ContraDicţie
Daniel Ioniţă
Te revăd uneori prin ferestre crăpate
Ca pe-n duh străveziu care fumegă dus
Şi-mi răsar amintiri dintre lacrimi uitate,
Ca iubiri ce-au apus,
Ca iubiri ce-au apus.
Îmi întinzi spre infern paradisuri precare,
Le apuc tremurat, ştiind bine că mor;
Încleştată te simt, deşi trupul mă doare,
Mi-e atâta de dor,
Mi-e atâta de dor.
Te împing ca să pleci, dar te vreau lângă mine.
Dorul meu eşti de-o viaţă, deşi moartea-ţi cerşesc.
Mă robeşti cu-amintiri, cunoscute, străine,
Te iubesc, te urăsc,
Te urăsc, te iubesc.
Degete prin părul meu
Daniel Ioniţă
Strângeam amândoi în braţe primăvara -
Împliniserăm oare şaisprezece ani?
Îmi amintesc că într-o zi
m-am aşezat să-ţi cant ceva la pian -
iar tu ai început să-ţi plimbi degetele
prin părul meu.
Eu am continuat să cânt,
cu mare pasiune şi distinsă mediocritate,
preludiul pe care Johann Sebastian
l-a dedicat cândva Annei Magdalena.
Preludiul meu, urmat de vârful degetelor tale
mângâind părul meu bogat, castaniu, ondulat.
Mai târziu am fost iubit de multe ori -
dar niciodată mai dulce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu