in mana altuia
i-a ramas broasca discursului in gat
altuia i-a plesnit soricul feselor

gulliver i-a cercetat meticulos cu lupa
a ras in hohote apoi
a plecat insotit de huiduieli

mai tarziu a fost in unanimitate votata
o lege menita sa pedepseasca sever
imixtiunea presei scrise
in viata basicilor cu pantaloni si cravata

PRIVESC SI ASCULT

sa-mi suflu tandru nasul in batista
spre a nu tulbura niciodata liturghia prostiei
cadelnita cu fum de balega autohtona

ajunge am obosit

spun politicos noapte buna fumaraiei
si astept intalnirea cu somnul care vindeca

PRIMAVARA

strivind gaza intre degete
copilul zgarie diamantul universului